Experienţa lui Daniel în Babilon ne oferă
lecţii vitale în timp ce parcurgem evenimentele finale
ale istoriei pământului, când Babilonul spiritual va
încerca să controleze toată omenirea. Daniel şi cei trei
tovarăşi ai săi au fost transportaţi literal în cetatea
Babilonului, dar mintea lor nu a fost niciodată
convertită la gândirea babiloniană. Ei şi-au păstrat
hotărârea de a face ceea ce este bine pentru că aşa este
bine, şi de a nu se compromite cu scopul de a-şi salva
pielea sau de a-şi face viaţa mai uşoară în robie. A te
angaja să păstrezi o hotărâre înseamnă a-ţi stabili o
ţintă, a rămâne neclintit într-o decizie, a te dedica
fără rezerve. Aceşti trei tineri au declarat că
indiferent de ceea ce li se va întâmpla, niciun
compromis nu le va corupe mintea. Ei nu se vor închina
altor zei şi nu vor lua parte la practicile babiloniene,
nici în cele mai “mărunte” lucruri. De fiecare dată când
facem un compromis, slăbim capacitatea noastră de a
hotărî să stăm de partea adevărului “chiar dacă s-ar
prăbuşi cerul.”
Provocările trăirii într-o lume păgână nu
s-au schimbat din zilele lui Daniel, şi nici nu este
nevoie să mergem într-o ţară străină ca să ne confruntăm
cu ele. Societatea americană devine de la o zi la alta
mai păgână în timp ce dumnezeul acestei lumi câştigă
putere asupra minţii şi vieţii oamenilor. Aici intervine
adevărul soliei 1888 despre Hristos şi neprihănirea Lui
– este adevărul în contrast cu concepţiile babiloniene
despre îndreptăţire şi natura lui Hristos. Este adevărul
despre caracterul lui Dumnezeu.
Prea mulţi oameni pretind că nu cred în
îndreptăţirea prin fapte, susţinând în acelaşi timp că
noi trebuie să facem “ceva” pentru a primi ceea ce a
realizat Dumnezeu pentru noi. Citând din conceptul
romano-catolic despre îndreptăţire, A.T. Jones spune.
“Avem o nevoie constantă de graţii actuale pentru a
împlini fapte bune, atât înainte, cât şi după ce suntem
îndreptăţiţi. Totuşi, faptele bune, făcute cu ajutorul
graţiei înainte de îndreptăţire, nu sunt, strict
vorbind, meritorii, ci slujesc la pregătirea căii
îndreptăţirii, la a-L mişca pe Dumnezeu.” O astfel de
noţiune reprezintă închinare păgână la Baal. Jones
comentează: “Ele ‘slujesc la a-L mişca pe Dumnezeu.’
Acesta este însuşi spiritul neclintit, de fier despre
care diavolul spune că se găsea în Domnul în cer, atunci
când el a început – că Dumnezeu este un tiran. …Totuşi
aceasta a fost prezentată în mod fals sub ideea de
îndreptăţire prin credinţă! Nu există nicio credinţă în
aceasta” (1893 General Conference Bulletin, pag.
262; sublinieri în original; paginaţia din original în
cadrul acestui articol).
Teologia populară păgână pretinde că tot
ce avem nevoie să facem pentru a fi convertiţi spiritual
este să suferim o schimbare a minţii, să acceptăm o nouă
cunoştinţă, o nouă conştientizare a adevăratului nostru
eu. Ea pretinde că tulburările sociale, temerile,
cruzimea omului faţă de semenul său şi abuzul faţă de
natură – toate îşi au rădăcina în egoism şi (conform
acestei teorii) sunt cauzate de lipsa cunoaşterii a cine
suntem noi în realitate. Aşa-zisa ignoranţă cu privire
la eu a brăzdat calea pentru nenumăratele cărţi despre
eu existente pe piaţă, toate promiţând să ne facă “noi
creaturi” dacă urmăm metodele promovate de ele.
Spiritualitatea păgână predicată de Oprah Winfrey şi
noul ei instructor spiritual, Eckhart Tolle, nu este
decât un exemplu al acestei teorii străvechi despre
“adevărata cunoştinţă” obţinută prin conştientizarea
“eului nostru interior,” prezentată în mod fals ca fiind
creştinism autentic.
Dar convertirea minţii nu reprezintă
soluţia la problema păcatului. Biblia ne spune că
“umblarea după lucrurile firii pământeşti [KJV: mintea
pământească, firească] este vrăjmăşie împotriva lui
Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi
nici nu poate să se supună.” “Iată care este ideea: Dacă
este în vrăjmăşie, atunci poate fi împăcată, pentru că
ceea ce o face să fie în vrăjmăşie este sursa
problemelor. Şi astfel, îndepărtează sursa problemelor,
şi atunci ceea ce era în vrăjmăşie va fi împăcat. Noi
suntem în vrăjmăşie; dar atunci când El îndepărtează
vrăjmăşia, suntem împăcaţi cu Dumnezeu. În privinţa
minţii pământeşti totuşi, nu mai există nimic în afara
ei; ea este sursa. Aceasta este rădăcina. Atunci ea nu
poate fi supusă legii lui Dumnezeu. Singurul lucru care
se poate face cu ea este să fie nimicită, dezrădăcinată,
eliminată, anihilată. A cui este mintea aceasta? Este
mintea eului, şi acesta este Satana” (1893 GCB,
pag. 260; vezi Rom. 6:6-7, 12-14, 16-18; sublinieri în
original).
Al doilea punct vital al soliei 1888 care
a fost trimisă de Dumnezeu pentru a corecta gândirea
babiloniană a fost adevărul despre natura pe care
Hristos a luat-o asupra Sa la întrupare. Ca un Dumnezeu
sfânt să se poată descoperi în trup păcătos este o
nebunie şi anatema pentru mintea păgână firească. “De
aceea s-au depus eforturi pentru a scăpa de consecinţele
acestui adevăr glorios, care este golirea de eu, prin
inventarea unei teorii conform căreia natura fecioarei
Maria a fost diferită de natura restului omenirii” (Calea
consacrată către desăvârşirea creştină, pag. 41-42;
sublinieri în original). Atât păcatul original, cât şi
corolarul lui, teoria imaculatei concepţii a Mariei,
sunt rădăcina împotrivirii faţă de adevărul că Hristos a
luat, într-adevăr, asupra naturii Yale lipsite de păcat
natura noastră căzută, păcătoasă.
“Dacă El nu ar fi avut acelaşi trup ca şi
aceia pe care a venit ca să-i mântuiască, atunci nu are
niciun rost faptul că El S-a întrupat. Mai mult:
Deoarece singurul trup care există în întreaga lume pe
care a venit să o mântuiască este trupul nenorocit,
păcătos, pierdut, pe care îl au toţi oamenii, dacă
acesta nu este trupul pe care L-a avut şi El, atunci El
nu a venit niciodată cu adevărat în lumea care are
nevoie să fie mântuită” (idem). “Dacă El nu S-a
apropiat de noi decât cu o natură lipsită de păcat,
atunci este extrem departe de noi; pentru că eu am
nevoie de cineva care să fie mai aproape de mine decât
atât. Am nevoie să mă ajute cineva care ştie ceva despre
natura păcătoasă; căci aceasta este natura pe care o am
eu; şi aceasta este natura pe care a luat-o Domnul.” “A
fost întotdeauna lucrarea lui Satana aceea de a-i face
pe oameni să creadă că Dumnezeu este cât se poate de
departe. Dar efortul neîncetat al Domnului este acela de
a-i ajuta pe oameni să descopere că El este cât se poate
de aproape de fiecare dintre noi. Astfel, stă scris: ‘El
nu este departe de fiecare din noi’” (1895 GCB,
pag. 311; vezi şi pag. 303).
Hristos Şi-a asumat, a luat asupra
naturii Sale lipsite de păcat natura noastră păcătoasă,
dar nu a permis niciun moment naturii Sale păcătoase să
cedeze amăgirilor lui Satana. El nu a permis niciodată
minţii Sale curate, care nu era vrăjmăşie împotriva lui
Dumnezeu, să primească îndrumările şi sugestiile minţii
lui Satana, care este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu.
Jones a subliniat: “El a fost făcut asemenea firii
păcătoase, nu asemenea minţii păcătoase. Să nu amestecăm
aici şi mintea Lui” (1985 GCB, pag. 327). Şi
astfel, “în Isus Hristos, aşa cum a fost El în fire
păcătoasă, Dumnezeu a demosntrat înaintea universului că
poate lua în stăpânire firea păcătoasă pentru a-Şi
demonstra prezenţa, puterea şi slava, în locul
manifestării păcatului” (idem, pag. 303). Ce
veşti extraordinar de bune!
Prin cărţi, seminarii, predicări de la
amvon şi mărturie personală, străvechea filozofie
gnostică păgână este vândută drept creştinism autentic,
dar nu ar trebui să fim surprinşi. “Cu cât ne apropiem
mai mult de revenirea Mântuitorului, cu atât mai mult
spiritismul Îl va propovădui pe Hristos” (1893 GCB,
pag. 342; vezi şi Tragedia veacurilor, pag.
588-589). Pericolul nu constă în faptul că spiritismul
va prelua controlul asupra lumii, ci în faptul că noi nu
îl vom recunoaşte strecurându-se în gândirea noastră.
“Ne aflăm exact în acel punct în care toate forţele
acestui pământ sunt unite împotriva soliei pe care
trebuie să o vestim lumii, şi de aceea avem nevoie, la
fel ca şi ei [ucenicii înainte de cincizecime], să fim
îmbrăcaţi cu putere de sus” (1893 GCB, pag. 148).
Avem nevoie de acea “doctorie pentru ochi” pe care doar
Hristos o poate da, ca să putem discerne între păgânism
şi adevărata religie. Daniel şi tovarăşii lui au avut
din belşug acea doctorie pentru ochi, şi au obţinut-o
prin studiu profund, zilnic, al cuvântului lui Dumnezeu.
Ei au fost pregătiţi înainte de a se confrunta cu
provocarea.
Odată cu trecerea timpului, lupta dintre Hristos şi
Satana nu s-a schimbat. Astăzi, ca şi în zilele lui
Daniel şi ale tovarăşilor lui, bătălia se dă în mintea
noastră. „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi” şi „fie
ca această minte [KJV] care era în Hristos Isus” să fie
mintea voastră, o minte pe deplin predată voinţei lui
Dumnezeu pentru ca El să poată manifesta caracterul Lui
în voi (Iosua 24:15; Filip. 2:5).
