Tema profeţiei lui Osea este dragostea lui Dumnezeu pentru mireasa Lui. Folosind alegoria căsătoriei, Osea este tipul lui Hristos ca viitor Mire care aşteaptă ca mireasa Lui să se pregătească. Gomera îi înfăţişează pe păcătoşii răzvrătiţi care resping în mod repetat gesturile de dragoste ale Mirelui, dar în final Îl primesc. Ea nu mai este despărţită de identitatea soţului ei.

„’În ziua aceea,’ zice Domnul, ’Îmi vei zice Ishi [soţul Meu] şi nu-Mi vei mai zice Baali” (Osea 2:16, NAS).

La început, Dumnezeu a dorit ca poporul Său să fie una, dar din cauza acceptării unui alt domn prin răzvrătirea omului în grădina Eden, a avut loc „marele divorţ.” Cuvântul ebraic din Geneza 3:24 care este tradus cu „a izgonit” este cuvântul folosit pentru „divorţ,” similar cu ceea ce i s-a cerut lui Avraam să facă cu Agar. Din Eden, Dumnezeu a afirmat şi a reafirmat în diferite feluri făgăduinţa de a repara cea mai intimă relaţie. Nu este de mirare că Satana a atacat în mod special toate aspectele căsătoriei pentru a perverti înţelegerea noastră despre relaţia pe care Dumnezeu doreşte să o aibă cu poporul Său.

Porunca adresată lui Osea de a-şi lua de soţie o prostituată are ca scop ilustrarea batjocurii personale pe care a experimentat-o Dumnezeu de fiecare dată când oamenii au ales să meargă după alţi dumnezei. Nu ştim sigur dacă ea era prostituată la început, când s-a căsătorit cu Osea, dar ştim că el a rămas cu ea chiar şi după ce ea s-a rătăcit. Gomera le atribuia orbeşte iubiţilor ei toate binecuvântările de care se bucura datorită căsătoriei ei cu Osea. Ca şi Laodicea, ea avea nevoie să afle cât de oarbă era. În acest scop, Dumnezeu a făcut ceea ce face pentru toţi copiii Săi rătăcitori.

„De aceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi astupa cu un zid, ca să nu-şi mai afle cărările. Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi. Apoi va zice: ’Hai să mă întorc iarăşi la bărbatul meu cel dintâi, căci eram mai fericită atunci decât acum!’” (Osea 2:6, 7; vezi şi 3:5).

Dumnezeu face în aşa fel încât să fie greu să te pierzi, folosind toate resursele Sale de a-Şi convinge poporul să se întoarcă la El. Acest limbaj se aseamănă cu solia lui Ilie, prin care Dumnezeu le-a întors din nou inimile (1 Împ. 18:37, Mal. 4:6). Dumnezeu Îşi pregăteşte mireasa pentru a se întoarce la El. La fel cum s-a întâmplat cu acea copilă din Ezechiel 16, pe care Dumnezeu a luat-o din nimic şi a făcut-o o femeie frumoasă, „la vremea dragostelor” (vers. 8), Dumnezeu îi cere lui Osea să o ia pe Gomera de la cel mai de jos nivel al societăţii. Tot ce avea el pentru a o atrage şi a o păstra erau dragostea şi purtarea de grijă. El nu a închis-o, nici nu a folosit forţa pentru a o ţine lângă el. Tot ce a făcut a fost să meargă răbdător după ea atunci când ea decidea să-i fie necredincioasă. El nu a târât-o înapoi, lovind-o şi ţipând la ea. A atras-o cu dragoste şi bunătate. Aceasta este imaginea Dumnezeului nostru, nu forţa – doar agape, care creează valoare în cel către care este îndreptată.

Mai departe, în cartea lui Osea, Dumnezeu se plânge că ei au refuzat să se întoarcă la El, şi nu au recunoscut că:

„Şi totuşi Eu am învăţat pe Efraim să meargă şi l-am ridicat în braţe; dar n-au văzut că Eu îi vindecam. I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am plecat spre ei şi le-am dat de mâncare” (Osea 11:3, 4).

Solia despre Hristos, neprihănirea noastră, dată bisericii noastre în 1888, ne ajută să înţelegem povestea lui Osea. Dumnezeu nu este un tiran care ne cere să păzim poruncile Lui scrâşnind din dinţi şi luptând împotriva voinţei noastre. Descoperind cine este El în realitate, Cel care L-a trimis pe singurul Său Fiu ca să moară pentru noi, nişte Gomere rebele, suntem aduşi înapoi la Dumnezeu. Fiul descoperă mai mult din caracterul lui Dumnezeu atunci când înţelegem că El a luat natura noastră căzută (dar nu a păcătuit), şi a acceptat să fie dat pentru totdeauna rasei noastre răzvrătite. Identificarea lui Osea cu cineva de o condiţie atât de joasă ne aminteşte de cât de mult a coborât Hristos atunci când a venit „într-o fire asemănătoare cu a păcatului.”

Din nefericire, chiar şi cu toată învăţătura insistentă din partea Duhului Sfânt, există oameni care resping în mod conştient darul dragostei. Dumnezeu respectă alegerea individului, dar, plin de suferinţă, strigă:

„Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo?” (Osea 6:4); „Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele?” (11:8; vezi Mat. 23:37).

Totuşi, la fel ca şi copila înfrumuseţată din Ezechiel 16, noi respingem făgăduinţele şi binecuvântările lui Dumnezeu, preferând să depindem de neprihănirea pe care încercăm să o realizăm prin propriile noastre fapte. Suntem atât de orbi, încât credem că avantajele şi binecuvântările pe care Dumnezeu ni le-a dat, nouă şi bisericii, se datorează „lucrării” pe care noi o facem pentru Domnul. Cât timp ne vom mai închina la „baalul” neprihănirii noastre prin fapte, spunând împreună cu Laodicea că ne-am îmbogăţit şi nu ducem lipsă de nimic?

În timp ce parcurgeţi acest studiu, dedicaţi timp cărţii lui Osea. Comparaţi curvia Gomerei cu aceea a copilei din Ezechiel. Este ceva ce n-a făcut Dumnezeu pentru a le câştiga credincioşia? Cereţi-I lui Dumnezeu să vă dea credinţa că El este capabil să realizeze ceea ce spune: „cât [eşti încă] în sângele tău: ‚Trăieşte!’” [Cornilescu: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!”; n.tr.] (vers. 6). La fel ca Boaz şi Rut, primiţi haina de logodnă pe care El o întinde peste goliciunea voastră, şi făgăduinţa pe care v-o face că sunteţi ai Lui (vers. 8). Credeţi că Dumnezeu se referă şi la voi atunci când spune:

„Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!” (Osea 14:4-7).