Atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Avram din Ur din Haldea, El dorea să-l facă nucleul bisericii Sale. Întotdeauna Dumnezeu Şi-a chemat poporul afară din lume pentru a-i putea folosi ca să evanghelizeze lumea. Biserica trebuie să fie în lume, dar nu din lume.

Şi astfel Dumnezeu i-a făcut o făgăduinţă înşeptită lui Avram. „Legământul avraamic este un legământ al harului şi al mântuirii.” „Domnul zisese lui Avram: ’Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. (1) Voi face din tine un neam mare şi (2) te voi binecuvânta; (3) îţi voi face un nume mare şi (4) vei fi o binecuvântare. (5) Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi (6) voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi (7) toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen. 12:1-3).

Dumnezeu, practic, i-a promis lumea lui Avram. Prin el familiile urmau să fie binecuvântate. Dumnezeu este preocupat de clădirea naţiunii Sale spirituale prin intermediul bisericii. Aceste şapte binecuvântări trebuiesc primite prin credinţa în Hristos răstignit.

Apostolul Pavel spune clar că Dumnezeu i-a predicat lui Avram vestea bună despre Hristos. „Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: ’Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.’ Aşa că aceia ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios” (Gal. 3:8, 9).

Avram făcea parte dintre Neamuri atunci când Dumnezeu i-a făcut această făgăduinţă. El nu era evreu sau israelit. Nu exista aşa ceva. Astfel, făgăduinţa lui Dumnezeu se adresa Neamurilor prin linia genealogică a lui Avram.

Binecuvântarea includea îndreptăţirea Neamurilor de către Dumnezeu prin credinţă. Avraam nu s-a abătut de la credinţa în făgăduinţa lui Dumnezeu. El a experimentat îndreptăţirea lui Dumnezeu prin credinţă. De asemenea, alături de Dumnezeu, el a devenit un predicator al neprihănirii. Şi oriunde transmitea vestea bună despre eliberarea şi iertarea oferite de Dumnezeu, Neamurile care credeau erau binecuvântate prin Hristos.

Solia evangheliei pe care Dumnezeu i-a vestit-o lui Avram a fost: „În tine vor fi binecuvântate toate neamurile.” Evanghelia este puterea lui Dumnezeu descoperită în Hristos răstignit (1 Cor. 1:17, 18). Dumnezeu i-a oferit lui Avram „o cunoaştere deosebită” a mântuirii care urma să fie realizate prin Hristos” (Patriarhi şi profeţi, pag. 125).

După ce Avram s-a oprit în Haran vestind evanghelia oamenilor din împrejurimi, un mare număr dintre ei s-au alăturat anturajului său ca prieteni de adevăr. Apoi Terah, tatăl său, a murit şi Domnul l-a chemat să călătorească spre Canaan. Aici Domnul i-a vestit: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale” (Gen. 12:7).

Făgăduinţa făcută de Dumnezeu cu referire la ţară este adresată „seminţei tale.” Pavel a înţeles că sămânţa este Hristos. „Acum, făgăduinţele au fost făcute ’lui Avraam şi seminţei lui.’ Nu zice: ’Şi seminţelor’ (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ’Şi seminţei tale’ adică Hristos” (Gal. 3:16). Moştenitorul făgăduinţei făcute de Dumnezeu lui Avram este Hristos. Şi astfel Avram a fost un credincios neclintit cu privire la împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu prin Hristos. El a fost un creştin desăvârşit încă de la începutul credinţei sale. Dumnezeu i L-a predicat pe Hristos răstignit lui Avram.

Această făgăduinţă a lui Dumnezeu era pentru toţi aceia care urmau să creadă în Hristos răstignit, la fel ca tatăl lor credincios – Avram. „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi ’sămânţa’ lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” (Gal. 3:27-29).

Vă rog să observaţi că legământul este numit în mod clar făgăduinţa lui Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu face o făgăduinţă, garantează împlinirea ei. El nu aşteaptă nicio făgăduinţă în schimb de la om. Făgăduinţa Lui trebuie crezută.

Este extrem de important de observat că făgăduinţa despre ţară care i-a fost făcută lui Avram nu urma să fie experimentată de el în timpul vieţii pe acest pământ. Căci, aşa cum spune profetul Ştefan, „din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire [lui Avraam], nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, cu toate că n-avea nici un copil” (Fapte 7:5).

Făgăduinţa lui Dumnezeu de mântuire în Hristos răstignit a avut întotdeauna legătură cu moştenirea ţării. Şi, totuşi, Avram a fost doar un străin în ţara făgăduită. A eşuat făgăduinţa lui Dumnezeu? Deloc. Căci Avram a crezut nu doar într-un Răscumpărător răstignit, ci şi într-un Domn înviat.

Apostolul Petru a vestit: „Voi sunteţi fiii prorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când i-a zis lui Avraam: ’Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.’ Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale” (Fapte 3:25, 26). Astfel Avram a primit binecuvântarea ţării prin credinţa într-un Mântuitor răstignit şi înviat. Aşa cum Dumnezeu îi vestise această evanghelie minunată lui Avram, la fel el le-a transmis-o şi altora.

Avram a fost un creştin aşa de bun încât Domnul nostru le-a spus iudeilor din vremea Sa: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8:56). Avram a fost primul creştin. El a trăit cu adevărat în dispensaţiunea evangheliei la fel ca şi noi.

Mai mult, credinţa lui era centrată în Hristos care este adevăratul Mare Preot din adevăratul tabernacol ceresc făcut nu de mână omenească. Avram a recunoscut marea preoţie a lui Melhisedec, împăratul păcii şi al neprihănirii, dându-i zecime (Evr. 7:2). Melhisedec era un tip al preoţiei lui Hristos (6:20). Aşadar Avram nu s-a închinat lui Dumnezeu în corturi făcute de mâini omeneşti, ci prin slujirea spirituală în sanctuarul ceresc. Prin credinţă Hristos i-a comunicat neprihănirea Sa tatălui nostru Avram într-o comuniune stabilită pe baza unei uniri a inimii care a apreciat jertfa Fiului lui Dumnezeu.

Solia pe care Domnul în marea Sa îndurare „ne-a” trimis-o în 1888 este cea care ne-a clarificat cum i-a fost vestită evanghelia noului legământ lui Avram. Solia a explicat ce este „credinţa” – un răspuns al inimii faţă de dragostea descoperită în crucea lui Hristos.