Noul nostru studiu de la Şcoala de Sabat conţine o întrebare în primul paragraf: „La ce ne foloseşte dacă cei care se botează părăsesc biserica în scurt timp?” Aceasta este realitatea!

A venit vremea ca noi, ca biserică, să depăşim obsesia „sunt bogat, m-am îmbogăţit” în ceea ce priveşte aşa-zisul nostru succes reprezentat de numărul mare de botezuri; avem nevoie să punem această întrebare simplă.

Expresia „în scurt timp” poate fi omisă: „La ce ne foloseşte dacă cei care se botează părăsesc biserica la un moment dat? Chiar în timpul marii probe a semnului fiarei?”

Ne putem bucura de rapoartele pe care le trimitem la conferinţă, dar să nu uităm că „lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (1 Cor. 3:13).

Putem reformula întrebarea: „La ce ne foloseşte dacă cei care se botează nu fac decât să îngroaşe numărul membrilor încropiţi? Care este progresul pe care îl înregistrăm?”

De fapt, problema este serioasă: fie grăbim şi încheiem lucrarea evangheliei, fie continuăm istoria de 120 de ani de amânare a „nunţii [glorioase a] Mielului” (Apoc. 19:7, 8). În urmă cu 120 de ani Domnul Isus a dorit să-i propună „femeii” colective pe care o iubeşte: „Hai să ne căsătorim!” Tot cerul aştepta să tresalte de bucurie „căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit” (Apoc. 19:7). Dar nu, încă nu.

Noi, ca biserică mondială suntem în realitate o „carte” care se scrie despre „ucenicie.” Ultimul capitol este despre o „ucenicie” atât de matură, atât de completă,

încât îi pregăteşte pe „ucenicii” din întreaga lume pentru încheierea timpului de probă, îi pregăteşte să reziste în timpul celor şapte plăgi, îi pregăteşte să facă faţă încercării finale de la încheierea timpului de probă. Aceasta va fi „ucenicie” la cel mai înalt nivel.

Studiul întreabă care este relevanţa lui Matei 5:13-16 pentru noi, în legătură cu „[lăsaţi] să lumineze şi lumina voastră” etc. Eu aş sugera că punctul central se găseşte în cuvântul „lăsaţi” [engl., n.tr.]. Acest cuvânt ne arată că Domnul este gata să facă ceva dacă noi Îl lăsăm să facă acel lucru. El nu îl poate face fără permisiunea noastră sau, ca să ne exprimăm altfel, fără cooperarea noastră.

Şi ajungem astfel faţă în faţă cu realitatea bisericii noastre. Ideea exprimată în „[lăsaţi] să lumineze şi lumina voastră” era „adevăr prezent” în urmă cu 120 de ani când Domnul era gata să facă să lumineze lumina „noastră” într-o lume întunecată, luminând pământul cu slava celui de-al patrulea înger din Apocalipsa 18:1-4. (Amintiţi-vă că atunci când Apocalipsa vorbeşte despre îngeri cu o solie, poporul lui Dumnezeu este cel care transmite solia.)

Dar care era acea „lumină” pregătită pentru ca cerul să o sporească, să o facă să strălucească într-o lume întunecată la acea vreme? Serva Domnului a spus că noi eram la fel de uscaţi ca şi piscurile Ghilboa, care nu primiseră nici rouă, nici ploaie. Pentru a aduce vindecare şi unitate în biserica mondială, „Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis o foarte preţioasă solie” (Mărturii pentru predicatori, pag. 91), care era (şi continuă să fie) solia de acum 120 de ani. Fiecare studiu de la Şcoala de Sabat şi fiecare serviciu de închinare din perioada 1888 erau „uscate.” Domnul nu Şi-ar fi permis niciodată să sporească lumina lor din acea vreme asupra lumii! Ci El aştepta să strălucească „lumina” care a sosit în 1888.

Să observăm cum acest verb – „a lăsa” – conţine evanghelia: Domnul lucrează activ, şi aşteaptă ca noi să-L „lăsăm” să facă ceea ce doreşte să facă. „[Lăsaţi] pacea lui Hristos... să stăpânească în inimile voastre” (Col. 3:15, KJV); acea „pace” va stăpâni acolo dacă noi nu o vom împiedica prin necredinţa noastră! „[Lăsaţi] Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea” (vers. 15, KJV). Adică, lăsaţi studiul de la Şcoala de Sabat să găsească un loc în inima voastră; cercetaţi fiecare verset, subliniaţi-vă Biblia, scrieţi notiţe pe margine dacă puteţi. O, cum va deveni Biblia ta o nouă carte pentru tine! Va avea o legătură personală cu tine. (Costă? Doar o dată; şi, desigur, o Biblie personală pentru o viaţă îşi merită preţul.)

Vei învăţa să iubeşti Biblia. O vei lua mereu cu tine la Şcoala de Sabat şi la serviciile de închinare. Atunci când vei prinde o rază de lumină, o vei sublinia în Biblia ta. Aceasta va fi experienţa ta de construire a unei case proprii „pe stâncă,” pentru ca ploaia, inundaţiile şi vântul să nu o poată dărâma (vezi Mat. 7:15-20, studiul de marţi).

În studiul de miercuri, ni se prezintă suferinţa şi împotrivirea cu care trebuie să se confrunte urmaşii lui Hristos. Dar să observăm: o astfel de persecuţie nu ar trebui manifestată niciodată de către „biserica rămăşiţei” din profeţia biblică! Însă trebuie să fim pregătiţi să ne confruntăm cu tot ceea ce Domnul permite să vină în viaţa noastră.

În studiul de joi vedem prefigurarea soliei marii strigări care, la sfârşit, va lumina pământul cu slavă: cei „şaptezeci” pe care Isus i-a trimis doi câte doi erau propriile lor mijloace TV, radio şi de satelit pentru vestirea evangheliei. Adevărul era în inimile lor; el nu putea fi scos de acolo; el pur şi simplu trebuia să strălucească. Aceasta se va întâmpla din nou atunci când pământul va fi luminat cu slava soliei celui de-al patrulea înger din Apocalipsa 18:1-4.

În concluzie, permite-mi, te rog, să fac un apel de a acorda o atenţie deosebită ultimei note din studiul de vineri, aparţinând lui William Barclay. El a fost un cercetător atent al Bibliei. Această notă merită să fie decupată şi lipită la finalul Bibliei tale preţioase.