Aceasta este o poveste pe care a spus-o Isus.

Oiţa nătăfleaţă despre care este vorba în această poveste nu ştia de ce se pierduse. Poate era chiar vina ei. Seara se lăsa, păstorul şi celelalte oiţe plecaseră acasă, iar ea rămăsese în urmă.

Habar nu avea încotro să o ia. Poate se încurcase într-un tufiş din care nu mai reuşea să iasă. Behăia de frică, dar nu era nimeni prin preajmă ca să o audă, poate cu excepţia vreunui lup. Şi dacă lupul ar fi auzit-o, ar fi fost îngrozitor.

Soarele cobora la apus, şi gândul că va rămâne acolo, în sălbăticie, o înspăimânta teribil.

– O, dacă omul acela minunat care este păstorul nostru ar veni să mă caute! El ne duce la ape de odihnă şi ne paşte în păşuni verzi. Sunt sigură că nu vrea să mă piardă în sălbăticie.

Dar oaia pierdută nu putea face absolut nimic pentru a se ajuta singură. Oricât s-ar fi străduit, nu putea să găsească drumul spre casă. Dacă nu ar fi venit nimeni ca să o salveze, cu siguranţă ar fi murit.

 

Între timp, acasă, păstorul este trist

Când ajunge cu celelalte 99 de oi şi le numără, îşi dă seama că una s-a pierdut. Ar fi groaznic să o lase acolo, afară; ar putea muri de foame sau de sete, sau ar putea fi mâncată de un lup.

Soarele apune şi se lasă noaptea. El este obosit după o zi lungă de muncă grea. Soţia lui este aşa de fericită să îl vadă acasă, şi poate chiar îi spune:

– Dragul meu soţ, mă bucur aşa de mult că ai venit. Ţi-am pregătit o cină minunată – exact aşa cum îţi place. Supă caldă şi pâine bună – mâncarea ta preferată. Masa este gata. Hai, vino.

Dar păstorul răspunde:

– Nu, draga mea, nu pot. Tocmai am numărat oile şi lipseşte una. Nu o pot lăsa să piară în sălbăticie. Trebuie să mă duc să o caut.

– Dar, dragul meu soţ, eşti obosit, îţi este foame şi, iată, se strâng nori grei pe cer, soarele apune şi vântul începe să bată. Se apropie furtuna. Ar fi periculos pentru tine să ieşi în întuneric ca să cauţi o singură oaie. Nu le ai pe celelalte 99? Nu îţi ajung? De ce să îţi rişti viaţa pentru una singură?

– O, nu aş putea dormi toată noaptea şi nici nu m-aş putea bucura de cină ştiind că o oaie s-a pierdut. Ea suferă acum. Trebuie să mă duc să o caut.

 

Şi astfel, păstorul a pornit în întunericul nopţii furtunoase

 Începuse furtuna. Vântul sufla cu putere. Nu reuşea să vadă drumul decât la lumina fulgerelor. Peste văi şi dealuri, păstorul credincios şi plin de iubire îşi continua drumul. La un moment dat a auzit în depărtare behăitul oii pierdute în întuneric; era tare speriată. Păstorul s-a bucurat aşa de mult că o găsise.

Crezi că a certat-o, plin de mânie? „De ce ai fost aşa de neatentă încât te-ai rătăcit? M-ai făcut să renunţ la cină şi la somn, oaie neascultătoare ce eşti! Aşa aş vrea să-ţi trag o mamă de bătaie! Acum mergi pe jos până acasă – aşa îţi trebuie!” Crezi că aşa i-a vorbit?

Nu. Oaia era rănită şi înfometată. Păstorul a pus-o pe umerii Lui şi a cărat-o până acasă! Era o povară grea pe acel drum de munte.

Şi când au ajuns acasă, era atât de bucuros, încât şi-a chemat prietenii şi vecinii şi i-a invitat să petreacă împreună cu el. S-au simţit grozav! O oaie se pierduse, dar fusese găsită. Toată lumea a vrut să participe la ospăţ.

 

De ce a spus Isus această poveste?

Ea este despre ceva mult mai important decât o oaie pierdută. Această poveste este despre noi, care eram pierduţi şi am fost găsiţi. El cântă cântece de bucurie pentru că te-a găsit. Cânţi şi tu? Şi nu ţi-ar plăcea să îţi petreci întreaga viaţă ajutându-L să găsească şi alte oiţe pierdute?

Noi semănăm aşa de mult cu oiţele, care nu ştiu încotro să meargă dacă nu au un păstor care să le conducă, şi se pierd foarte uşor. Iar lupii abia aşteaptă să le mănânce. Nici noi nu ştim încotro să ne îndreptăm, şi ne rătăcim de îndată ce ne îndepărtăm de Isus. Avem nevoie de El pe tot parcursul drumului, în fiecare oră, în fiecare zi.

El spune că „oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul,” iar El „merge înaintea lor” (Ioan 10:4). Şi noi cunoaşem Glasul Salvatorului nostru. Când Satana încearcă să ne abată din drum, ştim că acela este glasul lui, nu al Păstorului nostru.

Isus nu ar fi fericit dacă L-am urma doar pentru că ne temem de El. El este fericit atunci când Îl urmăm pentru că Îl iubim. El a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi... Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine... şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele” [adică pentru mine şi pentru tine] (vers. 11-15).

 

Ce trebuie să învăţăm din această poveste?

Isus nu aşteaptă ca noi să Îl găsim. El nu este ca un mare împărat sau preşedinte de pe pământ pe care nimeni nu îl poate vizita, decât dacă este invitat. Nu este nici ca un doctor ocupat la cabinet, care nu are niciodată timp să meargă să îi caute pe oamenii bolnavi şi să îi vindece. Isus îi caută pe oamenii bolnavi!

El ne caută pe noi! El este cel care face primul pas.

Şi mai este ceva care trebuie să reţinem din această poveste frumoasă. Păstorul cel bun nu doar caută oaia, ci continuă să o caute „până când o găseşte.” El nu renunţă niciodată atunci când trebuie să ne caute pe mine şi pe tine.

Poate că te rogi pentru cineva drag. Te rogi, te rogi, dar se pare că nu se întâmplă nimic. Totuşi, Păstorul cel bun nu S-a oprit din căutare!

Uneori copiii se roagă pentru bunici; îi iubesc pe bunicii lor. Dar bunicii sunt bătrâni şi nu se schimbă uşor. Însă această poveste pe care a spus-o Isus ne ajută să înţelegem cum stau lucrurile. Isus nu renunţă niciodată, nici chiar atunci când este vorba despre bătrâni. Aşadar, nu înceta să te rogi pentru ei. Oamenii bătrâni se pot schimba. Deseori, noi nu ştim ce se află în inimile lor, dar Mântuitorul ştie.

Şi uneori ne rugăm pentru părinţii noştri, deşi pare ciudat, pentru că de obicei părinţii sunt cei care se roagă pentru copii. Dar acesta este un lucru bun; este bine ca şi copiii să se roage pentru părinţi! De multe ori şi părinţii se rătăcesc.

Şi reţine că rugăciunea ta este înregistrată în computerul lui Dumnezeu şi nu se va pierde niciodată!

Dacă inima ta simte ca şi a mea, spune împreună cu mine: „Îţi mulţumesc, scump Salvator, că m-ai găsit! Îţi mulţumesc că ai renunţat la tot ca să vii să mă cauţi! Aleg acum să mă predau pe mine însumi şi întreaga mea viaţă Ţie, datorită dragostei mari pe care o ai pentru mine.”