Să-i permitem lui A.T. Jones, unul dintre solii 1888, să dea tonul acestui studiu:

„Astfel, ’prin cuvântul Domnului’ au fost create toate lucrurile. El doar a zis cuvântul, şi aşa a fost: cuvântul rostit este cel care produce acel lucru.

Astfel a fost la creaţiune. Şi tot astfel a fost la răscumpărare: El a vindecat pe cel bolnav, a scos demoni, a liniştit furtuna, a curăţit pe lepros, a înviat pe cel mort, a iertat păcatele, toate prin cuvântul Său. În toate acestea, de asemenea, ’El a zis şi aşa a fost.’

Şi astfel, El este acelaşi ieri şi azi şi în veci. Totdeauna El este Creatorul. Şi întotdeauna El face toate lucrurile doar prin cuvântul Său. Şi întotdeauna El poate face toate lucrurile prin cuvântul Său; pentru că este caracteristica esenţială a cuvântului lui Dumnezeu aceea de a deţine puterea divină prin care împlineşte lucrul spus.

Iată de ce credinţa înseamnă a şti că în cuvântul lui Dumnezeu există această putere, a te aştepta ca acest cuvânt să împlinească ceea ce spune, şi a depinde doar de acest cuvânt ca să facă ceea ce cuvântul spune.

Învăţarea credinţei înseamnă a învăţa că aceasta este natura cuvântului lui Dumnezeu; a învăţa pe oameni să exercite credinţa înseamnă a-i învăţa să se aştepte ca acest cuvânt al lui Dumnezeu să facă ceea ce spune şi să depindă doar de cuvânt ca să facă lucrul pe care l-a spus; cultivarea credinţei constă în creşterea, prin practicare, a încrederii în puterea cuvântului lui Dumnezeu de a face ceea ce este spus în cuvânt şi dependenţa doar de cuvânt ca să împlinească ceea ce cuvântul spune.

Şi ’înţelegerea învăţăturii biblice privind necesitatea imperioasă de a cultiva credinţa este mai importantă decât orice altă cunoştinţă care poate fi dobândită.’

Cultivaţi voi credinţa?” (Lecţii despre credinţă, pag. 18, ed. orig.; sublinieri din original).

____________________

 

Rebeca a auzit cuvântul lui Dumnezeu. „Cel mai mare va sluji celui mai mic.” Iacov urma să primească dreptul de întâi născut.

Este posibil să credem că în cuvântul lui Dumnezeu se găseşte puterea de a crea ceea ce spune. Este posibil să credem aceasta în timp ce ne aşteptăm ca însuşi cuvântul să facă ceea ce spune. Dar credeţi voi că doar cuvântul lui Dumnezeu va face ceea ce spune – pentru voi? Sau credeţi că Dumnezeu vă va „ajuta” ca să faceţi ceea ce spune El? Deseori, mult mai des decât ne dăm noi seama, ne comportăm ca şi cum Dumnezeu este ajutorul nostru. Dumnezeu vine cu ideea, dar este treaba noastră de a o pune în practică, şi în consecinţă Dumnezeu devine „ajutorul” nostru.

Probabil că şi Rebeca a crezut aşa (la fel şi soacra ei, Sara, înaintea ei). Dumnezeu a spus: „Cel mai mare va sluji celui mai mic.” (Iar pentru Avraam şi Sara: „Veţi avea un fiu” – chiar dacă ai depăşit vârsta adecvată pentru a avea copii.) Rebeca era gata să împlinească voinţa lui Dumnezeu. Rezultatele au fost dezastruoase. Înşelăciunea – grosolană.

Poate că noi nu suntem aşa de neruşinaţi ca Rebeca şi Iacov, dar putem fi la fel de dominaţi de necredinţă. Ce înseamnă să depinzi doar de cuvântul lui Dumnezeu pentru a face ceea ce spune?

Există o poveste imaginară despre un bărbat care stătea pe marginea Marelui Canion, o vale imensă în sud-vestul Statelor Unite, largă de aproximativ şaisprezece kilometri. El a întins o frânghie rezistentă peste canion, apoi a luat o roabă şi a parcurs întreaga distanţă dus-întors peste canion. Atunci când s-a întors a întrebat mulţimea care se adunase să îl privească dacă au încredere că poate să facă din nou acest lucru, dar de data aceasta cu un om aflat în roabă. Şi toţi au ridicat mâna şi au spus: „Da, credem. Da, poţi să faci acest lucru cu un om aflat în roabă.” Apoi i-a întrebat: „Cine se oferă voluntar pentru a urca în roabă?” Nimeni nu a răspuns. Nimeni nu a vrut să se urce în roabă.

Dacă Rebeca ar fi depins doar de cuvântul lui Dumnezeu pentru a face ceea ce spune, mai era nevoie să pună la cale acea înşelăciune? Dumnezeu Şi-ar fi adus planul la îndeplinire în felul Său, iar rezultatul ar fi fost unul mult mai frumos. Nu ştiu cum ar fi făcut acest lucru. Poate că Isaac ar fi luat decizia corectă ca urmare a îndemnurilor Duhului Sfânt. Poate că Esau ar fi renunţat pur şi simplu la dreptul de întâi născut de care se pare că oricum nu prea îi păsa. Dar niciodată nu încetează să mă uimească modul în care Dumnezeu desfăşoară evenimentele, atunci când noi nu facem decât să credem în El şi nu Îi stăm în drum.

Aceste gânduri au rădăcini adânci în subconştientul nostru. În străfundurile minţii noastre, atunci când ne confruntăm cu un proiect, încercăm imediat să ne dăm seama cum vom aduce la îndeplinire sarcina respectivă. Abia apoi Îi cerem lui Dumnezeu să ne „ajute.” În orice caz, expresia potrivită pentru această atitudine este „vechiul legământ.”

Varianta corectă este reprezentată de răspunsul lui Avraam (în momentele lui bune), la fel ca şi răspunsul Mariei: „Iată roaba Domnului. Fie după cum ai spus Tu.” Dacă răspundeţi în acest fel Domnului, sfatul meu este să vă ţineţi bine. Începe o călătorie lungă. Dumnezeu vă va duce în locuri şi la viteze la care nici nu vă aşteptaţi.

Lucrul după care tânjea Rebeca pentru Iacov era ceva ce ea deja avea – făgăduinţele făcute lui Avraam. Nu era nevoie decât ca ea să creadă, să creadă cu adevărat, cuvântul lui Dumnezeu, să depindă de acel cuvânt pentru a face ceea ce a spus. Astfel, prin exercitarea credinţei, dorinţa inimii ei s-ar fi împlinit, şi chiar mai mult. Şi toate acestea fără durerea care a marcat tot restul vieţii ei.

În cazul vostru cum stau lucrurile? Vă aşteptaţi ca Dumnezeu să vă „ajute”? Vă aşteptaţi să deveniţi neprihăniţi cu „ajutorul” Lui? Sau pretindeţi împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu şi Îi spuneţi: „Habar nu am cum vei reuşi să mă transformi într-un creştin, dar ai făgăduit – şi pretind împlinirea acestei făgăduinţe. Mă predau la picioarele Tale, predau şi toate planurile, speranţele, visele şi aspiraţiile mele pentru ca Tu să poţi pune la punct toate detaliile din viaţa mea după voia Ta. Îţi mulţumesc. Amin.”