Pentru a rezuma creşterea creştină, există elemente specifice care o produc. Această creştere are loc în şi prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos, Duhul Sfânt, dragostea de la şi pentru Dumnezeu, predarea şi credinţa.

Un prieten, pastor, a povestit despre dorinţa lui sinceră din copilărie de a creşte înalt. S-a hotărât să se întindă singur până va atinge înălţimea dorită atârnându-se în şifonierul familiei. Spre amărăciunea lui, a aflat că nu aşa poţi deveni înalt! Mai târziu a descoperit că hrănindu-se, hidratându-se şi făcând mişcare a crescut la o înălţime de peste 1,83 m.

Aşa cum este în planul fizic este şi în cel spiritual. Învăţând să ne hrănim din cuvântul lui Dumnezeu – pâinea din cer – să bem din Fântâna vieţii şi să ne încălzim în razele luminii care străluceşte de la „Soarele Neprihănirii,” vom creşte până la statura plinătăţii spirituale de bărbaţi şi femei în Hristos Isus.

Gândiţi-vă la Puterea cuvântului lui Dumnezeu: Nu este nevoie decât să mergem la natură pentru a înţelege puterea Cuvântului: „...Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El” (Rom. 1:20).

În natură vedem puterea cuvântului lui Dumnezeu. Stelele şi planetele îndepărtate ale universului, substructura de granit a pământului, copacii semeţi, diversele flori, seminţele micuţe, universul microscopic – toate acestea sunt manifestări ale cuvântului lui Dumnezeu. El a spus şi ele au apărut. „Căci el zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.” Într-o zi am mers cu un cultivator de sfeclă pe câmp. Când s-a uitat, a observat că recolta se dezvolta frumos. Eu nu vedeam nimic. Dându-mă jos din camionetă, am înaintat pe câmp şi am îngenunchiat pentru a vedea firele micuţe care ieşeau din pământ. Când am smuls unul din fire, tot ce a rămas în mâinile mele a fost un lichid verde, transparent. Am fost uimit că acele fire de sfeclă, alcătuite în cea mai mare parte din apă şi puţin înveliş colorat, puteau să-şi croiască drum prin pământ, îndepărtând bulgării de pământ care probabil cântăreau de mii de ori mai mult decât un firicel. Aceasta cu adevărat era o demonstraţie a puterii Cuvântului lui Dumnezeu în natură.

Aceeaşi energie creativă este scrisă în cuvânt. El este sămânţa pe care Dumnezeu o plantează în mintea omenească şi care produce creşterea, ca într-o grădină sau pădure. Poporul lui Dumnezeu este numit: „’terebinţi [copaci] ai neprihănirii,’ ’un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui’” (Is. 61:3). Această neprihănire creşte constant, la fel cum se întâmplă cu copacii; şi pentru că ei sunt plantaţi de Dumnezeu, vor da roade, şi în consecinţă Dumnezeu va fi slăvit în vieţile lor.

Noi suntem sadul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă cum putem dezvolta asemănarea cu creşterea plantelor. Putem învăţa că mântuirea din păcat (o viaţă de neprihănire) este ca aruncarea seminţelor în pământ: „Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea şi lauda, în faţa tuturor neamurilor” (Is. 61:11).

În dezvoltarea plantelor dintr-o sămânţă mică avem o ilustraţie minunată despre creşterea în har, care reprezintă creşterea împărăţiei de neprihănire a lui Dumnezeu în inima şi mintea credincioşilor. Un copac care încetează să mai crească, la fel ca un fir de sfeclă smuls, este mort. Dar atâta timp cât rămâne înrădăcinat în pământ, unde l-a pus Dumnezeu, puterea Lui continuă să lucreaze prin el, până când Îşi împlineşte scopul pe care îl are cu el. De asemenea, puterea lui Dumnezeu este manifestată chiar în cei mai slabi oameni care cred, până când sunt aduşi în locul care a fost pregătit penru ei, care este „înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efes. 4:13).

Hristos este Sămânţa lui Dumnezeu. Şi El este Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. Atunci când El locuieşte în mintea şi inima noastră prin credinţă – când sămânţa răsare în noi – şi noi ajungem „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes. 3:17-19). Toţi cei care cred primesc toată plinătatea vieţii lui Hristos, adevărata Sămânţă, prin cuvântul scris. Aşa locuieşte Hristos în noi, după cum a scris Pavel: „Cuvântul lui Hristos să locuiască... în voi” (Col. 3:16). Astfel „cel fără prihană înverzeşte ca finicul şi creşte ca cedrul din Liban” (Ps. 92:12).

Elementele esenţiale creşterii: Majoritatea oamenilor ştiu de ce este nevoie pentru ca o plantă să crească, dar cu greu înţelege cineva de ce este nevoie ca un creştin să crească şi să se dezvolte. Dar putem învăţa acesta din biblioteca naturii. Aşa cum am spus mai sus, un creştin este o plantă în grădina lui Dumnezeu; şi ca orice plantă dintr-o grădină, plantele spirituale au nevoie de multă apă, pământ bun şi lumină.

Toate acestea au fost oferite de Domnul grădinii Sale. Tot ce trebuie să facă plantele Sale este să asimileze ceea ce găsesc. Însă la „plantele” omeneşti există o anumită perversitate, care nu se găseşte în natură. Domnul, prin Ieremia, a spus că deşi îl sădise pe poporul Său „ca o vie minunată şi de cel mai bun soi,” el s-a schimbat şi s-a „prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică” (Ier. 2:21).

Nu există nicio eroare în ceea ce a făcut Dumnezeu; însă un principiu vrăjmaş îşi găseşte drum într-o plantă şi îi perverteşte soiul, făcând-o să degenereze şi să-şi piardă folosul. O plantă întotdeauna se întoarce către soare; dar în grădina spirituală a lui Dumnezeu, unele plante încearcă să crească în altă direcţie. Unele încearcă să crească prin ceea ce consideră că se găseşte în ele însele. Dar nu există creştere în acest fel. O plantă nu poate să facă în aşa fel încât să crească singură prin exercitarea propriilor puteri; totuşi mulţi oameni au impresia că trebuie să-şi exercite propriile puteri pentru a creşte. Dar Isus întreabă: „Cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Mat. 6:27).

Cui îi trece prin cap să se forţeze, să se întindă, pentru a creşte fizic? Este adevărat, mişcarea influenţează creşterea, dar nu ea produce creşterea. Omul nu poate face nimic pentru a produce creşterea. Principiul dezvoltării se găseşte în fiecare organizaţie omenească prin natura lucrurilor. Dacă cineva îndeplineşte condiţiile, cum ar fi să se hrănească şi să se hidrateze, acest principiu poate acţiona deplin spre binele individului, iar creşterea va avea loc. La fel şi în lumea spirituală. Dumnezeu implantează principiul creşterii atunci când are loc naşterea din nou, şi acest principiu nu are nevoie decât de condiţiile adecvate pentru a face ca omul născut în Hristos să crească până la statura plinătăţii maturităţii spirituale. Deşi este adevărat că omul poate interveni în calea acţiunii acestui principiu, şi îl poate împiedica, el nu îl poate crea.

O plantă creşte, se maturizează şi devine mai puternică prin simplul fapt că priveşte soarele. Datorită influenţei razelor lui, planta creşte îndreptată către sursă. Planta răspunde, creşte şi este atrasă către sursa vieţii ei. În pământ ea găseşte apă şi diferitele elemente necesare vieţii şi creşterii, şi prin principiul asimilării, care acţionează atâta timp cât continuă să privească spre soare, atrage elementele respective prin rădăcinile ei, către tulpină şi frunze. Planta pur şi simplu permite acestui proces să se desfăşoare conform legii asimilării pe care i-a dat-o Creatorul.

La fel trebuie să se întâmple şi cu plantele dn grădina spirituală a lui Dumnezeu. Noi nu putem creşte privind la noi înşine; nu putem creşte nici privind la oamenii din jurul nostru. Noi trebuie să privim la „Soarele neprihănirii.” Tot ce trebuie să facem este să permitem procesului de asimilare să continue conform cu legea privitului şi a schimbării (2 Cor. 3:18). Noi trebuie să „[lăsăm] să fie în [noi] gândul acesta care era şi în Hristos Isus” [KJV]. Dacă îl lăsăm, va fi în noi. Dumnezeu tânjeşte ca fiecare om să Îl lase să lucreze în el.

Omul face în permanenţă ceva pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu. El se pune în continuu în calea lui Dumnezeu. Refuză să-şi supună voinţa voinţei lui Dumnezeu. Între plante şi oameni există o diferenţă semnificativă. Această diferenţă are loc în privinţa alegerii. Omul poate stopa lucrarea lui Hristos în viaţa lui. Aici intră în joc predarea voinţei. Deşi termenul „predare” nu se găseşte în Scriptură, acest concept există. Predarea este esenţa învăţăturii lui Hristos. Această supunere a voinţei faţă de Dumnezeu reprezintă răstignirea eului. Această moarte este necesară pentru a putea avea loc creşterea şi maturizarea. Aceasta este experienţa îndreptăţirii prin credinţă. Dumnezeu aruncă slava omului în ţărână şi apoi face pentru el ceea ce lui îi este imposibil să facă pentru sine.

În împărăţia plantelor, dacă nu are loc creşterea, nu există viaţă. Viaţa înseamnă creştere. Şi în final, când planta s-a maturizat deplin, urmează recolta. La fel se întâmplă şi în viaţa poporului lui Dumnezeu. Noi ne găsim în timpul recoltei, care este sfârşitul lumii, dar şi începutul veşniciei pentru cel credicios întrucât el este dus în grânarul ceresc al lui Dumnezeu.

Un alt element esenţial al maturizării recoltei este Apa Vieţii sub forma „ploii târzii.” De la Minneapolis, 1888, noi trăim în timpul acestei maturizări şi ploi finale. Dacă ne întoarcem de la „Soarele Neprihănirii,” împiedicăm „ploaia târzie” să ne ude. Dar dacă permitem „Soarelui Neprihănirii” să ne atragă la Sine, ploaia târzie va cădea în solul experienţei noastre şi toate elementele hrănitoare necesare din punct de vedere spiritual vor fi atrase în caracterul nostru şi ne vor maturiza pentru recoltă. Credinţa în cuvântul lui Dumnezeu şi hrana din acest cuvânt vor produce creşterea, dezvoltarea şi maturizarea. Aşadar, să lăsăm Cuvântul lui Hristos să locuiască în noi.