După ce procesele se vor fi terminat, oricine va fi cel care se va instala la Casa Albă, se va afla acolo datorită celei mai mici diferenţe de voturi în "alegeri." Jumătate din naţiune îşi va dori ca celălalt candidat să fi câştigat! În limbajul Biblic, cuvântul care descrie această stare de lucruri este "căldicel" (Apoc. 3:15,16).

Mai există un alt gen de alegeri aflate acum în desfăşurare, în cadrul cărora "îngerul Bisericii din Laodicea" (biserica lui Dumnezeu din ultimele zile) Îl va alege pe Conducătorul inimilor noastre. Doreşte Isus să "câştige" marea luptă printr-o diferenţă foarte mică de procent a devoţiunii inimilor noastre?

Noul preşedinte al Statelor Unite va trebui să încerce după numirea lui în funcţie să unească elementele despărţite într-o susţinere loială faţă de cel de-al 43-lea preşedinte; va trebui Isus să încerce să câştige devoţiunea deplină a inimilor noastre DUPĂ cea de-a doua Sa venire? Se va urca El pe tron ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor datorită celei mai mici diferenţe de voturi, şi APOI ne va convinge că merită loialitatea noastră?

Cei doi candidaţi în "marea luptă" sunt: Satana, pe de o parte, a cărui campanie se bazează pe o platformă-program ce conţine închinarea la sine, mulţumirea eului, urmarea propriei căi, dragostea faţă de lume în timp ce PRETINZI că Îl iubeşti pe Hristos; şi Celălalt Candidat, a cărui campanie se bazează pe o platformă-program ce conţine jertfirea de sine, ridicarea crucii şi urmarea Lui, considerarea plăcerilor sociale şi materiale un "gunoi." "Privesc toate aceste lucruri ca pe o pierdere," spune Pavel. "Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să… Îl cunosc pe El şi… părtăşia suferinţelor Lui" (Filip. 3:8-10)

Isus spune că devoţiunea noastră de 50% sau 49% Îi face "aşa rău la stomac, încât Îi vine să vomite" (aceasta este semnificaţia frazei greceşti pe care El o foloseşte în Apoc. 3:16 - melo se emesai).

Versetul din Psalm 22:3 exprimă ideea că "teocraţia" lui Dumnezeu în Israelul din vechime urma să fie mereu democraţie 100%. În rugăciune se spune: "Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel"; literal: "Tu tronezi peste laudele lui Israel." Iehova a câştigat inimile lor cu un procent de 100%! Desigur, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în realitate, dar se va întâmpla atunci când poporul Său de astăzi va primi darul Său de pocăinţă (Apoc. 3:19).

 

Unii oameni serioşi din ambele partide politice din SUA sunt profund îngrijoraţi. Această îngrijorare se poate vedea pe feţele celor doi secretari de stat - Christopher şi Baker, ambii suficient de înţelepţi pentru a fi preocupaţi în legătură cu stabilitatea independentă a naţiunii.

Reprezintă alegerile din anul 2000 doar o reluare amuzantă a alegerilor confuze din 1876, după care Republica s-a întărit şi a mers mai departe pe calea ei plină de glorie? Sau reprezintă o zguduire generatoare de dezbinare a guvernării constituţionale?

Oricine va câştiga funcţia prezidenţială în ianuarie, va avea de purtat o sarcină grea - aceea de a guverna. Convulsiile şi conflictele se dezlănţuie de aşa manieră, încât nici măcar un geniu nu le-ar putea rezolva. Nici un "preşedinte" nu poate pretinde să fie "ales," dar să mai ducă până la capăt un "mandat!"

Este posibil să aibă loc acele evenimente despre care Isus ne-a vorbit? "Pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate" (Luca 21:25,26)?

A fost un timp când monarhia şi Imperiul Britanic formau cea mai stabilă "putere" de pe pământ - ceva pământesc care era solid; acum nu mai este. Acum cea mai stabilă "putere" de pe pământ este guvernul constituţional al SUA. Lumea caută aici o stabilitate politică şi economică ne-europeană. Această constituţie admirată este mai mare decât orice partid. Membrii convenţiei din 1787 au alcătuit constituţia SUA în contextul unei "înţelegeri" incipiente a cărţilor Daniel şi Apocalips, având cunoştinţă de ridicarea şi căderea imperiilor descrise în aceste cărţi. Ei ştiau cum câteva secole de decădere morală au ruinat imperiu după imperiu, şi s-au hotărât să creeze "pe acest continent" ceea ce Lincoln numea (într-o cuvântare către congres) "ultima, cea mai mare speranţă a pământului." Ei erau împotriva oricărei tiranii civile sau religioase a puterii europene a "cornului cel mic" din Daniel. Dar Apocalipsa, completând Daniel, profetizează "la vremea sfârşitului" o tiranie neconstituţională a majorităţii (vezi Apoc. 13:11-17).

Da, "citeşte" şi "înţelege" Daniel şi Apocalipsa!

 

 Da, "înţelegerea" cărţii lui Daniel este vitală pentru siguranţa noastră spirituală în vremurile de încercare care ne stau înainte! Poţi fi sigur că vrăjmaşul lui Hristos în marea luptă cosmică nu vrea să "înţelegi" Daniel. Prin abilitatea lui extraordinară poate adopta o metodă foarte subtilă: În Apocalipsa spune că "şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie [biserica], ca s-o ia râul" (Apoc. 12:15).

Nu există nici o metodă prin care Satana să poată întuneca ceea ce Isus spune în mod clar în Matei 24:15 despre "citirea" şi "înţelegerea" cărţii lui Daniel; aşa că, ce şiretlic poate fi mai bun decât să "[arunce] din gură… un râu" de comentarii derutante despre care se pretinde că "explică" Daniel, dar în realitate nu fac altceva decât să denatureze această carte şi să te încurce? Vrăjmaşul lui Hristos s-a folosit de această amăgire timp de sute de ani!

Deci, ce rămâne de făcut? CITEŞTE Daniel, doar Daniel, şi lasă-L pe Isus şi cartea Apocalipsei să îţi explice totul! Hristos a promis că Duhul Sfânt ne va "[călăuzi] în tot adevărul, …şi [ne] va descoperi lucrurile viitoare" (Ioan 16:13). Această promisiune a fost realizată prin faptul că El ne-a oferit Apocalipsa, "cheia" inspirată (Apoc. 1:1-3).

Observaţi cum Apocalipsa se armonizează perfect cu simbolurile profetice din Daniel:

 (1) "Balaurul" "cu zece coarne" din Apoc. 12:3 este evident o imagine mult mai clară a "fiarei a patra" cu cele "zece coarne" din Dan. 7:20,21.

 (2) "Urmărirea" bisericii adevărate de către balaur despre care se vorbeşte în Apoc. 12:14 este o descriere mai clară a "[asupririi sfinţilor] Celui Prea Înalt" din Dan. 7:25.

 (3) Fiara "cu zece coarne… şi nume de hulă" din Apocalips 13:1 este în mod clar una şi aceeaşi cu "cornul cel mic" din Daniel 7:27 care "va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt."

 (4) Perioada de trei ani şi jumătate din Daniel este identică cu perioada de trei ani şi jumătate, sau 42 de luni, sau 1260 de "zile" (însemnând ani; Apoc. 12:14; 13:15; 12:6) din Apocalips.

 (5) În felul acesta, cartea Apocalipsei identifică în mod clar "cornul cel mic": el nu poate fi acel megaloman insignifiant - Antiohus Epifanes, care a trăit în anul 150 î.Hr. Trebuie să fie o mare putere religioasă, întrucât "tot pământul se miră" după ea astăzi (Apoc. 13:3)!

 

Pentru cei care afirmă că ei cred ceea ce spune Isus, există o problemă: pe de o parte El ne spune că trebuie să "citim" şi să "înţelegem" profeţiile din Daniel (Mat. 24:15), pe de altă parte însă acele profeţii PAR de neînţeles. Majoritatea oamenilor le neglijează, gândind că această carte este "pecetluită" (12:4) sau inventează tot felul de teorii ciudate pentru a le explica.

De ce ne îndeamnă Isus să "înţelegem" ceea ce PARE a fi "ascuns"?

(1) Mântuitorul este prea înţelept şi rezonabil pentru a ne porunci să "citim" ceva care nu poate fi înţeles.

(2) Deşi iniţial cartea lui Daniel a fost "ascunsă" şi "pecetluită," se spune că "la vremea sfârşitului"  va fi "deschisă" astfel că "multora" "cunoştinţa [le] va creşte" pentru a împlini porunca lui Isus de a o "înţelege." Acum este "vremea sfârşitului"!

(3) Porunca lui Hristos de a "citi" şi a "înţelege" cartea lui Daniel este dată în contextul avertizării faţă de amăgirea pe care o vor exercita asupra noastră pretinşii "creştini": "Se vor scula Hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi,… până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar pe cei aleşi. …Vegheaţi dar, …şi voi fiţi gata: căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi" (Mat. 24:15, 24, 42, 44). Destinul etern al cuiva poate atârna de "înţelegerea" cărţii lui Daniel!

(4) "Vegheaţi dar." Folosiţi-vă bunul simţ. "CITIŢI" pur şi simplu cartea lui Daniel, nu comentariile confuze şi contradictorii.

(5) Principala problemă este identificarea "cornului cel mic" din capitolul 8:9-14, vrăjmaşul "Căpeteniei oştirii" (Hristos). Reţineţi acest lucru, şi întreaga carte devine foarte clară. Daniel dezvăluie marea luptă dintre Hristos şi Satana.

(6) Ca prim pas în "citirea" cărţii lui Daniel, folosiţi o versiune corectă a Bibliei, care vă avertizează acolo unde traducătorii au adăugat cuvinte care au considerat că se potrivesc acolo - ei au subliniat cuvintele adăugate cu litere italice (de exemplu KJV, NKJV):

(7) Majoritatea traducătorilor au presupus că "micul corn" a fost Antiohus Epifanes, tiranul scund care cu mult timp în urmă a jertfit un porc pe altarul templului iudaic. Isus nu ne spune să ne concentrăm asupra acelui episod ridicol! "Cornul cel mic" este de departe mult mai serios.

Poate îţi voi scrie mâine mai mult pe tema aceasta.

 

Este absurdă ideea exprimată de Pavel atunci când scrie că "lipseşte" ceva "suferinţelor lui Hristos," ceva care poporul lui Dumnezeu poate "împlini" (Col 1:24)? Nu a suferit Hristos deja tot ce putem suferi noi, oamenii?

Ei bine, să punem o altă întrebare: I-a fost sfărâmat lui Hristos vreun os? Apostolul Ioan spune despre El: "Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărâmat" (Ioan 19;36), şi el citează din Ex. 12:46 şi Ps. 34:30.

Într-adevăr, putem spune că Isus a suferit toată durerea pe care noi, oamenii, o putem suferi, pentru că nici unul dintre noi nu a fost răstignit în mod literal - o experienţă groaznică. Isus a purtat toată suferinţa pe care o putem simţi noi. Dar aici există ceva demn de luat în considerare de către cei cărora li s-au rupt oasele: ei sunt onoraţi ca, într-o mică măsură, "în [trupul lor să împlinească] ce lipseşte suferinţelor lui Hristos" (Col. 1:24) şi li se permite marea onoare de a avea "parte de patimile lui Hristos" (1Petru 4:13).

Cei care suferă (fie durere fizică, fie chin psihic sau emoţional) au privilegiul de a demonstra lumii şi universului ce înseamnă, într-o mică măsură, să "[urmezi] pe Miel oriunde merge El" (Apoc. 14:4,5). Ei au în comun cu El o experienţă specială. Au un punct de legătură cu El, o relaţie strânsă pe care o vor recunoaşte când o vor vedea reflectându-se în ochii Săi la final, când Îl vor privi faţă în faţă. Când îi va lua de mână, le-o va strânge cu o atingere specială de unire cu El. Ei nu se vor mai plânge de "povara" lor şi nu se vor mai văieta că "nu este drept." Vor recunoaşte poziţia lor de prinţi şi prinţese în marea Împărăţie a lui Dumnezeu, având deosebita sarcină de a-L onora pe Hristos.

A fost odată un om extraordinar care a suferit agonia. În felul acesta, i s-a făcut o mare onoare. Iov spune: "Chiar dacă mă va ucide, totuşi mă voi încrede în El" (Iov 13:15, KJV). Dumnezeu NU vroia să îl "ucidă" pe Iov, dar aceasta era impresia lui. (Satana îi crea acestă impresie). Şi Iov a trecut dincolo de norii care îl acopereau şi a îmbrăţişat o credinţă sinceră - crezând în bunătatea lui Dumnezeu, chiar dacă era înconjurat de un întuneric deplin.

La fel poţi face şi tu.

 

Să presupunem că ai  o "povară" greu de purtat - un defect din naştere, leziuni în urma unui accident (eşti şchiop, paraplegic), un divorţ dureros te apasă, ai suferit o pierdere grea, eşti, prin forţa împrejurărilor, singur sau celibatar - poţi fi fericit? Lasă-mă să adaug, fericit "în Hristos"? (La fel cum a procedat Moise înaintea rugului care ardea [Ex. 3:2], ar trebui să-mi "scot încălţămintele din picioare" pentru că acesta este un "pământ sfânt"! Ajută-mă, Doamne, să nu exprim simple banalităţi prin care aş putea să descurajez pe cineva!"

Ei bine, mai întâi, acesta este într-adevăr un pământ sfânt! Aici, în spatele cortinei, are loc o acţiune foarte dragă inimii Fiului lui Dumnezeu: în marea luptă dintre Hristos şi Satana se scrie un capitol important care va contribui la un final triumfător în conflictul cosmic. Camerele de luat vederi ale cerului sunt îndreptate către tine. În timp ce este foarte adevărat că tu nu poţi face absolut nimic pentru a te salva, totuşi, biruinţa în lupta ta personală în ceea ce priveşte credinţa devine un apendice necesar la povestea crucii lui Hristos. Tu eşti extrem de important! Întregul univers urmăreşte să vadă dacă harul lui Hristos este suficient pentru a te salva de amărăciune sau resentimente inutile.

Oameni bine intenţionaţi dezbat neobosiţi despre cine sunt cei 144.000 din Apoc. 7 şi 14 (noi nu vom face acest lucru), dar ei uită deseori că există "144.000" de categorii de "poveri" pe care oamenii le pot purta spre slava lui Hristos. Fiecare este un soldat care deţine un loc foarte important în lupta credinţei.

Biruinţa lui Hristos este minunată; El "a suferit crucea" (Evr. 12:2), dar acea biruinţă glorioasă trebuie să fie urmată acum de biruinţa prin credinţă a multor altora care "în [trupul lor] împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos" (Col. 1:24).

"Pavel, ce vrei să spui?! 'Lipseşte' ceva în lucrarea lui Hristos care trebuie să completăm noi, ca un apendice la o carte?" Petru răspunde: da, suntem privilegiaţi să "avem parte de patimile lui Hristos." Şi apoi adaugă că un astfel de privilegiu conferă un sentiment deosebit de fericire. "Bucuraţi-vă, …ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui" (1Petru 4:13).

Nu dispreţui "părtăşia suferinţelor Lui" (Filip. 3:10).

Poate mâine îţi voi scrie mai mult pe această temă.

 

Slavă Domnului că o dată cu scurgerea timpului mai putem învăţa câte ceva! Nu este prima oară săptămâna aceasta când sunt atât de impresionat de cât de des găsim cuvântul "înţelege" în cartea lui Daniel. Şi totuşi, aceasta este probabil cea mai puţin înţeleasă carte din Biblie!

Fiţi atenţi mai întâi la ce spune Isus: "Cine citeşte [Daniel] să înţeleagă" - singura carte din Biblie pe care a numit-o pentru a fi studiată în mod deosebit (Matei 24:15). În Dan. 8:16, Dumnezeu Însuşi îi porunceşte lui Gabriel: "Tâlcuieşte-i [KJV - fă-l să înţeleagă] vedenia aceasta." Şi apoi Gabriel i-a zis profetului: "Fii cu luare aminte [KJV - înţelege], fiul omului" (vers. 17). În 9:3 Daniel deplânge lipsa de înţelegere care domneşte în poporul său. În 9:22 îngerul spune: "Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea [KJV - să te fac să înţelegi]," iar în versetul 23 el îi spune lui Daniel: "Ia aminte dar la cuvântul acesta, şi înţelege vedenia!" În versetul 25 El îl îndeamnă din nou pe Daniel: "Să ştii dar, şi să înţelegi." În 10:11 îi spune iarăşi lui Daniel: "Daniele, om prea iubit şi scump, fii cu luare aminte [KJV - înţelege] la cuvintele pe care ţi le voi spune acum." În următorul verset, el îl asigură: "Cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi." Şi mai jos cu două versete repetă: "Acum vin să-ţi fac cunoscut [KJV - să te fac să înţelegi]." Iar în 11:33 îngerul explică ce fericit este că "înţelepţii poporului [KJV - cei care înţeleg] vor învăţa pe mulţi," pentru ca şi aceştia să înţeleagă! (Aceasta a fost o profeţie despre poporul lui Dumnezeu din Evul Mediu şi după această perioadă, care a mers din uşă în uşă pentru a-i "învăţa" pe oameni evanghelia.)

Dar în 12:10, îngerul-învăţător introduce o notă tristă: "Niciunul din cei răi nu va înţelege." Este evident că această chestiune a înţelegerii sau neînţelegerii cărţii lui Daniel are consecinţe veşnice! Dar cartea lui Daniel se termină într-o notă optimistă: "Cei pricepuţi vor înţelege."

TU înţelegi cartea lui Daniel? Îi poţi deschide paginile şi, verset cu verset, să i-o explici unui vecin sau unui adolescent? Isus spune că tu TREBUIE să înţelegi! Aceasta nu este o poruncă de A FACE ceva dificil, ci de a-ţi deschide inima pentru a auzi, a vedea, a învăţa, a primi adevărul. "Înţelepţiţi-vă," spune Isus (Prov. 8:5).

 

Toţi cei care cred în Biblie recunosc că Adam a adus "osânda" asupra întregii rase omeneşti. De fapt, Biblia spune că noi toţi suntem, din fire, "în Adam," "[vrăjmaşi] împotriva lui Dumnezeu" (1Cor. 15:22; Rom. 8:7). "Adam" este numele nostru.

Dar întrebarea care se ridică este următoarea: "Este acea osândă 'permanentă'?" Dacă da, aceasta este o veste foarte rea pentru omenire.

Putem găsi în Biblie şi veşti bune legat de ceea ce Adam a făcut pentru noi? Da; ceea ce Adam a făcut pentru omenire a fost reparat de un Om pe care Biblia Îl numeşte "cel de-al doilea Adam." Tatăl L-a trimis pe această planetă cu o misiune precisă: "Salvează această oaie pierdută! Câştigă titlul de 'Mântuitor al lumii,' 'Mântuitor al tuturor oamenilor'!" Înainte de a muri, Isus I-a spus: "Am sfârşit lucrarea, pe care mi-ai dat-o s-o fac" (vezi Ioan 17:4; 4:42; 1Tim. 4:10).

Hristos a reparat tot răul pe care Adam l-a făcut omenirii. El a făcut mai mult decât să ofere o binecuvântare temporară, în sensul că aceasta ar fi doar o ofertă care depinde de anumite condiţii: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că A DAT pe singurul Lui Fiu," nu doar S-a oferit să Îl dea. Pentru a lămuri acest lucru, Pavel subliniază de cinci ori în patru versete că ceea ce Hristos a făcut "pentru toţi oamenii" a fost să DEA un DAR (Rom. 5:15-18). Pavel nu afirmă nici măcar o singură dată că aceasta a fost doar o ofertă bazată pe DACĂ…

Când Dumnezeu ne oferă o imagine, aceasta este mai bună decât o mie de termeni teologici confuzi. Imaginea la care fac referire este Esau, fiul cel mare al lui Isaac. Lui Esau i-a fost DAT dreptul de întâi născut în virtutea naşterii sale. Nici un tribunal din cer sau de pe pământ nu l-ar fi putut priva de acest drept. Fiind plin de voie bună şi activ, tatăl lui îl adora. Era un om de treabă. Dar "osânda" şi lacrimile cu care s-a ales până la urmă au fost urmarea faptelor sale - el "şi-a vândut dreptul de întâi născut" (Gen. 25:34; Evr. 12:16, 17). L-a "dispreţuit."

Nu se va găsi nimeni în iazul de foc din cauza "osândei" date "în Adam." Hristos A LUAT acea osândă asupra Sa, a suferit moartea a doua. "Fiecare" dintre cei care vor fi acolo, va fi acolo doar pentru că şi-a "vândut" dreptul de întâi născut pe care Hristos i l-a dat "în El."

 

Ce a realizat Hristos pe cruce? Contează ce crede cineva? Ce a vrut Pavel să spună atunci când a scris: "Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos"? Ce motiv de "laudă" găsea el la acea cruce?

Găsea câteva motive puternice. El a înţeles că:

(1) Devenind membru al rasei omeneşti, Hristos a unit "în El" divinul Său cu omenescul nostru.

(2) El a devenit "cel de-al doilea Adam," noul Cap al rasei omeneşti.

(3) Procedând în felul acesta, El a reparat ceea ce făcuse primul Adam, care a adus "osânda" asupra rasei omeneşti.

(4) Astfel, Hristos a adus "o hotărâre de neprihănire care dă viaţa" "pentru toţi oamenii" (Rom. 5:18). De aceea El tratează pe fiecare om cu îndurare şi bunătate, ca şi cum el/ea nu ar fi păcătuit niciodată, "neţinându-le în socoteală păcatele lor" (2Cor. 5:19).

(5) În schimb, Dumnezeu a transferat asupra lui Hristos păcatele lor: "Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor" (Is. 53:6).

(6) Prin jertfa Sa, Hristos a luat asupra Sa pedeapsa pentru toate păcatele omenirii, suferind "pentru toţi oamenii" moartea a doua (Evr. 2:9).

(7) Singurul răspuns potrivit din partea oricărui om este să aprecieze ceea ce Hristos a realizat pentru el şi i-a "dăruit."

Acesta a fost motivul pentru care Pavel s-a "lăudat" cu crucea; el a iubit ispăşirea şi s-a desfătat în adevărul despre ceea ce Hristos a realizat la cruce. El a descris reacţia inimii lui în aceste cuvinte: "Căci dragostea lui Hristos ne strânge [constrânge - n.tr.]; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei" (2Cor. 5:14, 15).

Fără să simţim acea "constrângere" impusă de o apreciere sinceră a jertfei lui Hristos, nouă, oamenilor (toţi suntem egoişti), ni se pare că este imposibil să trăim şi altfel, decât într-un mod egoist. Înainte ca inimile noastre egoiste să devină cu adevărat recunoscătoare, trebuie să înţelegem ce ne-A DAT Hristos, nu doar ce ne-a oferit.

În Rom 5:15-18, Pavel se "laudă" de şase ori cu ceea ce Hristos A DAT "pentru toţi oamenii" - "o hotărâre de neprihănire care dă viaţă."

Hai să învăţăm să ne "lăudăm" cu crucea!

 

Cineva, comentând  pe marginea unui mesaj DDB recent, referitor la studierea Psalmului 139 (cum te-a creat Dumnezeu în pântecele mamei, cum a unit os cu os, venă cu venă, celulă cu celulă etc; poţi crede că Dumnezeu te iubeşte, pe tine, personal) a scris o întrebare. Iat-o: "Eu cred toate acestea! Dar dacă m-am născut cu un defect?"

Nu este uşor să dai un răspuns la această întrebare! Dă-mi voie să încerc să răspund în lumina evangheliei:

(1) "În Adam," noi toţi ne-am născut sub "osânda" pe care el a adus-o asupra noastră. NU defectul din naştere este osânda - el este unul din CONSECINŢELE ei.

(2) Nu Dumnezeu este autorul defectului tău congenital, la fel cum nu El a produs accidentul de maşină pe care l-am suferit eu şi Grace. La început, toată creaţiunea Sa a fost desăvârşită. Un defect congenital (sau un accident) nu este din vina ta.

(3) Dar ultimul Adam, "cel de-al doilea Adam," a intrat în rasa noastră omenească pentru a anula "osânda" pe care am primit-o în Adam. Dacă "harul lui Dumnezeu… ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti" pe care le-am moştenit prin natură de la Adam (Tit 2:11,12), atunci, acelaşi har trebuie să ne dea puterea de a birui descurajarea pe care ne-o crează defectele congenitale (şi accidentele!).

(4) Fiecare "blestem" pe care "osânda" lui Adam îl aduce, "în Hristos" se transformă într-o binecuvântare.

(5) Dacă aceasta pare greu de crezut, aminteşte-ţi experienţa lui Pavel descrisă în 2Cor 12: "Mi-a fost pus un ţepuş în carne" [v. 7]. Nu Dumnezeu i-a pus acel ţepuş; el făcea parte din urmările "osândei" din Adam.

(6) Dumnezeu l-a mângâiat şi l-a încurajat pe Pavel: "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită" (vss 7-9).

(7) În felul acesta, Pavel a învăţat că el putea contribui într-un mod special la onorarea şi slăvirea lui Hristos "[lăudându-se] cu slăbiciunile [lui]." El a considerat "ţepuşul din carne" ca fiind o binecuvântare deosebită - datorită lui a avansat într-un post de onoare în marea luptă a lui Dumnezeu cu Satana.

(8) Şi acel "har" a inclus toată fericirea ADEVĂRATĂ pe care el ar fi cunoscut-o dacă nu ar fi avut acel "ţepuş."

(9) Aşa că, în toate căile, Pavel a fost "binecuvântat." La fel eşti şi tu! Dumnezeu ţi-a dat har ca să crezi acest lucru, în ciuda faptului că tu consideri că este greu să o faci.

 

Când Hristos "S-a dat pe Sine" ca jertfă pentru omenire, doar a "ţintit" să mântuiască lumea, doar a "intenţionat" să o răscumpere, sau chiar a făcut acest lucru?

O încercare hotărâtă de a răspunde la această întrebare dă naştere la contradicţii uimitoare în experienţa noastră creştină. Este mântuirea noastră 100% lucrarea lui Hristos sau este 50% lucrarea noastră? Dacă jertfa lui Hristos este doar o "intenţie" sau o "ţintă," atunci înseamnă că lipseşte un element care ar trebui să "completeze" lucrarea Lui. "Ţintirea" nu este niciodată suficientă pentru atinge o ţintă. Fie ceva anume va transforma "ţintirea" într-un "succes," fie altceva va interveni pentru a împiedica "atingerea ţintei."

În oricare dintre situaţii, conform acestui punct de vedere, ceea ce a realizat Hristos prin jertfa Sa este doar rezultatul unui efort parţial din partea Sa. Lucrarea Lui fiind doar o "ţintire" sau o "intenţie," El este redus la a fi un semi-mântuitor, iar lucrarea noastră trebuie să completeze golul. Aceasta se reduce la ideea de mântuire-prin-credinţă-plus-faptele-noastre - o doctrină foarte populară, prezentată frecvent!

Dar dacă este permis să amintim de evanghelia lui Pavel, "ţinta" şi "intenţia" lui Hristos au fost pe deplin realizate: El "A MÂNTUIT lumea." El A ÎNDEPĂRTAT osânda pe care Adam a adus-o asupra rasei omeneşti. El a intrat în şuvoiul rasei omeneşti decăzute, luând asupra Sa trupul nostru, natura noastră, a devenit "cel de-al doilea Adam," concediindu-l pe "primul Adam" din slujba sa de cap al rasei omeneşti, a devenit noul Cap al rasei omeneşti, a răscumpărat rasa omenească, a luat asupra Sa "nelegiuirea noastră a tuturor" [Is. 53:6], a murit moartea a doua a omenirii şi a "sfârşit" lucrarea pe care Tatăl "[I-a] dat-o să [o facă]." Tatăl a acceptat în întregime realizarea Lui şi ne-a primit "în Prea Iubitul Lui," "[rânduindu-ne] mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos" (Efes. 1:6,5).

Predică Pavel erezia "universalismului"? Nu. Ca şi Esau în vechime, care "a avut" dreptul de întâi născut şi apoi l-a "vândut" pentru o gustare delicioasă, noi putem renunţa, abandona, "dispreţui," "vinde," ceea ce Hristos a realizat pentru noi şi practic ne-A DAT. Dacă te întrebi ce vrea Biblia să spună prin cuvântul "necredinţă," acest lucru vrea să spună cu siguranţă.

 

Milioane de oameni din întreaga lume încep să privească din nou la crucea lui Hristos. Vechiul imn creştin spune: "crucea Lui traversează peste secole," dar puţini au înţeles-o cu adevărat.

Evenimentele teribile din Evul Mediu care au avut loc în numele creştinismului (cum au fost cruciadele), nu ar fi existat dacă acei oameni, în loc să poarte crucea la gât, ar fi înţeles-o. Persecutarea condamnabilă a protestanţilor de către catolici, şi vice versa, nu ar fi avut loc dacă protestanţii şi catolicii ar fi înţeles ce s-a întâmplat la cruce. Luptele religioase condamnabile care au adus durere atâtor oameni chiar în secolul XX - toate acestea au fost cauzate de o lipsă grozavă a înţelegerii adevărului.

Când Isus a spus că înainte de revenirea Sa "evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor" (Matei 24:14), Se referea la descoperirea adevărului jertfei de pe cruce. Citim în Apocalipsa 18 că "un alt înger, care avea o mare putere, s-a coborât din cer; şi pămâtnul s-a luminat de slava lui" (vers. 1-4). Şi în Apocalipsa se menţionează de 25 de ori că lumina care luminează pământul cu slavă este descoperirea lui Hristos ca "Miel."

Un exemplu scurt, dar clar, despre cum s-a infiltrat eroarea păgână în biserica creştină pentru a întuneca slava crucii lui Hristos, este doctrina nemuririi sufletului - o învăţătură nefundamentată biblic. Ea pune în umbră adevărul că pe cruce Hristos a suferit grozăvia morţii a doua (dar dragosea Lui, agape, a biruit în acea experienţă cumplită).

Există o "lărgime, lungime, adâncime şi înălţime" a acelui tip de dragoste care are un efect mult mai puternic asupra inimilor omeneşti decât s-a văzut vreodată în istoria noastră jalnică din ultimii 2000 de ani.

Pentru ca Hristos să câştige "alegerile" finale în marea Sa luptă cu vrăjmaşul, trebuie să aibă loc o demonstraţie clară şi puternică a manifestării aceluiaşi tip de dragoste în inimi omeneşti, peste tot în lume.

 

Este uşor să spui: "O, da, cred ce se spune în Ioan 3:16, că 'atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…,' dar problema este că nu pot să cred că El îmi acordă o atenţie specială faţă de cele şase sau şapte miliarde de oameni pe care îi iubeşte! Împarte dragostea Lui la şase-şapte miliarde - cât îmi revine?"  Mulţi oameni trec prin viaţă în felul acesta, sfârşind amarnic, cu inimile jefuite de dragostea divină. Şi dacă cei dragi ai lor i-au dezamăgit, se află într-o stare şi mai gravă.

Dacă doreşti să realizezi legătura strânsă pe care ar fi trebuit să o ai până acum, acordă o mare atenţie Psalmului 139, cuvânt cu cuvânt. Este bine să-l citeşti pe genunchi. Acest psalm este o conversaţie directă cu Dumnezeu, gură către gură.

Câteva remarci:

(1) Poţi să zbori până la Timbuktu ca să scapi de dragostea Sa, dar ea te va urma chiar şi acolo (vss 5-10).

(2) El Şi-a luat timp ca să TE creeze os cu os, muşchi cu muşchi, nerv cu nerv; da, fiecare dintre celulele creierului tău a fost creată pentru a aprecia grija Lui faţă de TINE. Nici un om de ştiinţă, lucrând cu microscopul lui electronic, nu ar fi putut fi mai meticulos (vers. 13-16).

(3) Toate îndoielile tale fără rost, toate păcatele tale, orbirea ta - le-a observat şi le-a iertat mai dinainte, pentru că El continuă să te iubească (vers. 14-16).

(4) Există o "taină" între tine şi El pe care nici o altă fiinţă omenească n-o poate pătrunde (vers. 15). El preţuieşte această relaţie tainică personală. Până la urmă, privind în ochii Fiului lui Dumnezeu vei recunoaşte că deşi îţi cunoaşte toate păcatele ascunse, încă TE iubeşte şi TE respectă.

(5) Dumnezeu nu îţi trimite niciodată felicitări pe care urările au fost deja scrise de altcineva. El Se gândeşte în mod special la TINE şi are un miliard de gânduri bune pentru tine, personal (vers. 17, 18).

(6) O astfel de dragoste te angajează ca şi conlucrător cu El în marea luptă dintre Hristos şi Satana. Încetezi să mai fii doar o cifră în acest conflict, şi împarţi cu El lupta şi biruinţa (vers. 19-22).

(7) Acum urezi bun venit judecăţii Lui de cercetare în inima ta (vers. 23, 24).

 

Ambii candidaţi la preşedenţie au visat la zilele minunate când vor asculta fanfara militară cântând "Salut preşedintelui" şi când vor călători cu Air Force One. Însă până la urmă unul dintre ei va fi întristat de pierderea alegerilor la o diferenţă extrem de mică de voturi. Dar poate că până la urmă cel care va pierde va fi mai fericit decât cel care va câştiga, pentru că bunul simţ ne spune că urmează "o vreme de strâmtorare," şi toate lucrurile indică faptul că ea este foarte aproape.

Daniel spune: "În vremea aceea… va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta" (12:1). Isus ne avertizează plin de dragoste: "pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri…, oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate [adică toate acele lucruri în care ne-am pus încrederea]" (Luca 21:25, 26). Bizuirea pe conturi bancare, rezerve, proprietăţi, va fi inutilă pentru că citim că "bogăţia îşi face aripi, şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri" (Prov. 23:5). "Economia" într-adevăr surprinzătoare de care SUA (şi alte ţări) se bucură chiar acum este ca o piramidă întoarsă cu partea de sus în jos, sprijinindu-se pe un pământ foarte nesigur. (Fii fericit, oricine ai fi tu, domnule care nu ocupi scaunul prezidenţial!).

Dar vestea care urmează este o veste bună pentru toţi aceia care ascultă ce spune Biblia, care îşi vor unge ochii cu "doftorie pentru ochi" [Apoc. 3:18], căci Ieremia spune: "Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui [politică??], bogatul să nu se laude cu bogăţia lui…" Nu, aceasta nu este o veste rea, şi iată de ce: "Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ" (9:23, 24).

Fericirea nu se bazează pe fapte bune (care nu sunt niciodată suficiente), ci pe cunoaşterea unui lucru sigur - caracterul lui Dumnezeu (ceea ce Biblia numeşte "credinţă").

Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru "astăzi," această perioadă scurtă de timp când mai putem să cunoaştem lucrurile sigure.

 

Un număr foarte mic de alegători din Florida, mai puţin de 1%, vor hotărî cine va fi cel mai puternic om din lume în următorii patru ani. Nici unul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al Statelor Unite nu poate obţine "mandatul," pentru că fiecare candidat este susţinut aproape cu exactitate de acelaşi număr de alegători.

Mulţi oameni se roagă ca Dumnezeu să intervină şi să rezolve această situaţie încurcată, pentru că "El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi" (Dan. 2:21). Dar amintirea faptului că "Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui Îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni" ne smereşte (Dan. 4:17).

Este posibil ca viitorul preşedinte să aibă parte mai mult de suferinţă decât de bucurie pe parcursul mandatului său, pentru că s-ar putea să fie nevoit să conducă într-o perioadă extrem de periculoasă când "pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri…, oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate" (Luca 21:25, 26; cu alte cuvinte, se va clătina tot ceea ce noi am considerat a fi solid şi demn de încredere). Aşa a spus Isus.

Indiferent de semnificaţia expresiei "strâmtorare printre neamuri," în agenda lui Dumnezeu există un punct foarte important în contextul Veştii Bune. El va interveni în "împărăţia oamenilor" trimiţând "din cer un alt înger, care [va] avea o mare putere; şi pământul [va fi] luminat de slava lui" (Daniel 4:17; Apoc. 18:1). Lumina din cer va inunda pământul, lumină care niciodată mai înainte nu a fost aşa de clar percepută. Apoi vechile chestiuni legate de "marea luptă dintre Hristos şi Satana" vor fi desluşite pentru fiecare fiinţă omenească sinceră de pe pământ. Un "glas din cer" va vorbi clar fiecărei inimi (vs. 4) şi fiecare persoană va face în mod liber alegerea finală.

Indiferent ce rezolvare îşi vor găsi problemele noastre lumeşti, cum ar fi prescripţiile medicale care li se acordă elevilor, "asigurările sociale," investiţiile financiare etc, Cerul va interveni şi va atrage atenţia lumii asupra problemelor de o importanţă VEŞNICĂ.

Fii gata să asculţi!

 

Când acest mesaj va ajunge pe Web, cursa prezidenţială strânsă din SUA se va fi încheiat. Oricine va fi cel care va caştiga acea funcţie (cea mai puternică din lume), o va face la o diferenţă foarte mică – de un procent, sau şi mai puţin, într-un stat. Va fi simptomatic pentru evenimentele mondiale în general, în legatură cu graniţele la care există probleme. Este îngrijorător şi problematic. Există o mare preocupare legată de cine va domina lupta din Estul Mijlociu – israelienii sau arabii? La fel este şi cu problema încălzirii globale: va fi ameninţată agricultura mondială? Va măcina SIDA stabilitatea din Africa? Cine va câştiga în lupta moralităţii mondiale – binele sau răul?

Şi dincolo de toate aceste tensiuni există una care domină: marea controversă dintre Hristos şi Satana. Cine va câştiga?

Experţii spun că dacă locuieşti în Florida, votul tău poate fi hotărâtor pentru naţiune. Cei care au fost extrem de încrezători că favoritul lor din campania electorală va câştiga fără probleme şi au rămas acasă în ziua votării, şi-au neglijat datoria politică. Şi dacă tu sau eu neglijăm să “votăm” în “marea controversă dintre Hristos şi Satana,” în felul acesta vom ajuta vrajmaşul lui Hristos să câştige.

Cineva spune: “O, este imposibil! Hristos va câştiga fără probleme. Relaxeaza-te! Dormi liniştit! Atitudinea ta nu contează! Votul tău este inutil. Dumnezeu deţine controlul în întregime.” Ei bine, Apoc. 14:6,7 aruncă lumină asupra faptului că Dumnezeu este Cel care Se află în boxa acuzaţilor în acest proces de judecată, iar El are nevoie de “martori” care să depună mărturie în favoarea Sa. “Votul” tău în favoarea Sa este important astăzi din câteva puncte de vedere:

 

1. Undeva, cineva contează pe mărturia ta, dacă este pro sau contra.

2. Mărturia ta poate grăbi sau întârzia apropiata revenire a lui Hristos. Dacă venirea Lui este amânată, suferinţa lumii întregi se va aprofunda şi Dumnezeu va fi împovărat de ea, pentru că El vede chiar şi un colibri care moare la fereastra mea.

3. Mărturia ta în favoarea sau împotriva lui Hristos Îl va onora sau Îl va face de ruşine în criza finală.

 

Undeva în Florida există un număr mic de votanţi care vor înclina balanţa istoriei viitoare a Americii. Dacă votul lor are o importanţă naţională, cu atât mai mult votul tău are o importanţă universală.

 

Lecţia noastră de astăzi se numeşte “Cum să înveţi să crezi că rugăciunea ta a primit deja un răspuns?” O astfel de credinţă este esenţială pentru ORICE rugăciune ca să PRIMEASCĂ un răspuns! (Evr. 11:6; Mat. 21:22 – aceasta este o lecţie dificilă pentru majoritatea oamenilor, inclusiv pentru mine).

Ei bine, iată minunata poveste a “Depozitului din bancă neştiut”:

Ca misionar angajat în lucrarea din Africa, dar aflat în vacanţă în America, economisisem 300$ ca să cumpăr un frigider care funcţiona pe bază de kerosen, pentru a-l lua în caniculara Uganda. Şi pentru faptul că nu aveam nevoie imediat de bani, i-am împrumutat unui prieten din oraşul meu natal al cărui pick-up fusese confiscat din cauză că nu plătise toate ratele pentru el. Tatăl meu nu avea încredere în el; mi-a zis: “Robert, ia-ţi adio de la bani!”

Apoi eu şi soţia ne-am mutat în apropeire de seminar pentru câteva luni. Am lăsat o sumă mică în contul din oraşul natal, pe care nu am folosit-o timp de luni de zile. Şi pentru că nu folosisem acel cont pentru depuneri sau scoateri de bani, am aruncat în sertar, fără să le deschid, toate plicurile care soseau lunar de la bancă.

Se apropia timpul să ne întoarcem în Uganda; trebuia să comand frigiderul. Verificam zilnic corespondenţa pentru a vedea dacă primesc de la prietenul meu un cec de 300$. Îmi era jenă să fac presiuni asupra lui. Începusem să disper (nu vă mirati – pe vremea aceea 300$ însemnau CEVA pentru un misionar!). Da, se părea că tata avusese dreptate.

Venise timpul să ne mutăm din nou şi trebuia să golim sertarele. Tore a deschis plicurile de la bancă – acelaşi text, nici o depunere, nici o extragere; unde este coşul de gunoi? Dar, stai! Ce scrie aici? “Un credit de 300$ depus în cont cu luni în urmă!” Prietenul meu depusese banii în cont în tăcere şi nu se deranjase să mă anunţe! (Tata se înşelase!). În tot acest timp AVUSESEM 300$, dar nu ştiusem!

Ca persoană care crede în Isus, tu ai un cont în banca cerului. La fel cum eu nu avusesem nevoie de cei 300$ până când sosise momentul să plec în Africa, Mântuitorul păstrează depozitul în contul tău până când vine timpul să completezi cecul. El păstrează tăcerea referitor la acest lucru, ca şi prietenul meu; te vei scuti de mult stres dacă vei alege să crezi ce spune El: “Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi” (Matei 21:22).

Uneori AI lucruri pe care înca nu le-ai PRIMIT. Este o diferenţă!

 

Povestea lui Esau ar trebui să ne trezească pe toţi şi să ne alerteze. El nu a fost un om rău; fratele lui, Iacov, este prezentat în Biblie ca fiind mai escroc decât el, înşelându-şi bătrânul tată şi, de asemenea, pe Laban. Despre Esau nu ni se spune nimic de genul acesta. Nu citim despre el că ar fi furat ceva sau că ar fi minţit. Este exemplul biblic tipic al omului principial, decent, care îşi vede de treaba lui şi nu face rău nimănui.

Dar el şi-a dispreţuit dreptul de întâi născut, l-a vândut şi l-a pierdut pentru totdeauna; şi până la urmă toate lacrimile lui n-au fost de nici un folos. Pavel face referire la el avertizându-ne: “Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu… ca Esau” (Evr. 12:15,16).

Care era problema lui Esau? Raportul biblic nu ne spune că aceasta ar fi fost pariurile, adulterul sau orice altă nelegiuire; el nu a apreciat ceea ce Dumnezeu i-a oferit prin dreptul de întâi născut! El “s-a abătut de la harul lui Dumnezeu” – aceasta este problema; inima lui nu a fost mişcată de “har,” nu s-a stabilit o relaţie.

 “Dreptul de întâi născut” era privilegiul inestimabil de a fi strămoş al lui Mesia care urma să vină, Mântuitorul lumii, de a avea numele înscris în lista din Matei 1 sau Luca 3 printre cei care au conlucrat împreună cu Hristos la salvarea lumii. Prin dreptul de întâi născut urma să fie oferită binecuvântarea lui Avraam prin care Dumnezeu îi făgăduise: "şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen. 12:3).

Această făgăduinţă nu l-a atras pe Esau; el a fost “lumesc;” nu neapărat că blestema, dar gândirea şi sentimentele lui erau lumeşti, neatinse de “harul lui Dumnezeu.” Din ochii lui nu a curs niciodata vreo lacrimă; gândul la crucea pe care Prinţul slavei va muri pentru omenire îl plictisea pe Esau. El nu era un om rău; doar că prefera pagina de sport.

În Biblie se spune ceva care la prima vedere sună îngrozitor: “Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât,” zice Dumnezeu (Rom. 9:13). Asta nu înseamnă că Dumnezeu l-a respins pe Esau; înseamnă că El a apreciat devoţiunea lui Iacov şi l-a lăsat pe Esau să meargă pe propria-i cale – l-a lăsat să facă ce a vrut.

Esau ne ilustrează Ioan 3:18, ne arată ce înseamnă a “nu crede în Numele singurului Fiul al lui Dumnezeu.” A “nu crede” nu înseamnă neapărat a face lucruri rele; înseamnă o împietrire a inimii, a fi “lumesc” în sensul de a nu fi mişcat de harul lui Dumnezeu, văzând că Isus moare pe cruce şi schimbând cu nonşalanţă canalul. Înseamnă acel lucru despre care Isus spune că ia în stăpânire biserica Laodicea de sus până jos (Apoc. 3:16-18).

O, da, Hristos iubeşte pe toată lumea; dar El nu-i poate forţa să intre în Împărăţia Sa pe acei oameni care s-ar plictisi acolo. Are prea mult respect de Sine pentru a face asta.

 

De ce atâţia tineri care aleg cu sinceritate să Îl urmeze pe Isus şi sunt botezaţi, se răcesc de biserică şi se izolează de ea mai târziu? Este uşor să dăm vina pe ei: “Nu au rămas statornici, nu au perseverat, nu au ascultat, nu au citit Biblia suficient, nu s-au rugat suficient,” etc. Dar erau sinceri atunci când s-au predat! Şi, fiind tineri, minţile lor erau uşor impresionabile.

Cândva, pe parcurs, au cules idei care au germinat şi i-au condus la descurajare. Toate întrunirile, petrecerile, taberele şi sporturile prin care se intenţiona ca aceşti tineri să fie uniţi afectiv de biserică au sfârşit prin a-i ţine la un nivel adolescentin. O porţie de zece zile de “lucrare misionară” în locuri ca Mexic sau Honduras i-a încurajat să creadă că şi-au făcut datoria, întocmai cum şi-au făcut tema la geometrie.

Epistola lui Pavel către Galateni ne dă un pont despre ceea ce este în neregulă: la un moment dat ei au absorbit în minţile lor impresionabile ideile vechiului legământ. Şi poate că nu este vina lor! În Galateni Pavel reduce “trigonometria” evangheliei la o idee limpede ca şi cristalul: Noul legământ a fost promisiunea cu sens unic a lui Dumnezeu către Avraam şi urmaşii săi de a le oferi întregul pamânt creat din nou pentru “o moştenire veşnică” şi neprihănirea necesară pentru a-l moşteni “în Hristos.” Vechiul legământ a fost promisiunea poporului la muntele Sinai de a asculta cu credinţă: “Vom face tot ce a zis Domnul” (Ex. 19:8).

Vechiul legământ a devenit teza fundamentală a înţelegerii de către poporul Israel a adevărului lui Dumnezeu, înţelegere care până la urmă a culminat cu omorârea lui Mesia. Astfel, istoria lui Israel demonstrează că legământul “de pe muntele Sinai naşte robie” (Gal. 4:24).

Toate eforturile de a întipări “promisiunile” vechiului legământ în minţile copiilor şi tinerilor sunt menite “să conducă la robie” în experienţa lor spirituală. O scriitoare înţeleaptă spune: “Cunoaşterea promisiunilor încălcate şi a angajamentelor anulate îţi slăbeşte încrederea în propria-ţi sinceritate şi te face să simţi că Dumnezeu nu te poate accepta” (Calea către Hristos, p. 27).

Dumnezeu nu ne cere să-I promitem că vom fi neprihăniţi; El ne cere să credem promisiunile pe care ni le-a făcut.

 

Scrisoare către un copil în vârstă de zece ani, cu o gândire profundă, care a fost botezat sabatul trecut:

“Dragă Kristen,

Când mamei tale i-au curs câteva lacrimi de bucurie la botezul tău, şi mie mi-au curs câteva. Când ai ales singură să Îl urmezi pe Isus, ai făcut ce trebuia. Şi eu am făcut această alegere când eram foarte tânăr, şi acest lucru mă bucură şi astăzi. Şi, în ciuda faptului că sunt slab şi plin de vină în multe privinţe, pot afirma cu tărie că nu am retractat niciodată această decizie. Iar Mântuitorul nu a uitat niciodată să Se ţină strâns de mine.

Când cântam cu toţii cântecul acela: “O, Isus, am promis să-Ţi slujesc până la capăt,” eu am cântat “O, Isus, AM ALES să-Ţi slujesc până la capăt.”

Deseori, când Îi promitem ceva lui Dumnezeu, uităm şi încălcăm promisiunea, iar apoi gândim: “Cred că nu sunt bun de nimic; nu sunt potrivit pentru cer. Nu există nici o speranţa pentru mine.” Dar Dumnezeu nu ne cere să-I promitem. El nu cere niciodată poporului Său să facă aşa ceva. El ne cere să credem promisiunile Lui pentru noi, şi să ALEGEM să-L urmăm.

Nu este nevoie să-L rog pe Domnul să fie bun cu Kristen, sau să-I cer să nu o uite! Şi nu este nevoie să-L rog să nu uite să lase soarele să răsară mâine dimineaţă. N-ar fi absurd din partea noastră să petrecem toată noaptea în rugăciune şi post, rugându-L pe Domnul: “Te rugăm, Doamne! Nu uita să laşi soarele să răsară mâine!” El va face oricum asta! De asemenea, îţi va fi credincios şi îţi va aminti zilnic de viaţa ta. Şi El te va ajuta mereu să-ţi aminteşti de El. Ţi-a promis să te ţină de mână (Is. 41:10,13).

Dar eu MĂ ROG ca Dumnezeu să mă înveţe cum să o ajut pe Kristen, cum să o încurajez. Şi te rog să-ţi aminteşti: chiar dacă noi toţi cei din biserica locală, în slăbiciunea noastră, te vom uita şi nu vom şti cum să te ajutăm, Isus este mai adevărat decât noi toţi la un loc. Acum eşti gata să alegi să Îl crezi în fiecare zi a vieţii tale. Dacă noi alegem să credem promisiunile din veştile Sale bune, Isus spune că jugul Său devine “uşor” de purtat, pentru că noi îl purtăm întotdeauna împreună cu El (Mat. 11:28-30).

Cu dragoste, [semnat] bunicul.”

 

Este povestea din Daniel 4 despre boala psihică a regelui Nebucadneţar adevărată, sau este doar ficţiune? Multe detalii o recomandă ca fiind autentică: Amenhotep IV al Egiptului a fost un alt rege puternic care şi-a schimbat religia; aspectul literal al decretului lui Nebucadneţar este specific secolului VI î.Hr.; există inscripţii în piatră din vremea lui Nebucadneţar care confirmă detaliile lui Daniel; existenţa licantropiei (boală care determină pe cel afectat să se considere animal) este verificată din punct de vedere istoric; chiar şi astăzi există cazuri de mândrie omenească neobişnuită care conduce la instabilitate mentală (“[Dumnezeu] poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie,” v. 37). Cel mândru devine din ce în ce mai depresionat când vina interioară îl chinuie.

Pentru realizarea impozantelor sale clădiri, regele babilonian a subjugat un număr imens de muncitori şi nu se putea împotrivi să conştientizeze acest lucru (“…rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi,” l-a îndemnat Daniel, v. 27).

Tiranii cei mândri au conştiinţă! Vina neîndepărtată nu numai că face ca cel mai slab organ al trupului cuiva să cedeze (gândiţi-vă la lepra pe care o avea Simon fariseul, care ştia că distrusese viaţa unei femei – Marcu 14:3; Luca 7:47); vina mai poate otrăvi şi mintea.

Dar povestea din Daniel 4 conţine şi adevărul evangheliei care demonstrează că este inspirată: pedeapasa disciplinară pe care Dumnezeu o trimite asupra lui Nebucadneţar este amestecată cu milă, pentru că marele “copac” care a fost tăiat, a fost lăsat să crească din nou (v. 26). Regele smerit a fost însănătoşit, ca o încurajare pentru noi că Dumnezeu ne poate vindeca de bolile psihice. Boala lui psihică l-a lăsat cu o urmă de discernământ care în urma unui proces lent de vindecare, ce a durat şapte ani, l-a ajutat să-şi “ridice ochii spre cer” şi să apese pe butonul înţelegerii (v. 34). Capacitatea de gândire i-a revenit atunci când a reuşit să uite de “iarba” de jos şi să privească stelele de pe cer.

Când mintea noastră este aţintită asupra “distracţiei” şi prosperităţii lumeşti, suntem “proşti şi fară judecată, … ca nişte dobitoace înaintea Ta,” spune Ps. 73:22. Totuşi, suntem “apucaţi de mâna [Lui] dreaptă” (v. 23)! Acelaşi Mântuitor care a fost bun cu regele Nebucadneţar este la fel de bun şi cu noi.

 

Cineva întreabă: “Mă va împiedica o înghiţitură de vin sau vodka să intru în cer?” Întrebarea are o motivaţie egoistă şi de aceea este în afara sferei adevărului prezent. În mod corect, întrebarea ar trebui să fie formulată astfel: mă va împiedica să Îi dau slavă lui Hristos în timpul crizei finale dinaintea venirii Lui?

Când Isus a spus “Luaţi seama la voi înşivă ca niciodată să nu vi se îngreuneze inimile [KJV]… şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră” (Luca 21:34), El S-a referit la vremea când va trebui “să stăm în picioare înaintea Fiului omului” (v. 36). El are nevoie de “martori” care să “stea în picioare” de partea Lui în acest “ceas al judecăţii” când El Însuşi este judecat înaintea oamenilor şi a universului (Apoc. 14:6,7). “Niciodată” înseamnă că nu trebuie să permitem nici o clipă ca minţile şi inimile noastre să fie “îngreunate,” nici măcar cu cantitatea cea mai mică de alcool, noi având nevoie de gândirea cea mai limpede şi de discernământul cel mai profund. 

Statistici demne de încredere indică faptul că “o cantitate de numai 30 ml de alcool reduce capacitatea de reacţie a muşchilor cu 17,4 procente, măreşte timpul necesar pentru luarea unei decizii cu 9,7 procente, produce o creştere a numărului de accidente cauzate de lipsa de atenţie cu 35,3 procente.” Iată şi cauza tragediilor produse în urma conducerii la volan sub influenţa băuturii, împotriva căreia MADD protestează; dar noi discutăm despre ce înseamnă să “stăm în picioare înaintea Fiului omului” în acest “ceas al judecăţii [universale],” când Fiul lui Dumnezeu are nevoie de noi ca martori ai Săi.

“30 ml de alcool” distorsionează judecata spirituală a cuiva, astfel încât adevărul solemn nu este perceput aşa cum ar trebui, este neglijat sau chiar respins. Ocaziile de a da mărturie în favoarea Mântuitorului, care Şi-a dat sângele pentru a răscumpăra lumea, vor fi ratate din cauza stării de ebrietate. Ceea ce trebuie să ne preocupe pe noi nu trebuie să fie “eul personal,” ci o grijă reală pentru El.

Da, judecata finală implică o anumită preocupare egocentrică: consumatorii de alcool “se vor scula… pentru ocară şi ruşine veşnică” înaintea oamenilor şi a universului (Dan. 12:2). O ruşine dureroasă într-adevăr; peste puterile noastre de a înţelege! Dar această motivaţie egocentrică este lipsită de puterea de a elibera pe cineva din lanţul dependenţei actuale; numai preocuparea faţă de Hristos, identificarea cu El este eficientă (2Cor. 5:14,15).