Când vine vorba despre ucenicie, până la
urmă fiecare om nu are de luat decât o singură decizie;
şi această decizie nu are decât două opţiuni – da sau
nu. (A amâna înseamnă a spune nu.) Totuşi Dumnezeu a
aşezat întreaga rasă omenească în Hristos înainte de
întemeierea lumii (Efeseni 1); deşi suntem în Hristos
(în sens pur juridic) în momentul în care ne naştem, la
un moment dat pe parcursul experienţei noastre, Dumnezeu
ne confruntă cu întrebarea: “Vrei să fii ucenicul Meu?
Există ceva în viaţa ta care te va distruge. Există o
vină sau un defect în caracterul tău pe care trebuie
să-l îndepărtez – să pun în loc faptele Mele
neprihănite. Mă laşi să fac acest lucru? Crezi?”
Ce facem?
Cât de bun eşti la inventat scuze? “Sunt
ocupat acum.” (Eşti atât de ocupat cu lucrarea Domnului
încât nu ai timp pentru Domnul lucrării?) “Ce este
greşit în a…?” (Poate că nimic. Dar cine este pe primul
loc în viaţa ta? Ce vrea Dumnezeu? Ne închinăm
noi aşa cum vrea El? Sau ne închinăm Domnului în
felul nostru, închinându-ne de fapt eului?) “Păi
cutare s-a comportat aşa iar eu trebuie să-i răspund pe
măsură.” (Şi cine spuneai că-ţi controlează
viaţa?)
Au existat oameni care erau pe punctul de
a deveni ucenici şi care s-au scuzat asemănător faţă de
Isus, iar El le-a răspuns: “Lăsaţi morţii să-şi îngroape
morţii.” Şi “vulpile au vizuini…” Pentru fiecare
situaţie există un răspuns diferit pornind de la piatra
de poticnire a individului. Cui te închini? Care este
idolul tău?
Există o veche zicătoare: „Nu eşti
responsabil decât pentru acele lucruri cărora le poţi
spune da sau nu.” Îmi place, pentru că ea
plasează responsabilitatea deciziilor noastre direct
asupra celui care le ia. Noi deţinem controlul suprem
asupra a ceea ce ni se întâmplă în final. Eu nu pot
controla ceea ce fac alţii, dar pot lua decizii
personale.
Atunci când Dumnezeu vine la tine şi
spune: „Există ceva în viaţa ta care te va distruge.
Există o vină sau un defect în caracterul tău pe care
trebuie să-l îndepărtez – să pun în loc faptele Mele
neprihănite. Mă laşi să fac acest lucru?” spune DA de
îndată. Căci a spune „nu” şi a continua să spui „nu” te
va conduce până la urmă la a-ţi dori să-L ucizi pe
Dumnezeu (Mat. 26, Apoc. 20). Aşadar, te încurajez să
spui DA – şi să o spui serios.
Să-i permitem unuia dintre solii 1888,
A.T. Jones, să o spună în felul său unic:
„Ei bine, am citit versetele: ’El S-a dat
pe Sine Însuşi pentru noi.’ Ne-a cumpărat. Pe câţi
dintre noi? [Adunarea: ’Pe toţi.’] Când a făcut
acest lucru? [Adunarea: ’Înainte de întemeierea lumii.’]
Ce fel de oameni eram noi înainte de întemeierea
lumii?... Ce a cumpărat El atunci? Ne-a cumpărat pe noi,
şi tot ceea ce ne aparţinea. Şi pentru că a
cumpărat ceea ce ne aparţinea, a cumpărat
păcatele noastre. Isaia descrie acest lucru – răni,
vânătăi şi carne vie; nimic nu-i sănătos. Nu-i aşa?...
Ei bine, să mergem puţin mai departe. El
S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre; dar peste tot
găsim aceeaşi idee: El nu va lua păcatele noastre – deşi
le-a cumpărat – fără permisiunea noastră.
Analizaţi şi mai profund acest lucru, ducând ideea mai
departe. Pentru ale cui păcate „S-a dat El pe Sine”?
[Adunarea: ’Pentru ale noastre.’] Ale cui erau ele?
[Adunarea: ’Ale noastre.’] El S-a dat pe Sine pentru
ele. Iar ele fiind ale noastre, cui S-a dat El pe
Sine atunci când le-a cumpărat? [Adunarea: ’Nouă.’] El
mi S-a dat mie, pentru păcatele mele?
[Adunarea: ’Da.’] Atunci mie îmi aparţine veşnic
alegerea dacă prefer să rămân cu păcatele mele în locul
Lui, nu-i aşa? [Adunarea: ’Da.’] Aceasta este alegerea
pe care trebuie să o fac, nu-i aşa? [Adunarea: ’Da.’]
Este aceasta alegerea pe care trebuie să o faceţi şi
voi? [Adunarea: ’Da.’] Ce preferaţi să aveţi, păcatele
voastre sau pe Hristos? [Adunarea: ’Pe Hristos.’] Atunci
de acum înainte mai poate exista vreo ezitare în a
renunţa la tot ceea ce Dumnezeu ne arată că este păcat?
Veţi renunţa la el când vă va fi descoperit? Atunci când
păcatul vă este descoperit, spuneţi: ’Prefer să-L am pe
Hristos în locul acestuia.’ Şi renunţaţi la el
[Adunarea: ’Amin.’] Pur şi simplu spuneţi-I Domnului:
’Doamne, aleg acum; fac acum schimbul; Te aleg pe Tine;
păcatul a dispărut – acum am ceva mai bun.’ Mulţumiţi-I
Domnului! Şi atunci care este motivul pentru care cineva
ar fi descurajat în legătură cu păcatele noastre?
Acum, unii dintre fraţi au făcut acest
lucru. Ei au venit aici liberi; dar Duhul lui Dumnezeu
le-a descoperit ceva ce nu mai văzuseră. Duhul lui
Dumnezeu a pătruns mai adânc decât înainte şi a scos la
iveală lucruri pe care nu le mai văzuseră niciodată mai
înainte; şi atunci, în loc să-I mulţumească Domnului că
s-a întâmplat acest lucru, să renunţe la păcat şi să-I
mulţumească Domnului că au parte de El mai mult decât
înainte, au început să se descurajeze. Ei au spus: ’O,
ce voi face? Păcatele mele sunt aşa de mari.’ În acel
moment ei l-au lăsat pe Satana să aducă un nor asupra
lor, şi să-i arunce în descurajare, iar întâlnirile nu-i
ajută cu nimic, zi după zi...
Dacă Domnul ne-a descoperit păcate care
nici prin gând nu ne trecuseră mai înainte, aceasta nu
face decât să arate că El pătrunde în profunzimi, şi
până la urmă va ajunge pe fundul gropii; şi când găseşte
şi ultimul lucru care este murdar sau pătat, care nu se
află în armonie cu voinţa Lui, El îl scoate la
suprafaţă, ni-l arată, iar noi spunem: ’Prefer să-L am
pe Domnul în locul acestui păcat,’ apoi lucrarea este
completă şi sigiliul Dumnezeului cel viu poate fi pus pe
caracterul nostru...
Ce preferaţi, să aveţi perfecţiunea,
plinătatea desăvârşită a lui Isus Hristos, sau să aveţi
mai puţin de-atât, cu unele dintre păcatele voastre
acoperite astfel încât să nu ştiţi nimic despre ele?...
Astfel, El trebuie să sape până în locuri atât de adânci
cât nici nu ne-am imaginat vreodată, pentru că noi nu ne
putem înţelege inimile. Dar Domnul cunoaşte inima. El
încearcă conştiinţa. El va curăţi inima şi va aduce la
suprafaţă rămăşiţele nelegiuirii. Lăsaţi-L să continue,
fraţii mei; lăsaţi-L să continue lucrarea de cercetare.
Şi când aduce înaintea noastră păcatele noastre, fie ca
inima noastră să spună: ’Doamne, Tu Te-ai dat pe Sine
Însuţi pentru păcatele mele; o, Te primesc pe Tine în
locul lor.’ Păcatele au dispărut, iar eu mă bucur în
Domnul. Fraţilor, să fim sinceri cu Domnul şi să-L
tratăm aşa cum Îşi doreşte” (Buletinul Conferinţei
Generale, 1893, pag. 403, 404; Solia îngerului al
treilea, pag. 119-120).
Ce mai aşteptăm? Spuneţi-I „Da” lui
Dumnezeu acum, şi experimentaţi adevăratele bucurii ale
uceniciei – astăzi! Ele sunt deja ale noastre;
acum le puteţi avea, le puteţi conştientiza
în experienţa voastră.
