Mult timp, efort, grijă şi cheltuială sunt conjugate în lucrarea noastră misionară pentru câştigarea unui suflet. Solia îngerului al treilea este temelia misiunii noastre adventiste de peste 140 de ani. Biserica mondială se apropie de 20 de milioane de membri, cu numeroase şcoli, tipografii, spitale şi organizaţii auxiliare.

 

Care este numărul „magic” care va declanşa evenimentele finale? Solia îngerului al treilea ar putea continua încă 140 de ani; am fi noi mai aproape de întoarcerea lui Isus? Există o misiune care se propagă singură şi care grăbeşte revenirea Domnului? Cum trebuie încheiată marea însărcinare a evangheliei (Mat. 28:19, 20)?

 

Se pare că primii creştini nu aveau nevoie să fie împinşi de la spate ca să transmită vestea bună. „În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea” (1 Tes. 1:8). Era visul oricărui evanghelist. Toţi erau câştigători de suflete cu o înaltă motivaţie.

 

Pavel descoperă sursa zelului misionar atunci când scrie: „Căci dragostea lui Hristos ne [con]strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi, deci, au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (2 Cor. 5:14, 15). Ei au înţeles că dacă nu ar fi murit Cineva pentru toţi, atunci toţi ar fi morţi. Astfel, ei îşi datorau însăşi viaţa lui Isus şi nu mai puteau trăi pentru ei înşişi. Ei trăiau pentru a le transmite şi altora vestea bună a darului lui Isus. Orice urmă de motivaţie egoistă dispăruse. Rezultatul a fost că iudei şi neamuri au răspuns la Cuvântul mântuirii din păcat.

 

Această înţelegere a evangheliei a venit în preajma Cincizecimii. Petru le-a vestit concetăţenilor lui: „Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş. Aţi omorât pe Domnul vieţii pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.” „Pocăiţi-vă, deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu” (Fapte 3:14, 15, 19). În timp ce semnificaţia morţii lui Isus pe cruce era predicată, oamenii au înţeles că El a suferit în locul lor moartea a doua ca plată a păcatului. Acest dar al dragostei divine a fost folosit de Duhul pentru a convinge inimile de păcat, şi ei s-au pocăit. Consecinţa a fost că 3000 de suflete s-au adăugat la trupul lui Hristos într-o singură zi.

 

Acesta a fost rezultatul Ploii Timpurii a Duhului la Cincizecime, semnalând începutul lucrării lui Hristos ca Mare Preot. Ploaia Târzie este făgăduită poporului lui Dumnezeu la încheierea lucrării Lui în această Zi a Ispăşirii împreună cu Duhul. Solia marii strigări este crucea înălţată. Când păcătoşii văd această dragoste mare a lui Dumnezeu şi apreciază moartea Lui în locul lor, recunoştinţa lor este exprimată prin actul autentic al credinţei care îi va aduce în armonie deplină cu voinţa lui Dumnezeu.

 

Ellen White a fost martoră în viziune la ceea ce se va întâmpla a doua oară: „Lumina care a fost revărsată asupra aşteptătorilor a pătruns pretutindeni, iar cei din biserici, care aveau ceva lumină, ...s-au supus chemării... O putere irezistibilă i-a mişcat pe cei sinceri...

 

Slujitorii lui Dumnezeu, înzestraţi cu putere de sus, cu feţele luminoase, strălucind de consacrare sfântă, au mers să proclame solia din cer. Suflete care erau risipite prin toate organizaţiile religioase au răspuns chemării şi cei preţioşi au fost zoriţi afară din bisericile condamnate, aşa cum Lot a fost zorit să iasă din Sodoma înainte de nimicirea ei” (Scrieri timpurii, pag. 278, 279; sublinieri adăugate).

 

În 1888, Domnul ne-a „trimis” „începutul” acelei solii. Ellen White a numit-o „lumina care va lumina pământul cu slava ei.” Dacă ar fi fost primită, „atunci lumina puternică şi clară a celuilalt înger care vine din cer având mare putere ar fi umplut pământul cu slava ei... Solii cereşti au plâns, nerăbdători din cauza întârzierii. Îngeri din cer au încercat să comunice prin agenţi umani îndreptăţirea prin credinţă, neprihănirea lui Hristos.” „Marea strigare a îngerului al treilea a şi început în descoperirea neprihănirii lui Hristos” (The Ellen G. White 1888 Materials, pag. 673, 1070-1073; sublinieri adăugate).

 

O astfel de misiune care se propagă singură ar trebui să ne îndrepte atenţia asupra a ceea ce trebuie recuperat. Isus merită răsplata unei mirese care răspunde la dragostea Lui pentru ea. Mireasa trebuie să-i includă pe mulţi care sunt încă în Babilon, aşteptând să fie chemaţi afară din el.