“Petru a căzut din pricina încrederii în sine; şi prin
pocăinţă şi umilinţă, picioarele sale au fost din nou
întărite. În raportul experienţei sale fiecare păcătos
poate găsi încurajare. Deşi Petru a păcătuit greu, a
fost iertat. Cuvintele Domnului Hristos erau scrise în
sufletul său: ’Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se
piardă credinţa ta’ (Luca 22:23). În agonia remuşcărilor
sale amare, această rugăciune şi amintirea privirii
plină de iubire şi milă a Domnului Hristos i-au dat
nădejde. După învierea Sa, Domnul Hristos Şi-a amintit
de Petru şi a dat îngerului o solie pe care s-o
transmită femeilor: ’Duceţi-vă de spuneţi ucenicilor
Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea,
acolo îl veţi vedea, cum v-a spus’ (Marcu 16:7).
Pocăinţa lui Petru a fost primită de către
Mântuitorul iertător de păcate” (Parabolele
Domnului Hristos, pag. 155; sublinieri adăugate).
„Marea strigare a îngerului al treilea a şi început în
descoperirea neprihănirii lui Hristos,
Răscumpărătorul iertător de păcate” (The Ellen G.
White 1888 Materials, pag. 1073; 1892; sublinieri
adăugate).
Dragostea lui Dumnezeu (agape), ca şi
neprihănirea Lui, este descoperită în Isus,
„Mântuitorul/Răscumpărătorul iertător de păcate.”
Schimbul de cuvinte dintre Isus şi Petru înregistrat în
Ioan 21 demonstrează diferenţa dintre dragostea
omenească şi dragostea lui Dumnezeu (agape). În
acest incident, Petru a demonstrat că a recunoscut că
agape vine doar de la Dumnezeu. Omul nu poate genera
agape. Petru a recunoscut în final că dragostea
omenească poate eşua şi că nu te poţi încrede în ea.
Dragostea lui Dumnezeu (agape) este inima
evangheliei curate a Noului Testament şi este esenţa
acelei solii „foarte preţioase” care ne-a fost trimisă
în 1888. Este încurajator să ştii că Isus „lucrează” la
fel de puternic la mântuirea noastră cum a făcut-o (S-a
rugat) pentru Petru.
Studiul de luni:
Mărturisirea lui Petru – „Tu eşti Hristosul, Fiul
Dumnezeului celui viu!” (Mat. 16:16) – a fost inspirată
divin. Ea este şi o demonstraţie a unui Dumnezeu al
iubirii descoperindu-Se omenirii căzute. Această
mărturisire este temelia Bisericii Creştine a lui
Dumnezeu. Ea este „cheia” care ne deschide „porţile
cerului” şi permite Duhului Sfânt să ne umple cu
agape. Permiţându-i dragostei lui Dumnezeu să se
reverse prin noi către alţii, biserica lui Dumnezeu
creşte şi este întărită.
Studiul de marţi:
Pentru că Petru s-a smerit şi a permis dragostei
agape să se reverse către alţii, a devenit un
misionar foarte eficient şi un stâlp al bisericii. Doar
prin lucrarea puternică a Duhului Sfânt a fost posibil
ca umbra lui Petru să vindece eficient pe cineva.
Acelaşi Duh Sfânt a lucrat prin alţii la „clădirea”
„Bisericii.” Evenimentele din această secţiune
demonstrează darurile spirituale ale administrării,
management-ului şi conducerii alături de importanţa
acestor daruri în dezvoltarea bisericii. Ar trebui să
reţinem că „membrii şi conducătorii” au prezentat
evanghelia în timp ce Duhul Sfânt a produs „creşterea”
şi a oferit darurile pentru a o administra.
Studiul de miercuri:
Mai târziu, Pavel va scrie: „Nu mai este nici Iudeu,
nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este
nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă
toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui
Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin
făgăduinţă” (Gal. 3:28, 29).
Petru trebuie să se fi maturizat considerabil în
experienţa lui creştină pentru a i se încredinţa
viziunea prin care Isus a fost descoperit ca
„Mântuitorul lumii,” nu doar al naţiunii iudaice. Petru
trebuie să fi înţeles „lărgimea” dragostei agape
pentru a accepta această viziune mai largă a misiunii
lui şi a misiunii bisericii. Petru trebuie să fi
experimentat o moarte autentică a eului pentru a accepta
acest principiu al evangheliei.
Acest principiu (Isus ca Mântuitor al lumii) este o
parte integrală a soliei 1888 oferită la Minneapolis.
Din păcate, mulţi nu îl pot „vedea” sau accepta. Oare
motivul ar fi acela că nu avem o imagine corectă a
dragostei agape, necondiţionate, a lui Dumnezeu?
Poate că nu am experimentat o moarte autentică a eului
şi astfel suntem incapabili să renunţăm la opiniile
preconcepute.
Capacităţile de conducător ale lui Petru au fost un
factor important în a face biserica să accepte conceptul
conform căruia non-iudeii puteau deveni creştini şi se
puteau bucura de beneficiile harului lui Dumnezeu. Poate
că unii dintre noi vor trebui să accepte poziţii de
conducere pentru a realiza acest lucru în biserica din
zilele noastre.
Studiul de joi:
Incidentul înregistrat în Galateni 2:11-14 este o
ilustrare a eşecului dragostei omeneşti. În acest caz a
fost un eşec al dragostei omeneşti a lui Petru. El a
pierdut din vedere „lărgimea” dragostei lui Dumnezeu. El
nu a fost umplut cu agape în acea zi şi i-a
tratat greşit pe fraţii lui în Hristos care nu erau
iudei. În acelaşi timp, a fost un martor neconvingător
pentru fraţii lui iudei, căci a prezentat o imagine
foarte săracă a chipului dragostei lui Dumnezeu.
„Aceia care aşteaptă venirea Mirelui trebuie să spună
poporului: ’Iată Dumnezeul vostru.’ Ultimele raze ale
luminii îndurării, ultima solie de har care trebuie dată
lumii, este o descoperire a caracterului Său iubitor.
Copiii lui Dumnezeu trebuie să dea pe faţă slava Lui. În
viaţa şi în caracterul lor, ei trebuie să descopere ce a
făcut harul lui Dumnezeu pentru ei” (op. cit, pag. 415).
„Dacă aţi primit harul lui Dumnezeu, lumina este în voi.
Daţi la o parte barierele, şi slava Domnului va fi
descoperită. Lumina va străluci mai departe pentru a
pătrunde şi a rispi întunericul. Este imposibil să nu
străluciţi în sfera influenţei voastre.
„Descoperirea slavei Sale în formă omenească va aduce
cerul atât de aproape de oameni, încât frumuseţea care
împodobeşte templul inimii va fi văzută în fiecare
suflet în care locuieşte Mântuitorul. Oamenii vor fi
captivaţi de slava unui Hristos care rămâne. Şi în
şuvoaie de laudă şi recunoştinţă din partea
nenumăratelor suflete câştigate astfel la Dumnezeu,
slava se va revărsa înapoi la Dătător” (idem, pag. 420).
