Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească? (Gal. 3:3)

Câţi dintre voi le-aţi ajutat pe mamele voastre ca să vă nască? Bineînţels, nu vă amintiţi. Este normal. Câte din mamele voastre v-au mulţumit pentru faptul că le-aţi ajutat atunci când se chinuiau să vă nască? Întrebări naive – aceasta nu s-a întâmplat niciodată. Uneori spunem lucruri de genul: „Copilul încă nu este gata să vină,” dar în realitate ceea ce vrem să spunem este că procesul extraordinar care declanşează forţele naşterii cu ajutorul mamei nu este încă realizat. Copiii se află în centrul atenţiei în timpul naşterii, dar ei nu ajută cu nimic în acest proces. Singurul lucru care poate fi spus despre copii este că ei nu se împotrivesc acestui proces. Aceasta este ideea pe care Pavel încearcă să o sublinieze atunci când le scrie galatenilor. Noi continuăm să trăim în Hristos, la fel cum ne-am născut în Hristos, prin Duhul Sfânt.

O apreciere din inimă a acestui dar minunat al Duhului Sfânt începe cu înţelegerea motivului pentru care această viaţă este posibilă. Iertarea legală pe care a realizat-o Hristos pentru rasa omenească este reală şi morală. Moartea Lui a fost „înlocuitoare” în sensul că noi nu am fost, fizic, pe cruce. Dar, la fel cum noi nu am fost prezenţi fizic în grădina Eden atunci când Adam şi Eva au ales să păcătuiască, moştenirea noastră de la ei este o natură păcătoasă. Atunci când Hristos a ales să vină „într-o fire asemănătoare cu a păcatului,” El a devenit al doilea Adam de la Care primim moştenirea Sa în virtutea faptului că El a luat natura umană asupra Sa. Aşadar, în El rasa umană a plătit plata păcatului, moartea a doua, şi a răspuns pretenţiilor legii trăind o viaţă fără păcat. În acest fel, crucea este reală şi morală, şi ea a permis rasei omeneşti să se nască. Altfel, profeţia lui Dumnezeu din Geneza 2:17: „...căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit,” s-ar fi împlinit. Uneori explicăm acest verset spunând că rasa umană a început să moară, ceea ce este adevărat, dar nu este vorba doar de atât. Motivul pentru care Adam şi Eva nu au murit în ziua aceea este pentru că Mielul, junghiat de la întemeierea lumii, a păşit în faţă şi a început să ofere sângele Său pentru rasa omenească.

Citatul de la începutul studiului Şcolii de Sabat, din Hristos Lumina lumii (pag. 671), prezintă aspectul obiectiv al evangheliei, ca şi pe cel subiectiv. Evanghelia obiectivă a avut loc la cruce deşi lumea de-abia dacă a observat, ca să nu mai vorbim de înţeles, ceea ce se întâmpla, cu posibila excepţie a Mariei Magdalena. Dar, ca şi în ziua iudaică a ispăşirii, aspectul subiectiv al evangheliei cere o implicare atentă, deliberată, din partea păcătosului pocăit. Pionierul nostru, William Miller, a recunoscut acest aspect al conceptului „ispăşirii.”

„În concepţia lui Miller, există în mod clar un act de ispăşire realizat de Dumnezeu în mod obiectiv faţă de om, ceea ce face posibilă împăcarea. Totuşi, ispăşirea nu este completă pentru un om dacă nu există un răspuns personal” (William Miller’s Use of the Word „Atonement,” Dalton D. Baldwin, Appendix A, DARCOM 5, 164; sublinieri adăugate).

În citatul din Hristos, Lumina lumii ni se spune cum are loc această „naştere din nou” minunată. „Doar Duhul face să aibă efect cele săvârşite de Mântuitorul lumii. Prin Duhul ajunge inima curată. Prin Duhul ajunge credinciosul părtaş de natură dumnezeiască. Hristos a dat Duhul Său cu putere divină, pentru a birui toate înclinaţiile spre rău, moştenite şi cultivate, şi pentru a întipări caracterul Său în biserică.”

Deşi în studiul biblic nu ni se spune, acesta este procesul curăţirii din marea Zi antitipică a Ispăşirii, în care lumea trăieşte din 1844. De-a lungul anului, păcatele mărturisite ale copiilor lui Israel erau transferate zilnic prin sângele jertfei aduse de către preot. Cu acel sânge se stropea perdeaua, astfel transferându-se, simbolic, păcatele asupra Sfintei Sfintelor. Spre deosebire de jertfa zilnică, realizată de preot fără implicarea directă a poporului, Yoma trebuia să fie o experienţă personală subiectivă pentru fiecare individ. Aceasta însemna că ei trebuiau să se roage ca Dumnezeu să trimită Duhul Său pentru a descoperi păcatul ascuns, astfel încât să poată mărturisi acel păcat şi să îl transfere asupra Purtătorului Păcatelor simbolizat de Sfânta Sfintelor.

A.T. Jones, unul din solii 1888, descrie diferenţa dintre jertfa zilnică şi Ziua Ispăşirii:

„Sanctuarul nu putea fi curăţit atâta timp cât, prin mărturisirea poporului şi mijlocirea preoţilor, continua să se adune asupra lui un râu de fărădelegi şi păcate. Curăţirea propriu-zisă a sanctuarului consta în scoaterea şi îndepărtarea din el a tuturor nelegiuirilor celor care, prin serviciul preoţilor, le aduseseră acolo în timpul anului. Şi acest râu de fărădelegi trebuia oprit de la izvoarele lui – inimile şi vieţile credincioşilor – înainte ca sanctuarul însuşi să poată fi crăţit. Prin urmare, prima operaţie în curăţirea sanctuarului era chiar curăţirea poporului” (Calea consacrată, pag. 120; sublinieri din original).

La sfârşitul acestui proces, întreaga tabără stătea înaintea sanctuarului cu păcatele mărturisite, şi odată îndepărtate, pentru un scurt moment în tip, cădelniţa putea fi „aruncată” şi ei stăteau înaintea lui Dumnezeu fără mijlocitor. Deoarece erau în mod simbolic curăţiţi de păcate, nu mai era nevoie de mijlocitor.

Aceasta este condiţia în care se va găsi poporul lui Dumnezeu la sfârşitul vremii, atunci când vor fi sigilaţi şi Hristos se va întoarce pentru a-i duce acasă. Acest grup va forma mireasa din Apocalipsa 19:7 care s-a îmbrăcat în in subţire, alb şi curat. Este acesta un lucru serios? Este trăirea „vieţii creştine” atât de importantă? Este.

„Interesul suprem al lui Isus, Marele nostru Preot, este de a câştiga inima Miresei Sale, ceea ce va face ca ispăşirea să fie completă. Refuzul ei de a-L primi pe Iubitul Divin este rezultatul imaturităţii ei. Nestatornicia ei şi întovărăşirea cu fiicele Babilonului se nasc din aprecierea naivă pe care o are cu privire la ceea ce a dat şi prin ce a trecut Iubitul ei pentru a-i câştiga mâna.... El aşteaptă ca Mireasa Lui să se maturizeze şi să înceteze să mai cocheteze cu slava pe care şi-o dau unii altora, dar care distruge credinţa (Ioan 5:44).... Ea va înţelege ce înseamnă să ai plinătatea Duhului pentru că L-a primit pe Hristos prin credinţă şi viaţa Lui a devenit viaţa ei. Unirea ei cu Mirele conferă mult mai mult decât iertarea păcatului. Nu doar că păcatul este îndepărtat, dar golul este umplut cu Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă iluminare divină, omenescul unit cu divinul. Atunci va fi soţia hotărâtă să vină la nunta Mielului” (Donald K. Short, Apoi sanctuarul va fi curăţit, pag. 91).