Tânărul Timotei a fost educat din copilărie pe baza „sfintelor Scripturi” – Vechiul Testament – de către mama şi bunica sa. Despre aceste scrieri apostolul Pavel a afirmat cu tărie: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (2 Tim. 3:16). Cuvântul cheie în greacă este theopneustos, adică Dumnezeu a expirat, nu a inspirat. Dumnezeu a produs scrierile Vechiului Testament şi, prin extensie, şi pe cele ale Noului Testament.

Dumnezeu a luat iniţiativa cu profeţii şi apostolii. Scriptura îşi are originea în El. Aceasta înseamnă că profeţii nu au luat pana pentru a scrie ca urmare a propriei lor iniţiative, cu scopul de a-şi lua o povară de pe inimă. Dumnezeu a fost Cel care i-a convins să scrie.

Prin analogie, Dumnezeu a fost Cel care a creat trupul lui Adam din ţărâna pământului, şi i-a suflat suflare de viaţă în nări, iar omul a devenit un trup viu. Fără suflarea lui Dumnezeu, omul nu ar fi devenit viu. Profeţii şi apostoli din vechime ar fi putut scrie din proprie iniţiativă, dar scrierile lor nu ar fi fost decât nişte gânduri şi cuvinte omeneşti, oricât de înălţătoare.

Dar atunci când Dumnezeu a început procesul de Inspirare a scriitorului, gândurile descoperite în prealabil profetului de către Dumnezeu erau chiar suflarea de viaţă a lui Dumnezeu, chiar dacă exprimate prin scriitori omeneşti. Scrierile aveau un statut şi o autoritate care depăşeau scrierile omeneşti obişnuite, chiar iudaice sau creştine.

Aşa cum Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, la fel Dumnezeu a încredinţat cuvântul Său nescris fiinţelor omeneşti. Scritptura nu reprezintă cuvântul Său în felul în care Dumnezeu ar scrie, personal, în limba cerească, pentru că oamenii nu ar fi înţeles limba Lui. Ei ar fi avut nevoie de un interpret.

De aceea, pentru a evita aşa ceva, Dumnezeu a folosit scriitori omeneşti care s-au supus voluntar lucrării Lui cu ei. Ei au exprimat gândurile lui Dumnezeu în propriile lor cuvinte, maniere, expresii culturale, etc., astfel încât să poată fi înţelese în timpul, locul, şi de către oamenii cărora Dumnezeu le adresa solia respectivă. Cuvintele literale nu reprezintă felul de a vorbi al lui Dumnezeu; cu excepţia celor Zece Porunci şi a cuvintelor lui Iehova şi ale lui Isus redate exact. Cuvintele exprimă perfect gândurle lui Dumnezeu, şi de aceea ele alcătuiesc cuvântul infailibil al lui Dumnezeu.

Aceia care apreciază lucrarea lui Dumnezeu în legătură cu Conferinţa Generală de la Minneapolis în 1888 s-ar putea întreba: În ce măsură i-a inspirat Dumnezeu pe cei doi soli, A.T. Jones şi E.J. Waggoner? Ellen White, care a avut darul profeţiei, a spus că ei erau „solii trimişi de Domnul” (Selected Messages, vol. 2, pag. 102); „solii Domnului” (The Ellen G. White 1888 Materials, pag. 1025); care au avut „acreditare divină” (idem, pag. 543). Ea a spus că Domnul „a trimis poporului Său o foarte preţioasă solie prin fraţii Waggoner şi Jones” (Testimonies to Ministers, pag. 91). „Dumnezeu i-a trimis pe aceşti tineri, fraţii Jones şi Waggoner, pentru a transmite o solie specială” (Manuscript Releases, vol. 15, pag. 83). Ea a vorbit despre „razele de lumină care au strălucit la Minneapolis” (1888 Materials, pag. 1030). Şi am putea continua cu peste trei sute de declaraţii pline de entuziasm ale lui Ellen White despre ceea ce a auzit ea în perioada 1888.

Scrierile şi soliile lui Jones şi Waggoner nu au fost niciodată plasate pe aceeaşi treaptă cu Sfintele Scripturi. Ele nu au fost niciodată echivalente cu scrierile Spiritului Profeţiei. Însă declaraţiile lui Ellen White despre solia lui Jones şi Waggoner arată că ei aveau aprobarea divină în perioada 1888.

Solia foarte preţioasă includea:

• „Farmecul inegalabil al lui Hristos” (1888 Materials, pag. 348);

• dragostea agape a lui Dumnezeu, aşa cum este ea înţeleasă în lumina crucii lui Isus (Efes. 3:18);

• adevărul referitor la vechiul şi noul legământ ca făgăduinţă a omului, respectiv a lui Dumnezeu (Ex. 19:8; Gal. 3:14-16; 4:22-24);

• un Mântuitor care a venit aproape de noi luând natura noastră umană şi osândind păcatul în trup păcătos (Rom. 8:3);

• darul „neprihănirii care dă viaţa” pentru păcatele întregii lumi (Rom. 5:18);

• îndreptăţirea prin credinţă din perspectiva Marelui Preot aflat în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc, pregătind un popor pentru revenirea Sa (Evr. 10:16-20);

• darul pocăinţei oferit de Psihiatrul ceresc, prin care îndepărtează vrăjmăşia din inimă împotriva lui Dumnezeu din trupul bisericii mondiale a Laodiceei (Apoc. 3:19, 20).

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, Duhul Sfânt încă inspiră oameni pentru a lucra spre binele nostru! Să nu neglijăm solia foarte preţioasă pe care El ne-a încredinţat-o.