Există perle preţioase ale Veştii Bune în Eclesiastul, capitolul nouă, pe care trebuie să le analizăm. Însă în acest capitol există şi pasaje care stârnesc nedumerirea, şi trebuie să fim oneşti atunci când le studiem.

Aici întâlnim un om care şi-a început viaţa cu darul extrem de preţios, extraordinar, al înţelepciunii cu care Dumnezeu l-a binecuvântat din belşug. Dar Solomon ne-a dovedit tuturor că a avea o înţelepciune extraordinară nu face pe nimeni fericit atunci când se apropie de finalul vieţii. Evident, pentru noi, oamenii moderni, aceasta înseamnă că marile noastre realizări în universităţi nu sunt o sursă de fericire. Educaţia construită pe dragostea de sine este patetică în final.

Aceia care au văzut cinism în predicile lui Solomon vor găsi un pasaj în acest capitol care le va adăpa convingerea (vezi. vers. 1-6).

Şi, spre jena noastră ca denominaţiune, acest pasaj conţine cel mai celebru „text doveditor” cu care sprijinim importanta noastră doctrină despre „starea morţilor.” Acelora care au moştenit doctrina păgâno-papală despre nemurirea sufletului şi care citează punctuaţia greşită din Luca 23:43, care spune că tâlharul credincios răstignit împreună cu Hristos va fi cu El „în Paradis” chiar în acea zi, noi le-am citat triumfători Eclesiastul 9:5, 6 care spune: „Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor şi ura lor şi pizma lor, de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.”

Astfel ne întărim punctul de vedere şi încheiem discuţia cu sentimentul că am mai câştigat o bătălie în legătură cu starea morţilor. (Îmi amintesc că atunci când tocmai devenisem adventist de ziua a şaptea aveam sentimentul că textul este atât de clar încât mă miram că oamenii nu îl înţeleg.)

Şi este clar că oamenii care au murit nu sunt conştienţi; dar putem noi apăra cu conştiinciozitate contextul dacă oamenii îl citesc şi pe acesta? Cel care scrie este un om fericit? Spune el clar că preţuieşte „fericita nădejde” (vezi Tit. 2:11-14)?

Poate că pe parcursul timpului noi, ca popor, vom învăţa să ne apărăm doctrina despre „starea morţilor” cu adevăruri mult mai clare despre „starea viilor.” Am putea „folosi” Psalmul 146:1-4 care spune practic acelaşi lucru şi care nu este aşezat într-un context trist care să ne dea de furcă. Şi putem arăta cum S-a golit Hristos pe Sine jertfindu-Se pe cruce (vezi Filip. 2:5-8), ceea ce reprezintă definiţia adevăratei morţi – moartea a doua. Pentru a prezenta această doctrină despre starea omului în moarte, trebuie să rămânem foarte aproape de crucea lui Hristos, altfel nu vom câştiga suflete aşa cum doreşte Domnul. Atunci când „solia îngerului al treilea cu adevărat,” „solia foarte preţioasă” pe care El ne-a trimis-o, este vestită pentru a lumina pământul cu slavă (Apoc. 18:1-4), „Hristos şi neprihănirea Lui” vor constitui cel mai proeminent element al soliei în timp ce crucea Lui va fi înălţată, mai proeminent decât oricare, în vremea sfârşitului.

Versetele 7 şi 8 referitoare la urmarea căii noastre, a mânca pâinea cu bucurie şi a bea vinul cu inimă bună, sunt ca o repetare a versetului 8:15. Dar noi, cei care am citit cartea până la capăt, ştim că în 12:13, 14 urmează chemarea solemnă la judecată. Nu o putem evita.

Dar există aici un mic sfat plin de căldură şi bucurie pentru noi care i-a scăpat lui Solomon: „Trăieşte bucuros [engl.] cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale” (vers. 9). Acest verset este paralel cu Maleahi 2:14-16, unde Domnul ne aminteşte: „Trăieşte bucuros cu nevasta din tinereţea ta.” Observaţi: „nevasta” este la singular.

Poate că bătrânul împărat şi-a amintit că a scris Cântarea lui Solomon, un poem încântător de dragoste din tinereţea lui. Pentru acela care a văzut descoperirea dragostei în Hristos, relaţia de dragoste din tinereţe durează atâta timp cât cei doi trăiesc.

Şi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru încurajarea din versetul 10 de a ne bucura de munca noastră şi de a o face „cu toată puterea” noastră, nu dintr-un motiv cinic că nu există astfel de muncă după moarte; ci în contextul acelei trăiri bucuroase din versetul 9.

Şi desigur că nu trebuie să fii prea deştept ca să înţelegi că succesul şi fericirea în viaţă nu vin automat din faptul că posezi anumite talente (vezi vers. 11). Dar este adevărat că de „vreme şi împrejurări” „atârnă toate”?

 

O povestioară

Solomon şi-a amintit această relatare care aduce mângâiere multor urmaşi credincioşi ai lui Hristos care nu văd nicio răsplată în această viaţă (vers. 13-16). Cetatea mică avea „puţini oameni” în ea care să o apere în timpul asediului, când vrăjmaşul „a ridicat mari întărituri împotriva ei.”

Dar în cetate era „un om sărac dar înţelept” care a avut înţelepciunea de a scăpa cetatea. Povestioara pare să spună că el a reuşit să scape cetatea de cei care o împresuraseră. Totuşi „nimeni” nu s-a gândit să-i mulţumească; nimeni nu a construit un monument pentru a comemora victoria adusă de el.

Deseori în istoria sacră, slujitorii credincioşi ai lui Dumnezeu au lucrat cu altruism şi totuşi fie au fost respinşi pe faţă, fie au suferit din pricina adevăratului popor al lui Dumnezeu fiind neapreciaţi. Un exemplu este povestea despre solia transmisă cândva (1888) de doi tineri la o mare sesiune a Conferinţei Generale, când Ellen White a fost aproape singura persoană dintre cei prezenţi care şi-a exprimat aprecierea pentru lucrarea şi solia lor. Povestioara lui Solomon este o aluzie. „Înţelepciunea săracului este dispreţuită” (chiar cuvântul pe care l-a folosit Ellen White în repetate rânduri pentru a descrie modul în care a fost primită această solie cerească printre „noi” în urmă cu peste un secol).

Nu ştim dacă cetatea mică s-a pocăit vreodată; dar Îi mulţumim lui Dumnezeu că încă avem privilegiul de a ne pocăi înainte de a fi prea târziu. Solomon subliniază o lecţie valoroasă: istoria va înregistra că „cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte,” produc un impact mai mare decât ale acelora care caută să-şi facă un nume bun (vezi vers. 17). Şi acest lucru se împlineşte în istoria de astăzi!