Londonezii sunt oameni dârzi; ei au trecut prin bombardamentele naziste păstrându-şi celebra calmitate. Dar terorismul modern îi face până şi pe ei să se regăsească în cuvintele lui Isus din Luca 21:25, 26: „Vor fi semne.... Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă....; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ.” Dar, în aceeaşi predică de pe Muntele Măslinilor, Isus ne spune că „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor” înainte de a veni sfârşitul (Mat. 24:14). Aceasta include şi Londra!

„Evanghelie” înseamnă veste bună, iar în Galateni se spune clar că „adevărul Evangheliei” este solia despre îndreptăţirea prin credinţă a noului legământ (2:5, 14-21). Noi continuăm să aşteptăm ca Domnul să ridice nişte personalităţi strălucite care să o vestească la TV, o mişcare care să lumineze pământul cu slava ei prin această metodă (Apoc. 18:1-4). Dar este posibil ca Dumnezeul cerului să folosească o metodă mult mai umilă.

Isus face referire la ea în Ioan 7. El participa la sărbătoarea corturilor în Ierusalim. Nu spusese prea multe până „în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, [când] Isus a stat în picioare şi a strigat [nu avea nevoie de un sistem de amplificare]: ‘Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura [Cântarea Cântărilor]’” (vers. 37, 38). E clar: nu este nevoie de o personalitate deosebită, dominantă; doar de cineva care „crede” în El cu adevărat; un suflet umil, un păcătos condamnat şi pocăit, a cărui inimă este mişcată, care înţelege ce spune evanghelia, care apreciază ce înseamnă „Hristos şi El răstignit,” „constrâns” de dragostea lui Hristos (2 Cor. 5:14, 15).

Isus are câţiva oameni care cred cu adevărat! Te rog, vrei să li te alături şi tu?

 

Uneori noi, oamenii, trecem prin experienţe grele, traumatice, în urma cărora rămânem cu depresii şi coşmaruri. Mintea noastră este împovărată cu încercarea de a înţelege vina pe care credem că o avem şi teama subconştientă care ne chinuie. Este uşor pentru aceia care nu au trecut printr-un astfel de „iad” să afirme mai degrabă superficial: „O, Isus te va ajuta!” dar problema continuă. Apoi, în disperare, începem să luăm medicamente şi, ce să vezi, acestea chiar ajută! Dar în străfundul inimilor noastre ne dorim teribil să scăpăm de medicamente, pentru că acum ne temem de efectele secundare.

„Ajutorul” superficial, indiferent, nu face decât să agraveze problema. Isaia Îl citează pe Tatăl spunând despre Hristos: „Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu” (53:11). Pavel consideră că această cunoaştere a lui „Hristos Isus, Domnul meu” este mult mai de preţ decât câştigarea oricărei loterii. Pavel spune că vrea să „cunoască” „părtăşia suferinţelor LUI” [Filip. 3:8-10]. Poate fi această „cunoaştere” mai eficientă decât medicamentele?

Isus a mers până în profunzimile traumei omeneşti – în Ghetsemani şi pe cruce. El a experimentat-o ca Fiinţă omenească, dar într-un mod mult mai profund, pentru că El era şi divin, aşa că a suferit la o scară infinit mai mare. Aceasta L-a făcut să devină Medicul cel mai potrivit pentru fiecare persoană deprimată – bărbat sau femeie. Psalmii 22 şi 69 te pot ajuta să înţelegi trauma Lui (El, practic, a îndurat iadul!). El este fratele tău. În timp ce asculţi şi simţi împreună cu El ce a însemnat acest iad, devii părtaş al patimilor lui Hristos (1 Petru 4:13), ceea ce înseamnă că înţelegi cum a fost El „străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa [coşmarurile?], care ne dă pacea, a căzut peste El,” iar de aici se naşte binecuvântarea – „şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Is. 53:5). Ai grijă: aceasta este mai mult decât „psihologie.” Este Biblia.

 

Eram doar un copil în vârstă de 11 sau 12 ani. Tatăl meu era un păzitor al duminicii foarte scrupulos şi nu mă lăsa să mă plimb cu bicicleta duminica după-amiaza (el nu cumpăra nici măcar un galon de benzină duminică). Eram un elev ascultător al Şcolii de Duminică. Dar nu cunoşteam personal Biblia. Aşa că într-o duminică după-amiaza stăteam pe veranda casei noastre având Biblia cu mine; o pipăiam şi mă întrebam cum este pe dinăuntru. Ca urmare a unei anumite perversităţi literare impregnate în firea mea, care mă face să-mi doresc să citesc mai întâi finalul unei cărţi, am deschis la Apocalipsa şi am început să citesc puţin.

Chiar atunci pastorul nostru, Dr. Campbell, a ajuns în faţa casei noastre cu maşina sa, un Buick 1926, cu scopul de a-i vizita pe părinţii mei. Aşa că l-am întrebat sincer: „O, Dr. Campbell, spuneţi-mi, vă rog, despre ce este această carte, Apocalipsa?” Cu delicateţe şi atenţie, şi-a pus mâna pe capul meu şi a spus: „Robert, aceasta este o carte sigilată; nimeni nu o înţelege. Ar trebui să citeşti altceva, cum ar fi de exemplu Evanghelia după Marcu.”

Cuvintele lui ar fi reuşit să mă determine să renunţ la citirea Apocalipsei pentru tot restul vieţii mele dacă nu aş fi ajuns la versetul trei al primului capitol, unde se spune: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” Chiar atunci, eu, un copil, am ştiut că iubitul meu pastor se înşela! Acela a fost începutul unei vieţi în care mi-am dorit din toată inima să înţeleg Apocalipsa, şi cartea înrudită cu ea, Daniel. Şi, da, dorinţa mi-a fost împlinită şi aceasta m-a făcut fericit!

Evanghelia după Marcu este importantă, dar Însuşi Isus a evidenţiat Daniel şi Apocalipsa îndemnându-ne să le acordăm o atenţie deosebită (vezi Mat. 24:15). Cuvântul „binecuvântat” înseamnă „fericit.” Nu neglija fericirea pe care Duhul Sfânt este pregătit să ţi-o ofere dacă citeşti şi înţelegi D&R.

 

Cel mai mare, cel mai important eveniment care a avut loc vreodată pe planeta Pământ a fost naşterea „Mântuitorului lumii,” Isus, în Betleem. Totuşi, în presa acelei zile nu s-a spus nimic, cu excepţia îngerului care le-a spus câtorva păstori: „....Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul” (Luca 2:10). Solia a fost vestită de câţiva apostoli.

Cartea Apocalipsei ne vorbeşte despre „un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică [din nou o veste bună, care va fi o mare bucurie] pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului” (14.6, 7). Această mişcare urmează să aibă loc în ultimele zile, iar timpul a sosit. Dar fiţi atenţi! Nu aşteptaţi ca mass-media să prezinte această veste peste tot, aşa cum s-a întâmplat recent cu ştirea despre moartea Papei. Nici un înger din cer nu-ţi va striga în urechi; solia vine aşa cum a venit şi la păstorii umili – semănând mai mult cu „un susur blând şi subţire” (1 Împ. 19:12). Dacă nu suntem atenţi, acest înger care zboară „prin mijlocul cerului” îşi poate îndeplini misiunea, poate zbura mai departe, iar noi habar să nu avem de ceea ce s-a întâmplat. Lucrarea lui Dumnezeu a fost împlinită după Cincizecime fără multă vâlvă; la fel este împlinită şi astăzi – cu umilinţă. Dar este împlinită.

Isus o descrie astfel: „’Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi.’ Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară” (KJV, Ioan 12:32, 33). Cu alte cuvinte, şi Cerul are „mass-media” lui – un fel de organizaţie pentru prezentarea Cuvântului. Cerul este hotărât ca Fiul lui Dumnezeu să nu fi murit în zadar, în ascuns; instrumente umile trebuiesc mişcate de Duhul Sfât pentru a vesti solia despre „Hristos şi El răstignit” în întreaga lume. Oamenii mari de pe pământ vor fi din nou luaţi prin surprindere de mijloacele simple pe care le va folosi Dumnezeu – nu oameni mari şi aroganţi. În această lucrare vor fi angajaţi doar aceia care au îngenunchiat lângă crucea lui Isus, unde eul (mândria!) este răstignit împreună cu El.

 

Londonezii sunt oameni curajoşi care au îndurat multe suferinţe de-a lungul istoriei lor. Totuşi, bombele puse în zonele de tranzit nu-i fac fericiţi. Şi cei care sunt nevoiţi să călătorească cu metroul în Washington sunt deranjaţi. Noi, cei care trăim în orăşele liniştite, suferim alături de cei care trăiesc în marile metropole – suntem cu toţii oameni şi simţim unii împreună cu ceilalţi în spiritul părtăşiei colective. Oricare ar fi grozăviile pe care trebuie să le sufere alţii, rostim şi ne rugăm instinctiv: „Dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu, m-aş afla în aceeaşi situaţie.” Conform conceptului biblic, întreaga rasă omenească este un singur om – „Adam.”

Dar Dumnezeu are o solie pentru această lume: întreaga rasă omenească a fost răscumpărată – există un nou „Adam,” Fiul lui Dumnezeu. Biblia spune că El este „al doilea Adam” (1 Cor. 15:45). Dacă noi, toţi cei care alcătuim „primul Adam,” suntem îngroziţi de terorism şi de toată suferinţa existentă în această lume, fiţi siguri de faptul că „al doilea Adam” este şi mai îngrozit.

„Al doilea Adam” este o personalitate umană şi divină în egală măsură. Numele Lui este „Emanuel, care tălmăcit înseamnă ‘Dumnezeu cu noi’” (Mat. 1:23). El ţine la tine mai mult decât un frate (Prov. 18:24). El are „milă de slăbiciunile noastre,” oricare ar fi suferinţa pe care o avem (Evr. 4:15). „În toate necazurile [noastre] [nu suntem] fără ajutor.” Există un Înger „care este înaintea Feţei Lui,” care ne mântuieşte şi „El Însuşi [ne-a] răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui” şi „[ne poartă]” (Is. 63:9).

Tânjiţi ca El să-Şi împlinească făgăduinţa – să Se întoarcă şi să ne ia cu El (Ioan 14:1-3)? Ei bine, să fiţi siguri de faptul că El tânjeşte la acest lucru de un milion de ori mai mult decât voi! El simte împreună cu fiecare om aflat în suferinţă în această lume; fie ca El să ne dea cât mai mult har, ca să încetăm să punem piedici în calea lucrării pe care doreşte să o împlinească!

 

În urmă cu unsprezece ani, micuţa naţiune a Rwandei, aflată în Africa Centrală, a fost nevoită să suporte iadul pe pământ – masacrarea a 800.000 de tutsi, care au fost ucişi cu sânge rece de vecinii lor hutu. Au fost ucişi şi 40.000 de hutu care au avut suficientă înţelepciune pentru a nu fi de acord să participe la masacru.

Acum, ce ne preocupă pe noi este calea prin care populaţia care a supravieţuit îşi poate găsi pacea care să-i ajute să trăiască împreună. Cum poate o familie tutsi să trăiască alături de vecinii lor hutu, ştiind că aceştia le-au omorât membri ai familiei? „Iertaţi-i?” Da, desigur; dorinţa guvernului ca fiecare să ierte pe toată lumea este una înţeleaptă. Dar este omeneşte posibil să faci acest lucru şi să „uiţi”? Oameni siceri, ca tine şi ca mine, încearcă să facă acest lucru. Dar...

Când ştii că „vecinul” tău a fost ipocrit, că, în esenţă, te-a „omorât,” că a refuzat să mărturisească şi să-şi ceară iertare, că minte, ce poţi face? Cum te poţi împotrivi valului de resentimente pe care nu-l poţi face să dispară?

Nu te amăgi – Fiul lui Dumnezeu a simţit acelaşi val crescând în inima Lui în timp ce atârna pe cruce; El a fost omorât în mod crud şi nedrept. Biblia este clară – acel val era o ispită, pentru că El „în toate lucrurile a fost ispitit CA ŞI NOI, dar fără păcat” (Evr. 4:15). Ruandezii masacraţi au fost, într-adevăr, victimele unei cruzimi inimaginabile; dar la fel şi Isus. Acest lucru absolut imposibil îl pot face şi rwandezii – dacă li se prezintă acest adevăr „puternic” menit să lumineze pământul cu slava lui (Apoc. 18:1, 2).

Destul de ciudat, şi noi, în comunitatea bisericii noastre moderne, ne confruntăm cu aceeaşi încercare, cu aceeaşi ispită! Ni s-a greşit, într-adevăr; cum am putea altfel să iertăm, să uităm şi să iubim? Batutsi, faceţi loc; daţi-ne voie să îngenunchiem lângă voi.

 

Pavel, slujitorul credincios al lui Dumnezeu, a suferit o respingere umilitoare în cruciada sa evanghelistică în marea cetate a Atenei. El a făcut greşeala de a încerca să răspundă filosofiei cu filosofie, dorind să-i întâmpine pe erudiţii atenieni pe terenul lor. Rezultatul: eşec aproape total în câştigarea de suflete, deşi câţiva au răspuns.

Când a ajuns în cetatea imorală a Corintului, spune că n-a avut de gând să ştie între ei altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit (1 Cor. 2:2). Cartea Apocalipsei este, de asemenea, o prezentare a crucii lui Hristos. Limbajul simbolic – „Mielul” care „părea junghiat” (5:6) – transmite acelaşi mesaj pe care l-a transmis Pavel în Corint. De 28 de ori se găseşte cuvântul „Miel” în Apocalipsa – cartea cea mai centrată asupra crucii din întreaga Biblie! Este acelaşi mesaj al lui Pavel despre „Hristos şi... El răstignit.” Atunci când nu se ţine cont de acest adevăr, fanaticii şi entuziaştii transformă Apocalipsa în terenul lor de joacă.

Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul timpului, confuzia lor va deveni din ce în ce mai greu de suportat. Fiecare va pretinde că el cunoaşte secretul cu privire la „încheierea lucrării lui Dumnezeu” – „Ascultaţi-mă pe mine!” Dar el „spune o mulţime de vorbe... Truda nebunului oboseşte pe cel ce nu cunoaşte drumul spre cetate!” (Ecles. 10:12-15). Eşti încurcat de mulţimea glasurilor care strigă „Uite-o aici!” sau „Uite-o acolo!” (Luca 17:21)?

Psalmul 46 a fost scris pentru această vreme caracterizată de o confuzie teribilă, când „valurile mării” „spumegă” şi munţii se clatină „în inima mărilor.” Sfatul este următorul: „Staţi liniştiţi, şi să ştiţi că eu Eu sunt Dumnezeu; Eu voi fi înălţat printre neamuri. Eu voi fi înălţat pe pământ” [KJV] Limbajul este similar cu cel folosit în Apocalipsa 18:1-4. Fii înţelept şi răbdător; petrece timp pe genunchi, singur cu Dumnezeu, ca să fii gata să discerni adevărata solie despre cruce pentru această vreme.

 

Dacă îţi doreşti din toată inima să ştii cum lucrează Duhul Sfânt cu noi oamenii umili şi smeriţi cu inima, citeşte raportul din Fapte despre cum a ajuns evanghelia pentru prima oară în Europa. După ce disputele dintre primii credincioşi au fost rezolvate de adunarea din Ierusalim (Fapte 15), „bisericile se întăreau în credinţă şi sporeau la număr din zi în zi” (16:5). Pavel şi Sila doreau să meargă ca să predice solia în Asia, dar „au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul” acolo (vers. 6).

Interesant! Duhul Sfânt ÎNCHIDE uşi – noi credeam că El întotdeauna le deschide!

Mai departe, apostolii, frustraţi, au încercat „să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (vers. 7). Nu ştim exact cum a închis El acele uşi, dar ştim ce înseamnă frustrarea! Poate că Domnul a permis să apară anumite restricţii de călătorie pentru a-i opri, sau persecuţie, sau probleme de sănătate. Oricum, ei au văzut cum li se închideau uşile peste tot. Ciudat, pentru că Isus spusese: „DUCEŢI-VĂ în toată lumea şi propovăduiţi evanghelia la TOŢI oamenii” (Marcu 16:15; trad. engl.). Poate că şi tu ai te-ai lovit de bariere puse de Dumnezeu, poate că ai scris ceva care trebuia publicat, dar uşile ţi s-au închis, sau poate că vrei să predici sau vorbeşti într-o anumită biserică, iar pastorul şi presbiterii nu te doresc. Pavel şi Sila nu au renunţat – „au trecut atunci prin Misia şi s-au pogorât la Troa” (vers. 8). Troa era mai aproape de locul în care Domnul dorea într-adevăr ca ei să meargă. Aproape ajunseseră acolo!

Apoi s-a produs marea ruptură! Domnul i-a dat lui Pavel o vedenie – „Eu am un continent întreg pentru tine, unde trebuie să desfăşori o lucrare de pionierat – continentul celor care vor veni: valdenzii, Wycliffe, Luther, fraţii Wesley (vers. 9:10). Poate că Pavel nu a realizat pe moment, dar aici aveau să îşi găsească împlinirea profeţiile din Daniel. Uşile închise te conduc întotdeauna către uşa deschisă pe care trebuie să intri!

 

Tocmai m-am întors dintr-o călătorie în care am străbătut jumătate de continent pentru a participa la o conferinţă pe tema „soliei neprihănirii lui Hristos.” Sunt profund impresionat că în mijlocul agitaţiei create de ştirile cotidiene, societatea civilă continuă să funcţioneaze bine. Autostrăzile sunt pline de maşini şi camioane care ţin cont aproape întotdeauna de regulile de circulaţie, avioanele se încrucişează pe cer respectând aproape cu desăvârşire un program foarte strict. Aşa cum remarca recent Edward Fudge în devoţionalul său, pentru majoritatea dintre noi viaţa este foarte plăcută. Străinii pe care îi întâlnim de obicei sunt curtenitori şi amabili. Tot ce este bun în viaţa noastră este strâns legat de darul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, „trimis” nouă de Hristos şi oferit lumii (Ioan 14:16; 6:33).

Dar mai sunt impresionat şi de numărul mic de oameni care par să ştie care este Sursa fericirii, prosperităţii şi siguranţei de care se bucură. Din cei zece leproşi pe care Domnul Isus i-a vindecat, doar unul s-a întors la El ca să-I spună „Mulţumesc!” (Luca 17:12). Fiecare beneficiu civil şi economic de care ne bucurăm este în egală măsură un miracol din partea lui Hristos cum a fost şi vindecarea de lepră a celor „zece.” Este lumea de astăzi la fel de nerecunoscătoare ca leproşii? În mod sigur mulţi habar nu au cât datorează şi cui datorează.

Conform Scripturii, un grup foarte mic de oameni care înţeleg adevărul îi salvează pe semenii lor de la dezastru la fel cum un număr foarte mic de oameni din Sodoma şi Gomora, care se închinau Domnului, au salvat cetăţile atâta timp cât au rămas în ele. (Când îngerii au condus rămăşiţa afară din cetăţile blestemate, a căzut focul – o ilustraţie despre ce se întâmplă acum în spatele cortinei.) Lumea datorează mulţumiri acelei minorităţi. Dar va veni vremea când Duhul Sfânt va trebui retras; şi atunci? „Vremea de strâmtorare” şi „cele din urmă şapte urgii” (16:1-17). Să fim atenţi şi să apreciem – ACUM.

 

Domnul Isus Hristos este preocupat de fericirea ta VEŞNICĂ – nu doar să te strecoare prin porţile Noului Ierusalim ca să poţi trăi într-o oarecare suburbie a noii cetăţi. El doreşte ca oricine va ajunge acolo să aibă o intrare triumfătoare pe care Pavel o aseamănă cu întoarcerea unui împărat roman după o mare victorie, urmat de prada de război şi de vrăjmaşii săi legaţi în lanţuri (2 Cor. 2:14). O mare mulţime te va privi cum intri şi te va aclama. Acel moment din experienţa ta îţi va încânta sufletul, şi un zâmbet cu subînţeles din partea lui Isus îţi va arăta că El cunoaşte foarte bine rolul pe care l-ai jucat în obţinerea victoriei.

Dar nu vei putea deloc să fii fericit în acele momente dacă nu vei fi experimentat şi îndurat necazuri şi poate chiar persecuţii din pricina Lui (vezi Fapte 14:22; Ioan 16:33). Puşcaşii marini care luptă împreună în bătălii aprige devin prieteni pe viaţă. Să nu vă imaginaţi că Isus este detaşat într-un birou ceresc cu tapiţerie de pluş, bucurându-Se de lux în timp ce tu te lupţi aici singur. El nu spune: „Mi-am făcut partea Mea în urmă cu 2000 de ani, şi am câştigat partea Mea de luptă – acum este rândul tău să lupţi!” Nu, tu eşti „înjugat” împreună cu El şi El, practic, luptă împreună cu tine – continuă să lupte pentru a obţine biruinţa în marea controversă. Şi ARE NEVOIE ca tu să fii înjugat împreună cu El mai mult decât îţi poţi imagina!

Există o parte a luptei în care contribuţia ta va fi vitală – poate (ne putem exprima aşa?) tu ai cea de-a „144.000”-a parte din marea luptă pentru care eşti răspunzător. Ea nu se poate încheia până când nu este rezolvată fiecare parte. Hristos refuză în termeni clari să te numească „rob;” El te numeşte „prieten” (Ioan 15:15). Definiţia „prietenului” se referă la cineva apropiat care are nevoie de tine, nu doar te aprobă în tot ce faci. Este greu să-ţi imaginezi, dar Isus chiar îţi va spune un „Mulţumesc!” sincer, din toată inima, atunci când lupta se va termina. El este Fratele tău mai mare... pentru totdeauna!

 

Fiecare om care crede în Hristos este „blând şi smerit cu inima,” aşa cum a fost Isus (Mat. 11:28-30). Dar El se va uni cu Hristos prin credinţă, ceea ce înseamnă că va spune împreună cu Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu [în engleză: ‘credinţa Fiului lui Dumnezeu;’ n.tr.], care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Gal. 2:20, NKJV, KJV).

„Credinţa Fiului lui Dumnezeu” este credinţa prin care El Însuşi l-a biruit pe Satana în trupul Său omenesc. Acel trup pe care Isus l-a „luat” este acelaşi trup pe care l-am moştenit cu toţii – căzut, păcătos; dar Isus „a osândit păcatul în trup” [traducere din engleză] – „trupul” în care L-a trimis Tatăl Său (Rom. 8:3). În Hristos, eul a fost răstignit cu mult timp înainte ca El să fie pironit pe cruce. Chiar pe când era doar un Băieţel de 12 ani, El a demosntrat că a spus „Nu!” eului, şi „Da!” Tatălui Său (vezi Luca 2:49). El a spus mereu: „Nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis;” „M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis;” în Ghetsemani El a strigat: „Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (aceasta cu preţul sudorii de sânge; Ioan 5:30, 6:38; Mat. 26:39). Cel care crede cu adevărat în Isus îşi va deschide inima pentru a primi „credinţa lui Isus” şi, de asemenea, va „osândi” păcatul în trupul său căzut, păcătos. Acest lucru nu poate fi făcut decât prin „credinţa LUI Isus,” şi va fi realizat în cei „144.000” care se pregătesc pentru cea de-a doua venire a lui Isus (vezi Apoc. 14:1-6).

Preţul? O luptă ca în Ghetsemani, „potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” (Rom. 12:3). Atacurile lui Satana vor fi teribile; dar, ca în timpul bombardamentului de 30 de ore asupra Fortului McHenry, Baltimore, în războiul din 1812, când fumul s-a risipit şi „steagul nostru era încă acolo,” sigiliul lui Dumnezeu va continua să fluture ca un steag asupra „fortului” fiecărui om care a rezistat în timpul bombardamentului nemilos al lui Satana.

 

Satana, îngerul căzut al cărui nume a fost Lucifer, îngerul cu cea mai înaltă poziţie, pretinde că păcatul, invenţia lui, este invincibil. Aici, pe pământ, el susţine că poate dovedi că fiinţele omeneşti nu pot birui păcatul. „Doar priveşte la biserica lui Hristos,” spune el. „După două mii de ani de la cruce, biserica este încă ‘încropită’ şi lumească. Iar Mireasa lui Hristos încă nu s-a pregătit.”

Pentru o încheiere fericită a marii lupte dintre Hristos şi Satana este nevoie ca biserica, cu rolul pe care îl îndeplineşte de „trup al lui Hristos,” să „biruiască aşa cum a biruit” Hristos şi să devină o mărturie vie despre puterea Lui de a salva „în chip desăvârşit.” La această „biruinţă” se referă şi Hristos spunând că ea trebuie să aibă loc în „biserica din Laodicea” (vezi Apoc. 3:14-21). Laodicea este una şi aceeaşi biserică a „rămăşiţei” din 12:17 şi este alcătuită din cei care „care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (14:12).

Evident, Laodicea biruitoare de la sfârşit va fi una şi aceeaşi cu cei „144.000” din 7:1-4 şi 14:1-5 (un număr simbolic, sperăm). Ei vor fi o „Maria Magdalena” colectivă, o oglindire a caracterului golit de eu al lui Isus. Dragostea (agape) va triumfa.

„Marea controversă” este ca un război care se sfârşeşte cu o luptă corp la corp, într-o încrâncenare disperată. Lupta are loc în fiecare inimă omenească; ea nu poate fi câştigată de biserică, la nivel colectiv, dacă nu este câştigată în experienţe individuale. Hristos a câştigat lupta pe cruce în urmă cu două mii de ani; dar acea victorie trebuie să fie demonstrată acum, trebuie să fie trăită, trebuie să i se dovedească eficienţa înaintea lumii şi a universului, în poporul Său. Ei nu-L ajută pe Hristos să salveze lumea, ci demonstrează că El a reuşit să o salveze (vezi Ioan 4:42; 1 Tim. 4:10). Aceasta este înalta noastră chemare în timpul acestor scene finale ale marii lupte! Aceasta necesită un respect de sine sănătos „în Hristos” (Rom. 12:3), care este este esenţa adevăratei credinţe.

 

Putem noi, oamenii păcătoşi, să biruim păcatul? Suntem legaţi fără speranţă de păcat? Este frumos să spui că Isus este Mântuitorul nostru, că El a biruit şi la fel putem birui şi noi; dar ce a realizat El cu adevărat?

Dacă El a venit să lupte în locul nostru împotriva păcatului cu un echipament pe care noi nu îl avem, „biruinţa” pe care El o pretinde este irelevantă pentru noi. Singura concluzie ar fi că El ne salvează în păcatele noastre; şi exact acesta este conceptul fundamental al evangheliei false a „Babilonului.” Ideea este că nu poţi evita păcătuirea continuă. Eşti încă rob în întunericul „Egiptului.”

Dar „evanghelia veşnică” conţine veşti mai bune decât acestea; Isus a venit să lupte în locul nostru cu acelaşi echipament pe care ni l-a dat şi nouă – nu doar ni l-a oferit (cu condiţia de a face mai întâi ce este corect, lucru imposibil pentru noi, deoarece ne lipseşte puterea!). El a fost Fiul lui Dumnezeu, dar pe noi Dumnezeu ne-a adoptat „prin Isus Hristos.... spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui” (Efes. 1:5, 6). Nu „probabil,” „poate,” „DACĂ faci imposibilul mai întâi.” El ne spune: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului [timpul trecut], din casa robiei” (Ex. 20:2)

 

Londonezii îşi amintesc cu mândrie cum, atunci când erau bombardaţi de Luftwaffe, Churchill le-a întărit hotărârea de a rezista. Dar atunci ştiau cine le sunt duşmanii; acum nu ştiu. Chiar şi cei mai tari oameni simt astăzi undele fricii. (Rumsfeld sugerează că lupta noastră cu teroriştii ar mai putea dura încă doisprezece ani.) Fără Hristos, lumea nu are nici o speranţă de pace.

Vă rog, „să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine,” spune Domnul Isus (Ioan 14:1). El a murit pe cruce pentru a ne salva, dar şi pentru a ne elibera de frică. Fanfaronada populară care zâmbeşte şi spune „suntem ok până când va fi strigat numele nostru,” nu este o dovadă de credinţă în Isus; acesta este fatalism. Se apropie mai mult de Islam decât de credinţa lui Isus. Credinţa lui Isus trebuie răstignită împreună cu El. Da, este posibil!

Credinţa lui Isus este ceea ce doreşte El să ne ofere: „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi.... să stăpânească în inimile voastre” (Col 3:15). Cu alte cuvinte, „pacea,” ca şi mântuirea, este darul pe care îl primim prin jertfa lui Hristos. LĂSAŢI-O să vină! Dacă nu vă împotriviţi, pacea lui Dumnezeu va fi „turnată” [în inimile voastre] la fel cum este turnată agape (Rom. 5:5). Observaţi că ea ne-a fost „dată;” este a noastră, cu excepţia cazului în care o dispreţuim; pacea vine ca echipament standard inclus în pachetul obţinut pentru noi la cruce.

Isus i-a spus lui Pilat că acesta nu-L putea atinge fără permisiunea Tatălui (Ioan 19:11); la fel, tu trebuie să crezi că nici un terorist nu-ţi poate face rău dacă Tatăl tău ceresc nu-i permite! Şi va permite El aşa ceva? Nu trebuie să-ţi faci griji; credinţa este aprecierea din inimă a dragostei Lui, agape; aceasta include şi deplina ta încredere în El. Încetează să-ţi mai faci griji. Foloseşte bunul simţ; dar... încrede-te în El! Cooperează cu El şi odihneşte-te.

 

Aproape toate bisericile creştine vorbesc acum despre cea de-a doua venire a lui Hristos, iar posibilitatea sfârşitului apropiat al lumii este larg discutată. Da, este o chestiune de bun simţ să vorbim despre pregătirea pentru un astfel de eveniment! Oamenii care trăiesc pe Coasta de Est sunt îndemnaţi să se pregătească pentru uraganul Dennis şi majoritatea sunt de acord că aceasta este o chestiune de bun simţ. Nu ne putem folosi de bun simţ şi în ceea ce priveşte pregătirea pentru venirea Domnului Isus Hristos?

Sunt mulţi pastori şi teologi care ne spun că nu este nevoie de nici o pregătire specială – trăieşte pur şi simplu o viaţă corectă şi fă tot ce poţi mai bine, şi vei fi gata să mori sau să-L întâlneşti pe Isus şi să fii luat la cer când va veni. Dar chiar şi un copil poate înţelege că are loc o lucrare specială: urmează o probă finală, marea probă pe care Apocalipsa 13 o numeşte „semnul fiarei” şi care până la urmă va despărţi oile de capre pentru totdeauna. „Semnul fiarei” va aduce cu el „semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Mat. 24:24). Niciodată în istorie nu a mai trecut poporul lui Dumnezeu printr-o astfel de probă! Isus a spus: „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii” (vers. 9, 10). Cu alte cuvinte, mulţi dintre cei care acum declară că păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au credinţa lui Isus se vor dovedi nişte vânzători şi vor primi semnul fiarei. Şi Pavel ne avertizează: „Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Cor. 10:12). Petru era covins că nu va „cădea” niciodată, dar o fată, adolescentă sau de-abia trecută de adolescenţă, l-a doborât.

Vestea Bună este că există o alternativă la semnul fiarei: sigiliul lui Dumnezeu (Apoc. 7:1-4). Acesta implică o lucrare specială de curăţire a inimii: „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat” (1 Ioan 3:2, 3). În această mare Zi a Ispăşirii, aceasta este lucrarea Marelui Preot. Nu-L opri, nu I te împotrivi. Cooperează cu El!

 

Se vorbeşte despre el în ziarul nostru local – un bărbat care spune că îi vine să plângă. A irosit 15 ani şi 20.000$ pentru renovarea scumpei lui maşini – Porsche 1600 Super – un model rar din care au mai rămas doar 212 exemplare în întreaga lume. Se pregătea pentru prezentarea de la Cruise Nite, unde toţi pasionaţii de maşini îşi aduc comorile pentru a fi admirate.

Apoi s-a întâmplat ceva la motor şi maşina a luat foc; acum nu a mai rămas nimic din ea. Nu am restaurat niciodată maşini clasice rare, dar din motive financiare am fost nevoit să reconstruiesc o maşină doar pentru a avea un mijloc de transport pentru familie. Şi când investeşti timp şi efort, trebuie să fie o mare dezamăgire să pierzi tot. Ai investit o parte din tine. Este mai rău decât pierderea banilor pur şi simplu. Articolul din ziar este intitulat: „Foc şi pară.”

Există un mod mai bun de a investi 15 ani plus 20.000$? Prin jertfa Sa pe cruce, Domnul Isus Hristos ne oferă „15” ani preţioşi de viaţă, plus, într-un anumit sens, echivalentul a 20.000$. În 1 Corinteni 3, Pavel vorbeşte despre înfăţişarea înaintea Domnului la judecată pentru a da socoteală despre ce am făcut cu ceea ce ne-a oferit El. Vrem să construim „pe această temelie [de].... lemn, fân, trestie,” având o închinare idolatră? „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (vers. 11-13). Focul trebuie să vină! Mulţi idolatri sunt sinceri – ei nu cunosc ceva mai bun.

Viaţa modernă ne oferă o varietate aproape infinită de idoli, în special în societatea noastră dezvoltată. „Dar eu pur şi simplu mă plictisesc!” se plânge cineva. Ceea ce Biblia numeşte „adevărul evangheliei” ne oferă un substitut viu pentru orice tip de idolatrie, fie că este legată de sport sau materialism. A trăi penru Isus în această mare Zi a Ispăşirii reprezintă vindecarea de idolatrie. Şi este şi captivant!

 

Un bărbat a scris spunând că pentru el citirea Bibliei este plictisitoare, aşa că ne roagă să-i oferim un program de citire a Bibliei care să-l ajute. Acesta este răspunsul pe care i l-am trimis:

 

Dragă frate,

Eu nu îţi pot prescrie cum să citeşti Biblia, la fel cum nu îţi pot prescrie ce să mănânci dimineaţa la micul dejun. Dar îţi voi spune ce anume m-a ajutat pe mine, personal:

1. Dacă versiunea King James ţi se pare dificilă sau plictisitoare, citeşte New King James. Limbajul este modernizat, dar textul este în general corect. Sursa greacă după care a fost tradus este acelaşi Textus Receptus pe care teologi serioşi îl consideră autentic.

2. New English Bible sau Revised English Bible mi se par greu de înţeles. NEB este în general demnă de încredere cu privire la traducere (dar traducătorii nu au înţeles Daniel şi Apocalipsa).

3. După părerea mea, citirea celor patru Evanghelii (Matei, Marcu, Luca, Ioan, dar şi Fapte) în Today’s English Version (Good News Bible) este o binecuvântare. Dar, fii atent: traducătorii nu au înţeles corect concepul lui Pavel despre evanghelie.

4. Rezervă-ţi timp în fiecare zi pentru citirea Bibliei, şi respectă acel timp. Trebuie să fii cinstit cu Dumnezeu; nu-L înşela în ce priveşte timpul sau atenţia pe care trebuie să I-o acorzi. Tratează-L corect şi El va face pentru tine mult mai mult decât să te trateze corect.

5. Desigur, vei îngenunchia şi Îi vei cere cu umilinţă să îţi garanteze călăuzirea din partea Duhului Sfânt în timp ce citeşti Biblia. Este ca şi cu un LP sau un CD cu muzică; trebuie să ai „echipamentul” necesar care să redea muzica „ascunsă” pe disc. Acelaşi Duh Sfânt care S-a ocupat de „înregistrarea” sau scrierea Bibliei, o va „reda” pentru tine – DACĂ ÎŢI SMEREŞTI SUFLETUL ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU şi Îi ceri acest lucru.

6. Ca să fii cinstit cu Dumnezeu, trebuie să închizi toate sursele de distracţie – radioul, CD-player-ul, televizorul. Acordă-I atenţie deplină. „Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evr. 11:6).

Domnul să te binecuvânteze în timp ce Îl „asculţi.”

 

Cu sinceritate,

„Dial Daily Bread”

 

Chiar acum are loc o mare adunare în St. Louis – sesiunea cincinală a Conferinţei Generale a unei biserici mondiale cu 13 milioane de membri. Este probabil ultima biserică cu adevărat „protestantă,” cel puţin cu membri din întreaga lume şi o organizaţie vastă.

Este cu adevărat „protestantă” în sensul că protestează împotriva acţiunii Romei de înlocuire a poruncii biblice cu privire la păzirea „zilei a şaptea” cu păzirea duminicii. Această biserică susţine că ori de câte ori creştinii sunt dispuşi să înlocuiască sabatul biblic cu păzirea duminicii, ei se închină Romei.

Mai mult, această biserică este „protestantă” în sensul că respinge învăţătura romano-catolică/protestant-populară despre nemurirea sufletului. Corect, această biserică arată că originea respectivei învăţături este în păgânism şi că ea deschide uşa spiritismului. Această biserică recunoaşte că nemurirea este un dar de la Hristos şi „în Hristos” doar pentru aceia care cred în ascultarea din inimă, prin credinţă.

Dar se bucură această biserică mondială de laudele Domnului Isus Hristos? El spune: „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci şi pocăieşte-te!” (Apoc. 3:19). Această mustrare severă vine de pe buzele Martorului Credincios către cea de-a şaptea biserică din istorie din Apocalipsa 2, 3 (ultima; a opta nu există). Mustrarea este adresată în special corpului pastoral („îngerului bisericii din Laodicea”) care se mândreşte cu faptul că este bogat, s-a îmbogăţit şi nu duce lipsă de nimic, când, în ochii Domnului, este CEL [singurul de-a lungul istoriei; n.tr.] ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol (vers. 17; expresia din greacă are un mic „ho,” care o face să sune astfel). Evenimente importante stau să se întâmple! Să ne trezim.

 

Pacific Press tocmai a publicat o carte în care un autor perceptiv, Thomas Mostert, desluşeşte câteva adevăruri profunde, dar nepopulare. El observă cum versiuni populare, dar false, ale „creştinismului,” pe care Biblia le etichetează drept „Babilon,” constituie o amăgire periculoasă, dar subtilă. El remarcă veridicitatea cuvintelor lui Isus: „Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor.... [înşela], dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Mat. 24:24). Cartea (Hidden Heresy) recunoaşte că până şi pastori cu înaltă educaţie pot fi bănuiţi de amăgire extrem de bine camuflată. Iar acest lucru este letal!

O amăgire fundamentală a „Babilonului” este învăţătura nemuririi sufletului. Fiecare religie necreştină susţine această învăţătură, şi multe biserici romano-catolice şi protestante au preluat-o din păgânism. Dacă omul este suflet nemuritor, atunci nu poate fi adevărat faptul că Fiul Omului a murit pe cruce. Dar Biblia este clară – omul, prin natura sa, este muritor. „Babilonul” spune Nu. Şi acesta este punctul în care se declanşează sistemul de alarmă pentru oricine respectă adevărul Bibliei.

Intuiţia lui Mostert cu privire la acest aspect este ca o gură de aer proaspăt într-o casă îmbâcsită: Nimeni dintre aceia care susţin învăţătura nemuririi sufletului nu poate înţelege sau aprecia ceea ce a realizat Hristos la cruce! Şi nimeni dintre aceia care susţin această doctrină păgâno-papală nu poate înţelege îndreptăţirea prin credinţă; şi dacă cineva nu înţelege acest adevăr esenţial, înseamnă că nu deţine ceea ce Pavel numeşte „adevărul evangheliei” (Gal. 2:5, 14). Conducătorii bisericii – Protestante şi Catolice – cad deopotrivă sub judecata Scripturii. Mostert înţelege cum confuzia în acest domeniu crează un gol în care se strecoară spiritismul; de ce să vrem să ne umplem paharul cu aceasta? De acum înainte, chestiuni serioase ne vor capta atenţia. Acelaşi Isus care îi zgâlţâia pe ucenicii Săi ca să se trezească în Ghetsemani, ne zgâlţâie şi pe noi ca să ne trezim acum. „Ceasul” nostru este unul extrem de important în istoria omenirii, la fel cum a fost şi în Ghetsemani!

 

Acest articol este scris în dimineaţa Zilei Independenţei. Best seller-ul lui David McCullough, „1776,” este un cadou aniversar pentru naţiune. Conţine detalii fascinante despre naşterea naţiunii „noastre.” Impresionant este raportul providenţei divine (minunile lui Dumnezeu – în limbaj modern!) care a făcut posibil ca Armata „noastră” Continentală (neprofesionistă) să învingă armata disciplinată a lui George al III-lea, astfel încât acesta şi-a trimis corăbiile învinse acasă. „Armata” noastră era compusă în mare parte din fermieri din Noua Anglie comandaţi de un novice din Virginia, George Washington, care îi dispreţuia. Fără „providenţa divină” la Trenton, „noi” nu ne-am fi câştigat independenţa.

Dar de ce a binecuvântat Dumnezeu atât de mult cele Treisprezece Colonii [Rebele]? Ţinta lor era de a înfiinţa o naţiune protestantă întemeiată pe principiul separării bisericii de stat, o naţiune fără împărat şi o biserică binecuvântată fără papă. Părinţii naţiunii respectau principiul conform căruia libertatea de conştiinţă în domeniul religios este un drept divin garantat de Creator fiecărei fiinţe omeneşti – nu un „privilegiu” garantat de un guvern pământesc anumitor oameni. În acea cultură a libertăţii naţionale în care Constituţia asigura controlul şi echilibrul care urmau să împiedice dezvoltarea tiraniei şi a corupţiei politice şi morale, un climat de dreptate la nivel naţional ar fi atras binecuvântarea cerului. Aşa s-a şi întâmplat! „Providenţa” ne-a purtat destul de bine timp de peste două secole, chiar şi prin Războiul Civil la finalul căruia „noi” am renunţat la crima sclaviei. Lincoln avea dreptate: această naţiune a fost întemeiată pe conceptul protestant despre libertatea sufletului, intenţia lui Dumnezeu fiind aceea de a binecuvânta lumea, prevenind astfel apariţia terorismului. Respectul global pentru principiile morale pe care Statele Unite le-au susţinut „ne” poate apăra. Vom abandona „noi” acele principii protestante referitoare la libertatea tuturor? Dumnezeu să ne ajute să nu facem acest lucru!

 

Daniel este singura carte din Vechiul Testament pe care Isus o evidenţiază arătând că necesită atenţie urgent (Mat. 24:15); iar Apocalipsa este singura carte din Noul Testament pe care Isus, de asemenea, o evidenţiază (Apoc. 1:1-3). Nu putem înţelege ce se întâmplă în lumea în care trăim fără „lumina” din cer care se găseşte în aceste două cărţi deosebite!

Cele două sunt complementare, fiecare explicând-o pe cealaltă. Este uimitor cum sute de milioane de creştini le ignoră pe amândouă! Dar amândouă sunt uşor de înţeles, atât de uşor încât chiar şi un copil le poate înţelege dacă se concentrează puţin.

Amândouă descriu în detaliu cum o mare „lepădare de credinţă” (apostazie) va încerca să deturneze biserica creştină mondială printr-o enormă organizaţie religioasă contrafăcută, „potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte ‘Dumnezeu’ sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.... Taina fărădelegii.... cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce.... n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.... o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tes. 2:3-12). Acesta este punctul central al marii lupte.

Identitatea acestei amăgiri uriaşe nu este ascunsă în ceaţă: Duhul Sfânt este clar şi la obiect atunci când arată către puterea aceasta bisericească, de-a lungul istoriei, ca fiind succesoarea păgânismului Romei antice (Dan. 7:7, 8, 20-25) – papalitatea. Apocalipsa 18 înfăţişează demascarea ei. „Ieşiţi din [Babilon], poporul Meu” (vers. 4). Vegheaţi!

 

Este bine ca un copil în vârstă de 12 ani să ia singur o decizie importantă, care îi afectează viaţa, fără să ceară permisiunea părinţilor şi să urmeze sfatul lor?

Isus a făcut acest lucru la vârsta de 12 ani fără să ceară permisiunea Mariei şi a lui Iosif. El participa pentru prima oară la sărbătoarea Paştelui în Ierusalim. În mintea Lui erau gânduri la care părinţii Săi pământeşti nici nu visau. Pentru prima oară în istorie o Persoană a început să înţeleagă clar care era semnificaţia mielului pascal. Acesta simboliza faptul că Cineva trebuia să fie răstignit. Cineva trebuia să sufere un tip de moarte diferit de moartea pe care a suferit-o sau o va suferi vreodată cineva. Isus era Fiul lui Dumnezeu – dar acesta era momentul în care El începea să înţeleagă ce înseamnă acest lucru. Însă El era şi Fiul omului, ceea ce înseamnă că era încă un Băieţel în vârstă de 12 ani. El a început să înţeleagă cine era adevăratul Său Tată.

Când Maria L-a mustrat pentru faptul că rămăsese în urmă la templu, El nu a izbucnit în lacrimi de regret; a rămas pe poziţie. Aici are loc o confruntare manierată, dar solidă ca stânca de granit. „El le-a zis: ‘De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?’” Citim că „s-a pogorât împreună cu ei... la Nazaret şi le era supus” – încă optsprezece ani (Luca 2:49, 51; 3:23). Dar o Persoană divino-umană a ales un drum care duce la „moartea a doua” pentru o lume pierdută în păcat (vezi. Apoc. 2:11). La vârsta de 12 ani, nu le putea permite părinţilor Săi să Îl abată de la misiunea Sa sfântă.

Există şi astăzi copii care la vârsta de 12 ani sunt conduşi de Duhul Sfânt să fie botezaţi în Hristos pentru că ei ştiu că El îi cheamă.

 

A fost deştept cel care a spus că Dumnezeu a creat întâi bărbatul, apoi I-a venit o idee mai bună şi a creat femeia – dar cea de-a treia creaţie a fost cea mai bună: copiii. Într-adevăr, ei sunt cele mai drăgălaşe fiinţe din tot universul creat de Dumnezeu.

Tatăl Domnului nostru Isus Hristos îi iubeşte şi pe ei; deşi El este infinit şi ştie totul dinainte, într-un anumit sens îi găseşte interesanţi. Un copil nevinovat poate pătrunde adâncimile infinitului scoţând la iveală ceva interesant chiar şi pentru Dumnezeire şi inteligenţele cereşti. Nu ştim cum va fi, dar în Ierusalimul cel Nou lupii, leoparzii şi leii periculoşi vor fi îmblânziţi de „un copilaş” care îi „va mâna” (Is. 11:6; cuvântul ebraic implică a „conduce” aceste fiare „ex-feroce”). Aici, pe Pământ, există oameni de afaceri care se bazează pe creativitatea copiilor, cum ar fi creatorii desenelor animate „Peanuts.”

Lăsaţi pe Satana să se prezinte copii luptători în Africa, punându-le AK 47 în mânuţe şi învăţându-i să împuşte fără regrete. Africani serioşi sunt îngroziţi de teroarea care aproape că nu are precedent în istorie. Cele trei grozăvii proliferează – boala, disperarea, distrugerea. Mulţi dintre cei 300.000 de copii soldaţi sunt răpiţi.

Va putea fi mântuit vreunul dintre ei? Edith Ssempala, ambasadorul Ugandei în Statele Unite, spune despre miile din Uganda de Nord (unde cândva am slujit ca misionar): „Cei mai micuţi pot fi salvaţi vindecându-i pe plan emoţional cu dragoste.” Şi cei mai mari? „Ah, nu este chiar aşa de simplu,” a spus ea. Noi continuăm să credem că povestea crucii poate aduce vindecare, dacă este spusă conform adevărului.