SĂ NE ÎNTÂLNIM CU DUMNEZEUL CARE A CREAT TOTUL

Capitolul unu din Geneza vorbeşte despre singurul Dumnezeu adevărat care a creat „cerurile şi pământul.” Atunci când Dumnezeu l-a inspirat pe Moise ca să scrie acest raport pe care îl avem, El a prevăzut cum va fi în timpul nostru când teoria nelegiuită a evoluţionismului va produce atâta rău în lume (nazismul, de exemplu, nu ar fi apărut niciodată fără contribuţia teoriei evoluţioniste).

Geneza, capitolul unu, nu ne spune prea multe despre caracterul acestui Dumnezeu Creator – cu excepţia faptului că El doreşte ca fiinţele pe care le-a creat să fie fericite. (Dacă tot ce am fi avut din Biblie ar fi fost acest capitol unu, am fi ştiut că El doreşte ca noi să fim fericiţi pentru că ne-a creat „bărbat şi femeie.” Dragostea dintre cei doi este una dintre cele mai minunate bucurii ale vieţii).

Dacă Adam şi Eva nu ar fi păcătuit, ei ar fi descoperit destule argumente în creaţia fără păcat, care să-i facă fericiţi pentru totdeauna. S-ar fi bucurat în acel Creator desăvârşit şi în tot ceea ce a creat El.

Dar o descoperire autentică a caracterului Său trebuia să aştepte ca grozăvia păcatului să se dezvolte în inimile omeneşti. De ce? Pentru că o descoperire a profunzimilor dragostei lui Dumnezeu nu putea fi înţeleasă de niciun om sau de către fiinţele necăzute în păcat din univers fără acea „cunoştinţă a binelui şi răului” pe care Adam şi Eva au câştigat-o după ce au mâncat din fructul oprit.*

Existenţa acestui rău numit păcat cerea descoperirea lui Dumnezeu, deschiderea adâncimilor infinite ale fiinţei Lui înaintea privirilor omului păcătos şi ale întregului univers.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne bucurăm pentru că a apărut păcatul; dar păcatul a apărut; şi mulţumiri fie aduse Cerului pentru faptul că a apărut şi o descoperire a „lărgimii, lungimii, adâncimii şi înălţimii” dragostei (agape a) Tatălui şi Fiului (vezi Efes. 3:18).

 

Cum îi putem ajuta pe oamenii care sunt blocaţi în eroarea evoluţionismului?

Contradicţiile pe tema paleontologiei pot constitui un efort inutil. Căci cu toată „ştiinţa” creaţionistă pe care aţi putea-o prezenta ei vor contraargumenta cu ceea ce consideră a fi „dovezi” evoluţioniste foarte clare. Poate că deja aţi avut experienţa unor controverse inutile.

Haideţi să încercăm să prezentăm „ştiinţa” agape (Ellen White s-a referit la „ştiinţa” care se găseşte în „simplitatea adevăratei religii” [agape] (MS 28, 1898; 3BC 1144). În cazuri mult mai numeroase decât ne putem imagina, sufletele „ştiinţifice” tânjesc să afle despre „Hristos şi El răstignit,” dar au fost deturnate grav de ideile false ale evangheliei predicate de bisericile care sunt descrise sub denumirea de „Babilonul” căzut. (De exemplu, s-ar putea să vi se pară greu de crezut cât de mulţi oameni sunt deturnaţi de la evanghelie prin învăţătura focului veşnic al iadului; ei nu au ce să facă decât să se înstrăineze de un Dumnezeu care ar trata pe cineva în acest fel; ei au nevoie de înţelegerea noastră.) 

Geneza 1 este un capitol minunat pentru un studiu în cadrul Şcolii de Sabat; mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru faptul că îl avem. Dar haideţi să abordăm problema evoluţionismului dintr-o nouă perspectivă – aceea a prezentării adevărului lui „Hristos şi El răstignit.” Faceţi acest lucru în mod serios; prezentaţi-l punct cu punct din Biblie. Luaţi un capitol din Biblie, verset cu verset, punct cu punct. (Există nenumărate posibilităţi – Isaia 53; Psalmul 22; Romani 5; Efeseni 1; Psalmul 139, etc.).  

Ce veţi descoperi? Fără a încerca să combateţi fiecare detaliu „ştiinţific,” veţi descoperi că inima prietenului vostru evoluţionist va fi înmuiată în ciuda lui însuşi. Acum, daţi-vă la o parte din drum şi permiteţi Duhului Sfânt să-Şi facă lucrarea! Acesta va fi începutul unei transformări pentru viaţa veşnică. Nu vă îngrijoraţi cu privire la sabat; aceasta va veni de la sine de îndată ce crucea şi dragostea care L-a făcut pe Hristos să ajungă la cruce vor fi făcute clare.

Robert J. Wieland (în locul lui Gerald L. Finneman)

_________

*Notă: Noi am contestat concepţia exprimată de fratele Wieland în paragraful patru din aceste Comentarii. Cunoaşterea dragostei şi a caracterului lui Dumnezeu nu avea nevoie de păcat sau de vreo altă producţie a lui. I-am scris, rugându-l să ne explice dacă a fost o eroare sau dânsul aşa crede. Se pare că a fost o exprimare nefericită, fratele Wieland dorind să se refere la moartea a doua, şi nicidecum la dragostea lui Dumnezeu. Redăm aici răspunsul pe care fratele R.J. Wieland a avut amabilitatea să îl ofere şi pe care a dorit să îl publicăm aici:

„Cred că am spus: Nu am fi înţeles niciodată aşa de bine agape a lui Dumnezeu (folosiţi cuvântul original). Dragostea care este agape este dragostea care are curajul de a suferi moartea a doua. Este Isaia 53:12: ’S-a dat pe Sine însuşi la moarte’ – moartea adevărată, nu doar un somn. S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi (Filip. 2:5-8). El a gustat moartea pentru toţi (Evr. 2:9) – moartea adevărată. Nicio fiinţă necăzută nu ar fi putut pătrunde pe deplin semnificaţia morţii a doua dacă nu ar fi fost descoperirea acelei iubiri jertfitoare manifestată la cruce.

Vă rog să reţineţi: NU am spus că Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru păcat – nu, de o mie de ori nu; dar păcatul a apărut; este aici. Şi până la urmă aceasta înseamnă că cei mântuiţi vor fi membri ai familiei lui Dumnezeu, nu doar fiinţe create.”