„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră” (Is. 30:15). Descoperim că Scriptura ne învaţă să „nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.” Această învăţătură nu permite absolut nicio excepţie! „Nu” înseamnă nu. Dintre toate lucrurile în care ne-am putea pune încrederea, cea mai periculoasă este firea noastră pământească.

 

În prezent mulţi se îngrijorează cu privire la situaţia lor financiară şi în acelaşi timp spun că au credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu. Îngrijorarea şi anxietatea lor sunt strâns legate de necredinţă şi lipsa de încredere în Dumnezeu şi ei neagă puterea Lui plângându-se şi văietându-se de cât de tristă este soarta lor.

 

Isus este atât de clar în Matei 6:24-34 când El, Creatorul, Susţinătorul şi Mântuitorul nostru, spune calm şi liniştit: „Nu vă îngrijoraţi... Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile [necredincioşii] le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

 

Dacă nu poţi conta pe Dumnezeu ca să aibă grijă de tine aici, pe pământ, timp de câteva zile, luni sau ani, te aştepţi ca El să creadă că vei avea încredere în El că se va îngriji de tine o veşnicie? Ceea ce faci aici vei face şi acolo; ceea ce eşti aici vei fi şi acolo. Pe cine contezi aici vei conta şi acolo (Apoc. 22:11). „Avraam a avut o aşa încredere în viaţa şi puterea cuvântului Domnului încât a crezut că se va împlini singur.”[1]

 

În lipsa încrederii şi a siguranţei în Cuvântul lui Dumnezeu, „mulţi oameni ezită să înceapă să slujească Domnului, deoarece se tem că Dumnezeu nu îi va primi; şi mii care pretind că sunt de ani de zile urmaşi ai lui Hristos, încă se îndoiesc de faptul că Dumnezeu îi primeşte.”[2] Ceea ce le lipseşte este credinţa simplă care se bazează pe ceea ce spune Dumnezeu şi aşteaptă împlinirea de la sine a cuvântului Său.

 

Ei întreabă: „Mă va primi Domnul?”[3] Eu le răspund cu o altă întrebare: Primeşte cineva ceea ce a cumpărat? Sigur că da! Dacă el nu şi-ar fi dorit acel lucru, nu l-ar fi cumpărat. Acum să aplicăm această ilustraţie simplă, naturală, la cazul păcătosului care vine la Hristos. În primul rând, El ne-a cumpărat. „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6:19, 20).

 

El nu a cumpărat o anumită clasă, ci întreaga lume a păcătoşilor. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16). „Acesta este într-adevăr Hristosul, mântuitorul lumii” (Ioan 4:42; vezi şi 1 Tim. 4:10).

 

Preţul care a fost plătit pentru noi a fost însuşi sângele Lui – viaţa Lui. El „S-a dat pe Sine însuşi pentru noi” (Tit 2:14). „El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl” (Gal. 1:4). Preţul plătit a fost infinit; de aceea ştim că Şi-a dorit foarte mult ceea ce a cumpărat. A vrut din toată inima să obţină aceasta.

 

Totuşi, unii murmură: „Dar eu nu sunt vrednic.”[4] Aceasta înseamnă că nu meriţi preţul care a fost plătit, şi de aceea te temi să vii ca nu cumva Hristos să respingă ceea ce a cumpărat. Târgul pe care Hristos l-a făcut pentru tine a fost pecetluit, iar preţul a fost plătit!

 

Mai mult, pe tine nu te priveşte chestiunea meritelor. Atunci când Hristos era pe pământ, „El însuşi ştia ce este în om” (Ioan 2:25). El a avut ochii larg deschişi atunci când te-a cumpărat, şi cunoştea valoarea exactă a ceea ce cumpăra. Nu este dezamăgit când vii la El şi vede că eşti lipsit de merite. Nu trebuie să îţi faci griji cu privire la merite; dacă El, cunoscând deplin cazul tău, a fost mulţumit să facă târgul, tu ar trebui să fii ultima persoană care să se plângă.

 

Acum, cel mai frumos adevăr dintre toate: El te-a cumpărat chiar pentru că eşti lipsit de merite. Nu te-a cumpărat pentru ceea ce erai sau eşti acum, ci pentru ceea ce vrea să facă din tine. El spune: „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Is. 43:25). Noi nu avem o neprihănire proprie.

 

Categoric, toate îndoielile cu privire la primirea noastră de către Dumnezeu trebuiesc lăsate deoparte. Inima rea a necredinţei continuă să sugereze îndoieli. Dacă credem într-un Dumnezeu care a făcut cerul şi pământ, şi care continuă să susţină toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale, de ce nu avem încredere că El va avea grijă de noi şi ne va proteja?

 

Pavel L-a rugat de trei ori pe Dumnezeu să îndepărteze „ţepuşul” pe care îl avea „în carne.” Domnul i-a răspuns: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”

 

Este harul lui Dumnezeu de ajuns pentru noi astăzi? Este harul Său de ajuns ca să aibă grijă de tine? Îngenunchează înaintea Lui şi cere-I să te smerească [şi să ia de la tine] mândria şi încrederea în sine.

 

Cât despre a fi al lui Hristos, poţi rezolva tu însuţi această chestiune. Ai văzut ce a dat El pentru tine. Acum întrebarea este: „Te-ai predat Lui?” El te imploră să-I dai ceea ce a cumpărat şi a plătit.

 

Note:

[1] Ellet J. Waggoner, The Everlasting Covenant, cap. 9, „The Test of Faith,” 2 iulie 1896.

[2] Waggoner, The Present Truth, „Acceptance with God,” 1 iulie 1897.

[3] Idem.

[4] Idem.