Darul profetic al lui Dumnezeu aduce multe binecuvântări asupra întregii omeniri, şi acest lucru este adevărat în special cu referire la poporul lui Dumnezeu. Un exemplu de binecuvântări extinse asupra cuiva din afara neamului lui Israel a fost Naaman, conducătorul armatei siriene. Bolnav de lepră, el a aflat că profetul lui Dumnezeu, Elisei, putea să îl ajute. În ciuda mâniei lui Naaman şi a refuzului lui de a primi vindecarea de la Dumnezeu, în final s-a supus îndrumărilor date de profet (vezi 2 Împ. 5:1-14).

 

Slava lui Naaman a fost aruncată în ţărână şi Dumnezeu a făcut pentru el ceea ce era imposibil ca el să facă pentru sine. Cazul lui este un simptom al hotărârii omenirii de a-şi asigura propria vindecare fizică şi spirituală, chiar dacă toate eforturile în această direcţie s-au dovedit inutile. Doar când Naaman a acceptat tratamentul lui Dumnezeu a primit vindecarea pusă la dispoziţie.

 

O altă binecuvântare a darului profetic a fost atunci când Iosafat, împăratul lui Iuda, a ascultat şi a urmat îndrumările lui Iahaziel, profetul lui Dumnezeu în acea vreme (vezi 2 Cron. 20:1-25). Era o vreme când armatele vrăjmaşe erau pe cale de a angaja pe Iuda în război. Iahaziel a spus împăratului să stea liniştit şi să vadă izbăvirea de la Dumnezeu, căci lupta era a Lui. A fost ales un cor şi însărcinat să meargă înaintea armatei lui Iuda. Când corul a început să cânte şi să laude pe Dumnezeu, vrăjmaşii au fost înfrânţi de soldaţii cereşti trimişi de Dumnezeu.         

 

Iosafat a încurajat pe poporul lui cu această declaraţie: “Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui şi veţi izbuti.”

 

În ambele cazuri (al lui Naaman şi al lui Iosafat), binecuvântările au venit ca urmare a faptului de a crede şi a urma ceea ce a spus fiecare profet. În ambele cazuri, slava omului a fost trântită la pământ. Deoarece fiecare conducător s-a smerit, Dumnezeu a lucrat cu putere în favoarea lor şi i-a ridicat (vezi Iacov 4:10; 1 Petru 5:6). În ambele cazuri, puterea lui Dumnezeu a fost văzută de naţiunile din acele regiuni ale lumii. Merită să menţionăm că nici Elisei şi nici Iahaziel nu sunt consideraţi scriitori “canonici.” Cu alte cuvinte, nicio carte de-a lor nu este folosită în canonul biblic. Totuşi, aceia care au primit soliile lor şi le-au urmat, au fost întăriţi şi zidiţi în Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este şi în prezent.

 

La fel, în zilele noastre, Dumnezeu a ales să trimită un profet necanonic, un sol, pentru a binecuvânta pe poporul Său şi întreaga omenire. Unele dintre binecuvântările date includ principii de educaţie, sănătate, administrare a gospodăriei şi a statului, principii de filozofie şi teologie. Doar veşnicia va arăta influenţa darului profetic dat de Dumnezeu lui Ellen White în beneficiul poporului Său şi al tuturor locuitorilor pământului. Punctul central al acestor principii este reastaurarea chipului lui Dumnezeu în om.

 

Acest lucru este adevărat în special în privinţa teologiei ei. Ea L-a prezentat pe Hristos înălţat ca singura speranţă a omenirii. A poposit mult asupra măreţei teme centrale a Bibliei – planul de mântuire care implică restaurarea chipului lui Dumnezeu în sufletul omului. Aceia care se smeresc, care cred şi urmează sfatul ei, vor fi întăriţi în Cuvânt şi vor fi salvaţi pentru totdeauna. Aceia care refuză să creadă şi resping darul profetic, resping binecuvântările inerente ale darului.

 

Unul dintre cele mai mari daruri ale noastre se găseşte în solia neprihănirii prin credinţă dată în contextul sfârşitului timpului (pe care îl trăim). Solia a venit la noi prin doi bărbaţi aleşi de Dumnezeu – Alonzo T. Jones şi Ellet J. Waggoner. Aceştia doi sunt menţionaţi în studiul de joi, alături de rolul lui Ellen White, referitor la combaterea legalismului din biserică.

 

Ni se spune că mare parte din predicarea care a precedat solia dată la Minneapolis în 1888 era “uscată ca piscurile Ghilboa, fără rouă sau ploaie” (The Ellen G. White 1888 Materials, pag. 557). Totuşi, Dumnezeu a trimis câţiva stropi ai Ploii Târzii şi începutul Marii Strigări în solia de la Minneapolis (Review and Herald, 22 nov. 1892). Astăzi avem nevoie să credem şi să urmăm ceea ce a spus profetul referitor la această solie. Dumnezeu ne-a poruncit să o vestim lumii. El încă aşteaptă ca această poruncă să fie împlinită şi ca solia să fie crezută şi luată în considerare.

 

“Aceasta este solia [vestită de Jones şi Waggoner] care Dumnezeu a poruncit să fie dată lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie vestită cu glas tare şi urmată de revărsarea Duhului Său în măsură bogată” (Mărturii către pastori şi slujitorii evangheliei, pag. 92).

 

Lucrarea de publicare va fi implicată “în mare măsură” prin prezentarea acestei solii înaintea lumii, aşa cum este descris în Apocalipsa 18:1 (vezi Mărturii către biserică, vol. 7, pag. 140). Această solie va lumina pământul cu slava lui Dumnezeu.

 

Doresc să închei într-o notă personală. Când mergeam la o biserică adventistă, înainte de a deveni membru, mi s-a părut că auzisem (nu spusese pastorul aşa ceva) că urma să vină o femeie (Ellen White) la biserică miercurea următoare şi că ne va transmite o solie profetică. Pentru mine, aceasta era o noutate. Am fost curios. Am decis să particip. Informaţia pe care o înţelesesem eu greşit era că, începând cu acea miercuri seara, membrii bisericii urmau să studieze darul profetic al lui Ellen White.

 

De la unul din membrii acelei biserici am primit câteva cărţi scrise de ea. Primele două erau Calea către Hristos şi Cugetări de pe Muntele Fericirilor. Pot da mărturie despre binecuvântările pe care le-am primit, şi continui să le primesc, din citirea acestora şi a altor materiale scrise de doamna White. Cu inima plină de recunoştinţă, uneori izbucneam în cântări şi laudă la adresa lui Dumnezeu cu mulţumiri. Fie ca această experienţă să continue cu mine şi cu voi.

 

“Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui şi veţi izbuti” (2 Cron. 20:20).