„Jertfa ispăşitoare” a lui Hristos a împlinit lucrarea pe care El a venit ca să o realizeze în această lume. Lucrarea Lui era de a mântui poporul de păcatele sale (Mat. 1:21), şi El a sfârşit această lucrare (Ioan 17:4; 19:30).

 

În Romani 1:16, Pavel spune că „evanghelia lui Hristos” este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire.” În 1 Corinteni 1 şi 2, Pavel pune semnul egal între „crucea lui Hristos” şi Isus Hristos răstignit şi „evanghelie.”

 

Contemplând la „jertfa ispăşitoare a lui Hristos,” o văd ca fiind „evanghelia” completă. Ea cuprinde naşterea (întruparea), viaţa, moartea şi învierea Lui. Pe cruce, Isus a spus: „S-a sfârşit,” şi S-a odihnit în ziua sabatului. Învierea Lui în prima zi a săptămânii este dovada că jertfa Lui ispăşitoare era desăvârşită şi completă (Rom. 4:25). Romani 6:7 arată că evenimentul crucii a realizat îndreptăţirea noastră, astfel că el însuşi trebuie să fi fost desăvârşit şi complet.

 

Răspunzând la prima întrebare din studiul de duminică, învierea şi înălţarea sunt strâns legate de jertfa de ispăşire şi constituie dovada ei. Învierea marchează începutul etapei următoare a lucrării lui Hristos de realizare a restaurării poporului Său „mântuit.” „Jertfa ispăşitoare a lui Hristos” poate fi ilustrată prin compararea ei cu temelia unei clădiri foarte înalte şi mari. Evanghelia este temelia învăţăturii biblice.

 

Aşa cum jertfa ispăşitoare, desăvârşită şi completă, a făcut învierea şi înălţarea posibile, la fel ea face posibilă mijlocirea realizată de Hristos în cer. Fără sângele vărsat nu poate exista sângele stropirii. Vă rog să vă amintiţi de slujba „Zilei ispăşirii.” Păcatele (sau raportul păcatelor) avute în vedere erau păcate iertate care merseseră înainte în sanctuar. Sângele vărsat reprezenta sângele vărsat pe cruce Dumnezeu Hristos (jertfa Lui ispăşitoare).

 

Pentru că învierea şi înălţarea marcau începutul etapei de mijlocire din cadrul lucrării lui Hristos, lucrarea aceea trebuia să-şi aibă centrul în ceruri. Hristos S-a înălţat la cer (Fapte 1:8-11), şi El mijloceşte ca Mare Preot al nostru în ceruri (Evr. 8:1, 2). Aşa cum a fost ilustrat în „Ziua ispăşirii” de pe pământ, Hristos mijloceşte cu sângele Lui vărsat în sanctuarul ceresc, ceea ce ne conduce către studiul de miercuri.

 

La fel cum „Mielul junghiat de la întemeierea lumii” a susţinut viaţa lui Adam pe pământ timp de câţiva ani, mijlocirea lui Hristos în cer susţine şi sporeşte viaţa într-o anumită măsură astăzi din cel puţin două motive: (1) Dumnezeu, în mila Lui, nu-i va lua niciodată omului libertatea de alegere. (2) Dumnezeu susţine viaţa copiilor Lui „aleşi” astfel încât ei să poată experimenta „mintea lui Hristos” şi să poată da slavă lui Dumnezeu prin exemplul lor. (Notele de la studiul de miercuri răspund bine la întrebare.)

 

Sper că începem să înţelegem că lucrarea de pe pământ şi cea din cer sunt o lucrare completă de restaurare a omenirii. Dacă omenirea nu ar auzi sau nu ar înţelege niciodată această „lucrare,” nu ar putea avea loc nicio schimbare sau restaurare. Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a comunica „mântuirea” omenirii. Ioan 16:8 subliniază importanţa lucrării Duhului Sfânt. Fără lucrarea Lui, mântuirea finală nu ar avea loc. Totuşi, Duhul Sfânt nu este mântuitorul nostru, şi nu este nici co-mântuitorul nostru. Noi continuăm să avem libertatea de a alege, de a accepta sau de respinge. Permiteţi-mi să vă amintesc că nici „alegerea” noastră nu este mântuitorul nostru.

 

Ellen G. White a scris extensiv pe tema „jertfei ispăşitoare a lui Hristos.” Urmează câteva citate, dar vă îndemn să efectuaţi o căutare cu această expresie pe care ea a folosit-o de multe ori.

 

„Cu un profund interes şi cu o bucurie plină de recunoştinţă şi uimire, fraţii au ascultat cuvintele lui Pavel. Prin credinţă, ei au înţeles adevărul cel minunat al jertfei ispăşitoare a lui Hristos şi L-au primit ca Răscumpărător al lor. Apoi, au fost botezaţi în numele lui Isus; ’când şi-a pus Pavel mâinile peste ei,’ au primit şi botezul Duhului Sfânt...” (Faptele apostolilor, pag. 283).

 

„Dacă nu ar fi fost jertfa ispăşitoare a lui Hristos, în noi nu ar exista nimic în care Dumnezeu să-Şi găsească plăcerea. Toată bunătatea naturală a omului este lipsită de valoare în ochii lui Dumnezeu. El nu găseşte plăcere în niciun om care păstrează natura lui veche, şi care nu este înnoit în cunoştinţă şi har pentru a fi un om nou în Hristos” (Amazing Grace, pag. 66).

 

„Domnul nostru răstignit pledează pentru noi în prezenţa Tatălui la tronul harului. [În virtutea] jertfei Lui ispăşitoare, noi putem cere iertare, îndreptăţire şi sfinţire. Mielul junghiat este singura noastră speranţă” (idem, pag. 71).

 

„Conştientizarea permanentă a valorii jertfei ispăşitoare a lui Hristos în beneficiul nostru este ceea ce ne pregăteşte pentru a-i face pe alţii să îşi îndrepte privirile către Mielul lui Dumnezeu care ia păcatul lumii. Noi trebuie să devenim modele de eficienţă a sângelui lui Hristos, prin care propriile noastre păcate au fost iertate. Doar aşa putem ajunge mai sus” (Lift Him Up, pag. 293).

 

La începutul acestor Comentarii, am sugerat că „jertfa ispăşitoare a lui Hristos” a fost ca o temelie. De fapt, ea este temelia, şi noi suntem cărămizile:

 

„Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: ’Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.’ ...Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare” (1 Petru 2:5-10, KJV).

 

Rugăciunea mea este ca noi să primim acest adevăr şi să ajungem desăvârşiţi în Hristos, atât în adevăr, cât şi în experienţă.