Autorul studiului din această săptămână foloseşte cuvântul „judecată” cu două sensuri. În studiile de duminică şi luni, cuvântul judecată este folosit în sensul executării judecăţii sau a verdictului; în studiile de marţi şi joi, cuvântul judecată este folosit în sensul determinării verdictului, idee pe care adventiştii o folosesc de obicei în legătură cu judecata de cercetare.

Autorul îşi propune să răspundă la întrebarea: „Ce legătură este între judecată şi evanghelie?” El răspunde corect că Isus a murit ca Locţiitor al nostru şi că „nu există evanghelie fără judecată, pentru că ’vestea cea bună’ a evangheliei este că suntem scutiţi de condamnare.” Dar la o cercetare mai atentă acest concept despre evanghelie pare într-un fel îngust şi egocentric.

Judecata colectivă

Biblia spune cât se poate de clar că evanghelia este atotcuprinzătoare, ireversibilă, şi conţine anumite veşti bune necondiţionate. Isus este Mântuitorul lumii; El este Mântuitorul tuturor oamenilor, în special al acelora care cred; El S-a dat pe Sine ca răscumpărare pentru toţi; El Însuşi este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu doar pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi (Ioan 4:42; 1 Tim. 4:10; 1 Tim. 1:6; 1 Ioan 2:2). El a gustat moartea a doua pentru toţi şi a anulat temporar acea moarte, aducând la lumină viaţa şi nemurirea prin evanghelie (Evr. 2:9; 2 Tim. 1:10). Ca rezultat al evangheliei căderea lui Adam a fost reparată şi omul a fost aşezat pe teren sigur oferindu-i-se un al doilea proces, o a doua probă.

„Moştenirea copiilor este aceea a păcatului. Păcatul i-a separat de Dumnezeu. Isus Şi-a dat viaţa pentru a putea lega de Dumnezeu ceea ce fusese rupt. În ceea ce-l priveşte pe Adam, oamenii nu primesc nimic de la el în afară de vină şi condamnarea la moarte. Dar Hristos intervine şi trece pe acolo unde a căzut Adam, rezistând fiecărei probe în beneficiul omului. El repară greşeala şi căderea teribilă a lui Adam ieşind neatins din încercare. Aceasta îl aşează pe om pe teren sigur cu Dumnezeu. Îl aşează acolo unde, primindu-L pe Hristos ca Mântuitor al său, devine părtaş de natură divină. Astfel se crează o legătură între el şi Dumnezeu şi Hristos. Modelul desăvârşit al lui Hristos şi harul lui Dumnezeu îi sunt date pentru a-l ajuta să îşi educe fii şi fiicele ca să fie fii şi fiice ale lui Dumnezeu” (Manuscript Releases, vol. 9, pag. 236).

„Hristos a murit pentru o lume ruinată şi, prin meritele lui Hristos, Dumnezeu a ales ca omul să aibă parte de un al doilea proces, o a doua probă, un al doilea test, pentru a se vedea dacă va păzi poruncile lui Dumnezeu sau va umbla pe calea nelegiuirii, aşa cum a făcut Adam” (Review and Herald, 28 sept. 1897).

Greşeala lui Adam a condamnat natura noastră umană, dar Hristos a luat asupra Sa acea natură umană condamnată şi a executat pe cruce acea natură condamnată, oferind astfel fiecărui om darul îndreptăţirii şi dându-i în acelaşi timp o perioadă de probă. Aceasta este vestea bună a evangheliei – colectivă şi necondiţionată. Verdictul condamnării care a venit asupra lumii în urma greşelii lui Adam a fost executat la cruce. Astfel, citim în Ioan 12:31: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” Dintr-o perspectivă colectivă şi în virtutea întrupării prin care Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa natura umană condamnată, Dumnezeu nu doar a executat judecata asupra lumii la cruce, El a mântuit lumea.

„Hristos a fost ispitit de Satana de o sută de ori mai puternic decât Adam, şi în circumstanţe mult mai nefavorabile. Amăgitorul s-a prezentat ca înger de lumină, dar Hristos S-a împotrivit ispitelor lui. El a reparat căderea teribilă a lui Adam şi a mântuit lumea. Există speranţă pentru toţi aceia care vin la Hristos şi Îl primesc ca Mântuitor personal” (Manuscript Releases, vol. 8, pag. 40).

Aceia care neagă această veste bună până la urmă se vor condamna singuri şi vor suferi mânia lui Dumnezeu. Aceasta este condamnarea: lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina (Ioan 3:19).

Judecata personală

Aşa cum arată şi studiul nostru, Biblia este clară şi în privinţa faptului că toţi vor veni la judecată, unde va fi dat un verdict referitor la răspunsul fiecăruia faţă de vestea bună, colectivă, a evangheliei. Adventiştii de ziua a şaptea ar trebui să aibă simţul urgenţei şi al responsabilităţii faţă de lume. Nu doar că judecata este în desfăşurare în cer, ci şi nunta este în desfăşurare. Chiar Isus a spus: „Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească” (Luca 12:35-37).

Lumea trebuie avertizată cu privire la judecata executivă iminentă şi trebuie constrânsă prin invitaţia de a participa la nunta din cer. Dar invitaţia trebuie să fie reprezentată de vestea bună, colectivă, necondiţionată, a evanghliei. Mai precis, prin jertfa Sa Hristos a creat şi a asigurat darul iertării tuturor în timp ce le-a oferit tuturor un timp de probă. Dar există un preţ spentru aceia care doresc să meargă la nuntă. Ei trebuie să renunţe la propria lor neprihănire identificându-se cu Hristos, moartea şi învierea Lui, şi fiind astfel îmbrăcaţi cu caracterul Lui neprihănit. Preţul este extravagant pentru Dumnezeu şi gratuit pentru păcătos.