Cândva aceste studii mi s-ar fi părut plictisitoare. Am participat la numeroase „campanii de evanghelizare” unde am ascultat de multe ori prezentarea profeţiilor din Daniel. „Solia sanctuarului” era o umbră palidă a unui subiect important, dar ce legătură avea aceasta cu viaţa de aici şi acum? La milioane de ani lumină se întâmpla ceva, dar ce anume, nimeni nu m-a ajutat să înţeleg.

Apoi s-au întâmplat două lucruri: (a) Providenţa Domnului mi-a adus cartea The Glad Tidings, Galatians verse-by-verse; am înţeles că inima soliei adventiste de ziua a şaptea este despre harul bogat al Mântuitorului – mai clar decât o auzisem în toate bisericile în care fusesem până atunci. Ceea ce a realizat Hristos pe cruce m-a fascinat pentru că depăşea tot ce mi se spusese până atunci. Da, există putere în înţelegerea acestei iubiri (agape).

(b) Dar „solia sanctuarului” continua să fie plictisitoare, chiar şi după ce o predicasem africanilor ani de zile. Apoi un pastor a venit în vizită la întâlnirile noastre de tabără în Uganda şi Kenya; observând interesul meu pentru Galateni, mi-a dat o copie netipărită a cărţii Calea consacractă către desăvârşirea creştină. Nu văzusem niciodată cartea aceasta în timpul colegiului, totuşi era cea mai clară carte despre sanctuar pe care o citisem vreodată; „solia sanctuarului” a devenit la fel de clară cum 2 + 2 = 4.

Temuta „judecată de cercetare” era acum o veste foarte bună; cărţile din cer nu erau decât oglindiri desăvârşite ale inimilor noastre; „curăţirea” sanctuarului nu putea fi realizată până când inimile noastre nu erau curăţite. Şi aici se închidea cercul – studiul lui Waggoner despre Galateni era solia care urma să realizeze această lucrare. Mai departe, citindu-l pe Jones, am înţeles că Domnul ar fi realizat-o dacă noi nu L-am fi împiedicat! Nu exista niciun motiv pentru ca revenirea lui Hristos să mai fie întârziată secol după secol. Era ca un puzzle care urma să fie terminat.

Când am început să studiez ce avea de spus Ellen White în această privinţă, adevărul mi-a sărit drept în faţă: „Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis” acea solie completă chiar prin cei doi „soli” ale căror cărţi le primisem pentru a le citi!

Solia era „începutul” marii strigări şi al ploii târzii. Acum, în sfârşit, „Evanghelia, 1844 şi Judecata” (subiectele studiilor noastre din acest trimestru) s-au clarificat, şi lucrarea vieţii mele a devenit certă: Urma să-mi petrec întreaga viaţă spunând cât de simplă, clară şi frumoasă era solia. Eu nu pot scrie sau predica nimic: eu nu sunt nimeni. Eu trebuia să arăt către „solia foarte preţioasă” în prezent, aşa cum „Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis[-o].” Acesta este motivul pentru care am implorat Conferinţa Generală să tipărească antologia scrierilor lui Jones şi Waggoner având în vedere că Ellen White i-a susţinut; aceste scrieri erau izvoare de apă proaspătă într-un pământ uscat. Noi nu eram nimic; solia trebuia să fie totul!

„Introducerea” celor 14 studii noi ne spune că „judecata pre-adventă începută în 1844” este una dintre doctrinele noastre unice, şi este de mirare de ce alţi creştini nu o „înţeleg.” Există un motiv! Dacă „noi” am fi primit ceea ce Domnul nostru drag a încercat din răsputeri să ne ofere, lumea ar fi înţeles-o, căci „solia îngerului al treilea în adevăr” este cea mai puternică, cea mai constrângătoare solie dată lumii după cincizecime. Dumnezeu a „poruncit” ca „noi” să o transmitem mai departe; totuşi, serva Domnului a trebuit să mărturisească la încheierea erei „ploii târzii” că „noi” am blocat-o „într-o mare măsură” împiedicând-o să ajungă atât la „poporul nostru” cât şi la „lume.”[1] Solia ar fi întrecut în strălucire Reforma protestantă din secolul al şaisprezecelea.

Elementele surprinzătoare includeau: (a) Tatăl L-a trimis pe Fiul Său „într-o fire asemănătoare cu a păcatului,” nu într-o fire diferită de a păcatului aşa cum învaţă doctrina „concepţiei imaculate”; Mântuitorul va salva pe poporul Său din păcat dacă ei vor înţelege evanghelia Lui ca „puterea lui Dumnezeu pentru [mântuire]” (Rom. 1:16). Mântuitorul este mai aproape de noi decât au crezut vreodată creştinii. Atunci poporul Său Îi poate da slavă!

(b) Moartea pe care a suferit-o Isus pe cruce a fost adevărata moarte, „moartea a doua” (Apoc. 2:11; 20:14); din nou, aceasta contrazice învăţătura împrumutată din păgânism referitoare la nemurirea sufletului. „Evanghelia obiectivă” despre ceea ce a realizat Hristos (nu doar despre ceea ce a dorit El să realizeze!) îi va motiva pe aceia care cred să biruiască „după cum şi [El a] biruit” (Apoc. 3:21). Neprihănirea Lui va fi împărtăşită, nu doar atribuită. Funcţionează!

Dacă, prin harul Domnului, putem lega aceste concepte 1888 de cele 14 studii noi, ele vor deveni de neuitat şi extrem de preţioase în experienţa voastră. Rugaţi-vă pentru noi, vă rugăm, ca să-L urmăm pe Domnul.

 

[1] Selected Messages, vol. 1, pag. 234, 235 (1896).

 

Bibliografie

1. The Glad Tidings: Galatians Made Clear, Ellet J. Waggoner, publicată pentru prima oară în 1900; editată de Robert J. Wieland şi republicată în 1972 de Pacific Press Publishing Association. Un studiu verset cu verset despre solia impresionantă a Epistolei către Galateni.

2. The Consecrated Way to Christian Perfection, Alonzo T. Jones. Îl prezintă pe Hristos în cele trei ipostaze: Profet, Preot şi Împărat, şi îl invită pe creştin să răspundă la diferite întrebări, cum ar fi: Este posibilă desăvârşirea caracterului pentru noi, muritorii născuţi în păcat? (coperta, pag. 132).

Ambele cărţi pot fi găsie la Glad Tidings Publishers, 8784 Valley View Dr., Berrien Springs MI 49103. (269) 473-1888, www.1888msc.org