Testul adevăratului profet este dacă vesteşte evanghelia
lui Isus Hristos pe care Dumnezeu a făgăduit-o în
legământul Său cel veşnic. Profeţii care au trăit în
vechea dispensaţiune le-au predicat păcătoşilor care
aveau nevoie de mântuire aceeaşi veste bună pe care au
predicat-o profeţii care au trăit în noua dispensaţiune.
Vechea şi noua dispensaţiune sunt expresii mai potrivite
pentru Vechiul şi Noul Testament, pentru că termenul
„testament” ...presupune moartea testatorului pentru ca
documentul să intre în vigoare. Dar nu aceasta este
natura legământului cel veşnic al lui Dumnezeu, pentru
că el era în vigoare pentru păcătoşii din vechea
dispensaţiune, chiar dacă Hristos nu murise încă.
Astfel, vechea dispensaţiune desemnează perioada de timp
dinainte de misiunea de pe pământ a lui Hristos
întrupat, iar noua dispensaţiune desemnează perioada din
timpul şi de după lucrarea Lui de pe pământ.
În Geneza, Noe era un „propovăduitor al neprihănirii” (2
Petru 2:5), şi El a înţeles „legământul cel veşnic”
(Gen. 9:16). Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din Ur din
Haldea şi „a vestit mai dinainte lui Avraam această
veste bună” (Gal. 3:8), însărcinându-l să vestească „un
legământ veşnic” (Gen. 17:7).
Prin credinţă Isaac, Iacov, Iosif şi patriarhii (Evr.
11:20-22) au crezut în Sămânţa făgăduită de Dumnezeu,
care este Hristos (Gal. 3:16). Ei au înţeles acele
„făgăduinţe mai bune” (Evr. 8:6) ale noului legământ,
care constau în iertarea păcatelor şi scrierea legii lui
Dumnezeu în inimi şi în minte (Evr. 8:10, 12; Gen.
15:6).
Marele profet al vechii dispensaţiuni, Moise, a crezut
în legâmântul cel nou al lui Dumnezeu. Atunci când a
fost chemat pe muntele Sinai înaintea prezenţei lui
Iehova, el a păşit cu respect pe tărâmul sfânt având
încredere în Mântuitorul Lui care salvează din păcat.
Moise a scris evanghelia legământului cel veşnic în cele
cinci cărţi care alcătuiesc Pentateuhul.
În tinereţea lui, Samuel a fost chemat de Dumnezeu la o
lucrare profetică în templu, unde era chivotul
legământului (1 Sam. 3:3). Citim în Isaia o descriere
minunată a legământului pe care Dumnezeu i l-a dat
împăratului David, în care face legătura între îndurare
şi legământul cel veşnic. „Luaţi aminte şi veniţi la
Mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi: căci Eu voi
încheia cu voi un legământ veşnic, ca să întăresc
îndurările Mele faţă de David. Iată, l-am pus martor pe
lângă popoare, cap şi stăpânitor al popoarelor” (Is.
55:3, 4). Îndurările întărite faţă de David sunt
binecuvântările care ne sunt garantate prin Hristos,
Fiul lui David.
Daniel a profetizat că Mesia „va confirma legământul”
(Dan. 9:27, KJV; Cornilescu: „va face un legământ
trainic”). Ezechiel l-a văzut pe David ca prinţ în
mijlocul poporului său şi a făgăduit că Dumnezeu va fi
cu poporul Lui totdeauna – „Voi încheia cu ei un
legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei”
(Ez. 37:25, 26). Ieremia a profetizat despre ispăşirea
făcută deplină între Dumnezeu şi poporul Lui pe baza
noului legământ (Ier. 31:32-34).
La cina Domnului, Isus, profetul, le-a dat cupa
binecuvântării ucenicilor Lui făgăduindu-le: „sângele
Meu, sângele legământului celui nou” (Mat. 26:28).
Apostolul Pavel, care a avut sarcină profetică, a scris:
„Acum, făgăduinţele au fost făcute ’lui Avraam şi
seminţei lui’” (Gal. 3:16), definind astfel legământul
cel veşnic ca făgăduinţă a lui Dumnezeu către Hristos.
„Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi ’sămânţa’ lui
Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” (Gal. 3:29).
Serva Domnului din aceste ultime zile a vestit
legământul cel veşnic cu susţinerea ei faţă de cei doi
soli care aveau „acreditare cerească” (The Ellen G.
White 1888 Materials, pag. 545). „Domnul, în marea
Sa îndurare, a trimis poporului Său o foarte preţioasă
solie prin fraţii Waggoner şi Jones. Această solie
urmăreşte să aducă mai proeminent în faţa lumii pe
Mântuitorul răstignit, jertfa pentru păcatele întregii
lumi. Ea prezintă îndreptăţirea prin credinţa în
Garantul; ea invită poporul să primească neprihănirea
lui Hristos, care este arătată în ascultarea de toate
poruncile lui Dumnezeu. ...Este solia îngerului al
treilea, care trebuie proclamată cu voce tare şi
însoţită de revărsarea Duhului Său în măsură bogată.
Mântuitorul înălţat trebuie să apară în lucrarea Lui
eficientă ca Miel junghiat, stând pe tron, pentru a
împărţi binecuvântările nepreţuite ale legământului”
(Ellen G. White, Testimonies to Ministers and Gospel
Workers, pag. 91, 92; sublinieri adăugate).
Semnul adevăratului profet este vestirea legământului
cel veşnic al mântuirii din păcat prin sângele vărsat al
lui Isus Hristos pe cruce, cu care El slujeşte ca Mare
Preot în sanctuarul ceresc.
