Samson este unul dintre cele mai tragice personaje ale Bibliei. Gândiţi-vă la povestea lui. El a fost chemat de Dumnezeu chiar înainte de a fi fost conceput, şi a fost crescut de părinţi dedicaţi care au înţeles scopul divin al vieţii fiului lor. Atunci când a ajuns la maturitate şi a trebuit să împlinească însărcinarea pe care i-o dăduse Dumnezeu, el a făcut o întoarcere la o sută optzeci de grade şi şi-a petrecut viaţa în egocentrism, irosindu-şi capacităţile în păcat.

Samson a trăit în timpul marelui preot Eli şi, prin urmare, al lui Samuel. Relatarea din Judecători nu este o înşiruire cronologică a istoriei, ci o compilaţie a evenimentelor semnificative care au avut loc după moartea lui Iosua şi înainte de punerea lui Saul ca împărat. Se întrepătrunde cu viaţa judecătorilor ale căror fapte sunt relatate în această carte. Cel care a alcătuit compilaţia a selectat dintre toate evenimentele care au avut loc în această perioadă pe acelea care se potriveau scopului său narativ. Ultimele cinci capitole (două povestiri) ale cărţii Judecătorilor sunt de fapt o anexă şi aparţin unei perioade mai timpurii. Selectând povestirile şi organizându-le aşa cum a făcut-o, autorul arată tendinţa generală de degradare a stării spirituale a Israelului, astfel că încheie relatarea cu epitaful: „...Fiecare făcea ce-i plăcea.”

Toată Scriptura este dată pentru educaţia noastră în lucrurile lui Dumnezeu. Atunci când citim despre eşecurile poporului lui Dumnezeu, intenţia Lui este ca noi să învăţăm din greşelile lor şi să nu le repetăm. Noi trebuie să învăţăm lecţiile esenţiale prin care înţelegem că încrederea în eu duce la robie şi distrugere, şi că singura noastră speranţă este în totala dependenţă de Hristos pentru a ne elibera de păcat.

Citind întreaga relatare despre Samson suntem surprinşi de paralelele care există cu biserica rămăşiţei.

 

1. Samson a fost chemat de Dumnezeu încă dinainte de a fi fost conceput.

Mişcarea adventă este rezultatul profeţiei celor 2300 de ani; noi am fost chemaţi de Dumnezeu cu mult înainte de „conceperea” noastră în minţile oamenilor.

 

2. Încă de la naştere Samson a fost separat, pus deoparte pentru o lucrare specială.

În pragul veşniciei, mişcarea adventă a fost pusă deoparte faţă de toate celelalte biserici pentru a vesti solia specială a îngerului al treilea din Apocalipsa: Hristos şi neprihănirea Lui.

 

3. Samson trebuia să aibă o viaţă de nazireu. 

Simplitatea nazireatului poate fi comparată cu postul şi zdrobirea sufletului din ziua ispăşirii; este acea negare a eului şi o dedicare faţă de un eveniment iminent şi foarte important.

 

4. În ciuda tuturor dovezilor că fusese chemat de Dumnezeu pentru a-I sluji, Samson s-a abătut şi s-a concentrat asupra eului.

Legalismul care a afectat biserica ne-a abătut de la înalta noastră chemare; noi am devenit atât de preocupaţi de dezbaterea micilor detalii ale legii, până când am ajuns „uscaţi ca piscurile Ghilboa, care nu au nici rouă, nici ploaie” (The Ellen G. White 1888 Materials, pag. 557). Simbolul rouăi şi al ploii nu trebuie pierdut. Când au fost scrise aceste cuvinte în 1890, noi aveam o nevoie teribilă de ploaia târzie pe care Domnul a încercat să ne-o trimită doi ani mai târziu la Minneapolis.
 

5. Samson a avut o cădere rapidă atunci când şi-a întors privirile de la Dumnezeu către eu; el s- a vândut în repetate rânduri femeilor străine.

Mireasa lui Hristos a neglijat dorinţele Soţului în ceea ce-o privea şi a urmărit să-şi însuşească teologiile „străine,” încercând să introducă în solia unică a adventismului învăţături evanghelice despre natura lui Hristos, îndreptăţire, sanctuar şi făgăduinţa de mântuire făcută de Dumnezeu prin legământ.

 

6. Pofta l-a biruit în final pe Samson atunci când s-a îndrăgostit de ispititoarea Dalila. Forţa fizică a lui Samson nu stătea în părul lui, ci în recunoaşterea puterii lui Dumnezeu care lucra prin el. Atribuindu-şi forţa lui însuşi, a pierdut legătura vitală cu puterea lui Dumnezeu. Înrobit de vrăjmaşii săi, filistenii i-au scos ochii.

Bând din puţuri crăpate, noi am pierdut discernământul spiritual. Diagnosticul dat de Martorul Credincios: „...Eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (Apoc. 3:17). O descriere potrivită cu starea lui Samson în temniţa filistenilor.

 

7. Dumnezeu a avut îndelungă răbdare cu Samson; nu l-a părăsit niciodată, nici atunci când comitea adulter (atât conjugal cât şi spiritual). Puteţi fi siguri că Duhul Sfânt era cu el în acea temniţă, implorându-l să se întoarcă la prima lui dragoste, la zelul care a caracterizat dedicarea lui de la început faţă de Dumnezeu.

Domnul nu va abandona nici biserica rămăşiţei; în Apocalipsa 3 nu există „a opta biserică,” şi nu există nicio logică în conceptul întoarcerii la o biserică anterioară. Martorul Adevărat insistă răbdător: „...Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc [credinţa Lui], ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe [haina neprihănirii Lui], ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi [discernământ spiritual], ca să-ţi ungi ochii şi să vezi” (Apoc. 3:18; vezi şi Is. 55:1-13; 60:1-3).

 

8. Pocăindu-se în final, Samson şi-a dat viaţa (nu a fost suicid) pentru misiunea pe care Dumnezeu i-o încredinţase. Lucrarea pe care a realizat-o Samson în final a fost mai mare decât toată lucrarea pe care o făcuse în tot timpul vieţii sale, şi ea a fost îndeplinită rapid.

Laodicea se va pocăi şi va crede „solia foarte preţioasă” despre Hristos şi neprihănirea Lui trimisă nouă prin A.T. Jones şi E.J. Waggoner în 1888. Atunci, prin renunţarea la eu, printr-o concentrare deplină asupra lui Dumnezeu şi a apărării caracterului Său şi prin puterea Ploii Târzii a Duhului Sfânt, vom reuşi să aducem la îndeplinire misiunea cerească. Cel de-al patrulea înger din Apocalipsa 18:4 se va face auzit atunci când vom îndrepta atenţia lumii către farmecul dragostei fără seamăn a lui Hristos, către meritele Lui divine, către darul nepreţuit al neprihănirii Lui şi către îndreptăţirea prin credinţa în făgăduinţele Lui de a ne elibera din păcat (vezi Mărturii către predicatori, pag. 91-92).

 

Aşa cum a învăţat şi Samson până la urmă, lucrarea finală este în întregime despre Hristos, în timp ce slava omului este aruncată în ţărână.