Studiul 11

Iubirea în Epistolele lui Ioan

  5-11 septembrie 2009

   

 

Temele principale din 1 Ioan

 

Robert J. Wieland

 

 

1 Ioan nu este o carte voluminoasă – în multe Biblii ocupă doar patru sau cinci pagini – dar conţine teme importante. Am dori să explorăm câteva din temele care alcătuiesc baza, sau „inima” soliei 1888.

Iertarea: Textul nostru preferat despre iertare este 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Acest text este deseori înţeles greşit, ca un permis virtual pentru continuarea păcătuirii. Continuă să păcătuieşti, să-ţi mărturiseşti păcatele, şi vei fi mereu iertat. Dar ce este iertarea despre care vorbeşte Biblia? Este doar o scuzare, o justificare a păcatului? Nu, cuvântul grecesc folosit în acest verset pentru „a ierta” înseamnă a îndepărta păcatul, aici şi acum, a realiza „spălarea” cu „sângele lui Hristos” (Apoc. 1:5). Există ceva mai important decât o astfel de curăţire?

Ioan L-a prezentat pe Hristos spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Nu „poate,” „probabil,” „El ar dori să fie,” sau „El ridică păcatul câtorva.” De ce această jertfă universală de ispăşire? „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2).

Dragostea lui Dumnezeu (agape): Citim în 1 Ioan 4:8 că „Dumnezeu este agape.” Ce este agape? Versetul 9 ne spune că este motivaţia care L-a condus pe Tatăl să-L dea pe singurul Său Fiu ca să moară pentru noi, pentru „ca noi să trăim prin El.” Este un tip special de dragoste care este dispusă să sufere moartea a doua pentru ca noi să putem avea viaţa veşnică. Este o dragoste care este dispusă să meargă în iad pentru ca noi să putem merge în cer. Este o dragoste care alege să moară pe cruce decât să facă pe placul eului. Dacă „Dumnezeu este agape,” şi dacă Isus este Fiul lui Dumnezeu, atunci prin întruparea Lui, Isus este agape în trup omenesc. Atunci când a venit pe pământ, El a renunţat la toate prerogativele divinităţii, dar nu S-a putut goli pe Sine de agape. Şi de aceea a ales să nu păcătuiască – a ales crucea.

Dar există contrafaceri! Cum putem observa diferenţele? De ce atâţia predică „dragoste, dragoste, dragoste,” şi totuşi ascultătorii nu simt deloc nevoia să biruiască păcatul? Nu este nimic rău cu dragostea în sine, dacă ei ar cunoaşte conceptul corect cu privire la ea atunci când Biblia spune că „Dumnezeu este dragoste.” Ei au impresia că este vorba despre dragostea omenească, egocentrică, firească. Este imposibil ca o inimă sinceră să audă, să înţeleagă, să contemple, să „cerceteze” acea dragoste agape descoperită la „crucea minunată,” şi apoi să mai continue în robia păcatului.

Dragostea desăvârşită (agape) izgoneşte frica: 1 Ioan 4:18 spune că „dragostea desăvârşită izgoneşte frica,” dar cum izgoneşte dragostea „agape desăvârşită” rădăcinile ei? Ne temem că economia s-ar putea prăbuşi, dar nu aceasta este rădăcina fricii. Ne temem de cancer sau de alte boli fatale (sau de gripa H1N1), dar, din nou, nu aceasta este rădăcina fricii. Adevărata rădăcină este frica de iadul veşnic, de despărţirea definitivă de lumină, dragoste şi Dumnezeu. Poate că cineva nu ştie cum să exprime aceasta, dar toate celelalte frici derivă din aceasta. Biblia numeşte grozăvia ei „moartea a doua.” Indescriptibilă, fără a fi egalată de terorismul pământesc, dacă cineva ar putea să treacă prin ea doar o dată şi apoi să iasă la capătul celălalt, rădăcina fricii ar fi eradicată pentru totdeauna. El i-ar putea spune diavolului: „Am trecut deja prin aceasta; nimic nu mă mai poate clătina acum. Sunt imun la frică pentru că am suferit deja frica chintesenţială şi am supravieţuit. Nicio frică nu o poate depăşi pe aceea!” Dar problema este următoarea: tu nu poţi face acest lucru şi totuşi să supravieţuieşti. Nu te teme! Rămâi aproape de Isus în ultimele Lui ceasuri; lasă eul să fie „răstignit împreună cu El,” şi apoi „dragostea desăvârşită [îţi va izgoni] frica.” Biblia este clară – Hristos a suferit echivalentul „morţii a doua,” a îndurat în proporţie de 100% chinul şi grozăvia iadului însuşi, şi a băut cupa până la fund.

Neprihănirea prin credinţă: Mulţi dintre cei care merg la biserică afirmă că zeci de ani au auzit legalismul predicat; acum se bucură că evanghelia „neprihănirii prin credinţă” este vestită. Dar există diferite tipuri de „neprihănire prin credinţă”? Apocalipsa 14 prezintă o „evanghelie veşnică” ce se validează singură prin faptul că ridică un popor care ţine cu adevărat poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Ei se pregătesc pentru cea de-a doua venire, literală, a lui Hristos (6-15). Ioan, de asemenea, scrie o mulţime de avertismente împotriva falselor pretenţii de „neprihănire prin credinţă” prin care „minţim, şi nu trăim adevărul;” „ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.;” „Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi” (1 Ioan 1:6, 8, 10; 2:4, etc.). Se pare că apostolul Ioan doreşte să discernem orice „evanghelie” care nu produce ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu (toate 10!). „Evanghelia veşnică” din Apocalipsa 14 nu este legalism; este o înţelegere mai clară a crucii lui Hristos care a „luminat pământul cu slavă.” Criza finală va consta în două concepte opuse despre „neprihănirea prin credinţă.” Unul va prezenta hainele cele noi ale împăratului, mulţimile bucurându-se de „neprihănirea atribuită,” fără să observe că ea nu este împărtăşită. „Acoperiţi” de ceea ce ei cred că este o poliţă de asigurare spirituală, vor accepta „semnul fiarei,” care va fi cea mai sofisticată contrafacere a „evangheliei veşnice” pe care a văzut-o lumea vreodată.

Vestea bună a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea: A trecut mai mult de un secol şi jumătate de la „marea dezamăgire” din 1844, şi Isus încă nu S-a întors aşa cum a promis în Ioan 14:1-3 – „Mă voi întoarce.” Dar credinţa care i-a motivat pe acei oameni în anii 1840, motivează acum milioane din întreaga lume care continuă să creadă că El îşi va împlini făgăduinţa şi va reveni. Ei nu stabilesc o dată; nu urmăresc decât ca dragostea lui Hristos să fie „făcută desăvârşită” în ei (1 Ioan 4:16-18, KJV). Dar motivaţia lor este curăţită: nu se mai bazează pe teama de iad sau pe speranţa unei răsplate în cer. Apare o nouă motivaţie – o preocupare pentru Însuşi Hristos ca El să primească răsplata marii Sale jertfe, aşa cum spune Isaia: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora” (53:11). Aceasta produce minunea dragostei pentru alţii. Ultima carte din Biblie Îl prezintă ca Mire care Îşi primeşte în sfârşit Mireasa, care până la urmă „s-a pregătit” (Apoc. 19:6-8). Nimic pe lume nu reprezintă o veste mai bună decât aceasta.

 

 

back    |   home