Avraam a fost chemat de Dumnezeu ca să iasă din mediul păgân şi a fost învăţat să „umble înaintea” lui Dumnezeu în toate zilele vieţii sale. Sună destul de simplu, nu-i aşa? Avraam n-a făcut decât să sară în sandale şi să călătorească la sud-vest de Haran până când a ajuns în locul pe care Dumnezeu îl stabilise dinainte.

Avraam n-a avut nicio dificultate în a rămâne pe cale atâta timp cât Dumnezeu mergea înaintea lui, adică atâta timp cât Avraam îşi păstra privirea îndreptată către Dumnezeu şi nu se abătea din cale. Dumnezeu conduce, iar noi trebuie să-L urmăm. Totuşi, n-a trecut mult timp de la sosirea lui în Canaan, când Avraam s-a hotărât să călătorească puţin mai departe pe acel drum. În Canaan era foamete. Se auzea că în Egipt se găsea hrană din belşug. Lui Avraam i s-a părut că ar fi un lucru bun să meargă în Egipt. Dar ca să facă aceasta a trebuit să se îndepărteze de planul pe care Dumnezeu îl avea pentru el. Planul lui Dumnezeu nu include excursii suplimentare în Egipt, Filistia sau Sodoma.

Unde se afla Sara în timpul acestei călătorii? Sara se pare că a jucat un rol minor în această întâmplare. De fapt, Sara a avut mai mult un rol pasiv decât unul activ în cea mai mare parte a povestirii. Având în vedere lipsa de consideraţie pe care Avraam o demonstrează în câteva pasaje faţă de sentimentele Sarei, se pare că el o trata doar cu puţin mai bine decât pe turmele sale de animale.

Eul. Ochii îndreptaţi către dorinţele noastre, planurile noastre, metodele noastre, pierd întotdeauna din vedere calea lui Dumnezeu. El ne-a spus: „Iată drumul, mergeţi pe el,” dar de cele mai multe ori noi rătăcim pe căi care nu sunt după voia Lui.

Atunci când Sara apare în prim-planul povestirii exprimându-şi propriile gânduri, se pare că preocuparea ei era cu privire la soţul ei. Făgăduinţa care îi fusese făcută lui Avraam că va avea un moştenitor spunea că acesta va ieşi din coapsele lui, dar nu conţinea nicio specificaţie cum că el se va naşte din pântecele sterp al Sarei.

După dezastrul cu Agar, Dumnezeu l-a vizitat din nou pe Avraam. El i-a spus: „Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.” Aceasta este o repetare a ceea ce Dumnezeu i-a spus lui Avraam atunci când l-a scos din Haran (vezi Gen. 12:1-3). Prin chemarea lui afară a fost făcută făgăduinţa legământului, deşi nu s-a folosit cuvântul „legământ.” În capitolul 15, Dumnezeu defineşte şi confirmă făgăduinţa legământului printr-un ritual misterios. „Apoi a fost făcut legământul; nu ca de obicei, prin trecerea ambelor părţi prin mijlocul jertfei aduse, ci doar prin trecerea lui Iehova, deoarece legământul era un legământ al harului, în care o singură parte – Dumnezeu – îşi asuma obligaţiile, în timp ce cealaltă parte primea beneficiile” (Alfred Edersheim, Istoria Vechiului Testament, vol. 1, pag. 90; publicată pentru prima oară în 1890). Dumnezeu a făcut făgăduinţa; Avraam a crezut, iar „Dumnezeu l-a declarat neprihănit datorită credinţei lui” (15:6, NLT).

Apoi ajungem la capitolul 17. Ritualul circumciziei a fost un nou legământ, sau o adăugare la legământul din capitolul 15? Citiţi contextul, care include capitolul 16. După ce Avraam a încercat să împlinească făgăduinţa legământului prin propriile sale mijloace, Dumnezeu a spus clar că împlinirea legământului cel veşnic era lucrarea Lui, nu a lui Avraam.

Există o deosebire clară între capitolul 15 şi capitolul 17. Pentru a o observa, trebuie să ţineţi cont de cuvintele ebraice. „Expresia ’Voi face un legământ’ (Gen. 17:2) este destul de diferită de expresia din 15:18 tradusă prin aceleaşi cuvinte [în engleză (şi română, n.tr.)]. În cel de-al doilea caz, este folosit ’a face’ – literal, a ’tăia [ebr: berith] un legământ;’ dar în Gen. 17:2 termenii sunt: ’Voi da [ebr: natan] legământul Meu,’ adică ’îl voi stabili,’ ’îl voi împlini’” (Edersheim, pag. 92).

Atunci de ce a fost dată circumcizia? „Avraam a primit ’semnul circumciziei,’ – o tăiere a cărnii. Aceasta pentru a arăta că, având în vedere că în trup ’nu locuieşte nimic bun,’ făgăduinţa lui Dumnezeu poate fi realizată doar prin dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, prin Duhul” (E.J. Waggoner, The Glad Tidings, pag. 31, 99; vezi şi Waggoner, The Everlasting Covenant, pag. 72, Glad Tidings Publishers, ediţia 2002; A.T. Jones, 1893 General Conference Bulletin, pag. 399-400, şi 1895 General Conference Bulletin, pag. 473-474, ediţiile originale).

Ritualul circumciziei nu era un nou legământ, ci o reamintire că faptele trupului, adică legalismul, sau vechiul legământ, nu au nicio legătură cu adevărata neprihănire prin credinţă. Făgăduinţele noastre sunt ca „funiile de nisip” şi nu pot decât să ne conducă în robie (vezi Gal. 4:22-26). Ceea ce aşteaptă Dumnezeu este un răspuns de credinţă din partea miresei Lui – acea apreciere sinceră a cât de mult a costat mântuirea, care aduce cu ea adevărata neprihănire şi ascultare de voinţa Sa (vezi Review and Herald, 24 iulie, 1888, para. 5; Mărturii către predicatori, pag. 91-92; The Glad Tidings, pag. 56, 61 şi 70-72).

„Neprihănirea, fie că este vorba despre oameni, îngeri, serafimi strălucitori sau heruvimi, vine nu prin ascultarea lor, prin ’făgăduinţa’ făcută de ei într-o ’înţelegere’ cu ’stipulări’ şi clauze. Ea vine doar prin harul lui Dumnezeu prin credinţa lui Isus Hristos; niciodată neprihănirea lor proprie, ci întotdeauna doar aceea ’care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.’

Şi prin acest cuvânt, ’credinţă,’ mă refer nu doar la o noţiune teoretică, ci la ’credinţă’ în singurul ei sens adevărat – voinţa supusă faţă de El, inima predată Lui, şi afecţiunea îndreptată către El. Doar aceasta este credinţa; şi doar prin harul lui Dumnezeu şi ca dar al Lui. Şi această credinţă, a voinţei supuse faţă de Dumnezeu prin Hristos, a inimii predate lui Dumnezeu în Hristos, şi a afecţiunii îndreptate către Dumnezeu prin Hristos – aceasta este credinţa îngerilor, ca şi a oamenilor (A.T. Jones, The Everlasting Gospel of the Everlasting Covenant, pag. 19).

Aceasta a fost o lecţie pe care au avut-o de învăţat atât Avraam, cât şi Sara. Ea rămâne o lecţie şi pentru mireasa lui Hristos.