În timp ce parcurgem studiile despre ispăşire [engl: “atonement”; n.tr.] din acest trimestru, dorim să reamintim că acest cuvânt nu este un termen latin cu sens confuz. Este un cuvânt anglo-saxon clar, simplu, pe care oamenii obişnuiţi îl pot înţelege de îndată; el înseamnă a fi “făcuţi una.”

 

Şi înstrăinarea pe care [ispăşirea] o vindecă a existat de o singură parte – noi, oamenii, suntem cei care ne-am despărţit sau izolat; căci “umblarea după lucrurile firii pământeşti este [ceea ce constituie] vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” (Rom. 8:7).

 

El a fost întotdeauna împăcat cu noi; nu a existat nicio “vrăjmăşie” din partea Lui. Tatăl a fost cel care “atât de mult a iubit… lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu” pentru a demonstra unirea Lui cu noi (Ioan 3:16). Această dăruire a fost totală, El golindu-Se de Sine (vezi Filip. 2:5-8; “moartea de cruce” a fost moartea în iad – moartea a doua).

 

“Vrăjmăşia” este extrem de greu de suportat, în special atunci când desparte două persoane care cândva s-au iubit şi erau “una.” Un divorţ, de exemplu, poate fi mai rău decât moartea; dacă ura s-a infiltrat acolo unde cândva domnea dragostea – spiritul uman nu cunoaşte amărăciune mai mare.

 

Tatăl iubitor doreşte ca întregul univers să ştie că El este deja împăcat cu noi, păcătoşii, şi că dragostea Lui care aduce împăcarea vindecă rănile pe care le produce înstrăinarea.

 

Atunci când vestea bună ajunge la inima omenească întunecată şi înstrăinată, dacă inima aceea este sinceră, ea va fi copleşită de căinţă: “Lui chiar Îi pasă de mine? Este inima Lui divină rănită de înstrăinarea mea voluntară de El? O, regret înstrăinarea mea de El!”

 

Răspunsul inimii credincioase este la milioane de kilometri depărtare de egocentrism: teama de iad nu-şi mai găseşte loc, iar speranţa unei răsplate este uitată. Această bucurie este descrisă în cuvintele sublime: “Avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” [Rom. 5:1].

 

Prin El, “prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem” [vers. 2]. Nicio bucurie din tot universul nu poate egala aceasta! Povara a fost ridicată. În final realizăm că “jugul este uşor, şi povara [Lui] este uşoară” (Mat. 11:28-30; KJV).

 

“De acum înainte” slujim Celui care a murit pentru noi, nu din teama de iad sau cu speranţa răsplătirii în cer, ci doar pentru că dragostea Lui [agape] “ne constrânge.” În universul lui Dumnezeu bucuria este suverană.

 

Teologii o pot descrie ca “vestirea ispşirii,” şi este foarte bine; “vestirea” reprezintă vestea bună despre care Pavel spune că este “puterea lui Dumnezeu pentru mântuire” (Rom. 1:16).

 

Bucuria ei pur şi simplu nu poate fi descrisă.

 

Fie ca tu, drag cititor, să o cunoşti la prima mână; aceasta este rugăciunea pe care o înalţ pentru tine cu inima plină de recunoştinţă.