„1844 – prezentat mai simplu” este titlul studiului de joi. Cu ajutorul calculelor matematice legătura între cei 490 de ani (70 de săptămâni) şi cei 2300 de ani devine un lucru uşor de realizat. Noi putem face acest lucru prin două metode. Una din metode constă în adăugarea celor 2300 de ani la anul în care a fost dat decretul – 457 î.Hr. – pentru a afla data finală, 1844. Cealaltă metodă constă în scăderea celor 490 de ani din cei 2300 – aceasta ce ne conduce la anul 34 d.Hr. şi ne mai rămân 1810 ani. Adunând 1810 ani cu 34 ajungem la anul 1844. Această profeţie extraordinară cu privire la timp descoperă clar faptul că Dumnezeu deţine controlul asupra „orarului” istoriei omeneşti.

Ceea ce face posibil ca „1844 [să fie] prezentat mai simplu” este legătura acestui subiect cu solia lui Hristos, Mântuitorul nostru iertător de păcate şi care îi curăţeşe pe cei care cred. Această solie, în contextul vremii sfârşitului, este „marea strigare a îngerului al treilea.” Este solia „ploii târzii.” Ploaia este trimisă din cer pentru ca recolta să crească şi să fie culeasă. Timpul, 1844, a fost stabilit din veşnicie ca să fie un timp al secerişului şi al „ploii târzii.” Acest an, ca şi anul 31 d.Hr., este foarte important în calendarul lui Dumnezeu de evenimente care ne privesc. Ambele elemente referitoare la timp ne-au fost date prin Daniel.

Daniel este una dintre cele mai importante cărţi din Biblie pe care noi trebuie să le înţelegem. Această carte face legătura între Vechiul şi Noul Testament. Prin Daniel, Dumnezeu a descoperit anul exact al morţii lui Hristos şi evenimentele finale care vor conduce la revenirea Sa. Unul din acele evenimente finale a avut loc în anul 1844. 

Daniel demonstrează controlul şi pătrunderea desăvârşită a lui Dumnezeu cu privire la vreme şi neamuri, oferind profeţii detaliate despre succedarea împărăţiilor şi a conducătorilor.  

Studiul din această săptămână este o continuare a studiului de săptămâna trecută despre „calcularea” profeţiei despre cele şaptezeci de săptămâni din Daniel 9. Editorul a făcut o treabă excelentă în privinţa „calculării,” aşa că nu vom repeta aici explicaţia lui.

Şi deoarece editorul a realizat calculele referitoare la aceste profeţii cu privire la timp, ne vom concentra asupra lucrării lui Hristos ca Mare Preot în cadrul curăţirii sanctuarului ceresc, care a început în 1844. Perioada profetică de 2300 de ani este „numărătoarea inversă” care a început în anul 457 î.Hr. şi s-a încheiat în anul 1844.

Dumnezeu a stabilit data anului 1844 în consiliile cereşti. Când vremea s-a împlinit, Marele nostru Preot a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a mijloci în favoarea lucrării de restaurare, îndreptăţire şi curăţire a sanctuarului ceresc în cadrul planului de mântuire realizat de Dumnezeu.

Câteva elemente ale planului de mântuire sunt legate de data 1844. Acestea se găsesc în soliile celor trei îngeri din Apocalipsa 14:6-12. În ele se includ următoarele solii: evanghelia veşnică, judecata pre-adventă, creaţiunea, declaraţia apostaziei Babilonului, avertismentul împotriva semnului fiarei, ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, credinţa lui Isus. Împreună acestea alcătuiesc întreaga lucrare a lui Hristos şi a poporului Său în vremea sfârşitului.

Aceste solii îi pregătesc pe oameni pentru secerişul caracterului care are loc chiar înaintea venirii Secerătorului. După ce sunt date aceste solii, începe vremea sfârşitului. Acest seceriş este pus în lumină în Apocalipsa 14:14-20. În parabola culesului strugurilor copţi putem citi destinul fiecărui om de pe pământ. Aceia care vor avea caracterul lui Isus vor fi adunaţi în cămara cerească; aceia care nu vor avea caracterul Lui vor fi în teascul judecăţii.

Pentru ca recolta să ajungă la maturitate, trebuie să cadă ploaie. Atât în simbol, cât şi în realitate această ploaie avea, şi continuă să aibă legătură cu Ziua Ispăşirii. Această ploaie are, deci, legătură cu 1844 prin faptul că ea cade în timpul Zilei Ispăşirii, simultan cu lucrarea Marelui nostru Preot de curăţire a sanctuarului. În 1859 Ellen White a scris: „Aproape toţi au crezut că această solie [către Laodicea] se va încheia cu marea strigare a îngerului al treilea” (Mărturii, vol. 1, pag. 186). În 1858 un înger a unit perfect „ploaia târzie, înviorarea de la faţa Domnului, şi marea strigare a îngerului al treilea” (Experienţe şi viziuni, pag. 271). Desigur, există diferenţe de accentuare a celor trei termeni, dar în esenţă ei constituie solia şi experienţa lui Hristos şi a neprihănirii Lui.

„Marea strigare” este solia ploii târzii. Această ploaie spirituală a început la patruzeci treizeci de ani după 1844, în 1888, în solia neprihănirii lui Hristos. Referindu-se la aceasta în 1892, doamna White a scris:  

„Timpul încercării este chiar asupra noastră, căci marea strigare a celui de-al treilea înger a şi început prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Mântuitorul iertător de păcate” (Selected Messages, vol. 1, pag. 363).

Această solie a fost dată în legătură cu curăţirea sanctuarului. Cuvântul ebraic folosit în Daniel 8:14 pentru „curăţit” este tsadaq. Acest cuvânt este plin de sensuri. El poate fi tradus prin următorii termeni: a curăţi, a îndreptăţi, a restaura, a fi făcut neprihănit în conduită şi caracter, a fi făcut şi păstrat drept, a declara drept, a fi îndreptăţit, a face sau a aplica dreptatea (în administrarea legii), a apăra, a salva.

Toţi aceşti termeni sunt asociaţi cu solia „neprihănirii lui Hristos, Mântuitorul iertător de păcate,” care în contextul timpului sfârşitului constituie „marea strigare a îngerului al treilea.” Hristos este acoperământul nostru şi El este, prin lucrarea Duhului Sfânt, format în noi ca „NĂDEJDE a slavei.” Aceasta este solia curăţirii sanctuarului. În acest fel este „1844 – prezentat mai simplu.” Hristos şi neprihănirea Lui (1888) este singura solie care dă sens datei de 1844 şi ne ajută să o înţelegem.