Descoperim cu bucurie că “Evanghelia” este tema principală a studiului din această săptămână. Autorul a stabilit o ţintă clară a studiului în ultima propoziţie a secţiunii de sâmbătă după-amiaza: „În această săptămână, vom privi Evanghelia în contextul marii trimiteri misionare.”

 

Evanghelia este descoperirea lui Isus Hristos în oameni: Romani 1:16, 17 spune că evanghelia lui Hristos este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede şi că în această evanghelie puternică, neprihănirea lui Dumnezeu este demonstrată în credincios. Aceasta „prin har… prin ’credinţa lui Isus’ (Apoc. 14:12). Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (Efes. 2:8).

Pavel a fost foarte clar în legătură cu modul în care el a primit evanghelia. Evanghelia pe care el a predicat-o nu era de obârşie omenească, nici primită de la oameni, nici învăţată de la ei, ci a venit prin descoperirea lui Isus Hristos atunci când Dumnezeu a găsit cu cale să-L descopere pe Fiul Său în el (Gal. 1:11, 12, 15, 16).

Evanghelia este legea în Hristos. Evanghelia este Însuşi Isus Hristos.

Unul dintre solii 1888, despre care Ellen G. White a spus că au avut acreditare cerească, a scris: „Astfel suntem pe deplin încredinţaţi că evanghelia înseamnă a-L face cunoscut pe Hristos în oameni. Sau, mai degrabă, evanghelia este Hristos în oameni, iar predicarea ei este a le face cunoscută oamenilor posibilitatea locuirii lui Hristos în ei. ... Taina lui Dumnezeu este Dumnezeu descoperit în trup. Atunci când îngerii le-au făcut cunoscută păstorilor naşterea lui Isus, ei anunţau că Dumnezeu a venit la om în trup; şi atunci când s-a spus că aceasta trebuie să fie o veste bună pentru toţi oamenii, s-a arătat că taina lui Dumnezeu locuind în trup omenesc trebuia vestită tuturor oamenilor, şi repetată în toţi aceia care urmau să creadă în El” (E.J. Waggoner, The Present Truth, 5 mai 1896).

 

Evanghelia este întotdeauna mântuire în prezent: Astfel, „orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos este venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte că Isus Hristos este venit în trup, nu este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:2, 3; traducere din engleză – n.tr.). Observaţi din nou folosirea timpului prezent. Nu este suficient să mărturisim că Isus Hristos a venit în trup; aceasta nu va mântui pe nimeni. Trebuie să mărturisim dintr-o cunoaştere pozitivă că Isus este chiar acum venit în trup, şi atunci suntem ai lui Dumnezeu. Hristos a venit în trup în urmă cu optsprezece secole, pentru a demonstra posibilitatea. Ceea ce a făcut o dată poate să facă din nou. Cel care neagă posibilitatea venirii Sale în trupul omului acum, neagă posibilitatea ca El să fi venit vreodată în trup.

Aşadar, partea noastră este smerirea minţii pentru a mărturisi că suntem păcătoşi; că în noi nu este nimic bun. Dacă nu facem acest lucru, atunci adevărul nu este în noi; dar dacă facem acest lucru, atunci Hristos, care a venit în lume cu scopul principal de a-i mântui pe păcătoşi, va veni şi va locui în noi, şi atunci adevărul chiar va fi în noi. Atunci desăvârşirea se va manifesta în mijlocul nedesăvârşirii. Va exista plinătate în mijlocul slăbiciunii. Căci noi avem „totul deplin în El” (Col. 2:10). El a creat toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale, şi de aceea poate să ia oamenii, care nu sunt nimic, şi să-i facă să laude slava harului Său (Efes. 1:6). „Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin” (Rom. 11:36)” (Waggoner, The Present Truth, 18 mai 1893).

 

Evanghelia crează ucenici prin cruce: Căci dragostea (agape a) lui Hristos ne strânge [constrânge; n.tr.]; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (2 Cor. 5:14, 15). „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Gal. 2:20).

 

Evanghelia îi înzestrează pe ucenici cu agape (2 Cor. 5:16, 17, 20, 21):

Versetul 16: „Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii.” Învăţăm să-i vedem pe alţii cu „ochii agape”.

Versetul 17: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. ...Iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Biblia vrea să spună exact ceea ce spune – noi devenim o făptură nouă şi acum este la fel de natural să umblăm în Duhul aşa cum înainte era natural să umblăm în firea pământească. Această putere care ne recrează este agape a lui Dumnezeu. Ea crează în noi ceea ce nu exista înainte. Noi suntem lucrarea Lui (Efes. 2:10), şi credinţa Lui, lucrând prin dragoste, împlineşte lucrarea lui Dumnezeu în noi (Gal. 5:6).

Versetul 20: Noi suntem făcuţi „trimişi împuterniciţi [ambasadori; n.tr.] ai lui Hristos,”

Versetul 21: Pentru ca „să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”

 

Evanghelia le încredinţează o misiune ucenicilor: Isus rezumă evanghelia şi misiunea în rugăciunea Lui către Tatăl, care se găseşte în Ioan 17:

Versetul 6: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume.”

Versetul 11: „Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume...”

Versetul 14: „Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.”

Versetul 18: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.”

 

Noi suntem chemaţi să ieşim din lume, şi totuşi să rămânem în ea. Nu mai suntem din lume, şi totuşi suntem trimişi înapoi la ea.

Ucenicia din vremea sfârşitului nu va fi cu nimic diferită de ucenicia din oricare altă perioadă istorică, pentru că ucenicia înseamnă întotdeauna a-L urma în prezent pe un Mântuitor actual.