Făgăduinţa Duhului Sfânt este probabil cea mai importantă făgăduinţă care a fost făcută vreodată omenirii. Fără Duhul Sfânt nimic din ceea ce noi ne străduim să realizăm, ca şi creştini, în numele Domnului nu ar fi posibil.

 

Făgăduinţa Duhului Sfânt

 

Domnul a făgăduit prin Ezechiel că va realiza lucruri extraordinare în poporul Său (Ez. 36:25-27). Domnul ne-a spus că prin Duhul Sfânt El va curăţa poporul Său de orice nelgiuire. Prin credinţa în făgăduinţele Sale, noi vom deveni păzitori ai poruncilor, biruind orice păcat înainte de cea de-a doua venire a Lui. Lucrul acesta este consecinţa logică a curăţirii sanctuarului ceresc şi a încheierii lucrării Marelui nostru Preot.

„Înainte de revărsarea finală a judecăţilor lui Dumnezeu pe pământ, în mijlocul poporului lui Dumnezeu va avea loc o aşa reînviorare a evlaviei de la început, cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolice” (Tragedia veacurilor, pag. 464). Noi tânjim după această experienţă, dar înainte ca Dumnezeu să poată revărsa binecuvântarea Sa asupra noastră trebuie să aibă loc o pregătire.

 

Condiţiile primirii Duhului Sfânt

 

În studiul de miercuri se spune: „Revărsarea totală a Duhului nu a avut loc înainte ca ucenicii să se supună pe deplin, în credinţă şi prin rugăciune, voinţei Sale.... Cu alte cuvinte, cu toate că Isus le-a făcut această făgăduinţă, ei nu o puteau primi decât atunci când aveau să fie pregătiţi. Există vreo deosebire în ceea ce ne priveşte pe noi, astăzi?

Înainte de a avea loc revărsarea Duhului Sfânt în ploaia timpurie, ucenicii au experimentat o curăţire zguduitoare a sufletului. Înainte ca ei să poată fi vase pentru locuirea Duhului Sfânt, a fost nevoie să experimenteze focul curăţitor care a îndepărtat zgura care stătea între ei şi Dumnezeu. Timp de zece zile intense, mişcaţi de Duhul Sfânt, ucenicii s-au smerit într-o pocăinţă sinceră şi şi-au cercetat profunzimile sufletului, mărturisindu-I lui Dumnezeu păcatele lor care aveau la bază necredinţa. Urmărind unirea între fraţi, ei au lăsat deoparte neînţelegerile şi nemulţumirile personale. Adevărata dragoste neegoistă pentru semeni le-a transformat caracterele (vezi Faptele apostolilor, pag. 36, 37).

 

Când Dumnezeu a încercat să împlinească făgăduinţa pe care ne-a făcut-o

 

La fel cum ucenicii s-au rugat pentru revărsarea ploii timpurii, la finalul istoriei acestui pământ noi ne rugăm pentru revărsarea ploii târzii. Ucenicii aveau nevoie de puterea Duhului Sfânt înaintea de a putea realiza lucrarea de evanghelizare pe care Isus le-a încredinţat-o atunci când a plecat de la ei: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). Însă Duhul Sfânt nu putea să-i folosească dacă inimile lor nu erau transformate. Ei aveau nevoie de acel „învăţător al neprihănirii” făgăduit prin Ioel (vezi 2:23). Şi noi avem nevoie de El înainte de a putea spera că ne vom împlini misiunea care va culmina în „marea strigare” a celui de-al patrulea înger din Apocalipsa 18.

A.T. Jones a explicat clar acest lucru la Conferinţa Generală din 1893. Referindu-se la pasajul din Ioel, el a spus: „Versetul 23 spune: ‘Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară.’ Ce se scrie la nota de subsol? ‘Un învăţător al neprihănirii.’ Cum? ‘Conform cu neprihănirea.’ Nu se spune acelaşi lucru ca şi în articolul care v-a fost citit de câteva ori? ‘Marea strigare a celui de-al treilea înger,’ ploaia târzie, a şi început ‘în solia neprihănirii lui Hristos.’”

Jones a continuat să îndrepte atenţia către momentul în care Domnul, în marea Sa îndurare, a încercat să ne dea „înviorarea” de care aveam nevoie: „Acum, fraţii mei, când a început acea solie a neprihănirii lui Hristos cu noi, ca popor?.... [Adunarea: ’Minneapolis.’] Atunci, ce au respins fraţii la Minneapolis? [Voci din adunare: ’Marea strigare.’] Ce este solia neprihănirii? Spiritul Profetic ne-a spus ce este; marea strigare – ploaia târzie. Atunci, ce au respins fraţii la Minneapolis, prin poziţia aceea teribilă pe care au luat-o? Ei au respins ploaia târzie – marea strigare a soliei îngerului al treilea” (1893 General Conference Bulletin, pag. 182, 183; The Third Angel’s Message, 1893, pag. 68, 69).

 

Duhul Sfânt insultat

 

Autorul studiilor de la Şcoala de Sabat, fratele Arnold Wallenkampf, a înţeles nevoia ca fiecare adventist de ziua a şaptea să înţeleagă această istorie atunci când a scris cartea intitulată What Every Adventist Should Know About 1888 (Ce ar trebui să ştie fiecare adventist despre 1888). După ce citează numeroase declaraţii ale lui Ellen White, el concluzionează:

„Suma acestor declaraţii terifiante ale servei Domnului ne spune că la conferinţa de la Minneapolis Duhul Sfânt nu a fost doar respins, ci a fost tratat cu cruzime. Această cruzime s-a manifestat în comentarii pline de duritate, îngâmfare, batjocură împotriva solilor speciali ai Domnului, Jones şi Waggoner. Vorbitorii nu îşi dădeau seama că vorbele lor dure Îl aveau ca ţintă pe Însuşi Hristos. Atunci când participanţii la conferinţă i-au dispreţuit pe solii Domnului, au insultat Duhul lui Dumnezeu” (pag. 40).

În primul nostru studiu din acest trimestru s-a explicat faptul că Duhul Sfânt este fără îndoială o Persoană reală, divină. El poate fi insultat şi întristat. Atunci când insultăm şi întristăm un om, este necesar să ne recunoaştem vina, să ne pocăim, şi să îndreptăm lucrurile, dacă este posibil. Aceasta înseamnă că noi, ca trup colectiv, ar trebuie să urmărim să reparăm greşeala de a ne fi împotrivit Duhului Sfânt şi de a-L fi insultat la Minneapolis în 1888.

Autorul studiului nostru a declarat: „Este posibil ca noi să întrerupem legătura cu Dumnezeu gonind Duhul Sfânt de la noi astfel încât să nu ne poată convinge de păcat. Fără convingere nu poate exista pocăinţă, şi deci nici iertare.... Duhul este blând şi smerit. El nu ţine supărare.... Dar nu va tolera stăruinţa în păcat” (New by the Spirit, pag. 111; RHPA, 2006).

„Fără calvarul istoric nu ar fi existat nicio cincizecime istorică [ploaia timpurie]. De asemenea, dacă nu există un calvar personal, experimental, nu va exista nicio cincizecime experimentală [ploaia târzie]. Doar dacă răstignim orice urmă de interes personal, putem primi plinătatea locuirii Duhului Sfânt” (idem, pag. 57).