Dumnezeu preferă să moară pentru noi decât să trăiască fără noi (I)

 

„…În ceremoniile acestea, el [Satana] a întrezărit simbolul unei legături între pământ şi cer. S-a hotărât să se interpună în această legătură şi s-o rupă. El a prezentat în mod fals atât pe Dumnezeu, cât şi formele care îi duceau pe oameni la Mântuitorul. Oamenii au fost făcuţi să se teamă de Dumnezeu ca de Unul care avea plăcere să-i distrugă. Jertfele care ar fi trebuit să descopere iubirea Sa erau aduse numai ca să potolească mânia Lui” (Hristos, Lumina lumii, pag 115).

 

Atunci când copiii lui Israel şi-au demonstrat mentalitatea de robi, la Sinai, şi au făgăduit: „Vom face tot ce a zis Domnul” (Ex. 19:8), era inevitabil faptul că urmau să înţeleagă greşit marele simbol colectiv al planului de mântuire reprezentat de sanctuar.

 

„...Şi aşezarea tabernacolului în mijlocul taberei lui Israel era o ilustrare, o parabolă, o înfăţişare a adevărului că El va locui în mijlocul fiecărui individ (Efes. 3:16-19). Unii din acel popor, de orice vârstă, au văzut în sanctuar acest adevăr mare şi mântuitor. Dar ca trup [colectiv], de toate vârstele, Israel nu a înţeles acest concept; şi rămânând doar la ideea de locuire a Lui în tabernacolul din mijlocul taberei, ei au fost lipsiţi de prezenţa Lui personală locuind în vieţile lor, ca indivizi. În consecinţă, închinarea lor a devenit exterioară şi formală, în loc să fie interioară şi spirituală” (A.T. Jones, The Consacrated Way to Christian Perfection, pag. 72, 73).

 

Dumnezeu a folosit simbolul copilului găsit din Ezechiel 16 pentru a reprezenta pervertirea pe care Israel a făcut-o asupra simbolurilor din sanctuarul Lui. Domnul l-a împodobit pe Israel cu simbolurile templului, cu aur, argint, in subţire, mătase şi cusături cu fir, şi l-a hrănit cu floarea făinii, miere şi untdelemn (vers. 13). Totuşi, el a curvit şi a atribuit aceste simboluri altor zei. Poporul a refuzat să înţeleagă că toate acestea erau simbolul lucrării lui Dumnezeu de sfinţire realizată în ei.

 

Când Isus Şi-a început lucrarea, El i-a alungat pe negustorii care vindeau simbolurile sanctuarului (Ioan 2:12-22). Poporul pierduse complet înţelegerea adevăratei lor semnificaţii. Pentru ei era suficient că luau un animal şi efectuau ritualul jertfei, pentru că ajunseseră să creadă că mântuirea era produsă prin acel act, în sine, nu prin Jertfa pe care el o reprezenta. Israel credea că prezenţa lui Dumnezeu se limita la capacul ispăşirii din templul pământesc, făcut de om.

 

Fără o înţelegere corectă a legămintelor, noi vom repeta greşeala Israelului din vechime cu privire la semnificaţia sistemului jertfelor. În Noul Legământ, Dumnezeu făgăduieşte să scrie legea Lui în inimile noastre. Doar Dumnezeu poate schimba inima păcătoasă. Totuşi, noi dăm pe faţă înţelegerea greşită pe care o avem cu privire la acest principiu atunci când insistăm să folosim cele zece porunci pentru a impune un comportament exterior, indiferent de schimbarea autentică a inimii. Nu facem şi noi aceeaşi greşeală ca şi Israel atunci când tipărim poruncile pe diferite materiale, chiar şi în piatră, şi le punem pe pereţii şcolilor şi bisericilor noastre, sau chiar pe abţibilduri? Prin legalismul nostru formal, demonstrăm că ne bucurăm să Îl avem pe Dumnezeu în mijlocul nostru, dar nu în noi.

 

În final, când cel de-al patrulea înger din Apocalipsa 17 va lumina tot pământul cu slava lui, negustorii pământului vor plânge şi vor jeli „pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa” (vers. 11). Marfa este definită în versetele 12 şi 13, şi articolele descrise sunt materialele de bază folosite la construirea templului. Nici măcar negustorii simbolurilor religioase nu mai pot păcăli oamenii că acestea ar fi marfă autentică, după ce ei au văzut adevărata slavă a lui Dumnezeu.

 

Cel de-al patrulea înger din Apocalipsa 18 dezvoltă solia celor trei îngeri din Apocalipsa 14. Solia finală a evangheliei demonstrează ca fiind netemeinică acuzaţia lui Satana că Dumnezeu nu poate produce un popor care să-I permită lui Dumnezeu să le schimbe inima în aşa fel încât caracterul Lui să fie perfect reprodus în ei. Simbolul caracterului Lui este întruchipat în legea Lui. Ca şi Israelul din vechime, noi putem perverti simbolurile legământului de har. Marele simbolism al înţelegerii pe care adventiştii de ziua a şaptea o au cu privire la curăţirea sanctuarului din Daniel 8:14 poate fi pervertit printr-un sistem complicat de date şi jertfe, în care solia autentică a harului care schimbă inima se pierde printre detalii. Capacitatea de a realiza o hartă cu cele 2300 de zile, cu toate datele, nu ne va mântui. Nici măcar acceptarea umilă a lucrării lui Dumnezeu de curăţire a inimilor noastre nu ne mântuieşte, ci doar ne pregăteşte pentru viaţa din sistemul ceresc bazat pe dragoste.

 

Toate simbolurile ne îndreaptă atenţia către crucea unde Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine. Aceasta este ceea ce ne mântuieşte. A conta pe orice altceva înseamnă pervertire.

 

 

Partea 2    Partea 3