În timp ce recapitulăm ultimele treisprezece studii
despre Isus, se evidenţiază un adevăr formidabil,
indispensabil, despre El:
El S-a DAT pentru noi, S-a DAT complet – S-a golit pe
Sine, după cum citim aici:
„Hristos Isus..., cu toate că avea chipul lui Dumnezeu,
totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie
deopotrivă cu Dumnezeu,
ci a renunţat la reputaţia Lui [KJV, n.tr.] (un
bărbat sau o femeie luptă până la moarte pentru a-şi
păstra reputaţia!)
şi a luat un chip de rob,
făcându-Se asemenea oamenilor.
La înfăţişare a fost găsit ca un om, s-a smerit
şi s-a făcut ascultător până la moarte
şi încă moarte de cruce” (Filip. 2:5-8)
Autorul acestor Comentarii s-a născut într-un cămin
luteran şi a învăţat de timpuriu să iubească istoria lui
Martin Luther; el a devenit eroul meu.
Apoi ne-am mutat într-un oraş unde nu exista nicio
biserică luterană, aşa că am devenit metodişti; şi apoi
ne-am mutat din nou, şi iarăşi nu era nicio biserică
luterană, aşa că am devenit prezbiterieni.
Biserica prezbiteriană era cea mai frumoasă din oraş,
având o orgă cu tuburi pe care o iubeam. Nu voi uita
niciodată cum vibrau pereţii datorită notelor de bas
atunci când cântam Love Divine, All Loves Excelling,
etc.
Am descoperit adevărul despre sabat la Şcoala de
Duminică din acea biserică prezbiteriană; Domnul nostru
cel bun mi-a oferit harul de a-l primi şi de a-l crede
pentru că era un adevăr biblic atât de evident. Nu a
fost vreo calitate a mea; Domnul mi-a dat harul de a
crede.
Când am plecat şi am mers la micuţa Biserică Adventistă
de Ziua a Şaptea, nu aveau scaune, ci numai bănci, şi
nici măcar un pian – aveau o orgă veche şi răguşită,
genul acela la care trebuie să pompezi cu piciorul.
Dar ştiam că Sabatul este un adevăr biblic, şi Domnul,
în marea Sa îndurare, mi-a dat din harul Său pentru a-mi
deschide inima ca să primesc adevărul. Aceasta însemna
să spun adio acelei fete drăguţe de care îmi plăcea şi
care mă acompania cu pianul atunci când cântam la vioară
Thais, de Massenet, etc.
Pastorul prezbiterian, dr. Campbell, s-a oferit să mă
întreţină financiar la colegiu dacă renunţam la această
„nebunie – sabatul zilei a şaptea.”
Era puţin cam dureros să merg prin centrul oraşului
sâmbăta dimineaţa, îmbrăcat în hainele mele de duminică,
îndreptându-mă către Biserica Adventistă de Ziua a
Şaptea; colegii de clasă credeau că sunt nebun, inclusiv
fata aceea drăguţă care cântase la pian pentru mine; dar
convingerea cu privire la adevăr m-a făcut să rezist.
Astăzi Îi mulţumesc Domnului din toată inima pentru
faptul că, datorită harului Său care s-a înmulţit şi mai
mult, am putut trece acest test al credinţei.
Dacă aş fi rămas în acea biserică prezbiteriană pe care
o iubeam (acolo era preşedintele băncii), nu aş fi
învăţat niciodată acest adevăr uluitor despre care am
studiat în ultimele treisprezece săptămâni:
Moartea pe care a suferit-o Isus pentru noi a fost
„moartea a doua” care este menţionată de două ori în
cartea Apocalipsei (2:11; 20:12-14). Aceasta este măsura
lărgimii, lungimii, adâncimii şi înălţimii dragostei (agape)
a lui Hristos. Doar atunci când aceste mari dimensiuni
ale dragostei Sale (agape) sunt clar înţelese
simţim acea „constrângere” a dragostei (agape)
motivându-ne pentru o consacrare totală în slujba lui
Isus: „Căci dragostea lui Hristos ne [con]strânge;
fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru
toţi, toţi, deci, au murit. Şi El a murit pentru toţi,
pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască [de acum
înainte] pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a
înviat pentru ei” (2 Cor. 5:14, 15; KJV). De fapt, ceea
ce a spus Pavel a fost că „de acum înainte” ţi se va
părea imposibil să trăieşti pentru tine însuţi,
indiferent cât de puternic te ispiteşte lumea, dacă laşi
acea dragoste (agape) să te constrângă.
Dar gândeşte-te la următorul lucru: acest adevăr despre
„moartea a doua” nu a fost evidenţiat nici în cel de-al
treisprezecelea studiu din acest trimestru!
Dar într-o zi, şi avem încredere că în curând, acest
adevăr glorios despre „agape” va ocupa locul
central în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, şi va
lumina pământul cu slava soliei îngerului al patrulea
din Apocalipsa 18:1-4.
Domnul a făcut tot ce a putut pentru a ne trimite
această solie în 1888; dar ea a fost ţinută „în mare
măsură” departe de popor şi de lume (vezi Selected
Messages, vol. 1, pag. 234, 235).
Îi mulţumim Domnului pentru veştile atât de bune care
încă ne aşteaptă!
