Întrebare: Cine este Duhul Sfânt?

 

Răspuns: Am învăţat pe parcursul acestor studii că Duhul Sfânt nu este un „el” impersonal [engl. „it” – n.tr.], ci este un „El” cu majusculă [engl. „He” – n.tr.]. El este Dumnezeu, o Persoană a Dumnezeirii.

 

Întrebare: Tatăl este Tatăl şi Fiul este Fiul; dar care este rolul Duhului Sfânt?

 

Răspuns: Isus Îl prezintă ucenicilor ca pe „un alt mângâietor” (Ioan 14:16). Expresia „un alt” arată legătura dintre Duhul Sfânt şi Isus. El, Isus, tocmai le spusese ucenicilor că trebuie să Se „ducă” de la ei. El fusese un „Mângâietor” pentru ei în toţi acei ani pe care îi petrecuse cu ei, dar acum, după plecare, urma să le trimită un „alt” Mângâietor. Astfel, acest nou Mângâietor urma să fie pentru ei tot ceea ce fusese Isus pentru ei. De aceea, nu trebuiau să se simtă „orfani. Mă voi întoarce la voi,” a spus El (vers. 18). Duhul Sfânt nu este una şi aceeaşi persoană cu Isus, pentru că El este „un alt;” Ei sunt două Persoane ale Dumnezeirii – Fiul şi Duhul Sfânt, totuşi Ei sunt Una, căci „[Eu] Mă voi întoarce la voi.”

 

Întrebare: Dar cum se poate întâmpla aşa ceva? Ucenicii erau cu Isus; ei au mâncat cu El, au umblat cu El, au cumpărat hrană pentru El (Ioan 4:8), etc. Cum putea El să „vină la” ei, aşa cum a spus, şi totuşi să nu fie cu El la fel cum fuseseră până atunci?

 

Răspuns: „Mângâietorul” este o traducere neobişnuită (dar cea mai bună traducere posibilă) a cuvântului grecesc folosit de Isus: „parakletos.” Acesta este alcătuit din două cuvinte: „para,” de la care provine şi cuvântul „paralel” (ca două şine de cale ferată care sunt mereu împreună); şi „kletos,” care înseamnă „chemat.” Aşadar, Duhul Sfânt este Cel chemat să stea alături de tine şi să nu te părăsească niciodată, niciodată. (Crede acest lucru cu toată inima ta şi nu vei cădea niciodată în „depresie,” aşa cum li se întâmplă multora!)

 

Întrebare: Aceasta înseamnă că, practic, noi suntem mai aproape astăzi de Hristos, prin credinţă, decât erau ucenicii în urmă cu două mii de ani?

 

Răspuns: Cu siguranţă. Da – prin Duhul Sfânt.

 

Întrebare: Ce a vrut să spună Isus atunci când a zis că „Tatăl [va trimite Duhul Sfânt] în Numele Meu”?

 

Răspuns: El este adevăratul Coregent al lui Hristos, singurul Lui reprezentant adevărat pe pământ. Orice om care pretinde această poziţie se înşeală; Apocalipsa declară că înainte de încheierea marii strigări şi a timpului de probă, unii care susţin această poziţie vor fi convertiţi prin solia marii strigări (Apoc. 15:2).

 

Întrebare: Duhul Sfânt ne şopteşte întotdeauna vorbe dulci, încurajatoare?

 

Răspuns: Nu – aceasta nu ar fi o dragoste adevărată. „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui” (Proverbe 27:6), şi Mângâietorul este, mai presus de toate, un Prieten. Tatăl a specificat care trebuie să fie cea dintâi lucrare a Lui pentru noi: „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul” (Ioan 16:8).

 

Întrebare: Cum ar fi posibil ca o convingere profundă, dureroasă, cu privire la păcatul meu să constituie o „mângâiere” pentru mine? Nu este grozav să amorţeşti durerea tăioasă a cancerului mortal?

 

Răspuns: Da, dar aceasta nu constituie sub nicio formă o veste bună, căci cancerul te va omorî dacă nu este eradicat. A simţi convingerea cu privire la păcat este dovada faptului că ţi-a fost dat darul Duhului Sfânt! Acesta nu este neapărat un sentiment de euforie. Acel „voi” la care se referă Isus nu ne reprezintă doar pe noi ca inidivizi; aici este vorba despre trupul lui Hristos, biserica Lui în sens colectiv.

 

Întrebare: Ne învaţă Duhul Sfânt în special în această Zi a Ispăşirii?

 

Răspuns: Da. Dacă „Babilonul” a căzut, trebuie să existe un adevăr dincolo de ceea ce poate vedea Babilonul – adevăr cu privire la care El să „înveţe” biserica. Solia lui trebuie să pregătească un popor pentru încheierea solemnă a timpului de probă. Acesta este „adevărul prezent” acum (vezi 2 Petru 1:12). Duhul Sfânt a condus Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea către adevăruri pe care bisericile duminicale nu le-au înţeles. Aceasta este împlinirea profeţiei Apoc. 12:17; 14:6-12).

 

Întrebare: În lupta neîntreruptă dintre Duhul Sfânt şi „firea” noastră, care este mai puternic?

 

Răspuns: Acesta este un adevăr nepopular, dar Duhul Sfânt este mai puternic decât firea noastră căzută, păcătoasă! Astfel, nu există nicio scuză pentru ca noi să continuăm să trăim în păcat! De fapt, nu putem face acest lucru decât dacă respingem călăuzirea Lui (vezi Gal. 5:16, unde citim că nu putem face acele lucruri rele la care ne îndeamnă firea noastră – DACĂ pur şi simplu „[umblăm] cârmuiţi de Duhul [Sfânt]” (vers. 16), adică Îl lăsăm să ne ţină de mână (Is. 41:13).

 

Întrebare: Este posibil ca trupul colectiv al bisericii să se împotrivească călăuzirii de către Duhul Sfânt atunci când El doreşte să „călăuzească [biserica] în tot adevărul”?

 

Răspuns: Prin Duhul Sfânt „Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis poporului Său o foarte preţioasă solie prin fraţii Waggoner şi Jones” în 1888 (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, pag. 91), şi Ellen White a declarat de peste o sută de ori că „noi” am respins călăuzirea Lui la fel cum iudeii L-au respins pe Hristos. A spus chiar că „noi” L-am insultat pe Duhul Sfânt. Pocăinţa este singurul nostru răspuns posibil! Şi cu siguranţă acesta este darul Duhului Sfânt (Fapte 5:29-31).