În Biblie există un avertisment foarte serios pe care se pare că îl uităm foarte uşor. Se găseşte în Apocalipsa 14:9-12. „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu...” Apoi în capitolul 15 ni se vorbeşte despre aceia care s-au confruntat cu această mare provocare, au primit solia îngerului al treilea, au devenit „biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei” şi stau pe marea de sticlă cântând cântarea Mielului.

De fapt, întreaga carte a Apocalipsei tratează această problemă – semnul fiarei. Acelaşi grup care cântă cântarea Mielului este descris în capitolul 7 ca fiind aceia care au primit pecetea lui Dumnezeu; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. În Biblie, „pecetea” are acelaşi sens cu „semnul.” Aşadar, cartea Apocalipsei ne spune că în ultimele zile, chiar înainte de revenirea lui Isus pe norii cerului, întreaga populaţie a planetei va fi împărţită în două grupuri: aceia care au primit „pecetea lui Dumnezeu” şi aceia care au primit „semnul fiarei.” Destul de serioasă treaba, nu-i aşa? Acest subiect trebuie studiat FOARTE atent.

În Apocalipsa 13:8 citim că „toţi locuitorii pământului” se vor închina fiarei, cu excepţia acelora care sunt scrişi în cartea vieţii. Aceasta este o altă criză care, în principiu, se aseamănă cu aceea prin care au trecut oamenii atunci când Isus era pe pământ. Ei erau împărţiţi în două grupuri – cei care credeau că El este adevăratul Mesia, aşa cum declarase, şi cei care Îl respingeau. El i-a întrebat: „Ce credeţi voi despre Hristos?” (Mat. 22:42). Ei TREBUIAU să aleagă!

La fel se întâmplă şi astăzi – noi TREBUIE să alegem între semnul fiarei şi pecetea lui Dumnezeu. Dar problema este mult, mult mai profundă decât un semn superficial, vizibil. „Solia celui de-al treilea înger în adevăr” este adevărata solie a neprihănirii prin credinţă; ea va conduce la primirea pecetei lui Dumnezeu. Un concept legalist, fals, va conduce la primirea semnului fiarei. Este vremea pentru un studiu serios!

 

Puterea fenomenală de a pătrunde în inimi de care a dat dovadă Isus în prima perioadă a lucrării Lui nu se datorează unor trucuri psihologice pe care le-ar fi cunoscut, nici unei personalităţi magnetice, super-hollywoodiene. El era o persoană tăcută (Is. 42:2), „blând şi smerit cu inima” (Mat. 11:28-30), cu o înfăţişare obişnuită (Is. 53:3); oamenii trişti se identificau cu El (vers. 3); dacă L-ai fi văzut pe stradă, nu ai fi întors capul după El (vers. 4).

Dar El a înţeles şi a proclamat vestea bună a evangheliei (Marcu 1:14). Aceasta înseamnă că a subliniat „adevărul” cuprins în ea despre îndreptăţirea prin credinţă – tot ceea ce Pavel a prezentat mai târziu în Galateni şi Romani, Isus a comprimat în predicile Sale din Galileea. „Puterea” se găsea în conceptul Său despre agape care reieşea din fiecare gând, cuvânt, privire şi acţiune. Din felul în care se exprimă Marcu, putem rămâne cu impresia că predicile Lui erau ceea ce noi numim „doctrină” uscată, dar ele erau ca o furtună însoţită de fulgere, în comparaţie cu predicile „doctrinale” pe care oamenii erau obişnuiţi să le audă (vers. 22; da, şi predicile lui Pavel au fost pe-aproape).

Isus era captivat de făgăduinţele noului legământ din Geneza 12:2, 3 şi dorea să pună în legătură pe fiecăre om sătul de vechiul legământ pe îl care întâlnea cu acele „făgăduinţe mai bune” (Evr. 8:6). El „îi cunoştea pe toţi [oamenii, KJV; n.tr.]. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre nici un om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om” (Ioan 2:24, 25). Cu alte cuvinte, El pur şi simplu a adaptat făgăduinţele noului legământ la fiecare individ pe care Tatăl I-l scotea în cale sau pe care îl remarca în mulţimile care veneau să Îl asculte. Da, o carieră captivantă! Nu Se plictisea niciodată!

Acum El te invită şi pe tine să ai o astfel de carieră. Aceasta presupune să înveţi ce înseamnă „doctrina” veştii bune în cadrul noului legământ.

 

Ai fost vreodată ispitit să te îndoieşti de faptul că aparţii casei lui Dumnezeu? Te priveşte El ca pe un străin? Când te simţi păcătos şi nevrednic şi crezi că ai eşuat, îţi pui astfel de întrebări. Într-o zi, unul din scriitorii Bibliei (nu ştim cine!), a mers la templul Domnului din Ierusalim simţindu-se vinovat şi nevrednic să intre. Apoi a observat ceva care l-a încurajat: o vrăbiuţă îşi făcuse cuib într-u colţişor, într-o crăpătură în sfânta sfintelor din templu, chiar lângă altar. Şi stătea acolo, ciripind bucuroasă, clocindu-şi ouăle şi îngrijinu-şi puişorii în acea parte templului slăvit al lui Solomon unde nici preoţii de rând nu aveau voie să intre! De fapt, doar marelui preot al lui Israel i se permitea să intre în acel loc de două ori mai sfânt, şi aceasta doar o singură dată pe an. Şi chiar acolo se afla vrăbiuţa, complet lipsită de grijă cu privire la legile Leviticului care interziceau intrarea, şi încrezătoare că este bine venită în casa Domnului!

Apoi poetul a scris Psalmul 84: „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului... Până şi pasărea [vrabia, KJV; n.tr] îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!” (vers. 1, 3, 4).

Ar fi posibil ca Isus să Se fi gândit la acest poem atunci când le-a spus ucenicilor: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii (Mat. 10:29, 30). Dacă ai o casă şi eşti generos, te vei bucura să-i faci pe oaspeţii tăi să se simtă bine veniţi. Acest lucru te va desfăta. Isus spune: „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” (Luca 12:32). Cuvântul tradus prin „plăcere” înseamnă că Tatăl Se desfată făcând acest lucru! El Se bucură să le ureze bun venit păcătoşilor în casa Sa. Ea este deschisă „nonstop.” „Duhul şi Mireasa zic: ‘Vino!’” (Apoc. 22:17). Isus spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Mat. 11:28). „Împovăraţi” cu ce? Mai mult decât cu saci de ciment sau treburi la birou! „Împovăraţi” cu păcat, apăsaţi de propriul egoism, regrete inutile.

„Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta!” (Ps. 84:4). Şi tu eşti invitat; vino aşa cum eşti, nu încerca să te găteşti mai întâi. O singură dată au avut şi fariseii dreptate: „Omul acesta le urează bun venit păcătoşilor” (Luca 15:2, KJV).