Costul uceniciei constă în orice ar însemna “totul” pentru tine.

În studiul de săptămâna trecută, când a fost abordat de tânărul bogat, Isus nu a contrazis direct pretenţia lui de a fi păzit toate poruncile. El pur şi simplu i-a demonstrat că nu renunţase la tot pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Pentru tânărul bogat, „totul” însemna marea lui bogăţie. „Totul” are semnificaţii diferite pentru fiecare dintre noi.

Fiecare dintre femeile din studiul acestei săptămâni ştia deja câte ceva despre Isus înainte de momentul de „criză.” Ele toate au hotărât că „tot” ce preţuiau ele putea fi aruncat în ţărână pentru a-L urma pe Isus.

Mariei, mama lui Hristos, i s-a cerut să sacrifice singurul lucru de valoare pe care îl avea o tânără săracă din societatea ei – reputaţia ei nepătată. Faptul de a fi însărcinată înainte de căsătorie aproape că făcea imposibil ca ea să se mai poată căsători. Dacă Domnul nu ar fi intervenit, Iosif s-ar fi despărţit discret de ea. În acea vreme, o mamă necăsătorită avea puţine opţiuni, cea mai obişnuită fiind prostituţia.

Maria nu era însărcinată atunci când îngerul a venit la ea. Erau multe întrebări practice care i-ar fi putut distruge credinţa. Dacă ar fi refuzat, cerul i-ar fi respectat dorinţa. În schimb, ea a ales să creadă că fusese aleasă să facă parte dintr-o unire tainică între omenesc şi divin. Dacă ar fi ţinut la „slava” pământească a purităţii şi castităţii, ce binecuvântare ar fi pierdut.

Femeia care avea o scurgere de sânge a riscat o ruşine publică gravă în cazul în care i se cerea să-I explice situaţia ei lui Isus. El era permanent înconjurat de mulţime, aşa că orice explicaţie ar fi oferit, ea ar fi fost auzită de toţi.

În societatea iudaică, unui bărbat nu i se permitea să aibă relaţii cu o femeie „necurată” (vezi Lev. 15:19-33). Dacă această stare ar fi început înainte ca ea să se căsătorească, probabil că nu s-ar mai fi căsătorit niciodată. În plus pe lângă ruşinea publică, ea a riscat o mare mânie din partea mulţimii, căci orice lucru care s-ar fi atins de hainele ei era considerat necurat timp de şapte zile. Atunci când a recunoscut că singura ei speranţă era Hristos, chiar şi teama de ruşinea şi mânia publică a fost părăsită.

Femeia de la fântână avea multe secrete care o urmăreau probabil într-un fel sau altul în fiecare zi. Deşi nu ea a venit la Isus, de îndată ce El i-a câştigat încrederea, ea a fugit să le spună şi vecinilor despre El. Nu i-a mai păsat de reputaţia pe care o avea – a spus tuturor că Isus îi cunoştea toate tainele. De îndată ce a renunţat la „tot,” a devenit ucenic.

Dintre femeile amintite în studiul nostru, Marta este singura care a primit un comentariu negativ, dar blând din partea lui Isus. Ea a permis ca dorinţa de a avea o viaţă frumoasă şi casă bine administrată să o ţină departe de ucenicie. Era atât de orbită încât nu putea să vadă că Maria făcuse o alegere mai bună. Poate că Marta gândea că „curăţenia însoţeşte evlavia,” dar Isus nu a vrut să spună acest lucru. El vrea ca noi să avem o viaţă pusă la punct şi ordonată, dar nu cu preţul uceniciei. Povestea lui Lazăr ne arată finalul fericit în cazul Martei. Ea I-a spus lui Isus: „Da, Doamne... cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume” (Ioan 11:27). Orice ar fi reprezentat „totul” pentru ea, a fost dispusă să facă această declaraţie puternică de credinţă înaintea Celui care a provocat-o în legătură cu nevoia ei de a deţine controlul în viaţa ei.

Deşi studiul nu o menţionează pe Maria Magdalena, ea este cea pe care Isus o laudă faţă de Marta. Maria nu avea nimic de pierdut. Ea reprezenta tot ce era mai rău în societatea de atunci. Dar văzusee ceva ce nimeni altcineva nu mai văzuse. Ea văzuse şi înţelesese, cel puţin parţial, crucea. Ştia că fusese iertată mult şi că-I datora totul Domnului şi Învăţătorului ei. Acceptase orice batjocură, dispreţ şi ridiculizare care trebuie să fi fost manifestate la adresa ei de dragul de a fi aproape de Isus. În grădină, după ce El a murit, a riscat să fie arestată, şi chiar mai mult, de către soldaţii care păzeau mormântul, căci avea nevoie să fie aproape de El.

Înţelegerea ei cu privire la cruce nu a venit fără luptă. Dar Isus a fost răbdător pe parcursul celor şapte ocazii. De fiecare dată când păcatul o biruia, Maria continua să-şi pună încrederea în Isus. Ea a învăţat lecţia „să aveţi în voi gândul [engl: mintea; n.tr.] acesta, care era şi în Hristos Isus.”

Noi credem că este nevoie să ne rugăm pentru puterea de a birui ispita, de a câştiga biruinţa asupra păcatului. Dar această luptă a fost deja câştigată: Hristos a obţinut biruinţa şi vrea să ne-o dea şi nouă. Biruinţa Lui este suficientă pentru noi; nu este nevoie să repetăm istoria Lui. Cum acceptăm biruinţa Lui? Rugăciunea este simplă: „Doamne, dă-mi gândul [engl: mintea; n.tr.] lui Hristos. Eu nu am nicio putere în mine însumi pe care Tu să o poţi spori; am nevoie de o deplină recreare a minţii şi voinţei mele.” Atunci, alege să crezi că El îţi dă ceea ce ai nevoie şi laudă-L pe Dumnezeu pentru Darul Său extraordinar!