În Burma, Adoniram Judson zăcea într-o închisoare
infectă, cu gleznele legate cu lanţuri de un buştean de
bambus. Un coleg de celulă, care afişa un zâmbet
batjocoritor, spuse: „Dr. Judson, ce mai spui despre
perspectiva convertirii păgânilor?” El a răspuns de
îndată: „Perspectiva este la fel de clară ca şi
făgăduinţele lui Dumnezeu.” Într-adevăr, Dumnezeu i-a
făgăduit lui Avraam, el însuşi chemat de Dumnezeu afară
din Babilon: „...Toate familiile pământului vor fi
binecuvântate în tine” (Gen. 12:3). Potenţialul
ucenicilor ca urmaşi ai lui Isus este universal.
Isus S-a abătut din drum pentru a intra în teritoriu
păgân ca să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi. El
i-a promis femeii samaritene, la fântână, apa vieţii
care va curge de la El către ea ca un izvor neîntrerupt
de curăţire de păcat; şi că va fi martor, ca ucenic al
Mântuitorului (Ioan 4:14). Isus oferă apa care răspunde
oricărei nevoi.
Ea a fost dornică să ducă apa lui Isus în sat. Etnia
iudaică a lui Isus a trecut în plan secund atunci când
ea a înţeles că acesta era Mesia, cel trimis de Dumnezeu
(Ioan 4:25). Faptul că Isus i-a spus tot ceea ce făcuse
ea în trecut era o dovadă convingătoare pentru ea că El
era profetul, preotul şi împăratul uns de Dumnezeu.
Mărturia ei faţă de localnici a fost atât de mişcătoare,
încât le-a fost trezit interesul de a-L vedea cu ochii
lor pe Isus; iar declaraţia lor a fost că El era
„într-adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii” (Ioan 4:42).
Este pur şi simplu uluitor! Ei nu au văzut în El un
„aspirant” la rolul de Mântuitor, ci pe „Mântuitorul
lumii.” Oricare ar fi fost prejudecăţile etnice care
existau între iudei şi samariteni, toate au fost
demontate de farmecul lui Isus, iar ei au devenit
ucenicii Lui. Ucenicia faţă de Isus depăşeşte
apartenenţa etnică.
Din nou, Isus a mers într-o călătorie misionară pe
coasta canaanită a Tirului şi Sidonului. Exista cineva
acolo care trebuia chemat să fie ucenicul Lui. Această
femeie siro-feniciană era un închinător păgân la Baal.
Fără urmă de îndoială, aceasta condusese la faptul că
fiica ei era posedată de demoni. La trei mile nord-vest
de Sidon se găsea un templu închinat lui Esmun, zeul
vindecării. Evident, toate eforturile de exorcizare
făcute pe plan local fuseseră în zadar. Dragostea
acestei mame pentru fiica ei trebuie să fi agonizat
având în vedere această robie demonică.
Dragostea unei mame este imposibil de înfrânt. Cu ani în
urmă, o tânără mamă îşi croia drum pe dealurile din
South Wales, purtându-şi în braţe bebeluşul, atunci când
a fost surprinsă de un viscol orbitor. Nu a mai ajuns
niciodată la destinaţie. Atunci când viscolul a încetat,
trupul ei a fost găsit sub o movilă de zăpadă. S-a
descoperit că înainte de moartea ei, şi-a dat jos toate
hainele şi şi-a înfăşurat copilul cu ele. Atunci când
copilul a fost dezvelit, spre marea surpriză a celor
care îl găsiseră, era în viaţă şi sănătos. Ea îşi
acoperise copilul cu trupul ei şi îşi dăduse viaţa
pentru el, arătând profunzimile dragostei ei de mamă.
Aceasta este o dragoste ca a lui Dumnezeu – o dragoste
hotărâtă, jertfitoare.
Dacă răspunsul lui Isus la cererea acestei mame de
vindecare pare dur şi insensibil, este doar o aparenţă.
Căci scopul Lui în testarea credinţei femeii nu era doar
de a întări şi concentra percepţia ei asupra Lui, ci de
a-i învăţa pe ucenici că printre neamuri trebuiesc
găsiţi adevăraţii israeliţi (Mat. 15:24). Misiunea Lui
şi a lor trebuia să se extindă dincolo de graniţele
ţării lor.
A numit-o Isus pe această femeie canaanită câine (Mat.
15:26)? El nu a spus niciodată că ea era un
câine! Parabola Lui era doar o introducere de care ea
avea nevoie pentru a apuca sabia din mâna lui Isus şi a
marca argumentul în favoarea ei. Chiar şi căţeii au
dreptul la resturile de la masă, şi aceasta ar fi
suficient din mâna Ta ca să-mi vindeci fiica. Astfel, ea
a demonstrat că era una din „oile pierdute ale casei lui
Israel” (Mat. 15:24). Credinţa ei în Isus a biruit.
Răspunsul aprobator al lui Isus pentru ea a fost: „O,
femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti”
(Mat. 15:28).
Credinţa în făgăduinţele lui Dumnezeu a fost mereu pusă
la probă. Avraam, Iacov, David, Estera, Daniel, Maria,
şi atâţia alţii, au fost supuşi la încercări puternice
pentru a putea fi curăţiţi de toată zgura şi pregătiţi
pentru intrarea în împărăţie. Dacă ucenicii ar fi
învăţat această lecţie valoroasă de la urmaşa canaanită
a lui Isus, ei ar fi fost pregătiţi pentru răstignirea
Învăţătorului lor. Ea a exercitat ceea ce-i dăruise
Dumnezeu – o credinţă neclintită – în „[Domnul], Fiul
lui David” (Mat. 15:22). Dumnezeu îi făgăduise lui
David, în legământul Său cel veşnic, că nu-i va lipsi
niciodată un urmaş care să stea pe tronul său; şi ea a
recunoscut în Isus acel moştenitor de drept. Printr-o
astfel de autoritate împărătească, Isus putea să
exorcizeze demonii din fiica ei, şi chiar a făcut acest
lucru.
Într-o carte despre relaţiile distruse şi inimile
frânte, există o povestire despre vânzătorii ambulanţi
din Hong Kong. În mijlocul tuturor vânzătorilor
agresivi, agitaţi, care încercau să vândă tot felul de
lucruri, un om stătea liniştit lângă căruciorul lui.
Atunci când a fost întrebat ce vinde, a răspuns: „Nu
vând nimic. Eu cumpăr lucruri. Cumpăr lucruri defecte.
Bucuria mea este de a repara ceea ce este stricat.” [1]
Isus este printre noi ca unul care cumpără lucruri
defecte pentru a le repara. Isus găseşte bucurie în
vindecarea şi salvarea oamenilor cu inimile zdrobite.
„The 1888 Message Study Committee” găseşte bucurie în
studierea soliei „foarte preţioase” pe care Domnul, „în
marea Sa milă, a trimis-o” în urmă cu 120 de ani. Ea
este solia care repară toate „lucrurile” distruse care
au legătură cu lucrarea lui Dumnezeu.
______________
[1] Terry Hershey,
Beginning Again: Life After a Relationship Ends (Cum
să o iei de la început: Viaţa după ce se încheie o
relaţie), pag. 10-11.
