Timpul... Unii ar spune că
este relativ. Chiar şi aceia care nu ştiu nimic despre
Teoria relativităţii ştiu totuşi că el pare să
fie relativ. Sunt situaţii în care pare să treacă aşa de
repede, ca atunci când te confrunţi cu un termen limită
pentru terminarea Comentariilor. Şi sunt situaţii
în care pare să se scurgă cu viteza unui melc, ca atunci
când aştepţi ca o persoană dragă să se întoarcă din sala
de operaţie. Timpul... chiar este relativ? Ştiinţa spune
„da.” Ce învaţă Biblia?
„Toate îşi au vremea lor şi
fiecare lucru [engl: scop] de sub ceruri îşi are ceasul
lui” (Ecl. 3:1). Există un timp pentru fiecare scop.
Dumnezeu are un scop, un obiectiv, o dorinţă arzătoare.
Scopul Lui este de a aduce acasă mireasa lui Hristos.
Încheierea planului de mântuire se situează încă în
viitor. „Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele
dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm
înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru” (Rom.
8:23). Este posibil ca Dumnezeu să „suspine”?
Există un timp pentru
fiecare scop. De aceea încheierea îşi aşteaptă timpul
potrivit. Înainte ca aceasta să poată avea loc, sunt
alte evenimente care trebuie să se desfăşoare. Ploaia
târzie trebuie să cadă. Vestirea evangheliei trebuie să
fie realizată. Recolta celor neprihăniţi dar şi a celor
nelegiuiţi trebuie să se coacă. Cele şapte plăgi şi cea
de-a doua venire – fiecare îşi aşteaptă timpul potrivit,
timpul pus deoparte pentru scopul respectiv. Este timpul
relativ, sau adecvarea evenimentelor este relativă? Se
schimbă timpul sau se schimbă evenimentele din punct de
vedere al semnificaţiei, sensului, naturii potrivite sau
nepotrivite în funcţie de locul lor pe linia timpului?
La un moment dat în
trecutul mult prea îndepărtat, era timpul potrivit
pentru revărsarea ploii târzii şi desfăşurarea
evenimentelor ulterioare. La sesiunea Conferinţei
Generale din 1893, A.T. Jones a relatat:
„Am primit o scrisoare cu
puţin timp în urmă de la fratele Starr din Australia.
Voi citi două-trei propoziţii pentru că se potrivesc
foarte bine în cadrul studiilor noastre: ’Sora White
spune că ne aflăm în timpul ploii târzii începând cu
întâlnirea de la Minneapolis’” (General Conference
Bulletin, 1893, pag. 377).
Unii sunt uimiţi şi luaţi
prin surprindere de acest anunţ. Unora li se pare
incredibil până când dovezile clare care susţin acest
lucru sunt analizate. Timpul pentru scopul lui Dumnezeu
venise. Era timpul pentru evenimentele finale. Şi era un
timp de bucurie solemnă care a cuprins inimile
credincioşilor. În acele zile Jones a mai spus:
„Să-I mulţumim Domnului că
El continuă să fie preocupat de noi, să ne salveze de
greşeli, să ne salveze de pericole, să ne îndepărteze de
căile rele şi să reverse asupra noastră ploaia târzie,
ca să putem fi luaţi la cer. Aceasta este semnificaţia
soliei [1888] – plecarea la cer – pentru voi şi pentru
mine” (idem, pag. 185).
Unii au înţeles că sosise
timpul pentru scopul lui Dumnezeu. A.T. Jones a fost în
mod clar unul dintre cei care au înţeles:
„El a încercat în aceşti
patru ani să ne facă să primim ploaia târziue; cât va
mai avea de aşteptat până o vom primi?
„Şi miezul problemei este
că ceva urmează să fie făcut... Aceasta este
grozăvia situaţiei la această întâlnire; aceasta este
ceea ce îi conferă acestei întâlniri un caracter solemn.
Pericolul este că vor fi unii aici care s-au împotrivit
în aceşti patru ani, sau poate că nu s-au împotrivit
atâta timp, care acum... nu o vor primi aşa cum o oferă
Domnul, şi va fi ignorată. La această întâlnire va fi
luată o decizie de către Domnul, de fapt de către noi”
(idem, pag. 377, sublinieri adăugate).
Ceva a fost făcut. O
„decizie” a fost luată. Momentul exact când a fost luată
decizia nu are importanţă. Ceea ce este important ca
toţi adventiştii de ziua a şaptea să înţeleagă este
conţinutul deciziei. Sunt sigur că majoritatea
cititorilor Comentariilor cunosc foarte bine
„decizia.”
„A fost un timp când
această lucrare a devenit necesară, pentru că poporul
nostru s-a opus lucrării lui Dumnezeu refuzând lumina
adevărului despre neprihănirea lui Hristos prin
credinţă. Aceasta este ceea ce ar fi trebuit să
primească ei şi să transmită mai departe cu inima,
glasul şi pana, căci aceasta este singura lor menire” (Testimonies
to Ministers, pag. 401).
„Adevărata religie, singura
religie a Bibliei – credinţa în iertarea păcatelor,
neprihănirea lui Hristos şi sângele Mielului – a fost nu
numai dispreţuită şi vorbită de rău, ridiculizată şi
criticată, dar au fost create suspiciuni şi gelozii care
au condus la fanatism şi ateism” (The Ellen G. White
1888 Materials, pag. 948).
Respingerea soliei şi a
ploii târzii care a însoţit-o nu putea fi subliniată mai
mult. Aşadar timpul a trecut. Scopul lui Dumnezeu
a fost întârziat. Nu a fost voia Lui ca timpul să dureze
atât de mult. Demult, El a dorit să îi conducă pe copiii
Săi pământeni în veşnicie. Dar rămâne întrebarea: este
timpul relativ?
S-ar părea că este. Deşi
evenimentele sunt relative (adică, potrivite sau
nepotrivite, în funcţie de timp), timpul este de
asemenea relativ în funcţie de evenimente. Timpul sosise
pentru revărsarea ploii târzii, dar atunci când poporul
lui Dumnezeu a refuzat darul, el a fost retras şi
evenimentele asociate cu el au fost întârziate. Nu ar fi
fost potrivit ca Dumnezeu să impună binecuvântarea
asupra inimilor care nu o doreau, nu o apreciau şi nu
credeau. Timpul a făcut ca anumite evenimente să fie
potrivite. Totuşi alte evenimente au făcut ca timpul să
nu fie cel potrivit. Da. Evenimentele sunt relative, dar
şi timpul.
„Dumnezeu ’a rânduit o zi
în care să judece lumea’ (Fapte 17:31). Domnul Hristos
ne spune cum vom putea recunoaşte apropierea acelei
zile. El nu ne spune că toată lumea va fi convertită, ci
că ’evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită
în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor
neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.’ Stă în puterea
noastră să grăbim venirea Domnului, vestind lumii
evanghelia. Noi nu trebuie numai să aşteptăm, dar să şi
grăbim venirea zilei Domnului (2 Petru 3:12). Dacă
biserica lui Hristos şi-ar fi făcut lucrarea rânduită de
Domnul, lumea ar fi fost deja avertizată, iar Domnul
Isus ar fi venit pe pământ cu putere şi slavă mare” (Hristos,
Lumina lumii, pag. 633-634).
