Când Dumnezeu vorbeşte, foloseşte El limbajul de lemn al vechilor quakeri - "thee" şi "thou" - sau foloseşte un limbaj modern? Traducerile Noului Testament, ale Psalmilor şi ale profeţilor Vechiului Testament (The Message) în varianta Eugene Peterson sunt deseori făcute într-un limbaj pătrunzător, clar, care în general reflectă fidel originalul din evreiască sau greacă.

Un exemplu poate fi dat analizând modul în care el traduce ceea ce Isus îi spune astăzi bisericii - "Laodicea" - (şi conducătorilor ei) în Apocalips 3:16. KJV traduce: "Pentru că eşti căldicel, nici rece şi nici în clocot, am să te vărs din gura Mea," ceea ce sună ca o veste rea - dacă biserica este căldicică, El o va respinge, o va vomita. Şi unii oameni greşit informaţi se hotărăsc ca, dacă Isus respinge biserica lor, mai bine să o respingă şi ei, şi pleacă. Problema este că, dacă rămân în această stare de alertă, descoperă curând că şi "noua" biserică este tot căldicică! Şi sfârşesc în dezorientare şi confuzie.

Dar Peterson clarifică lucrurile. Fraza în limba greacă (dacă te interesează!) este: MELLO SE EMESAI. MELLO înseamnă "sunt gata să fac cutare lucru" (vezi cum este folosit în Apocalips 10:4). SE înseamnă "tu" şi, desigur, EMESAI înseamnă "a vomita." Peterson surprinde adevărata semnificaţie; Isus spune că încropeala noastră Îi face atât de rău la stomac, încât Îi vine să verse.

Dacă ar fi ca un artist sincer să picteze astăzi portretul lui Isus, ar trebui să-I redea chipul ca exprimând greaţă. Nu prea sună ca o Veste Bună, nu-i aşa? Cel puţin nu pentru mândria şi aroganţa spirituală, nu pentru acel sentiment de tipul "sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic" (vers 17).

Dar "evanghelia veşnică" din 14:6,7 este de asemenea prezentă aici, în solia către Laodicea - Vestea Bună. Când Domnul nostru ne porunceşte în versetul 19: "Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te," vrea să spună că îi va da Laodiceei darul pocăinţei - din două motive: (1) El nu dă niciodată porunci pentru care să nu ofere şi harul ca să poată fi ascultate (Mt 11:30); şi (2) pocăinţa nu este niciodată iniţiativa noastră sau ceva ce "facem" noi, ci ea înseamnă a primi "darul" pe care Dumnezeu îl "dă" (Fpt 5:31). Şi ce îi va da El Laodiceei? Zaharia ne răspunde: darul pocăinţei pentru răstignirea ("străpungerea") Mântuitorului - conştientizarea faptului că răstignirea este PĂCATUL NOSTRU (vezi Zah 12:10).

Nimic nu poate vindeca încropeala; nimic, în afară de pocăinţă!

 

Cum putem avea "garanţia mântuirii"?

Apostolului Ioan îi place să clarifice lucrurile, pentru a "şti" sigur un lucru sau altul. În prima sa epistolă, el spune de aproximativ 20 de ori că putem "şti" că "ştim" adevărul. Cam în jumătate din cazuri foloseşte cuvântul GINOSKO, care înseamnă a fi informat, a avea cunoştinţă de. În cealaltă jumătate foloseşte cuvântul EIDO, care înseamnă a şti prin perceperea adevărului sau, cu alte cuvinte, prin bun simţ. El "[v-a] scris aceste lucruri ca să ştiţi (eido) că… aveţi viaţa veşnică" (Ioan 5:13).

Cum poate bunul simţ spiritual să ne dea această "garanţie"? Răspunsul se găseşte în versetul 11: "Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său." "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu" (Ioan 3:16), nu doar S-a oferit să-L dea. Pavel subliniază cam de 5-6 ori în Romani 5 că Dumnezeu ne-a dat "darul fără plată" care a anulat "osânda" care a venit asupra rasei omeneşti "în Adam" şi, aşa cum spune şi Ioan, darul acesta este "în Hristos." Tatăl L-a dat lumii pe Hristos, ca El să fie deja "Mântuitorul lumii," "Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi" (Ioan 4:42; 1Tim 4:10).

Pe scurt, aceasta înseamnă următorul lucru: mântuirea se datorează iniţiativei lui Dumnezeu; condamnarea se poate datora numai iniţiativei noastre de a alege să nu "credem" adevărul. La fel de sigur cum Esau a avut dreptul de întâi născut, tu ai viaţa veşnică în Hristos. El S-a dat pe Sine ţie şi pentru tine. El nu doar S-a oferit să-ţi dea darul vieţii veşnice astfel ca mântuirea să depindă de iniţiativa ta; El chiar ţi-a dat darul, astfel ca în veşnicie să nu ai motive să te "lauzi" că tu ai luat iniţiativa. 100% că "prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu [din nou acelaşi cuvânt!]. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" (Ef 2:8,9).

Cu toate că Esau a avut dreptul de întâi născut, el a ales să-l "dispreţuiască" şi să-l "vândă" pentru un blid de plăcere lumească (Gen 25:34; Evr 12:16). "Cine nu crede" alege să fie pierdut la sfârşit (Ioan 3:18,19), "dispreţuieşte" ceea ce Dumnezeu i-a dat "în Hristos."

Preţuieşte garanţia pe care o ai în Hristos, dar nu te încrede prea mult în tine. Poţi să te încrezi în El, dar nu poţi să te încrezi în tine. Tu poţi să greşeşti foarte uşor.

Priveşte în ambele părţi înainte de a traversa strada.

 

"Garanţia mântuirii" este un subiect foarte des pus în discuţie. CUM poate cineva să o aibă? Sau, POATE cineva să o aibă cu adevărat? Care este diferenţa între o încredere obiectivă în obţinerea mântuirii şi o "încredere exagerată"? (Webster's New World defineşte această încredere exagerată [în engl. - "cocksureness"; n.t.] ca fiind "o siguranţă de sine într-o manieră arogantă sau îndârjită).

Matei raportează că Isus ne-a avertizat cel puţin de două ori împotriva "încrederii exagerate asupra mântuirii": "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: 'Doamne, Doamne!… N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?' Atunci le voi spune curat: 'Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine.'" Cei "de la stânga Lui" vor protesta: "'Doamne, când… nu Ţi-am slujit?' '…Aceştia vor merge în pedeapsa veşnică'" (Mt 7:22,23, 25:41-46). Ei s-au încrezut în forţele proprii, s-au amăgit până în ultima clipă! Aşadar, ar trebui să fim mereu îngrijoraţi cu privire la destinul nostru veşnic?

Pe de altă parte, Ioan spune: "V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică… Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău" (1Ioan 5:13,19). La prima vedere, cei doi par să se contrazică, nu-i aşa? Dacă eşti un elev care primeşte în mod constant note de 4 şi 5, nu ai prea mult entuziasm ca să progresezi, nu-i aşa? Mulţi ne spun că nu poţi să fii un creştin fericit dacă nu ai "garanţia mântuirii." Totuşi, Însuşi Isus ne avertizează: "Nu fiţi exagerat de încrezători."

Riscul este mare; Isus are dreptate. "Mulţi" dintre cei care pretind că-L urmează vor sfârşi într-o dezamăgire amară, când va fi prea târziu să preschimbe încrederea lor exagerată într-o "garanţie a mântuirii" reală, puternică. Bunul simţ ne sugerează că,în timp ce trebuie să avem o încredere obiectivă, fără de care fericirea este imposibilă, trebuie să "[căutăm] cu atât mai mult să [ne] întărim chemarea şi alegerea [noastră]" (vezi 2Pt 1:10). Dacă priveşti în ambele părţi înainte de a traversa strada nu înseamnă că eşti fricos; pur şi simplu este mai sănătos aşa.

Putem avea o garanţie "sănătoasă"? Predică Biblia încrederea exagerată? Unde este acel bun simţ spiritual sfinţit? Să ne aplecăm mâine asupra acestor subiecte.

 

Mai are sens să afirmăm că planeta noastră îmbătrâneşte sau, aşa cum se spune în traducerea KJV a versetului 6 din Isaia 51, ea "se va preface în zdrenţe ca o haină," ca un costum ponosit? Marele cutremur care a avut loc în Lisabona în anul 1755 a precedat începutul Marii Revoluţii Industriale, care a culminat cu arderea în continuu a unor cantităţi imense de combustibil natural. Rezultatul constă, fără îndoială, într-o supraîncălzire a atmosferei terestre. Un articol recent din Newsweek avertizează asupra faptului că nivelul oceanelor ar putea creşte cu 85 de centimetri, inundând o mare parte din oraşele aflate aproape de oceane şi impunând evacuarea insulelor. În acelaşi timp, sunt prevăzute fenomene meteorologice neobişnuite, ca o consecinţă a poluării atmosferice produse de om, situaţie nemaiîntâlnită în istoria planetei.

Conform Bibliei, Dumnezeu a creat la început o lume perfectă, cu toate funcţiile naturii echilibrate într-un mod minunat pentru binele rasei omeneşti. Toate au mers bine, până când omenirea l-a invitat alături pe Satana, cu noua lui invenţie - păcatul. Rezultatul: pământul a fost "[spurcat] de locuitorii [lui]" (Is 24:5).

Păcatul a făcut necesar marele potop descris în Geneza 6-9, când "lumea de atunci a pierit…, înecată de apă" (2Pt 3:6). În acea perioadă pădurile imense şi animalele sălbatice au fost îngropate, producând cărbunele şi petrolul pe care în prezent le folosim ca şi "combustibili naturali." Rezultatele potopului există încă şi astăzi! Iar păcatul creşte, pentru că Isus a spus: "Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului" (Mt 24:37). Întreabă acest lucru pe oricare dintre locuitorii regiunii Gujarati şi el îţi va spune.

Avem o nevoie disperată de un nou pământ! Dacă hainele ţi se zdrenţuiesc, ai nevoie de altele noi! Dumnezeu vrea să re-creeze un nou pământ, dar nu poate să facă acest lucru până când problema păcatului nu este rezolvată. Aceasta înseamnă că la nivel mondial există necesitatea proclamării adevăratei evanghelii, care este "puterea lui Dumnezeu pentru mântuire" (Rom 1:16; mântuire DIN păcat, nu ÎN păcat). Ar putea fi ceva mai important pentru poporul Gujarati, în afară de mâncare, apă şi medicamente ?

 

Oameni cu adevărat sinceri continuă să pună aceeaşi întrebare pe care fariseii au pus-o cu mult timp în urmă: "Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?" (Ioan 6:28).

Poporul Israel era obsedat de ideea că ei Îi promiseseră lui Dumnezeu: "VOM FACE tot ce a zis Domnul!" (Ex 19:8). Această promisiune făcută la muntele Sinai a reprezentat "vechiul legământ," şi el a îngrădit poporul Israel în legalism aproape pe tot parcursul istoriei lor, până când, în final, L-au răstignit pe Mesia. Dar Dumnezeu a avut întotdeauna o soluţie mai bună - "noul legământ," care nu reprezintă promisiunea poporului, ci promisiunea lui Dumnezeu; nu un contract sau un "târg" pe care Îl face cu noi. El promite să scrie legea Sa în inimile noastre, iar noi trebuie să credem promisiunea Lui. Dar tensiunea dintre vechiul şi noul legământ există încă şi astăzi, şi legalismul caracteristic vechiului legământ, care este extrem de popular, descurajează şi nedumereşte mulţimile, atât din afara bisericii, cât şi din interiorul ei.

În loc să ne concentrăm asupra a ceea ce trebuie SĂ FACEM noi, Dumnezeu ne cere să privim şi să observăm ce a făcut şi continuă El să facă. Pe poporul aflat pustie l-a învăţat următorul lucru: "Când [cel] muşcat de un şarpe… privea spre şarpele de aramă, trăia [era vindecat - KJV]" (Num 21:9). Isus a spus că "şarpele" Îl reprezenta pe El (exact pe dos, suntem tentaţi să gândim!) şi că "pieirea" va lua sfârşit dacă "privim" la El ca la "şarpele înălţat" (Ioan 3:14,15) - un Mântuitor "făcut păcat pentru noi" (2Cor 5:21). "Întoarceţi-vă la Mine [Priviţi spre Mine - KJV], şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului," spune El (Is 45:22). Ioan Botezătorul este de aceeaşi părere: "Iată [Priviţi - KJV] Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (Ioan 1:29). Isus spune: "Şi după ce voi fi înălţat [astfel ca tot poporul să Mă vadă]… voi atrage la Mine pe toţi oamenii" (12:32). Pavel a înţeles că misiunea lui era aceea de a transforma urechile oamenilor în ochi şi să "[pună] în lumină înaintea tuturor [să-i ajute pe toţi oamenii să vadă - KJV] care este isprăvnicia acestei taine" (Efes 3:9). Ioan spune: "Vedeţi [Priviţi - KJV] ce dragoste [agape]" (1Ioan 3:9 - aceasta este o imagine reînviorătoare). Chiar şi Pilat din Pont a avut o predică de neuitat: "Iată [Priviţi - KJV] omul!" (Ioan 19:5).

Iată Vestea Bună: "o mare mişcare de reformă" urmează să aibă loc, căci Dumnezeu va "turna peste [poporul Său şi conducătorii acestuia]… un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns" (Zah 12:10).

Priveşte în această direcţie şi nu vei mai fi aceeaşi persoană încropită!

 

Cât de mult am progresat "noi" ca popor al lui Dumnezeu în decursul celor 2000 de ani? Gândeşte-te cum era poporul lui Dumnezeu pe vremea aceea: Îl aşteptau pe Mesia să vină "aproape în orice clipă," la fel cum noi Îl aşteptăm pe acelaşi Mesia să Se reîntoarcă "aproape în orice clipă." Sau "în curând." În urmă cu 2000 de ani ei ştiau, la fel cum ştim şi noi astăzi, că trebuie să aibă loc "o mare mişcare de reformă în mijlocul poporului lui Dumnezeu" înainte ca acesta să fie gata pentru venirea lui Mesia. Atunci, ca şi acum, exista o atmosferă de aşteptare în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Şi, mai presus de toate, în mintea lor exista o întrebare care, sincer vorbind, există şi în mintea noastră astăzi: "Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?" (Ioan 6:28; să nu spui că cei care au pus această întrebare nu erau poporul lui Dumnezeu; erau poporul Lui din acea vreme!).

Astăzi în comunităţi se prezintă seminarii şi predici care reprezintă variante ale aceleiaşi întrebări. "Ce program, ce datorie, ce plan SĂ FACEM ca să ajungem la acea 'mare mişcare de reformă' care să ne pregătească pentru reîntoarcerea lui Mesia?" Se fac studii aprofundate în Biblie şi în scrierile inspirate pentru a scoate la suprafaţă o mulţime de citate despre ceea ce trebuie "făcut" - despre reforma sanitară, dietă, fapte bune, zecimi, daruri, evanghelizare - lista putând continua aproape la infinit.

Şi unii oameni sinceri şi inteligenţi au reformulat întrebarea în felul următor: "Ce SĂ NU FACEM ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?" "La ce obicei lumesc trebuie să renunţăm pentru a se produce acea 'mare mişcare de reformă'?" Şi fiecare "guru" prezintă alt program care de data aceasta va "funcţiona" - numai să vrem să-l punem în aplicare sau să renunţăm să mai facem un anumit lucru "lumesc."

TREBUIE să existe ceva care să putem "face" (sau să nu facem) pentru a ne vindeca de boala încropelii, boală care, cu toţii suntem de acord, afectează biserica. Tânjim după un program, o idee, un plan alcătuit de nişte minţi fertile.

Este posibil ca Isus să fi avut soluţia în urmă cu 2000 de ani? "Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El" (vers 29). Soluţia nu constă în A FACE ceva ci în A VEDEA ceva.

Dacă va fi posibil, hai ca mâine "să privim," "să ne uităm" la ceva care merită "văzut."