Tentaţia de a ne concentra atenţia în special asupra modului în care acest cuplu a făcut faţă pierderilor ne face să pierdem din vedere adevărata temă a cărţii Iov. Mai precis, omitem răspunsul lui Dumnezeu la suferinţa lui Iov (cap. 38-41), răspuns care arată nevoile spirituale profunde ale lui Iov, scoase la iveală de suferinţa lui. Acordând atenţie acestor aspecte, descoperim un exemplu extraordinar al dragostei lui Dumnezeu, şi bucuria care se naşte din cunoaşterea Lui. Pentru a identifica dorinţele arzătoare ale lui Iov, vom parcurge următorii paşi: 

1. Vom examina discursul său introductiv (Iov 3) şi ce îşi doreşte el cu adevărat de la Dumnezeu.

2. Vom vedea ce îi oferă prietenii lui la necaz, şi

3. Vom analiza ce are Dumnezeu să îi spună lui Iov după ce a privit toată scena.

4. Apoi vom vedea cum l-a afectat pe Iov unica declaraţie a soţiei lui.

5. În final vom vedea cum lecţiile pe care le-a învăţat Iov pot vindeca încropeala laodiceană a inimilor noastre.

Iov este un bărbat integru, care se abate de la rău. Chiar şi atunci când pierde totul, el nu Îl acuză pe Dumnezeu. În discursul introductiv al lui Iov, el spune că vrea să moară, să răstoarne actul creaţiei şi să alunge lumina (3:1-10; observaţi expresia „Să fie...” [engleză, n.tr.]. Nu vă sună familiar?) Motivul lui? Să se odihnească (vezi 3:13-19).

Este absolut necesar să vedem de ce vrea el să se odihnească. Observaţi 3:25: „De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!” El s-a temut întotdeauna că va avea loc această calamitate, şi a fost urmărit toată viaţa de această teamă, chiar dacă luase toate măsurile de precauţie pe care le cunoştea (vezi 1:5)... De ce s-au adeverit temerile sale?

Prietenii lui Iov pun accent pe faptul că Dumnezeu este desăvârşit, aşa că nimeni nu poate păcătui fără să suporte consecinţele. Iov experimentează plata corectă a păcatului, şi ca să poată avea parte de alinare este nevoie să recunoască acest lucru. Cuvintele lor „de mângâiere” demonstrează o cunoaştere superficială a lui Dumnezeu; se pronunţă prea uşor, rostesc doar clişee (de exemplu vezi 11:7-9). Aceşti bărbaţi Îl cunoşteau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu mânios, stereotip – atotputernic, grabnic să vadă păcatul şi să îl facă pe păcătos direct răspunzător.

Iov răspunde spunând că prietenii lui nu vorbesc la obiect (de ex. 9:1-13). El vrea să meargă la judecată cu Dumnezeu pentru că se pare că El se foloseşte abuziv de puterea pe care o are. Dumnezeu poate dărâma munţii, poate pătrunde toate tainele, aşadar de ce nu răspunde la întrebările lui Iov? Prietenii sunt îngroziţi de aparenta lui aroganţă. Cine îşi permite să pună sub semnul întrebării caracterul lui Dumnezeu? (Sau ideile lor despre Dumnezeu!) Acest schimb de replici continuă până când în dialog intervine Dumnezeu.

Dumnezeu chiar îi răspunde lui Iov. Acest lucru se observă atunci când temele abordate de Iov în discursul său introductiv (cap. 3) sunt comparate cu acelea din discursul lui Dumnezeu din Iov 38-41. Iov vrea să scape de lumină pentru a se odihni – Dumnezeu îl întreabă pe Iov dacă el îşi dă seama ce presupune să faci să apară lumina în univers. Punct cu punct, Dumnezeu ia toate metaforele din tânguirea lui Iov şi le aşează în cel mai uluitor tablou al unei lumi concepută splendid şi menţinută într-un mod incredibil. Dumnezeu dezvăluie o creaţie infinită care depăşeşte cu mult viziunea lui Iov despre puterea şi cunoaşterea lui Dumnezeu. Înţelegerea lui Iov despre lucrarea creatoare şi răscumpărătoare a lui Dumnezeu este imatură.

Controversa nu este despre un Dumnezeu cu trăsături războinice, care îi doboară pe toţi cei care îşi permit să-L conteste şi care guvernează universul cu braţ de fier. Ea este despre modul în care Dumnezeu impune ordinea asupra haosului. El stabileşte limitele într-o lume aflată sub robia păcatului. Dumnezeu îi spune lui Iov cum trasează El limitele pentru acele lucruri care au puterea de a distruge. Puterea nu este un lucru rău, dar există forţe ale răului aflate la lucru în această lume. Dumnezeu le ţine în şah; nimic nu Îi poate sta împotrivă. Viaţa implică mult mai mult decât cazul Iov.

Pentru Iov aceasta este o nouă descoperire. El credea că ştie suficient de mult pentru a anticipa comportamentul lui Dumnezeu. Cu greu îşi imaginase că ar putea avea o concepţie atât de măruntă despre Dumnezeu, de aici şi frustrarea lui. Totuşi, s-a agăţat de convingerea pe care o avea că Dumnezeu va face ceva pentru a-l scoate din necaz. În toate acestea Iov nu şi-a pierdut integritatea.

Lecţiile din Iov sunt necesare atunci când biserica Îl aşteaptă pe Hristos să revină şi să rezolve problema păcatului. Motivul pentru care suferim nu reprezintă cea mai importantă chestiune, deşi Dumnezeu cunoaşte foarte bine suferinţa şi durerile noastre. Noi pur şi simplu nu avem o înţelegere clară despre ce presupune răscumpărarea noastră din păcat. Iov a învăţat această lecţie.

Studiul de la Şcoala de Sabat pentru duminică se referă la un articol de Ellen G. White în care se spune că Iov şi Geneza au fost scrise de Moise după ce a plecat din Egipt pentru a scăpa de consecinţele uciderii unui egiptean.* Articolul arată clar că Moise era omul lui Dumnezeu, şi totuşi avea nevoie de o înţelegere mai profundă pe care doar Dumnezeu i-o putea da. S-ar părea că Moise nu putea fi pregătit pentru chemarea pe care i-o adresase Dumnezeu fără a înţelege mai întâi experienţa lui Iov! Observaţi: 

1. Moise devenise, din toate punctele de vedere, un om mare (sună ca şi cum era gata pentru a fi luat la cer).

2. Dumnezeu nu vede lucrurile la fel ca omul. Trăsăturile pe care el trebuia să le deprindă ne fac să ne întrebăm dacă Moise avea până la urmă vreo calitate!

3. Mai departe articolul enumeră ce trebuia să înveţe Moise. (Ne-am putea întreba cum a putut Dumnezeu să-l numească pe Moise un om bun.)

4. Dumnezeu îl ia pe Moise ca să-l înveţe şi să-l dezveţe diferite lecţii – în pustie, unde Îl putea obeserva pe Dumnezeu în natură! La fel ca în Iov 38-41. „Fiecare copil al lui Dumnezeu va avea o experienţă similară.” „Se părea... că Dumnezeu îl uitase, iar capacităţile şi experienţa lui urmau să se risipească în această lume.” (Acum putem înţelege puţin mai bine atitudinea soţiei lui Iov şi a „prietenilor” lui.)

Satana conta pe Iov ca să Îl pună într-o situaţie jenantă pe Dumnezeu în încrederea Lui faţă de Iov. Satana a pierdut pentru că Iov, în ciuda slăbiciunii şi a ignoranţei lui, L-a văzut pe Dumnezeu prin credinţă şi a refuzat să cedeze până când Dumnezeu a rezolvat problema.

Acesta este un lucru pe care noi, ca biserică, trebuie să-l învăţăm în ce priveşte harul uimitor al lui Dumnezeu. Acesta este genul de solie care aduce ploaia târzie pentru care ne rugăm atât mult. Aceasta este solia de credinţă pe care Waggoner şi Jones au început să o întrezărească, o solie care va curăţi templul inimii. Nu este de mirare că Ellen White a fost aşa de încântată atunci când a auzit-o în 1888. Şi ceea ce omitem cel mai mult este faptul că dragostea şi harul uimitor al lui Dumnezeu ca Domn şi Mântuitor al nostru sunt prezentate în solia 1888.

 

__________ 

* Puteţi găsi articolul din Signs of the Times, 19 februarie 1880, la adresa: www.1888msc.org (pagina „Comentariilor la studiile Şcolii de Sabat” în limba engleză).