Aproape toată viaţa am auzit spunându-se că cel mai important lucru din viaţa cuiva este să ajungă în cer. Anumiţi membri din district mi-au spus: "Nu mă interesează să am în cer un palat ca cel pe care îl va avea apostolul Pavel; el a suferit aşa de mult pentru Hristos, a fost bătut, lovit cu pietre, închis, etc., şi va merita să  aibă o vilă somptuoasă acolo; dar dacă aş putea doar să mă strecor şi eu prin porţile de mărgăritare, asta mi-ar fi de-ajuns!"

În realitate, ei vor să spună: "Care este cel mai mic sacrificiu pe care-l pot face pentru Hristos, astfel încât să ajung cumva în cer? Care este cel mai ieftin 'bilet' către cer, poate la clasa a treia? Cât de mult pot iubi lumea, şi totuşi să ajung în cer?

Dar a ajunge în cer nu este cel mai important lucru; cel mai important este să fii fericit când ajungi acolo. Un lucru este sigur: tu şi eu Îl vom întâlni pe Isus faţă în faţă. Când Îl vom privi în ochi pe Fiul lui Dumnezeu care a fost răstignit pentru noi, poate că Îi vom spune: "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mi-ai permis să mă strecor în cer," dar ne vom pleca ruşinaţi capetele şi vom adăuga: "O, Isus, îmi pare atât de rău că am venit cu mâinile goale aici! Mi-am petrecut toată viaţa şi mi-am cheltuit toată energia privind la televizorul acela stupid, mergând la meciuri, producând bani şi vânând plăcere. Aş dori să am ocazia să-mi trăiesc viaţa altfel!"

Şi apoi, într-o zi frumoasă, pe Noul Pământ, te vei plimba pe câmp şi te vei întâlni cu un om cu faţa radiind care va dori să dea mâna cu tine. Îţi va spune: "Eu sunt apostolul Pavel. O, Îl laud pe Domnul pentru marele Său sacrificiu pentru mine! El a purtat povara tuturor păcatelor mele; a murit sub blestemul lui Dumnezeu, pentru mine; a mers în iad ca să mă găsească şi să mă mântuiască. O, sunt aşa de recunoscător că mi-a dat privilegiul să sufăr pentru El! Am fost 'în osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte…' [2Cor 11:23-27] Spune-mi, tu cât de mult ai suferit pentru Hristos?"

Dacă vei da din cap şi vei spune: "Tot ce-am putut să fac a fost să mă trezesc devreme în dimineţile de sabat şi să trag de mine ca să ajung la şcoala de sabat şi la serviciile de închinare şi să mă aşez pe un scaun moale; m-am străduit să dau mici zecimi şi daruri şi am petrecut o săptămână sau zece zile ajutând la construirea unei şcoli într-o ţară din lumea a treia; dar, îmi  pare rău, nu am suferit niciodată cu adevărat pentru Hristos," atunci probabil că vei dori să-l întrebi pe Pavel unde se află cea mai apropiată ieşire.

Şi care va fi diferenţa dintre mărturia ta şi cea a lui Pavel? A fost el o persoană mai bună decât tine? Nu! El pur şi simplu A VĂZUT ceva ce tu şi eu nu am văzut - cât L-a costat pe Fiul lui Dumnezeu să ne salveze. Când tu şi eu vom vedea ACEASTA, "dragostea [agape] lui Hristos [ne va] constrânge" [2Cor 5:14, KJV] să trăim nu pentru noi, ci pentru El. Sacrificiul pentru El va fi "uşor," aşa cum a spus El (Mt 11:28-30).

 

Este posibil ca cineva să-L urmeze în mod sincer pe Hristos, dar să nu se implice în luptă? El Însuşi este implicat într-o luptă cunoscută sub denumirea de "marea luptă dintre Hristos şi Satana." El ne spune: "Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său… Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia… Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei 10:24,34,39). Aici nu este loc pentru leneşi!

O zonă de conflict care a clocotit în minţi şi inimi timp de sute de ani este "îndreptăţirea prin credinţă." Da, lupta a continuat aproape pe tot parcursul celor 2000 de ani după Hristos. O întreagă carte din Noul Testament este dedicată conflictului - Epistola către Galateni. Atunci nu era posibil ca cineva să fie creştin şi să nu se afle ori de partea a ceea ce Pavel declara că este "adevărul evangheliei," ori de partea învăţătorilor falşi care veniseră de la "Ierusalim" ca să i se împotrivească. Şi lupta nu a scăzut în intensitate nici până astăzi! Adu în discuţie acest subiect în aproape oricare dintre comunităţi sau grupuri de studiu, şi vei vedea că vor ieşi scântei.

Va continua acest conflict la nesfârşit? Sau aceia care aleg să creadă în Hristos pot rezolva conflictul şi pot ajunge la o unire a inimilor reală şi durabilă? Este Biblia clară? Sau însăşi sursa credinţei noastre este încâlcită şi confuză?

Dumnezeu te invită să vii la El şi să clarifici această chestiune, astfel ca mintea şi inima ta să se lămurească, iar picioarele tale să stea pe stâncă. David spune: "Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei, mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii" (Ps 40:1-2).

Oferă-I lui Dumnezeu o zi din viaţa ta şi (pe genunchi) roagă-te şi citeşte Galateni şi Romani de la un capăt la celălalt. Nu parafrazările sau "comentariile" în care cineva şi-a exersat presupusul drept "hermeneutic" de a transforma afirmaţiile bietului Pavel într-un legalism subtil; citeşte o traducere autentică, sau poate chiar mai multe, pentru a căpăta o perspectivă mai bună (ai doi ochi pentru perspectivă!), şi alege să CREZI cât de bună este vestea cea bună. Da, citeşte doar Biblia şi permite ca ceaţa din mintea şi inima ta să fie spulberată. Nu te făli şi nu te grăbi să tragi concluzii; verifică-ţi de mai multe ori convingerile.

Putem avea încredere în Biblie! Nu trebuie decât să o citeşti cu bun simţ.

Fii binecuvântat!

 

 Iată că se apropie cea mai scurtă zi din an (în emisfera europeană), când strămoşii noştri păgâni începeau să anticipeze reîntoarcerea primăverii. Iarna era pentru ei un anotimp chinuitor; nu mai puteau să aştepte până când soarele îşi începea călătoria către nord. O dată cu ivirea primului semn de prelungire a zilelor şi de scurtare a plictisitoarelor nopţi, pe data de 25 decembrie se veseleau într-o sărbătoare păgână sălbatică dând petreceri, distrându-se şi având un comportament imoral. Era o perioadă de îngăduire a "poftei firii pământeşti, poftei ochilor şi lăudăroşiei vieţii, [care] nu este de la Tatăl, ci din lume" (1Ioan 2:16).

Părinţii bisericii primare, interesaţi mai mult de creşterea numărului de convertiţi decât de slujirea lui Hristos, erau dispuşi să adopte obiceiuri păgâne în viaţa bisericii. Un scriitor înţelept (Lot, în The End of the Ancient World) spune despre această ocazie: "Aceste hoarde de romani şi, mai târziu, de păgâni barbari, introduse de bună voie sau cu forţa în sânul bisericii, au amorţit simţul creştin… Aceste mase convertite prea rapid au adus în biserică inimi insuficient curăţite în care seminţele păgânismului, care nu fuseseră distruse în întregime, au răsărit din nou. Păgânismul este neghina care izbucneşte mereu într-o nouă formă [în biserică]."

Conflictul dintre creştinismul superficial şi dragostea adânc înrădăcinată a păgânismului îşi va găsi de la sine rezolvarea în procesul semnului fiarei versus sigiliul lui Dumnezeu (Apoc 13:11-17; 7:1-4). Pavel a dezvăluit realitatea despre toate inimile omeneşti atunci când a spus: "Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac" (Rom 7:18).

Mântuitorul ne reaminteşte: "Luaţi seama… ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia" (Luca 21:34). Aşa-zisele "sărbători creştine" sunt cu siguranţă o perioadă prielnică "îmbuibării."

Este timpul să ne rugăm şi să-I mulţumim lui Dumnezeu că avem un Mântuitor care ne salvează de noi înşine!

 

 Ţi s-a întâmplat vreodată să încerci să îmbrăţişezi pe cineva pentru a-ţi exprima dragostea şi să descoperi că acea persoană este rece ca o piatră, nerăspunzându-ţi la îmbrăţişare? Poate, ca şi părinte, eşti îngrijorat de rigiditatea copilului tău. Acesta este ca o statuie - nu îţi oferă nici un răspuns.

Bun venit în "clubul" lui Dumnezeu! O teribilă înstrăinăare - aceasta este problema cu care Se confruntă El în relaţia cu rasa omenească. Noi ne naştem despărţiţi de El; "umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu," ceea ce înseamnă "moarte" (Rom 8:7,6).

Dumnezeu S-a confruntat cu această problemă chiar de când păcatul a invadat planeta Pământ, o dată cu căderea lui Adam şi a Evei, aceasta fiind cea mai gravă problemă pe care a întâmpinat-o vreodată. El este handicapat prin faptul că nu poate forţa pe nimeni. Trebuie să Se supună regulilor şi să stea de-o parte; inima unui om trebuie "câştigată." Tot ce poate să facă este să ne "îmbrăţişeze" şi să continue să spere că până la urmă dragostea Lui va răzbate şi toate barierele se vor da la o parte. Este ca şi cum aştepţi să se înfăptuiască o nouă creaţiune, şi chiar aşa se şi întâmplă: "Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi [răceala] s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi" (2Cor 5:17,18). Aici Îl surprindem pe Hristos ca Mare Preot al nostru în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc - lucrând zi şi noapte pentru a ne face curte, pentru a ne câştiga.

Când îmbrăţişezi pe cineva încerci să îl/o priveşti în ochi, să îl/o "îmbrăţişezi" cu privirea şi să-i spui în felul acesta "te iubesc," sperând că vei trezi în acea persoană un răspuns călduros, sperând că vei provoca un răspuns cât de mic care să reflecte alegerea ei/lui: "Da, aleg să răspund; nu ştiu cum, dar aleg să mă împac cu tine." Şi ce fericit eşti când se întâmplă acest lucru!

Bine ai venit în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc, unde se află Hristos! Poţi să simpatizezi cu El în timp ce Se luptă cu această problemă în întreaga lume. Dar nu pleca de lângă El. Are resurse pentru a-Şi împlini obiectivul. Însă lupta este strânsă. Dacă nu câştigă inima Miresei Sale, dacă nu topeşte gheaţa din Laodicea, va suferi şi va fi umilit veşnic.

 

Să privim din nou la Is. 9:6,7. Cum era posibil ca "domnia" să fie "pe umărul" unui Prunc născut în Betleem? Toţi ceilalţi copii născuţi în această lume l-au urmat pe Adam prin egoismul congenital. "Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu." "Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar" se spune în Rom 3:23; 10.

Dacă şi acest Prunc deosebit va cădea în capcana păcatului, se va dovedi că Satana are dreptate în marea sa luptă împotriva lui Dumnezeu, pentru că el a susţinut întotdeauna că Dumnezeu este nedrept atunci când le cere oamenilor să se supună legii Sale. Satana spune că este imposibil ca cineva să fie şi uman, şi fără păcat în acelaşi timp. Dacă Pruncul din Betleem Se alătură celorlalţi prunci, cedează în faţa permanentelor impulsuri interioare de a fi egoist şi Îşi pierde cumpătul, va fi biruit în lupta cu Satana.

(1) Soarta lumii este pe umerii acestui Copil!

(2) Mai mult, Dumnezeu trebuie până la urmă să coboare de pe tronul Său, pentru că altfel Satana va dovedi că păcatul este mai puternic decât Dumnezeu.

(3) Mai mult decât atât, Hristos trebuie să demonstreze că biruinţa Lui asupra lui Satana nu este doar o biruinţă personală; El nu Se poate întoarce la cer şi să-I spună Tatălui: "Eu, personal, l-am învins pe Satana, dar nu am putut să mântuiesc lumea DIN păcat; cel mai bun lucru pe care l-am putut realiza a fost să mântuiesc lumea ÎN păcat." Nu este sufiecient!

(4) Şi, mai mult de atât, Pruncul pe umerii căruia stă domnia trebuie să demonstreze că poate să-i mântuiască pe cerşetori, dependenţi de droguri, alcoolici, vicioşi.

(5) Dar acest lucru este uşor de făcut - ceea ce este CU ADEVĂRAT greu de realizat este mântuirea poporului laodicean, care iubeşte bogăţia, comfortul şi este orientat spre plăceri. Întotdeauna este mai greu să-i salvezi pe cei care nu simt nevoia să fie salvaţi.

(6) Dar asta nu este tot: Pruncul din Betleem trebuie să facă ceva mai mult decât să-i salveze fizic pe oameni, astfel ca ei să poată intra în cer; El trebuie să împace inimile lor decăzute cu Dumnezeu. Şi aceasta este cea mai dificilă sarcină pe care Dumnezeu a avut-o de-a lungul veşniciilor. Nu-i poate forţa.

(7) Şi mai este încă ceva: Hristos trebuie să câştige inima Miresei. Dacă există vreun bărbat care s-a confruntat cu provocarea de a câştiga inima unei femei, astfel încât ea să dorească să spună un "da" pentru totdeauna, este posibil ca el să înceapă să aprecieze provocarea cu care Hristos Se confruntă în ceea ce priveşte biserica - viitoarea soţie a Mielului - care până acum nu s-a "pregătit" pentru "nunta Mielului" (Apoc. 19:6-8).

Dacă Isus este înfrânt la pasul nr. 7, toate celelalte biruinţe ale Lui nu au nici o valoare. Ce să facă?

Mâine poate vom analiza mai mult acest subiect.

 

Preţioasa Scriptură spune: "Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui" (Is. 9:6,7).

Vă rog să observaţi: Tatăl "ni" L-a DAT pe Fiul, nu doar ni L-a ÎMPRUMUTAT. Cum vă gândiţi la Hristos? Ca la Cineva care se află departe, într-un cer situat la o distanţă de milioane de ani lumină? Conform Scripturii, faptul că El Se află aproape de noi este clar:

(1) Numele Lui este Emanuel, "Dumnezeu cu noi" (Matei 1:23), unit cu familia omenească, "fratele nostru mai mare." Aceasta nu înseamnă sub nici o formă că minimalizăm divinitatea Sa, dar la fel de adevărat este că El S-a identificat în aceeaşi măsură cu omenescul nostru.

(2) Această apropiere a Lui faţă de noi este veşnică; Darul este DAT, nu  ÎMPRUMUTAT.

(3) Fiul a trebuit să sufere toate încercările şi suferinţele noastre, sărăcia, durerea şi luptele noastre cu ispitele venite atât din afară, cât şi dinăuntru, "dar fără păcat" [Evr. 4:15].

(4) Şi a trebuit să moară; singura Persoană care S-a născut pentru a muri. (Noi ne-am născut pentru a trăi!).

(5) Mai mult decât atât, a trebuit să aibă parte de o moarte crudă, nedreaptă.

(6) Şi chiar mai mult, a trebuit să moară ca Unul care a fost urât de ceilalţi şi respins - lucru mult mai chinuitor decât durerea fizică.

(7) Toate acestea nu le putea îndura decât un om puternic - dar mai există încă un lucru care trebuie luat în considerare: El a trebuit să moară "sub blestemul lui Dumnezeu." A fost făcut "blestem pentru noi -- fiindcă este scris: 'Blestemat e oricine este atârnat pe lemn'" (Gal. 3:13; Deut. 21:22, 23). Moartea pe care a trebuit să o sufere El este ceea ce Biblia numeşte "moartea a doua."

O scriitoare înţeleaptă descrie aceasta în felul următor: "Hristos a simţit chinul pe care păcătosul îl va simţi atunci când harul nu va mai mijloci pentru rasa vinovată" (DA 753). Acel "chin" este descris în Apoc. 20:12-15 când se vorbeşte despre groaza pe care cei pierduţi o vor simţi la judecata finală. O groază mai puternică decât orice durere fizică!

Fiul  care ne-a fost "dat" a trebuit să îndure toate acestea, pentru ca să devină "jertfa de ispăşire pentru păcatele… întregii lumi," "făcut păcat pentru noi, Cel ce n-a cunoscut nici un păcat" (1Ioan 2:2; 2Cor. 5:21).

Dar cum a fost posibil ca "domnia" să fie "pe umărul Lui," când El era încă un Prunc care nici măcar nu putea să-Şi ţină biberonul? Ce responsabilitate putea să aibă acest "Copil" încă din pruncie? Cum putea El, ca şi Copil, să fie sfânt şi fără păcat? Este nevoie să-L "scutim" de ereditatea ADN-ului nostru?

Dacă va fi posibil, haideţi ca mâine să aruncăm o privire asupra acestei chestiuni.

 

În urmă cu câteva seri, postul nostru local de televiziune a difuzat filmul "Sunetul muzicii," cu Julie Andrews, la o oră de vârf ("oră" pe care ar fi trebuit să mi-o petrec scriind sau studiind), şi nu am putut rezista să nu ascult câteva cântece interpretate de Julie. (Pe vremea aceea cânta minunat). La un moment dat versurile cântecului ei (sau al lor) m-au lăsat perplex: "Înseamnă că am făcut ceva extraordinar," ideea fiind următoarea: "Înseamnă că am făcut ceva extraordinar dacă [noi doi] am primit acest dar minunat al dragostei." "Ce înseamnă asta?" m-am întreabat. Şi apoi mi-am dat seama - acesta este hinduism pur! Aceasta este doctrina karma: faci lucruri bune şi eşti răsplătit; aici este predicată o învăţătură care este diametral opusă celei pe care o predica Isus. Nu mi-a cerut nimeni să scriu versurile pentru "Sunetul muzicii," dar dacă ar fi posibil le-aş rescrie în felul următor: "Înseamnă că am crezut ceva adevărat."

Hinduismul este extrem de popular, uneori chiar şi în bisericile creştine - ideea că faptele bune sunt răsplătite cu binecuvântări. Poporul L-a întrebat pe Hristos: "'Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?' Isus le-a răspuns: 'Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El'" (Ioan 6:28,29). Şi tot El spune: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El…" (Ioan 3:16).

Fără îndoială cineva undeva este deranjat de această idee. "Faptele bune şi ascultarea nu sunt importante?!". Ba da, bineînţeles că sunt importante; dar problema este că nu le poţi împlini în mod neegoist decât dacă mai întâi de toate crezi vestea Lui cea bună!

Milioane de oameni urmăresc filmul "Sunetul muzicii," visând la dulcea dragoste omenească pe care li se pare că nu o vor descoperi niciodată, simţindu-se singuri şi lipsiţi de ceea ce le este necesar. Li se spune: "Escaladează fiecare munte / Traversează fiecare râu" - cu alte cuvinte, prin fapte ajungi oriunde vrei. Tuturor Isus ne spune:  există un "sunet al muzicii" mult mai plăcut pe care să-l ascultăm - cântarea cântată de cei "zece mii de ori zece mii şi mii de mii:" "Vrednic este Mielul care a fost junghiat… A Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!"

Aceasta este "dragostea care întrece orice dragoste," după cum spunea Charles Wesley, şi avea dreptate! Orice dragoste mai mică decât aceasta se întoarce în ţărână.

 

Există un episod în istoria omenirii care iese mereu la suprafaţă - căderea Babilonului din anul 538 î.Hr. Un rege imoral (Belşaţar), o naţiune închinată prosperităţii economice şi desfrânării; o ultimă mare petrecere cu băutură, şi apoi, dintr-o dată, regele şi mulţi dintre "mai marii" lui mor, iar "împărăţia de aur" îşi află sfârşitul ruşinos. Întâmplarea inundă cartea Apocalipsei.

Acum, societatea noastră post electorală sărbătoreşte Crăciunul anului 2000 cu un sentiment de nesiguranţă. Cât va mai dura prosperitatea noastră? Este fără precedent faptul că vânzările cu amănuntul au scăzut, iar negustorii micşorează preţurile ÎNAINTE de Crăciun. Este posibil ca pentru o vreme situaţia să revină la normal, dar Apocalips 18 există încă în Bibliile tuturor. "…[Femeia, reprezentând Babilonul modern] s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă… şi zice în inima ei: 'Şed ca împărăteasă… şi nu voi şti ce este tânguirea.' …Negustorii pământului o plâng şi o jelesc… Marfă de aur, de argint…, robii, …sufletele oamenilor… şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine… Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit" (vers. 7-17). În Apocalips 18 ni se spune: "Bucuraţi-vă de bogăţia şi luxul pe care le aveţi acum, dar amintiţi-vă cât de trecătoare sunt toate acestea."

Chiar şi în căderea Babilonului modern există o veste bună, căci există o fericire mai înaltă pe care o putem experimenta. Fecioara Maria era mai fericită în staulul sărăcăcios din Betleem decât ar fi putut fi la hotelul Holiday Inn, pentru că alături de ea era "Mântuitorul lumii," "Lumina veşnică," Cel în care se întâlneau "speranţele şi temerile din toţi anii." De asemenea, în Apocalips 18 ni se descrie cum se vor bucura cei care cred în El în timp ce în jurul lor se prăbuşeşte Babilonul, căci ei vor vesti mulţimilor o solie transmisă "de un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul [se va lumina] de slava lui."

Bogăţiile materiale vor fi uitate. Să trăieşti în staulul Mariei va fi la fel de plăcut ca într-un palat, deoarece bucuria de a vesti acea solie va depăşi orice plăcere pământească.

 

Oameni obişnuiţi, ca mine şi ca tine, rămân blocaţi în faţa unor expresii biblice de genul "îndreptăţire prin credinţă." "Nu pot fi simplificate?" întreabă cineva.

Ei, bine, ele se găsesc în Biblie, deci înseamnă că Dumnezeu doreşte să le înţelegem. Nu ridica din umeri disperat spunând: "Mă depăşeşte! Mai bine pornesc televizorul - este mai simplu decât să încerc să studiez." În realitate, să studiezi este tot la fel de simplu cum 2 + 2 = 4, dacă vrei să înţelegi ce spune Dumnezeu; este suficient să-I ceri cu sinceritate să te înveţe. El îi primeşte cu braţele deschise pe cei care I se roagă şi care nu au diplome! Şi avem un motiv solid pentru a dori să înţelegem, deoarece este posibil ca proba finală a semnului fiarei versus sigiliul lui Dumnezeu să se concentreze asupra unor aspecte de genul acesta.

(1) Aceasta se referă la acea înţelegere uşoară, nu la acele cunoştinţe foarte complexe: "Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea" (Rom. 10:10).

(2) Inimile noastre sunt vindecate de înstrăinarea de Dumnezeu, care este firească pentru noi toţi ("mintea firească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu" - Rom. 8:7 - KJV). Vindecarea acestei vrăjmăşii omeneşti este cea mai mare problemă cu care S-a confruntat vreodată Dumnezeu. Pentru El este mai uşor să creeze lumi şi să împrăştie Căi Lactee în spaţiul cosmic decât să transforme inimile reci, lumeşti, egoiste ale oamenilor pentru a fi una cu El.

(3) Biblia spune că nimic altceva, decât imaginea sângelui vărsat, poate topi gheaţa din inima omenească: "…Am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său" (Rom. 5:10).

(4) Asta înseamnă pur şi simplu "îndreptăţire prin credinţă": "Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui…" (vers. 9).

(5) Noi, oamenii înstrăinaţi, trebuie să vedem curgând sângele Cuiva şi să realizăm că noi am fost cei care am produs rana. Al cui sânge? Sângele Fiului lui Dumnezeu!

(6) Dacă există un dram de sinceritate în sufletele noastre, rezultatul produs va fi următorul: "…Dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea."

(7) Noi "privim la crucea minunată / Pe care Prinţul slavei a murit, / [Şi] cel mai mare câştig îl consierăm o pierdere / Iar mândria o înecăm în smerenie."

Aceasta este îndreptăţirea prin credinţă. Simplu!

 

Ce anume le poate oferi tinerilor acea experienţă care să producă devotamentul lor faţă de Hristos? Ce anume îi poate păstra credincioşi în mijlocul atracţiilor seducătoare din zilele noastre, şi chiar în mijlocul încercărilor din marea criză?

În mod sigur, amăgirea nu a fost niciodată mai subtilă şi mai înşelătoare decât în prezent. "Dar unde [se înmulţeşte] păcatul, acolo harul [se înmulţeşte] şi mai mult…" (Rom. 5:20). O scriitoare înţeleaptă a scris: "În aceste zile de pe urmă, Dumnezeu ar îmbogăţi omenirea proporţional cu creşterea păgânătăţii dacă poporul Său ar accepta darul Său nepreţuit" (Christ Triumphant, 16 decembrie 2000).

Care este acel "dar nepreţuit"? O "îmbogăţire" a harului Său, care este mai mare decât "creşterea păcatului" pe care oamenii înţelepţi o deplâng.

Tinerii nu vor răspunde propagandei bazate pe frică. Aruncarea de lavă şi cenuşă i-ar putea speria pe moment, dar în curând vor reveni la starea lor de mulţumire de sine în ceea ce priveşte viaţa spirituală. Doar o solie plină de "har" poate prelua conducerea în inimile lor.

Slavă Domnului, Duhul Său Cel Sfânt lucrează pentru a "îmbogăţi omenirea" cu o solie care conţine mult mai mult har - har care depăşeşte cu mult păcatul abundent din zilele noastre. Tinerii sunt bombardaţi cu colinde de Crăciun, dar puţini sunt încurajaţi să se oprească şi să mediteze la ceea ce îngerul le-a spus păstorilor din Betleem: "Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul" (Luca 2:10). Acei părinţi, profesori şi pastori care au pe inimă povara de a-i ajuta pe tineri trebuie să cântărească această solie - nu teama este motivaţia care va lucra! Luca ne spune că păstorii "[se înfricoşaseră] teribil de tare"; dar îngerul le-a spus: "Eu nu doresc ca teama să fie cea care să trezească interesul inimilor voastre; eu vreau ca să apreciaţi cât de bună este vestea bună pe care v-o aduc!"

Copiii şi tinerii au nevoie să li se facă "injecţii" puternice cu  "vestea" aceea despre har. Şi nu te teme că "vestea" despre "har" îi va încuraja să păcătuiască; nimic altceva, în afara acestei veşti, nu poate motiva pe cineva să "o [rupă] cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti" (Tit 2:12).

 

Cineva mi-a scris solicitându-mi mai multe informaţii despre anumite puncte de doctrină controversate, cum ar fi: "Care este semnificaţia cuvântului 'necurmat' în contextul din Daniel 8:11.12,  11:31 şi 12:11?" şi "Cine este 'împăratul de la miază noapte' din Daniel 11:40-45?"

În aceste pilule zilnice prin care este transmisă vestea bună nu putem dezvolta discuţii doctrinale amănunţite. Dar avem o misiune importantă: vrem să te încurajăm să Îi ceri lui Dumnezeu să îţi dea o foame şi o sete "după neprihănire," aşa cum a spus Isus (Matei 5:6), o dorinţă de a cunoaşte adevărul pe care El l-a descoperit prin Cuvântul Său - Biblia.

Este o "fericire" să simţi acea foame după adevărul Bibliei, care este mai puternică decât pasiunea firească pe care o avem faţă de telenovele, romane şi sport. Este imposibil să cunoşti "dragostea Tatălui" (care este cea mai importantă) dacă iubeşti "tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii" (1Ioan 2:15.16). De fapt, dragostea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă o minune pentru fiecare dintre noi, pentru că nimeni nu se naşte cu ea; ea se primeşte în dar din partea Duhului Sfânt.

Dacă te rogi pentru un Lincoln Navigator sau un Lexus nou, este posibil ca rugăciunea ta să rămână fără răspuns; dar, în mod sigur, dacă te rogi Domnului să îţi dea acea foame după adevărul Bibliei, îţi va răspunde în mod pozitiv. Însă nu te ruga ca un copil, care azi cere să primească o jucărie de la Toys R Us, iar mâine uită ce a cerut; fii serios, fii insistent. Arată-I Domnului că iei în serios acest lucru. Şi în timp ce te rogi, aminteşte-ţi să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea acea înţelepciune care să corespundă "foamei după neprihănire" şi care te va ajuta să faci diferenţa între adevărul de neclintit al Bibliei şi mulţimea de contrafaceri inteligente pe care Satana îi îndeamnă în permanenţă pe oameni să le descopere.

Există oameni mai înţelepţi şi mai bine informaţi decât tine; "cine umblă cu înţelepţii se face înţelept" (Prov. 13:20). Dar ideile unor oameni care consideră că ştiu ce spune Biblia, şi cărora le place să vorbească (şi să scrie!), sunt lipsite de înţelepciune, căci "cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască" (Prov. 10:19). Cere-I lui Dumnezeu să-ţi dea capacitatea de a face deosebirea. Ioan spune: "Să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu" (1 Ioan 4:1).

 

Să presupunem că o persoană în vârstă este slăbită şi bolnavă. El (şi tu) îşi dă seama că nu mai are mult de trăit. Membrii familiei îţi şoptesc că această persoană se teme; nu se simte suficient de bun pentru a fi mântuit. Totuşi el a mers la biserică toată viaţa şi a făcut tot ce a considerat mai bine. Ştie că doctrina mântuirii universale nu este valabilă pentru că unii oameni nu vor fi mântuiţi. El face parte din categoria acelor oameni despre care se vorbeşte în Evrei 2:15, "care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor" (membri ai bisericii!).

Să presupunem că eşti un bătrân al bisericii; este posibil ca Isus să-Şi fi împlinit într-un anumit sens promisiunea pe care a făcut-o ucenicilor Săi şi să-ţi fi "dat" "cheile Împărăţiei cerurilor" (Matei 16:19), astfel încât să poţi închide şi deschide poarta Noului Ierusalim? Persoana aceasta bolnavă te va asculta. Ce-i poţi spune? Îi vei spune să se concentreze cât poate de mult, să-şi amintească fiecare păcat nemărturisit şi să îndrepte situaţia…, altfel…!? Poate că este prea slăbit pentru "a îndrepta situaţia."

Sau îi vei spune ceea ce îngerii le-au spus păstorilor din Betleem - "…O mare bucurie pentru tot norodul: …vi s-a născut un Mântuitor" (Luca 2:8-11), "Mântuitorul lumii" (Ioan 4:42), lume din care faci şi tu parte? El "a nimicit moartea," moartea a doua pe care trebuia să o suferi tu şi pe care a suferit-o El în locul tău (Evr. 2:9). El te-a adoptat în familia Tatălui Său (Efes. 1:5,6). A anulat "osânda" care a venit asupra "tuturor oamenilor" în Adam (Rom. 5:16-19). Te ia de mână şi-ţi spune: "Hai să mergem în cer!" A promis că nu-ţi va da drumul niciodată (Is. 41:10,13). El va continua lucrarea pe care a "început-o" în tine când te-ai botezat, în urmă cu mult timp (Filip. 1:6). În cartea pe care o îndrăgeşti aşa mult - Calea către Hristos - la pagina 27, ţi se spune că dacă nu te împotriveşti Lui, ca Mântuitor, te va "atrage" până vei ajunge în Noul Ierusalim (Ioan 12:32). Crede-L! El te iubeşte şi doreşte să fii în Împărăţia Lui mai mult decât îţi poţi imagina. Când va veni timpul să adormi (dacă Domnul va permite să se întâmple acest lucru), vei "adormi în Isus," "fiind în siguranţă în braţele Sale" până se vor ivi zorii "dimineţii." Bucură-te; spune-I: "Îţi muţumesc, Doamne, pentru că mi-ai mântuit sufletul" şi rămâi liniştit având această încredinţare.

Îi poţi da acelei persoane temătoare această veste bună? Sau este prea bună?

 

Coperta ultimului număr al ziarului Newsweek ne surprinde cu trei titluri şocante:

(1) Prosperitatea noastră "clintoniană" poate fi "spartă" la fel de repede ca un balonaş de săpun;

(2) sclavia a "reînviat" (peste tot!) în Statele Unite;

(3) "războiul" alegerilor din sălile tribunalelor ne poate conduce la o adevărată criză constituţională şi la un "haos naţional."

Din fericire, discursul de renunţare al lui Gore şi discursul umil şi rezonabil de acceptare al lui Bush au condus la evitarea unui "haos naţional," graţie guvernării legii constituţionale.

Între timp, în "trupul lui Hristos" - biserica - există o criză. În congregaţia noastră locală s-a studiat Daniel, verset cu verset. În capitolul 11, "împăratul de la miază noapte" imploră să fie identificat. Biserica mondială nu a ajuns la o concepţie unitară cu privire la cine este "el" şi care va fi semnul care va avertiza că "se va scula marele voievod Mihail [Hristos]" la sfârşitul lucrării Sale de Mare Preot. Aceasta se întâmplă când Se îmbracă cu haina de "Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor," arătând că "vremea de strâmtorare" a început - chiar înainte de revenirea Sa.

Pe de altă parte, mai există o enigmă nedesluşită încă: Ce înseamnă acea solie a "marii strigări," când "o Voce din cer" vesteşte cu "mare putere" "Evanghelia veşnică" în toată frumuseţea ei? (Apoc 18:1-4). Aceasta este vestea bună care lipseşte din Newsweek! Această solie va transforma lumea: unii vor primi "sigiliul lui Dumnezeu" şi alţii "semnul fiarei," fără să existe cale de mijloc. Se va baza acea "lumină" care "luminează pământul cu slava ei" pe frică? Sau va fi o descoperire a "Mielului" care Îşi dezvăluie dragostea în toată "lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea" ei, o solie care va motiva pe fiecare om cu o inimă sinceră din această lume să "iasă din Babilon"? (Efes. 3:18; Apoc. 18:4).

În cadrul întâlnirilor pentru studierea cărţii lui Daniel, o persoană înţeleaptă a spus: "Va fi o minune dacă biserica mondială va ajunge la o concepţie unitară în ceea ce priveşte înţelegerea următoarelor două aspecte: (a) ce reprezintă solia "marii strigări" şi (b) cine este 'împăratul de la miază noapte.'"

Bineînţeles că da; dar Duhul Sfânt este expert în înfăptuirea unor minuni de genul acesta! Dacă tu personal eşti "înfometat" după înţelegere, acest fapt în sine reprezintă un microcosmos al acelei "minuni."

Satana vrea să ne sufoce în deşertăciunea lumească, şi în acelaşi timp Hristos ne roagă: "Înţelegeţi!"

 

În acest weekend în întreaga lume milioane de creştini studiază despre cât de minunat este să ai un prieten. Un prieten este cineva care te iubeşte pentru ceea ce eşti; simte împreună cu tine; te înţelege; împărtăşeşte cu tine o anumită slăbiciune sau poate simte împreună cu tine atunci când eşti dezamăgit sau nefericit. Un prieten este cineva căruia nu îţi este teamă să îi destăinui toate secretele tale.

În Biblie găsim ceva care ne atrage atenţia: cândva, demult, Dumnezeu a avut un "prieten" care se numea Avraam. (De trei ori se vorbeşte despre el ca fiind "prietenul lui Dumnezeu" - Iacov 2:23; Is. 41:8; 2Cron. 20:7). Cum era posibil ca Dumnezeul cerului să Se simtă vreodată atât de singur încât să aprecieze prietenia unei fiinţe omeneşti? Cum putea Avraam să facă ceva care să Îl mângâie sau să Îl încurajeze pe Dumnezeu? Ce puteau să aibă în comun? Un stăpân poate avea servitori sau sclavi, dar cu greu i-ai putea numi "prieteni."

Isus le-a spus ucenicilor Săi: "…Robul nu ştie ce face stăpânul său; dar v-am numit prieteni..." Apoi le spune şi de ce: "…Pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu" (Ioan 15:15). Cu alte cuvinte, Isus nu are nici un secret faţă de cei care, ca şi Avraam, fac parte din acea categorie specială.

Este posibil ca astfel de "prieteni" să Îl ajute pe Dumnezeu, să-L încurajeze, să-I împărtăşească dezamăgirile şi speranţele? Un prieten adevărat simte la fel cum simţi tu.

Chiar acum suntem solicitaţi să acordăm atenţie unui proiect misionar - acela de a construi un lăcaş de închinare şi evanghelizare în Tirana, Albania. Îţi poţi imagina ce simte Dumnezeu pentru acei oameni zdrobiţi din Albania - ţară sfâşiată de război? Dacă există vreo naţiune greu încercată, atunci aceasta este Albania. Un "prieten al lui Dumnezeu" va simţi împreună cu El durerea pentru acest popor! Da, chiar şi cu ocazia Crăciunului!

Ei, bine, se pare că Dumnezeu are cel puţin 144.000 de astfel de prieteni, căci ei "urmează pe Miel oriunde merge El" (Apoc. 14:5,6). El şi ei sunt foarte apropiaţi în înţelegerea lucrurilor.

Un prieten al lui Dumnezeu va dărui, pentru a contribui la uşurarea durerii pe care El o simte pentru Albania!

Sabatul următor se va face o colectă specială pentru Tirana, Albania!

 

Pe data de 1 ianuarie 1863, preşedintele Statelor Unite a făcut un pas crucial. El a promulgat Declaraţia de dezrobire prin care au fost eliberaţi legal toţi sclavii din statele care erau împotriva guvernării federale.

Patruzeci de ani mai târziu, o anumită scriitoare a înţeles că Declaraţia lui Lincoln era o analogie care ilustra ceea ce a realizat Hristos pe cruce. Această afirmaţie apare în cartea ei scrisă în 1905 - The Ministry of Healing, pag. 90: "Cu propriul Său sânge [Hristos] a semnat declaraţia de dezrobire a rasei omeneşti." Versiunea New English Bible traduce ce a spus Pavel, ceea ce în esenţă reprezintă aceeaşi analogie: "Căci judecata venită de la unul [Adam], a adus un verdict de condamnare [sclavia], dar darul fără plată [al lui Hristos], venit în urma multor greşeli, a adus un verdict de achitare… Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, toţi oamenii au fost condamnaţi, tot aşa, printr-o singură faptă dreaptă toţi oamenii sunt achitaţi şi primesc viaţa" (Rom. 5:16,18). (Toate traducerile profesioniste spun în esenţă acelaşi lucru).

Tot ce putea Lincoln să facă era să promulge Declaraţia (pe care avea tot dreptul să o promulge ca şi comandant suprem al naţiunii). Dar nici un sclav nu devenea liber decât dacă:

(a) auzea vestea

(b) o credea

(c) acţiona conform credinţei sale şi îşi lua adio de la stăpânul său.

Deci, Hristos a anulat pentru "toţi oamenii" "verdictul de condamnare" care a venit asupra lor "în Adam," şi, în schimb, a pronunţat "verdictul de achitare," de asemenea pentru "toţi oamenii."

Într-adevăr, Hristos a luat asupra Lui "nelegeiuirea noastră a tuturor," a suferit moartea a doua în locul "fiecărui om." Dumnezeu S-a împăcat cu rasa omenească; acum ne roagă: "Împăcaţi-vă şi voi cu Dumnezeu" (vezi Evr. 2:9; 2Cor. 5:18,19). Şi în lucrarea Lui finală, Hristos, ca Mare Preot al nostru, urmăreşte să finalizeze această împăcare in inimile tuturor celor care cred şi apreciază ce a realizat El ca "Miel."

Despre această lucrare de împăcare care se desfăşoară în inimile omeneşti se vorbeşte ca fiind "ispăşirea finală," care conduce la formarea unui popor care "urmează pe Miel oriunde merge El" (Apoc. 14:5,6). Fii şi tu unul dintre aceştia!

 

Ce uşurare! După mai mult de o lună de tensiune post electorală, SUA se bucură că ambii candidaţi - Al Gore şi George W. Bush - au ţinut nişte discursuri cu adevărat elegante, care au pus capăt crizei. Discursul de renunţare a fost prezentat pe un ton amabil, iar discursul de acceptare al celuilalt a fost prezentat cu sobrietate şi modestie. Lumii i s-a dat un exemplu extraordinar despre cum ar trebui să accepte cineva înfrângerea, având în acelaşi timp încredinţarea că merită victoria, şi cum un altul îşi poate asuma o responsabilitate dificilă fără să manifeste un triumfalism arogant. Aceasta a fost o lecţie bună pentru tinerii de peste tot. Slavă Domnului!

Biblia ne spune cum să acceptăm înfrângerea cu demnitate. Aceasta este o mare realizare!

Iosif a pierdut "alegerile" atunci când fraţii săi l-au vândut ca rob în Egipt. Pe deplin umilit, împins la marginea disperării, a rezistat cu credincioşie şi onoare, şi până la urmă a fost "despăgubit."

David a fost forţat să îndure nu patru ani de exil "politic" (ca în cazul lui Gore), ci zece ani în care a fost vânat ca un animal sălbatic de regele Saul. Până la urmă şi el a fost "despăgubit" prin provindeţă.

Umilirea lui Ieremia a durat o viaţă întreagă. El nu a primit niciodată nici un fel de "despăgubire," şi a trebuit să moară într-un exil umilitor, întreaga lui viaţă părând să fie un eşec total. Cupa lui de amărăciune nu a fost niciodată îndulcită.

Şi, bineînţeles, nu vrem să facem o comparaţie penibilă, dar nu putem să nu ne gândim la cel mai mare Păgubaş din toate timpurile, Cel care a suferit cea mai mare umilire, aceea de a fi respins de propria naţiune (nu 50%), care a fost nevoit să-i audă strigând "Răstigneşte-L!" şi care a trebuit să moară cu acel strigăt de ură răsunându-I în urechi. El nu a primit nici o urmă de "despăgubire," cu excepţia întăririi credinţei din propria-I inimă muribundă - aceasta a străpuns întunericul total al disperării Sale.

Tu, cel care te lupţi cu probleme personale, poate părea că neliniştea ta va dura ceva mai mult decât o lună. Poate părea că neliniştea ta va dura o viaţă întreagă. Caută mângâiere şi încurajare în Cuvântul lui Dumnezeu, unde se găseşte ajutor din plin pentru păgubaşi.

 

Următoarele cuvinte sunt cuvinte inspirate şi nu poţi nega ce spun ele: "Va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta" (Dan. 12:1).

Sunt acestea veşti bune sau veşti rele? Chiar să şi pronunţi aceste cuvinte pare un gest lipsit de patriotism în această perioadă "clintoniană" de prosperitate economică. Iar guvernul nostru, după cum ne place să ne lăudăm, stă pe stânca solidă a stabilităţii constituţionale. Noi nu suferim transferuri de putere ca în republicile bananiere, unde armata hotărăşte care va fi următorul regim prezidenţial şi unde tragi obloanele la ferestre, rămânând în casă până când noul preşedinte este instalat în siguranţă în scaunul prezidenţial. Slavă Domnului, pe străzile noastre nu se războiesc armatele. Dar avem batalioane de avocaţi care se luptă pentru ceea ce s-ar putea sfârşi printr-o decizie juridică dictatorială în ceea ce priveşte câştigarea postului prezidenţial.

Când Daniel vorbeşte despre "o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost," el descrie ceea ce Isus a prezentat în cuvintele: "Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă." Mântuitorul foloseşte ceea ce pare să fie o metaforă pentru a descrie ce va urma: "marea şi valurile urlă, …căci puterile cerului vor fi clătinate" (Luca 21:25, KJV). Nu putem spune cum se va împlini, exact, această profeţie. Dar trebuie să fie vorba despre ceva mai serios decât un simplu transfer de putere într-o ţară bananieră, căci "oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla." Trebuie să fie vorba de o clătinare a celor mai solide temelii ale noastre, o problemă pe care nici măcar Alan Greenspan nu ar putea-o rezolva.

Bunul simţ ne spune că, analizând situaţia economică, este mai bine să conduci un Geo decât un Jaguar; o casă modestă este mai sigură decât un palat; o masă simplă este mai de dorit decât una fastuoasă; şi împlinirea misiunii divine va aduce mai multe satisfacţii decât circul mulţimilor.

Isus ne spune să ne bucurăm şi "să [ne ridicăm] capetele" "când vor începe să se întâmple aceste lucruri" (v. 28). De ce? "Pentru că izbăvirea voastră se apropie."

Dar să nu adăugăm cuvintelor Sale propria noastră concepţie egoistă: tu şi eu nu ne vom putea bucura niciodată de "mântuirea noastră" care "se apropie" dacă nu vom consacra toate bunurile noastre lucrării de propovăduire a evangheliei în toată lumea (Matei 24:14).

Aceasta este esenţa; toate celelalte sunt deşertăciune.

 

Voturile finale pentru Gore sau Bush în cadrul alegerilor prezidenţiale par să fie în număr egal în sălile tribunalelor.

Mai există un alt gen de împărţire aproape pe jumătate într-o mare biserică mondială privind centrul evangheliei lui Hristos: Ce a realizat El prin jertfa Sa de pe cruce?

Grupul A crede că El într-adevăr a devenit "Mântuitorul lumii," a făcut ceva pentru fiecare fiinţă omenească, a dat darul mântuirii "pentru toţi," a suferit moartea a doua în locul fiecărui om, a adoptat rasa omenească în El Însuşi, a devenit noul Cap al rasei omeneşti, a devenit "cel de-al doilea Adam" şi făcând acest lucru a anulat "condamnarea legii" pe care primul Adam a adus-o asupra rasei omeneşti. Grupul A crede că Dumnezeu a luat în întregime iniţiativa pentru mântuirea omului, şi că cei care vor pieri la sfârşit au luat în întregime iniţiativa pentru condamnarea lor prin respingerea, dispreţuirea, călcarea în picioare a mântuirii pe care Hristos, ca cel de-al doilea Adam, le-a dat-o.

Grupul B spune: "Nu, aceasta este este o doctrină periculoasă. Hristos nu A DAT mântuirea 'pentru toţi,' nu a anulat condamnarea legii pe care Adam a adus-o asupra 'tuturor oamenilor;' nu a dat darul îndreptăţirii 'tuturor oamenilor;' El doar A OFERIT acea binecuvântare, cu condiţia ca păcătosul să facă ceva mai întâi. Cu alte cuvinte, DARUL mântuirii nu li s-A DAT 'tuturor oamenilor;' nu 'toţi oamenii' au fost adoptaţi în 'familia lui Dumnezeu.'" Grupul B se teme că grupul A coboară standardul intrării în cer, deschizând prea larg porţile noului Ierusalim, încurajând prea mult păcătoşii să creadă că Hristos a realizat mai mult decât a realizat în realitate. Ei simt că dacă le spunem păcătoşilor că Hristos a anulat condamnarea legii pe care Adam a adus-o asupra lor, aceştia vor dori în continuare să păcătuiască.

Dar grupul A insistă că singura cale prin care păcătoşii pot se înceteze cu adevărat să mai păcătuiască este printr-o apreciere sinceră a ceea ce Hristos a realizat pentru lume, înţelegând ce preţ a plătit pentru a ne mântui atunci când a suferit moartea a doua "pentru toţi" (Evr. 2:9).

Vor putea vreodată grupurile A şi B să ajungă la unitate? Da, Duhul Sfânt poate vindeca "trupul" lui Hristos prin realizarea unei uniri sănătoase şi o va face.

Ai răbdare! Lasă-L pe El să conducă!

 

Probabil că mulţi oameni se roagă chiar acum: "O, Doamne, Te rog să intervii în acele procese juridice din Florida astfel ca cel ales de Tine să devină preşedintele nostru, exact aşa cum în trecut l-ai pus pe David pe tronul Israelului, în locul lui Saul!"

Dar Dumnezeu nu conduce în politica americană pentru că această naţiune nu este o naţiune teocratică. În schimb, ceea ce a făcut Dumnezeu a fost să dea înţelepciune membrilor convenţiei din 1787 pentru a realiza o constituţie care apără libertatea civilă şi religioasă. Aceasta garantează siguranţa şi libertatea "în căutarea fericirii," astfel ca cei care doresc să se închine lui Dumnezeu în adevăr să o poată face fără să fie persecutaţi de o "tiranie a majorităţii."

Cuvântul Domnului a fost: "Vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei" (Lev. 25:10). Astfel, cei care aleg să creadă evanghelia vor fi liberi să vestească "slobozenia" întregii lumi, pentru ca scopul lui Dumnezeu să fie împlinit prin încheierea "marii lupte dintre Hristos şi Satana" în ziua ispăşirii.

Doar în libertate şi siguranţă economică pot oamenii să fie feriţi de opresiunea politică şi religioasă care a caracterizat viaţa europeană în Evul Mediu. Trebuie să existe libertatea de a studia şi de a învăţa marile adevăruri din Daniel şi Apocalips. "Slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei" este esenţială pentru ca ei să poată învăţa cum să conlucreze cu Hristos în încheierea "marii lupte" care se desfăşoară în spatele conflictelor omeneşti. (Aceeaşi libertate care permite binelui să se dezvolte, permite şi răului să existe - dar întemeietorii naţiunii ar fi garantat că Cuvântul Celui Atotputernic va fi proclamat de biserici pentru a ţine sub control patimile din societatea americană. Însă pe parcursul celor două sute de ani de libertate religioasă, bisericile şi-au pierdut puterea spirituală; "A căzut, a căzut Babilonul" - Apoc. 14:8; 18:3).

O scriitoare înţeleaptă a exprimat vestea bună pentru noi, şi anume că Dumnezeu lucrează mai presus de "voinţa şi vitejia omenească. …Perdeaua este dată la o parte… Înapoia, deasupra şi în toată întinderea oricărei înaintări sau dări înapoi a intereselor, puterilor şi patimilor omeneşti… trimişii Celui Atotputernic împlinesc… toate îndrumările voinţei Lui" (Educaţie, pag. 173).

Libertatea civilă şi religioasă este de dorit în aceeaşi măsură ca şi "ungerea" unui preşedinte aşa cum a fost uns David!

 

Observatori serioşi spun că oricine va fi cel care va câştiga alegerile prezidenţiale, o va face printr-o diferenţă foarte mică de voturi. Şi odată instalat la Casa Albă, s-ar putea ridica cineva care să efectueze o altă numărătoare a voturilor, dovedind că cel care ocupă scaunul prezidenţial nu ar trebui să se afle în acest post. Rezultatul: conflicte, dezbinare naţională şi amărăciune.

Dar altceva îi îngrijorează pe creştinii consacraţi: ei sunt împărţiţi în două părţi aproape egale în ceea ce priveşte înţelegerea adevărului Bibliei, poate cu aceeaşi diferenţă de 0,00052 %.

De exemplu, părerea multor creştini este împărţită pe jumătate în ceea ce priveşte adevăratul sabat; ce se întâmplă când cineva moare; ce fel de pedeapsă vor primi cei răi - chinul veşnic sau moartea veşcnică; pretenţia Israelului modern asupra tărâmului palestinian; hirotonisirea femeilor, etc.

Şi chiar şi în biserica despre care se spune că este "rămăşiţa" care se pregăteşte pentru cea de-a doua venire a lui Isus există păreri pe jumătate împărţite referitoare la cine este Isus - ce fel natură umană a "luat" El; cine este "împăratul de la miază noapte" şi semnificaţia cuvântului "necurmat" din Daniel; ce a realizat Hristos prin jertfa Sa - A DAT El un DAR al acceptării şi îndreptăţirii "tuturor oamenilor" sau doar l-A OFERIT; dacă faptele atrag vreun merit, etc. Nu e de mirare că mulţi se dau bătuţi şi aleg să uite doctrina şi să se rezume la a-i ajuta pe săraci.

Dacă "Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii" (1Cor. 14:33), atunci Satana este, şi confuzia este înscrisă în agenda lui în "marea luptă dintre Hristos şi Satana." Deşi este adevărat că Isus ne spune să-i ajutăm pe săraci, El mai spune şi altceva - "Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi" (Ioan 8:32), evident, aceasta însemnând o pregătire pentru confruntarea cu încercarea finală a semnului fiarei. Pavel spune că până la urmă totul depinde de capacitatea de a deosebi evanghelia curată, adevărată, de cea contrafăcută (Gal. 1:6-9).

Un vot majoritar în biserică nu va hotărî ce este adevărul; dar putem avea încredere că o biserică mondială va discerne ce este adevărul şi îl va proclama lumii într-un singur glas.

 

Am primit o scrisoare de la o persoană care locuieşte în Sacramento Bee şi care a observat că presa nu a înţeles că în recenta criză naţiunea americană a fost la un pas de "anarhie şi rebeliune." David Gergen de la "U.S. News" spune că "viaţa noastră publică a fost lovită puternic… şi târâtă… în acest… fratricid politic… Bun venit în Infernul lui Dante… Doar de două ori în istoria omenirii - în Atena şi în Statele Unite - democraţia a supravieţuit timp de 200 de ani."

Harul lui Dumnezeu ne-a ocrotit până acum. Gergen şi-a intitulat articolul "Evadarea din infern." Cu indicii Nasdac şi chiar şi Dow Jones la pământ, minţi luminate sugerează că este posibil ca acesta să fie unul dintre ultimele Crăciunuri îmbelşugate.

Stabilitatea şi prosperitatea noastră, ca naţiune, s-au bazat pe două principii: republicanismul (guvernarea constituţională) şi protestantismul (revolta împotriva tiraniei religioase şi politice din Europa).

Biblia identifică în mod clar "fiara" cu două coarne din Apocalips 13, arătând că, prin respingerea constituţiei, "fiara" le va spune până la urmă "locuitorilor pământului [o majoritate neconstituţională] să facă o icoană fiarei [primei fiare; tiraniilor din vechime], care avea rana de sabie şi trăia… şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei… şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta… [al] fiarei" (Apoc. 13:14-17).

La sfârşit va exista o "tiranie a majorităţii," democraţia dispărând odată pentru totdeauna. Cât timp va dura această perioadă? Nu ştim, dar bunul simţ ne reaminteşte că Lincoln a numit această naţiune "ultima, cea mai mare speranţă a pământului" şi că "o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte."

Slavă Domnului că bunul simţ va triumfa în această criză, că "puterile cerului" care au fost "clătinate" se vor restabili, că "infernurile" post-electorale cauzate de maladia politică pot fi vindecate, şi că tribunalul, nu armele, va hotărî cine să ne guverneze.

Dar oricine îşi poate da seama că nu mai avem nevoie de eclipse şi căderi de stele pentru a ne convinge că "vremea sfârşitului" este aproape de terminare.

 

Fericirea şi pacea pe care Hristos ni le promite sunt infinite. Dar, te rog, aminteşte-ţi că aceste binecuvântări se găsesc "în El."

Dacă ai primit o lovitură puternică în viaţă, un divorţ care ţi-a frânt inima sau o dezamăgire în dragoste, un eşec în afaceri sau carieră, îmbolnăvirea de SIDA sau lupta cu cancerul - şi lista ar putea continua - ca Mântuitor al lumii, Hristos Îşi deschide braţele şi spune: "Vino, 'Eu am venit ca oile [tu] să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug'" (Ioan 10:10).

Întruchipând Înţelepciunea, El exclamă: "Ferice de omul care m-ascultă, care veghează la porţile mele, şi păzeşte pragul uşii mele. Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului" (Prov. 8:34,35). Ioel spune: "Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe care-i va chema Domnul" (Ioel 2:32; aminteşte-ţi că "muntele Sionului, Ierusalimul şi cei rămaşi" reprezintă biserica).

În ciuda loviturii care te-a trântit la pământ din punct de vedere emoţional sau fizic, Mântuitorul spune: "Vino la Mine… şi Eu îţi voi da odihnă" (Matei 11:28). Inima ta va cânta din nou, pentru că următoarele cuvinte au aplicabilitate: "Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă…" (Ps. 40:1-3).

Dar toate aceste binecuvântări se găsesc "în El." Cu alte cuvinte, le primeşti în cadrul relaţiei de părtăşie cu Hristos. Sufletul tău este împletit cu sufletul Lui; gândurile Lui devin gândurile tale; aspiraţiile Lui devin aspiraţiile tale; trăieşti "în El." Crucea Lui devine crucea ta; prezenţa Lui alături de tine se face simţită în singurătate şi suferinţă. Deoarece "pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi," simţi că păcatul care Îl apasă este păcatul tău. Te identifici cu El. Simţi în permanenţă această unire; şi priveşte şi miră-te - "sarcina" pe care o cari şi "jugul" pe care îl considerai "greu" devin "bune" şi "uşoare" (Matei 11:30). "

Motivul este acela că identificându-te cu El, fiind "în El," El duce împreună cu tine "jugul," cărând partea cea grea. Acum capeţi o cu totul altă perspectivă asupra vieţii. Şi, da, cânţi "o cântare nouă."

 

Noi vorbim mult despre "marea luptă dintre Hristos şi Satana," şi privim în viitor la încheierea luptei prin biruinţa lui Hristos (Da, şi a noastră! Nu vrem să uităm acest lucru!). Dar există o problemă care TREBUIE rezolvată - încropeala bisericii. Acest cuvânt ne descrie pe toţi. Cum poate o astfel de biserică să fie gata pentru revenirea Sa?

Oameni sinceri insistă că nu există nici o problemă - biserica a fost şi va fi mereu aşa. "Hristos va reveni când va fi gata, şi dacă vor fi doar câţiva pregătiţi să-L întâlnească, aceasta va însemna sfârşitul 'marii lupte.'" Dar stai puţin! Isus spune că starea de încropeală a bisericii Sale Îi face aşa de rău la stomac, încât Îi vine să vomite (versetul din Apoc. 3:17 este clar). Cum poate El să vină la o biserică ce Îl face să se simtă aşa rău? Şi, în al doilea rând, înainte ca El să-Şi poată lua poporul acasă, în slavă, trebuie să aibă loc "nunta Mielului" (vezi Apoc. 19:7-9). Cum poate Isus să vină dacă Mireasa Lui nu "s-a pregătit" şi Îi produce o stare de vomă?

Nu, încropeala este o problemă care TREBUIE rezolvată. Dacă Isus nu poate să o rezolve, Se va simţi mereu ruşinat înaintea marelui Său univers. Cum poate El să Se urce pe tronul inimilor poporului Său dacă nu poate câştiga deplin aceste inimi care acum sunt împărţite, care iubesc pe jumătate lumea, pe jumătate pe Hristos, care sunt paralizate spiritual? Poate trimite dezastre, ca de exemplu să permită Babilonului să distrugă Ierusalimul? Atunci ar semăna cu un mire care ţine un pistol la spatele miresei zicând: "Spune 'da,' altfel voi apăsa pe trăgaci!" Ar putea rezista o căsătorie realizată în felul acesta?

Nu. Nu frica este răspunsul. Isus trebuie să câştige devotamentul deplin al bisericii Sale, altfel nu va putea fi niciodată onorat şi slăvit înaintea universului (şi a lumii). Şi există o singură cale pentru a se realiza acest lucru: Descoperă bisericii Sale adevăratul Său caracter ca "Miel junghiat"! Arată-le crucea Lui, ce s-a realizat prin jertfa Sa, cât L-a costat să ne mântuiască, cum a suferit moartea a doua în locul nostru. Acesta este şi motivul pentru care Apocalipsa înalţă crucea atunci când Îl prezintă de 25 de ori pe Isus ca "Mielul."

 

Marele Erou al Apocalipsei nu este FIARA, nici BALAURUL, nici ŞARPELE, deşi toate aceste trei personaje ies puternic în evidenţă. Nu. Adevăratul ei Erou este "Mielul," amintit de peste 25 de ori. El este descris ca un Miel care "părea junghiat," căruia "toate făpturile care sunt în cer şi pe pământ" îi vor cânta: "Vrednic este Mielul, care a fost junghiat…" (5:6,12). Cu un simţ dramatic desăvârşit, Ioan Îl identifică pe "Miel" doar cu "Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David" (vers. 5). De-abia în capitolul 11, autorul lasă să scape o dovadă a identităţii Lui - El este "Domnul nostru [care] a fost răstignit" (Apoc. 11: 8, KJV). Şi de-abia în versetul 15 (în mijlocul Apocalipsei) Ioan micşorează intensitatea dramei şi permite în sfârşit "celui de-al şaptelea înger" să dezvăluie cine este "Mielul" - Hristos.

Nici un dramaturg nu a reuşit vreodată să surprindă intensitatea dramatică aşa cum a făcut-o Ioan. Cititorul poate percepe neliniştea cerului şi a pământului pentru că "nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ… care să poată deschide cartea" în care era scris destinul universului. Ioan însuşi "a plâns mult," incontrolabil. (Ţie ţi s-a întâmplat vreodată?; Apoc. 5:1-4).

Până la urmă o voce îi spune: "Nu plânge! Am găsit pe cineva care poate să 'deschidă cartea' - 'Leul din seminţia lui Iuda.'" Ioan îşi încordează privirea pentru a-L vedea pe acest Rege cu o statură maiestuoasă intrând în scenă şi, vai!, tot vede nu este decât un "Miel" însângerat, înjunghiat. Astfel, în Apocalips, Duhul Sfânt îndreaptă atenţia bisericii din lume a lui Hristos către jertfa de pe cruce a Mântuitorului.

Este timpul să ne trezim şi să privim. Lumina care "va lumina pământul cu slavă" va fi o descoperire a "lărgimii, lungimii, adâncimii şi înălţimii" dragostei agape descoperite de Miel pe cruce, motivând orice inimă sinceră la o dedicare deplină faţă de El, anihilând pentru totdeanuna încropeala.

De un singur lucru putem fi siguri: în prezent "ŞARPELE [va] arunca din gură… un râu" de minciună pentru a denigra ceea ce Mielul a realizat prin jertfa Sa, pentru ca vrăjmaşul să poată pecetlui pentru totdeauna încropeala inimilor noastre (Apoc. 12:15).

În spatele scenei - aici se dă "marea luptă dintre Hristos şi Satana." Vom putea fi vindecaţi vreodată de încropeală? Satana spune: "Nu." Tu ce spui?

 

Cât de repede zboară un înger de la tronul lui Dumnezeu din cer până la un păcătos de pe pământ care se roagă? Mult mai repede decât cel mai performant Concorde supersonic, totuşi nu ajunge instantaneu.

Citim în Biblie despre un om care se ruga stăruitor pentru ajutor; pentru a citi rugăciunea sa este nevoie de aproximativ 15-20 minute; imediat cum a început să se roage, Dumnezeu i-a poruncit îngerului Gabriel să meargă "repede în zbor" la el ca să-l ajute. El a ajuns la Daniel tocmai când acesta îşi termina rugăciunea (Dan. 9:3-21).

Sunt câteva lucruri legate de acest aspect pe care trebuie să le analizăm:

(1) Dumnezeu VREA să trimită un înger în ajutorul tău de îndată ce începi să ceri.

(2) Dar dacă ceri "rău," este normal ca nici un înger să nu te poată ajuta (vezi Iacov 4:3). Dumnezeu nu Se ocupă cu alimentarea mândriei noastre egoiste.

(3) Isus a promis că oricărei rugăciuni pe care o vom face în Numele Lui i se va răspunde într-un mod pozitiv, nu negativ (Ioan 14:13,14). Problema este că trebuie să ştim cum să cerem în Numele Lui, nu în numele nostru! Aceasta presupune un lucru care se găseşte din abundenţă în cartea lui Daniel - "înţelegere" (ceea ce înseamnă "cunoaştere inteligentă").

(4) Un om poate fi foarte simplu, ceea ce este bine; dar dacă alege să fie leneş din punct de vedere mental şi rămâne un naiv, el nu mai poate primi din partea lui Dumnezeu răspunsuri directe la rugăciuni. (Şi Satana este preocupat să "răspundă" la rugăciuni care sunt egoiste, pentru ca oamenii să se poată lăuda cu "răspunsurile" primite).

(5) Rugăciunea lui Daniel este unică prin faptul că el a biruit tendinţa naturală pe care o avem de a înălţa rugăciuni egoiste. El nu-i cerea lui Dumnezeu să reconstruiască Ierusalimul şi templul pentru ca "NOI să fim onoraţi ca popor al Tău." Nu. El a descoperit o nouă motivaţie.  El era îngrijorat pentru onoarea reputaţiei lui Dumnezeu pe pământ: "Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!" (Daniel 9:16-19).

Daniel s-a urcat pe crucea lui Hristos şi a fost răstignit împreună cu El! Inima lui bătea la unison cu inima lui Hristos. De aceea îngerul i-a spus: "Tu eşti prea iubit" (vers. 23). Cerul l-a apreciat!

Şi Hristos tânjeşte să găsească oameni care "s-au maturizat" pentru a împărtăşi "înţelegerea" lui Daniel.