Biserica rămăşiţei este identificată în Apocalipsa 12 şi 14 ca o biserică protejată şi ca un popor care păzeşte poruncile lui Dumnezeu pentru că au credinţa lui Isus. Acestei biserici, Dumnezeu i-a dat mărturia lui Isus, care este spiritul profeţiei (Apoc. 19:10).

 

La sesiunea Conferinţei Generale din 1888, dragostea agape a lui Dumnezeu a fost arătată, din nou, bisericii Lui printr-o solie pe care El ne-a trimis-o din inimă. Dumnezeu a ales solii care să transmită solia Lui bisericii rămăşiţei, solie care era începutul revărsării ploii târzii.

 

Darul Profeţiei dat Bisericii Rămăşiţei este clar privind această solie: “Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis poporului Său o foarte preţioasă solie prin fraţii [E.J.] Waggoner şi [A.T.] Jones. Această solie urmăreşte să aducă mai proeminent în faţa lumii pe Mântuitorul răstignit, jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea prezintă îndreptăţirea prin credinţa în Garantul; ea invită poporul să primească neprihănirea lui Hristos, care este arătată în ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. ...Aceasta este solia care Dumnezeu a poruncit să fie dată lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie proclamată cu voce tare şi însoţită de revărsarea Duhului Său în măsură bogată” (Testimonies to Ministers and Gospel Workers [TM], pag. 91, 92).

 

Darul Profeţiei dat Bisericii Rămăşiţei este clar cu privire la primirea acestei solii: “O împotrivire de a renunţa la idei preconcepute şi de a accepta acest adevăr stă la temelia opoziţiei manifestate la Minneapolis împotriva soliei Domnului, dată prin fraţii Waggoner şi Jones. Stârnind acea opoziţie, Satana a reuşit în mare măsură să îndepărteze de la poporul nostru deosebita putere a Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu dorea să o împărtăşească. Duşmanul i-a împiedicat să obţină acea eficienţă care le trebuia spre a duce lumii adevărul, aşa cum l-au proclamat apostolii după ziua Cincizecimii. Lumina care trebuie să lumineze tot pământul cu slava ei a fost respinsă şi, prin acţiunea propriilor noştri fraţi, a fost în mare măsură ţinută departe de lume” (Selected Messages, vol. 1, pag. 234, 235).

 

Darul Profeţiei dat Bisericii Rămăşiţei nu are în vedere faţa omului: “Vedem aici că nu întotdeauna trebuie să li se dea ascultare oamenilor cu autoritate, chiar dacă ei pretind că sunt învăţători ai doctrinei biblice. Există mulţi astăzi care sunt indignaţi şi deranjaţi de faptul că se ridică un glas care prezintă idei diferite de ale lor cu privire la punctele de credinţă religioasă” (TM 69).

 

“Dar ei au subapreciat-o” [KJV]: “Într-una din parabolele Lui, Hristos aseamănă împărăţia cerului cu un împărat care a invitat oaspeţi la nunta fiului său, şi când totul era gata, cei care fuseseră invitaţi nu au venit. Descrierea acţiunii lor este cât se poate de specifică şi asemănătoare cu realitatea. Se aplică tuturor oamenilor de orice vârstă. ‘Dar ei, fără să le pese de [sau: subapreciind, n.tr] poftirea lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.’

 

Astăzi vedem această acţiune repetată chiar sub ochii noştri, prin faptul că aceia cărora le este trimisă solia evangheliei merg pe calea lor la holda şi negustoria lor, ignorând invitaţia fierbinte pe care Însuşi Domnul cerului le-o face cu atâta milă – şi nu doar că merg pe propriile lor căi, dar subapreciază, critică, se îndoiesc, interpretează greşit şi nu dau crezare limbajului şi scopului ei; da, merg până acolo încât îi neagă autoritatea, ba chiar mai mult, ridiculizează ideea existenţei Însuşi Împăratului.

 

Cei care subapreciază solia şi invitaţia constituie de departe majoritatea. Refuzul celor mulţi se manifestă în forma neglijării izvorâte din nepăsare, indolenţă. …Ei uită că fiecare exemplar din miliardele de Biblii distribuite în întreaga lume conţine un raport al invitaţiei care le-a fost adresată personal, şi că astfel este posibil ca întreaga lume să dea mărturie cu privire la invitaţia plină de har, şi că acela care se declară neinvitat nu face decât să se condamne singur de neglijare izvorâtă din nepăsare. El a primit cuvântul plin de har al Împăratului, dar l-a pus deoparte fără să-l citească; sau, dacă l-a deschis, ochii lui l-au parcus atât de superficial, încât nu a reuşit să înţeleagă conţinutul şi caracterul lui personal. Astfel, pe cine pot da ei vina dacă, atunci când ceasul hotărât a trecut, află că au pierdut o ocazie de aur? Cu siguranţă, pe nimeni altcineva decât pe ei înşişi.

 

În ceasul conştientizării pierderii lui mari, iremediabile şi veşnice, niciun suflet omenesc nu va putea să plaseze în dreptul altcuiva responsabilitatea pentru situaţia în care el însuşi se găseşte – cu atât mai puţin în dreptul lui Dumnezeu. ‘Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi,’ şi aceia care se vor găsi în întunericul de afară nu vor putea decât să se acuze pe ei înşişi pentru refuzarea invitaţiei Tatălui şi a hainelor neprihănirii care o însoţeau, pe care Fiul le oferă tuturor” (E.J. Waggoner; The Present Truth, 22 oct. 1896).

 

Conducătorii iudei de acum 2000 de ani L-au respins pe Isus şi solia pe care El o aducea. Ei au mers până în pânzele albe pentru aduce la tăcere, atât pe Isus, cât şi solia Lui. Păcatul nostru colectiv este acelaşi: noi murdărim solia pe care Dumnezeu a trimis-o bisericii Lui în 1888; vorbim de rău pe solii care au adus-o; şi negăm chiar versetele care ne informează cu privire la natura pe care Hristos a luat-o asupra Sa atunci când S-a născut pe acest pământ.

 

Darul Profeţiei dat Bisericii Rămăşiţei ne avertizează: “Chiar adventiştii de ziua a şaptea sunt în pericolul de a închide ochii în faţa adevărului, aşa cum este el în Isus, pentru că el contrazice ceva ce ei au considerat a fi adevăr, dar despre care Duhul Sfânt învaţă că nu este adevăr” (TM 70).