Nu este suficient să
înţelegi că Biblia este demnă de încredere. Nu este
suficient nici să înţelegi că Dumnezeu Îşi păstrează
cuvântul scris de-a lungul veacurilor – oricât de
importante ar fi aceste concepte! Dumnezeu nu numai că a
păstrat scrierile Bibliei, dar El L-a trimis pe
Fiul Său pentru a păstra adevărul cuvântului Său
scris. (Până la urmă, după rod se cunoaşte pomul, nu-i
aşa?) Isus a fost, printre altele, păstrătorul
(ebraică: shamar – strajă, pază, a preţui)
cuvântului Său. El a păzit legea lui Dumnezeu cu
desăvârşire; şi a făcut acest lucru în aceeaşi natură
căzută, păcătoasă, pe care o avem şi noi, asigurând
astfel puterea de a păzi cuvântul Său. Cuvântul lui
Dumnezeu are în el însuşi puterea de a crea ceea ce
spune (Geneza 1). Însuşi Hristos S-a încrezut în
puterea cuvântului lui Dumnezeu (Ioan (8:28).
Nu este suficient să crezi
că Dumnezeu a păstrat cuvântul Său scris în Fiul Său.
Dacă ar fi fost aşa, n-ar fi existat niciun motiv ca noi
să ne găsim pe această planetă în prezent, cu excepţia
cazului în care, dacă viaţa desăvârşită a lui Hristos în
natura umană păcătoasă ar fi fost suficientă, mileniul
s-ar fi încheiat în urmă cu o mie de ani, iar poporul
lui Dumnezeu ar fi avut deja vârsta de o mie de ani,
locuind pe noul pământ! Dacă numai viaţa lui Isus ar fi
fost suficientă pentru a încheia planul de mântuire,
acesta s-ar fi încheiat la cruce. (Reţineţi că Dumnezeu
a oferit mântuire deplină – planul de mântuire
este cel care nu s-a încheiat încă.)
Dumnezeu doreşte să
păstreze cuvântul Său scris şi cuvântul Său viu în
noi – astăzi! În acest fel dovedeşte El că
este posibil să păstrezi legea lui Dumnezeu; şi face
acest lucru în natura umană păcătoasă – natura noastră!
Dumnezeu pregăteşte un popor pentru a-L primi pe Domnul
atunci când va veni pentru a primi împărăţia – când va
veni pentru a-Şi primi mireasa la încheierea lucrării
Lui în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc – lucrarea
de ştergere a păcatelor poporului, pentru ca mireasa să
poată primi haina de in subţire, strălucitor şi curat –
haina neprihănirii – ca să poată fi gata. Nu ar trebui
să căutăm pe cineva pentru a face lucrarea lui Dumnezeu
pentru noi, pentru că El o va face în noi (şi
prin noi).
„Căci Hristos este
sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată
căpăta neprihănirea. În adevăr, Moise scrie că omul care
împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea, va trăi prin
ea. Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă
credinţa: ’Să nu zici în inima ta: «Cine se va sui în
cer?» (Să pogoare adică pe Hristos din cer). Sau: «Cine
se va pogorî în Adânc?» (Să scoale adică pe Hristos din
morţi).’ Ce zice ea deci? ’Cuvântul este aproape de
tine: în gura ta şi în inima ta.’ Şi cuvântul acesta
este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi”
(Rom. 10:4-8).
Hristos ne aminteşte în
Matei 5:20 că trebuie să depăşim cumva obstacolul
atitudinii bisericii Laodicea, descris în Apocalipsa,
capitolul 3. „Neprihănirea noastră” trebuie să
depăşească neprihănirea proprie, fariseică, laodiceană,
pentru ca Dumnezeu să poată păstra cuvântul Său în noi,
pentru că Dumnezeu doreşte ca acesta să fie păstrat în
poporul Său toată veşnicia. De aceea păcatul nu va mai
apărea din nou.
Poporul lui Dumnezeu din
ultimele zile va fi un exemplu pentru univers, căci ei
vor fi primit neprihănirea lui Hristos, care este
descoperită în ascultarea de toate poruncile lui
Dumnezeu. Reţineţi – Cuvântul lui Dumnezeu are în el
însuşi puterea de a crea ceea ce spune – chiar şi în
tine! Aceasta se găseşte în solia pe care Dumnezeu ne-a
trimis-o în 1888:
„Domnul,
în marea Sa îndurare, a trimis o foarte preţioasă solie
prin fraţii Waggoner şi Jones. Această solie urmăreşte
să aducă mai proeminent în faţa lumii pe Mântuitorul
răstignit, jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea
prezintă îndreptăţirea prin credinţa în Garant; ea
invită poporul să primească neprihănirea lui Hristos,
care este descoperită în ascultarea de toate
poruncile lui Dumnezeu” (Mărturii pentru
predicatori şi lucrătorii evangheliei, pag. 91, 92;
sublinieri adăugate).
Ea trebuie vestită în
persoana credincioşilor Săi. Să ascultăm ce are de
spus la acest subiect A.T. Jones, unul dintre solii
1888:
„Astfel, ’prin Cuvântul
Domnului’ au fost create toate lucrurile. El a zis
doar Cuvântul şi aşa a fost: Cuvântul rostit este
cel care produce acel lucru.
Astfel a fost la creaţiune.
Şi tot astfel a fost în răscumpărare: El a vindecat pe
cel bolnav, a scos demoni, a liniştit furtuna, a curăţat
pe lepros, a înviat pe cel mort, a iertat păcatele,
toate prin Cuvântul Său. În toate acestea, de
asemenea, ’El a zis şi aşa a fost.’
Şi astfel, El este acelaşi
ieri şi azi şi în veci. Totdeauna El este Creatorul. Şi
întotdeauna El face toate lucrurile numai prin
Cuvântul Său. Şi întotdeauna El poate
face
toate lucrurile prin Cuvântul Său, deoarece
caracteristica esenţială a Cuvântului lui Dumnezeu
este că acesta deţine puterea divină prin care
împlineşte lucrul spus.
Iată de ce credinţa
înseamnă a şti că în Cuvântul lui Dumnezeu este
această putere, a te aştepta ca acest Cuvânt să
împlinească ceea ce spune, şi a depinde doar de
acest Cuvânt ca să facă ceea ce Cuvântul spune.
Învăţarea credinţei
înseamnă a învăţa că aceasta este natura
Cuvântului lui Dumnezeu; a învăţa pe oameni să
exercite credinţa înseamnă a-i învăţa să se aştepte
ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu să facă ceea ce spune şi
să depindă doar de Cuvânt ca să facă lucrul pe
care l-a spus; cultivarea credinţei constă în
creşterea, prin practicare, a încrederii în puterea
Cuvântului lui Dumnezeu de a face ceea ce este spus în
Cuvânt şi dependenţa doar de Cuvânt ca să împlinească
ceea ce Cuvântul spune.
Şi ’înţelegerea învăţăturii
biblice privind necesitatea imperioasă de a cultiva
credinţa, este mai importantă decât orice altă
cunoştinţă ce poate fi dobândită.’
Cultivaţi voi credinţa?” (Lecţii
despre credinţă, pag. 18; sublinieri din original).
„Voi fiţi, deci,
desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este
desăvârşit” (Mat. 5:48).
Dumnezeu te consideră
acum desăvârşit în Hristos prin Cuvântul Său.
