Există multe povestiri în Biblie cu ale căror personaje ne putem identifica. Obişnuim să spunem că şi noi am greşit la fel ca persoana respectivă sau că am biruit la fel ca un anumit personaj biblic. Personal, nu îmi amintesc să fi auzit pe cineva spunând că seamănă cu David sau Bat-Şeba. Cu siguranţă, eu n-am considerat niciodată că aş semăna cu ei.

Această atitudine (de mulţumire de sine) îmi aminteşte de povestirea pe care a spus-o Isus în Luca 18:9-14 despre doi oameni care au mers să se roage. Dacă spunem: „Eu nu sunt ca David şi Bat-Şeba,” se pare că ne identificăm cu fariseul. Dacă ne identificăm cu fariseul, nu vom primi îndreptăţirea.

Atunci când vedem păcatul aşa cum l-a văzut Isus, recunoaştem că de multe ori am urât pe cineva, sau am vorbit cu ură despre cineva. De câte ori nu am gândit sau nu am vorbit fiecare dintre noi în mod critic la adresa cuiva, chiar şi în biserică. Cum reacţionăm faţă de conducătorii care se opun soliei foarte preţioase [1888]?” Mă tem că uneori ne dorim ca ei să nu fi existat pe această planetă.

Poate că prima învăţătură pe care o primim din acest studiu este înţelegerea faptului că păcatele tuturor celorlalţi sunt păcatele noastre colective, dar numai datorită harului lui Dumnezeu ele nu constituie păcatele noastre personale.

Învăţătura numărul doi este că orice păcat este împotriva lui Dumnezeu. Păcatul nostru face mult rău altora şi nouă înşine. El poate avea consecinţe pe termen lung faţă de omenire, dar păcatul este împotriva lui Dumnezeu.

„Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut [acest] rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta” (Psalmul 51:4).

„...Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Gen. 39:9).

Dacă înţelegem această învăţătură, ea va constitui un puternic mijloc de apărare împotriva păcatului în viaţa noastră. Dacă avem o „apreciere profundă, din inimă,” a crucii lui Hristos, nu vom vrea să păcătuim împotriva Lui. În plus, nu vom dori să le pricinuim vreun rău fraţilor şi surorilor noastre.

Cea de-a treia învăţătură din scurta mea listă este înţelegerea gravităţii păcatului lui David şi al Bat-Şebei. El a fost foarte aproape de ceea ce numim „păcatul de neiertat.” Observaţi premeditarea, plănuirea (uneltirea) implicată în această serie de evenimente. Acesta ar trebui să fie un avertisment pentru noi. David şi Bat-Şeba nu erau într-o stare de „apostazie.” Ei erau, cel mai probabil, membri ai bisericii cu o poziţie bună şi fermă. David se afla într-o înaltă poziţie de conducere – lângă Marele Preot. Se pare că cei doi au căzut cu ochii larg deschişi, iar distrugerea lor a fost aproape completă şi ireversibilă. Este nevoie să fim siguri că suntem îmbrăcaţi cu toată armura lui Dumnezeu, care este în primul rând pentru protecţia noastră împotriva vrăjmaşului. Isus l-a biruit deja pe vrăjmaş, care nu va avea nicio putere asupra noastră dacă suntem îmbrăcaţi cu această armură. Dacă David ar fi urmat de la început planul lui Dumnezeu ca bărbatul să devină un singur trup cu o (singură) femeie, poate că nu ar fi căzut în această ispită.

Învăţătura numărul patru o extragem din 2 Samuel 12:13: „David i-a zis lui Natan: ’Am păcătuit împotriva Domnului!’ Şi Natan i-a zis lui David: ’Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.’” Se pare că Domnul avusese deja grijă de păcatul lui David chiar înainte ca el să se pocăiască şi să ceară iertare. Dacă nu ar fi fost iertarea plină de milă a lui Dumnezeu, David ar fi fost nimicit de îndată. La fel este şi cu noi – „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt...” (Plângeri 3:22). „Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Rom. 2:4).

Cea de-a cincea învăţătură este înţelegerea faptului că iertarea oricărui păcat cere „crucea lui Isus Hristos.” Astfel, orice păcat Îl pune pe Isus pe cruce. Un păcat premeditat, ca al lui David şi ca multe alte păcate pe care noi le-am comis, este acelaşi lucru cu a spune: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L,” cum a strigat „norodul” în sala de judecată a lui Pilat cu mult timp în urmă. Unitatea noastră colectivă cu David şi Bat-Şeba şi restul rasei omeneşti I-a permis lui Isus să trateze cu „păcatul” într-un mod colectiv la cruce. Răspunsul nostru personal de credinţă autentică faţă de cruce realizează pentru noi experienţa personală a „îndreptăţirii” şi „sfinţirii” – complet şi deplin. Noi devenim „copii” după voia lui Dumnezeu atunci când răspundem cu credinţă autentică, aşa cum a făcut David după marea lui cădere.

Poate că cea de-a şasea învăţătură ar fi înţelegerea faptului că în ciuda iertării şi ştergerii păcatului de către Dumnezeu, rezultatul sau consecinţele pe termen lung ale păcatului nu pot fi evitate. Vă rog să dedicaţi o parte din timpul vostru de studiu din această săptămână scrierii unei scurte (sau lungi) liste de consecinţe ale păcatului lui David şi al Bat-Şebei.

În încheiere, vă rog să observaţi cum i-a binecuvântat Dumnezeu pe David şi Bat-Şeba în viaţa lor conjugală. Ei se află în spiţa neamului „Seminţei.” Pocăinţa lor trebuie să fi fost profundă şi sinceră. Trebuie să fi trecut la o relaţie cu Dumnezeu specifică Noului Legământ, altfel Dumnezeu nu i-ar fi folosit. Viaţa lor conjugală trebuie să fi devenit exemplară. Trebuie să fi asigurat o atmosferă adecvată dezvoltării lui Solomon. Aş sugera că David a stabilit un altar familial şi a practicat închinarea în familie pentru a-l învăţa pe fiul său aflat în creştere valorile spirituale. S-ar părea că au fost responsabili pentru cea mai mare parte a înţelepciunii mature a lui Solomon de a face alegeri corecte mai târziu în viaţă.

Vă rog să dedicaţi din timpul vostru studierii lecţiunii de la Şcoala de Sabat din această săptămână şi Dumnezeu vă va binecuvânta din belşug, mai mult decât I-aţi putea cere sau v-aţi putea dori voi.