Servul vostru mărturiseşte sincer că s-a temut de studiul de săptămâna trecută despre Samson. A fost ca o incursiune în necunoscut; Samson a fost tot ce nu trebuia să fie un bărbat. Cu excepţia faptului că... s-a pocăit în ultimele clipe. Aşadar, Samson, ai avut până la urmă o lecţie bună pe care să ne-o predai. Şi ai făcut-o în Evrei 11, lista lui Dumnezeu cu nume de eroi (vers. 32)!

Dar acum, cu Rut şi Boaz, ne întoarcem din nou în perioada judecătorilor, o perioadă de întuneric. Totuşi ajungem la un exemplu extrem de frumos şi emoţionant de dragoste ca a lui Hristos manifestată de cei doi alături de Naomi. Cu cât este mai întunecată mlaştina în care creşte nufărul, cu atât albul lui este mai strălucitor.

Şi, din fericire, ambele personaje demonstrează un caracter matur, neegoist, umil. Ale cui sunt meritele? Doar ale Domnului Isus, „Mântuitorul lumii.” Dar, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, atât Rut, cât şi Boaz apar pe scenă îmbrăcaţi în neprihănirea Lui.

Dar ascultarea strictă, în cel mai mic detaliu, faţă de legea sfântă a lui Moise pentru Israel este evitată în povestire. El decretase că moabiţii trebuiau ţinuţi la distanţă faţă de Israel; „să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie” (Deut. 23:3; vezi Neem. 13:2). Un om cu concepţii legaliste s-ar fi opus acordării vizei de intrare lui Rut! Dar dragostea lui Hristos a învins „litera legii.” Doamna care ar fi putut fi respinsă se dovedeşte a fi un strămoş al lui Hristos!

Există două aspecte vrednice de reţinut în povestirea despre Rut, care au strânsă legătură cu solia 1888 despre neprihănirea lui Hristos:

 

1) „Evanghelizarea” cea mai conformă cu adevărul, cea mai plină de succes va avea loc atunci când solia „celuilalt înger” din Apocalipsa 18:1-4 va lumina pământul cu slavă. Dar în povestea noastră de dragoste, Naomi vine să dea peste cap orice „regulă” a câştigării de suflete pe care o cunoaştem.

Ea insistă să le spună lui Rut şi lui Orpa: „Nu veniţi cu mine la ’biserica’ la care merg eu,” adică în Israel, ţara adevăratului popor al lui Dumnezeu! „Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă la originea voastră păgână!” Pe de altă parte, noi încercăm prin toate metodele să-i convingem pe oameni: „Veniţi cu noi, intraţi în biserica noastră! Veniţi! Nu vă întoarceţi în Babilon!’”

Viaţa liniştită, neegoistă, plină de dragoste a lui Naomi le atrage pe aceste fete păgâne în ciuda cuvintelor ei, şi amândouă pornesc la drum alături de ea către Israel. Aceasta este cea mai curată, cea mai adevărată „evanghelizare”! Niciun tertip sau metodă psihologică; doar dragoste adevărată.

Atunci când pământul va fi luminat de slava soliei care a „început” în 1888, cei sinceri vor depăşi orice obstacol pentru a ajunge în compania celor care preţuiesc „solia îngerului al treilea cu adevărat” şi pentru a avea părtăşie cu ei.

„I-am auzit pe cei îmbrăcaţi în armură [armura neprihănirii lui Hristos] rostind răspicat adevărul cu mare putere. Acesta avea efect. Mulţi fuseseră legaţi; unele soţii de soţii lor şi unii copii de părinţii lor. Cei sinceri, care au fost opriţi să asculte adevărul, s-au prins acum cu nerăbdare de el. Toată teama pe care o aveau faţă de rudele lor dispăruse şi numai adevărul era înălţat înaintea lor. Flămânziseră şi însetaseră după adevăr; el le era mai drag şi mai preţios decât viaţa. Am întrebat ce anume provocase această mare schimbare. Un înger a răspuns: ’Este ploaia târzie, înviorarea de la faţa Domnului, marea strigare a celui de-al treilea înger’” (Scrieri timpurii, pag. 271).

 

(2) „Răscumpărătorul” care putea răscumpăra proprietatea lui Naomi (şi acum a lui Rut) trebuia să fie „cea mai apropiată rudă” (vezi 2:20; 3:9; 4:1). Această idee i-a inspirat pe solii 1888:

„Omul şi-a pierdut moştenirea şi se află în robie. Şi pentru că nu se poate răscumpăra singur şi nu-şi poate răscumpăra nici moştenirea, dreptul de răscumpărare îi revine celei mai apropiate rude care poate face acest lucru. Şi Isus Hristos este singurul din întreg universul care poate face acest lucru.

El trebuie... să fie nu doar o rudă apropiată, ci cea mai apropiată rudă. ...De aceea... El a avut trup şi sânge la fel ca noi, şi astfel a devenit cea mai apropiată rudă a noastră” (A.T. Jones, The Consecrated Way, cap. 4).

„Boaz nu putea face răscumpărarea decât dacă cel care era o rudă mai apropiată decât el nu putea să-şi îndeplinească rolul de răscumpărător. Răscumpărătorul trebuia să fie nu doar cineva care era o rudă apropiată, ci cea mai apropiată rudă... Despre aceasta este vorba şi în capitolul doi din Evrei [vers. 14-18]” (Jones, Predica #14, 1893 General Conference Bulletin).

Marea majoritate a creştinilor, atât romano-catolici, cât şi protestanţi, se gândesc la Hristos ca la Cineva al cărui loc este în vitraliile catedralelor. Dogma populară a „imaculatei concepţii” neagă Scriptura; ea spune că Fecioara Maria a experimentat în pântecele mamei sale o întrerupere miraculoasă a codului genetic care îi leagă pe toţi oamenii prin ADN-ul lor comun de natura căzută, păcătoasă, a lui Adam, astfel că Maria nu a fost niciodată ispitită sexual, şi nici Fiul ei, Isus. În acest fel, dintr-o lovitură, este negat singurul Răscumpărător care ne poate salva din păcat şi care poate pregăti un popor care să-L „[urmeze] pe Miel oriunde merge,” şi să stea „fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Despre ei se pot spune toate acestea doar pentru că aşa stau lucrurile, graţie Răscumpărătorului lor, „ruda cea mai apropiată.”