|
Studiul 11 |
Iubirea în
Epistolele lui Ioan |
5-11
septembrie 2009 |
| |
Temele principale
din 1 Ioan |
|
|
Robert J.
Wieland
|
1 Ioan nu este o
carte voluminoasă – în multe Biblii ocupă doar patru sau
cinci pagini – dar conţine teme importante. Am dori să
explorăm câteva din temele care alcătuiesc baza, sau
„inima” soliei 1888.
Iertarea:
Textul nostru preferat despre iertare
este 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este
credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne
curăţească de orice nelegiuire.” Acest text este deseori
înţeles greşit, ca un permis virtual pentru continuarea
păcătuirii. Continuă să păcătuieşti, să-ţi mărturiseşti
păcatele, şi vei fi mereu iertat. Dar ce este iertarea
despre care vorbeşte Biblia? Este doar o scuzare, o
justificare a păcatului? Nu, cuvântul grecesc folosit în
acest verset pentru „a ierta” înseamnă a îndepărta
păcatul, aici şi acum, a realiza „spălarea” cu „sângele
lui Hristos” (Apoc. 1:5). Există ceva mai important
decât o astfel de curăţire?
Ioan L-a
prezentat pe Hristos spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu,
care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Nu „poate,”
„probabil,” „El ar dori să fie,” sau „El ridică păcatul
câtorva.” De ce această jertfă universală de ispăşire?
„El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi
nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii
lumi” (1 Ioan 2:2).
Dragostea lui Dumnezeu (agape):
Citim în 1 Ioan 4:8 că „Dumnezeu este
agape.” Ce este
agape? Versetul
9 ne spune că este motivaţia care L-a condus pe Tatăl
să-L dea pe singurul Său Fiu ca să moară pentru noi,
pentru „ca noi să trăim prin El.” Este un tip special de
dragoste care este dispusă să sufere moartea a doua
pentru ca noi să putem avea viaţa veşnică. Este o
dragoste care este dispusă să meargă în iad pentru ca
noi să putem merge în cer. Este o dragoste care alege să
moară pe cruce decât să facă pe placul eului. Dacă
„Dumnezeu este
agape,” şi dacă Isus este Fiul
lui Dumnezeu, atunci prin întruparea Lui, Isus este
agape în trup
omenesc. Atunci când a venit pe pământ, El a renunţat la
toate prerogativele divinităţii, dar nu S-a putut goli
pe Sine de
agape. Şi de
aceea a ales să nu păcătuiască – a ales crucea.
Dar există
contrafaceri! Cum putem observa diferenţele? De ce
atâţia predică „dragoste, dragoste, dragoste,” şi totuşi
ascultătorii nu simt deloc nevoia să biruiască păcatul?
Nu este nimic rău cu dragostea în sine, dacă ei ar
cunoaşte conceptul corect cu privire la ea atunci când
Biblia spune că „Dumnezeu este dragoste.” Ei au impresia
că este vorba despre dragostea omenească, egocentrică,
firească. Este imposibil ca o inimă sinceră să audă, să
înţeleagă, să contemple, să „cerceteze” acea dragoste
agape
descoperită la „crucea minunată,” şi apoi să mai
continue în robia păcatului.
Dragostea desăvârşită (agape) izgoneşte frica:
1 Ioan 4:18 spune că „dragostea desăvârşită izgoneşte
frica,” dar cum izgoneşte dragostea „agape desăvârşită”
rădăcinile ei? Ne temem că economia s-ar putea prăbuşi,
dar nu aceasta este rădăcina fricii. Ne temem de cancer
sau de alte boli fatale (sau de gripa H1N1), dar, din
nou, nu aceasta este rădăcina fricii. Adevărata rădăcină
este frica de iadul veşnic, de despărţirea definitivă de
lumină, dragoste şi Dumnezeu. Poate că cineva nu ştie
cum să exprime aceasta, dar toate celelalte frici derivă
din aceasta. Biblia numeşte grozăvia ei „moartea a
doua.” Indescriptibilă, fără a fi egalată de terorismul
pământesc, dacă cineva ar putea să treacă prin ea doar o
dată şi apoi să iasă la capătul celălalt, rădăcina
fricii ar fi eradicată pentru totdeauna. El i-ar putea
spune diavolului: „Am trecut deja prin aceasta; nimic nu
mă mai poate clătina acum. Sunt imun la frică pentru că
am suferit deja frica chintesenţială şi am supravieţuit.
Nicio frică nu o poate depăşi pe aceea!” Dar problema
este următoarea: tu nu poţi face acest lucru şi totuşi
să supravieţuieşti. Nu te teme! Rămâi aproape de Isus în
ultimele Lui ceasuri; lasă eul să fie „răstignit
împreună cu El,” şi apoi „dragostea desăvârşită [îţi va
izgoni] frica.” Biblia este clară – Hristos a suferit
echivalentul „morţii a doua,” a îndurat în proporţie de
100% chinul şi grozăvia iadului însuşi, şi a băut cupa
până la fund.
Neprihănirea prin credinţă:
Mulţi dintre cei care merg la biserică afirmă că zeci de
ani au auzit legalismul predicat; acum se bucură că
evanghelia „neprihănirii prin credinţă” este vestită.
Dar există diferite tipuri de „neprihănire prin
credinţă”? Apocalipsa 14 prezintă o „evanghelie veşnică”
ce se validează singură prin faptul că ridică un popor
care ţine cu adevărat poruncile lui Dumnezeu şi credinţa
lui Isus. Ei se pregătesc pentru cea de-a doua venire,
literală, a lui Hristos (6-15). Ioan, de asemenea, scrie
o mulţime de avertismente împotriva falselor pretenţii
de „neprihănire prin credinţă” prin care „minţim, şi nu
trăim adevărul;” „ne înşelăm singuri şi adevărul nu este
în noi.;” „Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în
noi” (1 Ioan 1:6, 8, 10; 2:4, etc.). Se pare că
apostolul Ioan doreşte să discernem orice „evanghelie”
care nu produce ascultare de toate poruncile lui
Dumnezeu (toate 10!). „Evanghelia veşnică” din
Apocalipsa 14 nu este legalism; este o înţelegere mai
clară a crucii lui Hristos care a „luminat pământul cu
slavă.” Criza finală va consta în două concepte opuse
despre „neprihănirea prin credinţă.” Unul va prezenta
hainele cele noi ale împăratului, mulţimile bucurându-se
de „neprihănirea atribuită,” fără să observe că ea nu
este împărtăşită. „Acoperiţi” de ceea ce ei cred că este
o poliţă de asigurare spirituală, vor accepta „semnul
fiarei,” care va fi cea mai sofisticată contrafacere a
„evangheliei veşnice” pe care a văzut-o lumea vreodată.
Vestea bună a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea:
A trecut mai mult de un secol şi jumătate de la „marea
dezamăgire” din 1844, şi Isus încă nu S-a întors aşa cum
a promis în Ioan 14:1-3 – „Mă voi întoarce.” Dar
credinţa care i-a motivat pe acei oameni în anii 1840,
motivează acum milioane din întreaga lume care continuă
să creadă că El îşi va împlini făgăduinţa şi va reveni.
Ei nu stabilesc o dată; nu urmăresc decât ca dragostea
lui Hristos să fie „făcută desăvârşită” în ei (1 Ioan
4:16-18, KJV). Dar motivaţia lor este curăţită: nu se
mai bazează pe teama de iad sau pe speranţa unei
răsplate în cer. Apare o nouă motivaţie – o preocupare
pentru Însuşi Hristos ca El să primească răsplata marii
Sale jertfe, aşa cum spune Isaia: „Va vedea rodul muncii
sufletului Lui şi se va înviora” (53:11). Aceasta
produce minunea dragostei pentru alţii. Ultima carte din
Biblie Îl prezintă ca Mire care Îşi primeşte în sfârşit
Mireasa, care până la urmă „s-a pregătit” (Apoc.
19:6-8). Nimic pe lume nu reprezintă o veste mai bună
decât aceasta.
|
|
|
 |
|