Majoritatea celor care au luat în discuţie studiul observaţional realizat parţial de Institutul Naţional al Statelor Unite pentru Îmbătrânire şi-au îndreptat atenţia asupra câtorva regiuni în care oamenii trăiesc semnificativ mai mult decât media populaţiei, şi anume cu 4 până la 10 ani mai mult. Sardinia, Italia; Okinawa; şi adventiştii din Loma Linda, California, au fost cele trei grupuri care au constituit punctul central al raportului. Ce mi s-a părut interesant nu a fost ceea ce aveau în comun aceste trei grupuri, ci ceea ce nu aveau în comun. Dieta tuturor includea multe fructe şi legume, însă adventiştii au fost singurul grup în care păzirea sabatului şi „credinţa” au fost considerate a contribui semnificativ la longevitate. Recent s-a realizat o revizuire a acestor date de către un analist în probleme de sănătate de la CNN, un neurochirurg, care a remarcat că „adventiştii nu fumează, nu beau şi păzesc sabatul.” Şi parcă pentru a sublinia şi mai mult acest aspect, a exclamat: „Da, ei chiar păzesc sabatul şi se odihnesc 24 de ore.”

Autorii studiului de la Şcoala de Sabat, care au realizat o lucrare nemaipomenită, acoperind conceptul larg despre sănătate, afirmă că „Scriptura arată că Dumnezeu este preocupat de starea noastră fizică, şi că latura noastră spirituală este strâns legată de cea fizică.” În Geneza 2 ni se spune că în ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea şi S-a odihnit. Apoi a binecuvântat ziua şaptea şi a sfinţit-o. Sabatul a devenit pentru Adam simbolul odihnei cu Dumnezeu, al comuniunii desăvârşite, al unirii cu Dumnezeu. Era singura poruncă pe care Dumnezeu a ales să o onoreze invitându-l pe om să I se alăture în păzirea ei.

În Deuteronomul 5, în timp ce Moise îi reaminteşte lui Israel cele zece porunci, el face legătura între porunca a patra şi preocuparea neîntreruptă a lui Dumnezeu faţă de omenire, eliberarea ei din robie şi răscumpărarea rasei omeneşti. Versetul 15 spune: „Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.” Ultimul verset din Geneza 1 şi primul verset din Geneza 2 poartă semnătura Dumnezeului nostru, YHWH, care Îşi ţine legământul. Sabatul este semnul legământului cel veşnic, care reprezintă o veste bună aşa de puternică, încât adventiştii, spune studiul amintit, trăiesc mai mult. Legământul cel veşnic ne vorbeşte despre un Dumnezeu care este preocupat de omenire.

Vestea bună a evangheliei, Dumnezeu preocupat de omenire, a sosit la noi într-un mod foarte profund în 1888, şi autorii studiului de la Şcoala de Sabat, recunoscând legătura între evanghelie şi sănătate, ne oferă câteva versete pentru meditaţie. Rom. 6:4; Rom. 9-11, şi Col. 3:8-10 sunt doar câteva dintre ele. Să aruncăm o privire asupra unora dintre ele şi să lăsăm Scriptura să vorbească. Col. 1:19-21: „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine prin El.... Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum.” 2 Cor. 5:18, 19: „Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.” Această veste bună este adresată fiecărei persoane de pe această planetă. Dar vestea bună a dragostei agape a lui Dumnezeu cere un răspuns. 2 Cor. 5:14, 15: „Căci dragostea lui Hristos ne [con]strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi, deci, au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” Următoarele versete capătă sens în lumina acestei veşti bune. Rom. 12:1: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” 1 Cor. 6:19, 20: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul.... vostru....” 1 Ioan 3:3: „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” Aceasta face parte din conceptul noului legământ. Gal. 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

E.J. Waggoner, comentând această idee, spune în The Glad Tidings, pag. 47: „Nu noi suntem cei care trăim, ci Hristos este cel care trăieşte în noi şi Îşi foloseşte credinţa pentru a ne elibera de sub puterea lui Satana. Ce trebuie să facem noi? Să-L lăsăm să trăiască în noi aşa cum doreşte. Să aveţi în voi acest gând care era şi în Hristos.”

Nu putem încheia aceste Comentarii fără să reflectăm la concepţia pe care a avut-o Isus despre sănătate. Lucrarea Lui de pe pământ a fost dedicată învăţării, predicării şi vindecării. El era medicul ceresc, dar modelul Lui de vindecare era diferit de cel pe care îl avem noi în prezent. Modelul de vindecare al medicinei moderne se concentrează supra bolii şi tratamentului, dar Isus a demonstrat un model superior. În Luca 8 avem povestirea incredibilă despre „o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.” Această boală nu doar că îi produsese suferinţă fizică, dar, cel mai rău, o exclusese din societate. Într-o zi, când Isus se afla în oraş, ea a reuşit, printr-o minune, să-I atingă „poala hainei,” şi „îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.” Isus, cu percepţia Sa neegalată pentru suferinţa umană, a spus: „Cine s-a atins de Mine?” Ucenicii, fiind la fel ca noi, au spus, în esenţă: ce contează? Dar Isus, mişcat de milă, a insistat şi a spus: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Femeia a păşit în faţă şi pentru prima oară în 12 ani a fost reintegrată în societate de către Însuşi Mântuitorul. El i-a spus: „...Fiică, credinţa ta te-a vindecat...”

Expresia „te-a vindecat” este o expresie interesantă în greacă. Termenul folosit este soterion. În cazul celorlaltor minuni ale lui Isus, El foloseşte în general cuvântul therapeuo din care provine termenul medical „terapie.” Dar Isus foloseşte aici cuvântul soterion, anunţând astfel că aceasta este o vindecare, salvare, restaurare completă a tot ceea ce fusese pierdut din punct de vedere mental, spiritual, fizic, emoţional şi social. Modelul de vindecare folosit de Isus nu este trecerea de la boală la vindecare, ci de la înstrăinare la restaurare.

În 1888 Dumnezeu ne-a dat „o foarte preţioasă solie” care cuprindea modelul de vindecare al lui Isus: „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos” (Efes. 2:13). „Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină” (Col. 1:21, 22). Studiul Biblia şi sănătatea înseamnă mai mult decât ce mâncăm şi ce bem, etc. El are o strânsă legătură cu modul în care vestea bună schimbă răspunsul pe care noi I-l oferim lui Dumnezeu şi semenilor noştri. Vestea bună ne permite să ne iubim unii pe alţii cu agape, să ne slujim unii pe alţii, să ne tolerăm, să fim buni, să ne sfătuim unii pe alţii, să fim blânzi şi iertători, să ne mângâiem unii pe alţii, să arătăm milă, să fim primitori de oaspeţi, şi să ne rugăm unii pentru alţii. Aceste porunci sunt subliniate în Scriptură şi ele sunt rodul primirii evangheliei. Dumnezeu să ne dea harul de a trăi conform cu înalta noastră chemare pentru că lumea ne priveşte. Institutul Naţional al Statelor Unite pentru Îmbătrânire ne reaminteşte acest lucru.