Ca „popor al rămăşiţei,” noi am spus şi
am auzit deseori spunându-se că „avem adevărul!”
În cuprinsul studiului de marţi, citim:
„Chiar dacă, probabil, nu reacţionăm la fel de dramatic
precum oamenii menţionaţi aici, cum reprezintă aceste
incidente răspunsurile fundamentale pe care le putem da
Cuvântului scris al lui Dumnezeu?” Ei bine, noi suntem
încropiţi, şi cu greu credem că ceva este aşa cum este
în realitate – cum am putea reacţiona noi dramatic?
Iudeii, poporul rămăşiţei lui Dumnezeu de
pe pământ, erau uimiţi şi înmărmuriţi, şi credeau că
Isus are o învăţătură nouă!
„...Şi în ziua Sabatului, Isus a intrat
îndată în sinagogă şi a început să înveţe pe norod.
Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca
unul care are putere, nu cum îi învăţau
cărturarii... Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se
întrebau unii pe alţii: ’Ce este aceasta? O învăţătură
nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor
necurate şi ele Îl ascultă!’” (Marcu 1:21, 22, 27).
De ce erau ei uimiţi şi înmărmuriţi? Nu
credeau ei că au adevărul? De ce nu aveau şi învăţătorii
şi conducătorii lor acelaşi efect asupra lor? Pentru că
învăţătorii lor fuseseră nişte indicatoare false,
arătând direcţia greşită. Automulţumirea îndepărtează
Autoritatea; şi credinţa că „avem adevărul” împiedică
intrarea noii lumini.
Atunci când adevărul este respins,
respingerea este însoţită de „porunca” de a aduce la
tăcere solii şi de a ascunde, de a distruge sau de a
minţi cu privire la dovezi.
Ieremia demonstrează această respingere a
Cuvântului lui Dumnezeu şi a solilor Săi în Ieremia
36:22-31. Împăratul a luat un cuţit şi a tăiat cartea,
apoi a ars-o (vers. 23), şi „nu i-a ascultat” (vers.
25). Împăratul a poruncit ca Baruc şi Ieremia să fie
arestaţi (vers. 26).
Dar Iosia s-a comportat corect; citiţi 2
Împ. 22-25, în special 22:10-13. Când Iosia, în vârstă
de 16 ani, a auzit cuvintele Cărţii Legământului
(Legii), „şi-a sfâşiat hainele.” Apoi a trimis la profet
să întrebe pe Domnul, căci „mânia Domnului... s-a aprins
împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au
ascultat de cuvintele cărţii acesteia.”
Testul acestei biserici şi al acestui
popor stă în primirea sau respingerea soliei 1888. Ellen
White declară că Însuşi Dumnezeu a dat această solie
poporului Său.
Noi spunem că suntem rămăşiţa, şi totuşi
respingem „solia adresată rămăşiţei”? Noi suntem poporul
care spune că are Spiritul Profeţiei, şi totuşi se pare
că ignorăm acele părţi care nu ne sunt pe plac. O
slujire doar cu buzele nu este acelaşi lucru cu
adevărata predare; şi convertirea nu este acelaşi lucru
cu aparenţele exterioare.
Scriind despre 1888, Ellen G. White
spune: „Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis o foarte
preţioasă solie poporului Său prin fraţii Waggoner şi
Jones” (Mărturii către predicatori şi slujitorii
evangheliei [TM], pag. 91).*
„Vreau să adresez cuvinte de avertizare
acelora care ani de zile s-au împotrivit luminii şi au
cultivat un spirit de împotrivire. Cât timp veţi mai urî
şi veţi mai dispreţui pe solii neprihănirii lui
Dumnezeu? Dumnezeu le-a dat solia Lui. Ei poartă
cuvântul Domnului. ...Aici au fost dovezi, ca toţi să
discearnă pe cine a recunoscut Domnul ca slujitori ai
Lui. Dar mulţi au dispreţuit pe aceşti bărbaţi şi solia
pe care ei au purtat-o. I-au acuzat că sunt fanatici,
extremişti şi excentrici. Permiteţi-mi să vă profetizez:
Dacă nu vă veţi umili de îndată inimile înaintea lui
Dumnezeu, şi dacă nu vă veţi mărturisi păcatele, care
sunt multe, veţi vedea, când va fi prea târziu, că aţi
luptat împotriva lui Dumnezeu... Mai continuaţi aşa
puţin, lepădând lumina din cer, şi veţi fi pierduţi.
Nu am nicio solie măgulitoare pentru aceia care au
fost atâta timp indicatoare false, arătând o direcţie
greşită. Dacă respingeţi pe solii delegaţi ai lui
Hristos, Îl respingeţi pe Hristos. ...Vă implor să vă
smeriţi acum şi să puneţi capăt împotrivirii
încăpăţânate faţă de lumină şi dovezi. Spuneţi-I
Domnului: ’Nelegiuirile mele m-au despărţit de Dumnezeu.
O, Doamne, iartă fărădelegile mele. Şterge păcatele mele
din cartea aducerii aminte’” (TM 96, 98).*
A.T. Jones: „Fraţilor, când a început cu
noi, ca popor, acea solie despre neprihănirea lui
Hristos? [Unul sau doi din adunare: ’În urmă cu trei sau
patru ani.’] Câţi au fost, trei? sau patru? [Adunarea:
’Patru.’] Da, patru. Unde s-a întâmplat? [Adunarea: ’La
Minneapolis.’] Atunci, ce au respins fraţii la
Minneapolis? [Unii din adunare: ’Marea strigare.’] Ce
este acea solie despre neprihănire? Mărturia ne-a spus
ce este; marea strigare – ploaia târzie. Atunci ce au
respins fraţii la Minneapolis în acea poziţie teribilă
în care s-au aflat? Ei au respins ploaia târzie – marea
strigare a îngerului al treilea” (1893 General
Conference Bulletin, pag. 183).
„...Mânia Domnului, care s-a aprins
împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au
ascultat de cuvintele cărţii acesteia” (2 Împ. 22:13).
Nu a existat nicio cinste în urmarea tradiţiilor lui
Manase de către Iosia, şi nu există nicio cinste în
urmarea orbească de către noi a tradiţiei de a respinge
solia 1888 şi pe solii ei. Slavă lui Dumnezeu, noi nu
suntem nevoiţi să respingem lumina pe care Domnul ne-a
trimis-o; şi slavă lui Dumnezeu că în întreaga lume sunt
unii care încep să se trezească pentru a aprecia lumina
pe care Domnul ne-a trimis-o în urmă cu 120 de ani.
----------------------
* Puteţi citi
aici
selecţiunile din Mărturii către predicatori şi
slujitorii evangheliei la care se face referire în
articol, alături de altele pe care le-aţi putea
considera interesante pentru studiul vostru, ca material
suplimentar.
