Studiul nostru de la Şcoala
de Sabat este despre Duhul Sfânt: să fim practici – şi
să-L lăsăm să ne conducă! Permiteţi-mi să vă spun cum
m-a condus pe mine până în prezent. Aceia care cred au
„Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru
că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; ....căci rămâne cu voi şi
va fi în voi” (Ioan 14:17). Am convingerea că Duhul
Sfânt, mărturisind împreună cu duhul meu, m-a condus
către solia 1888. De aceea, lăsând deoparte stilul
tradiţional de scriere a Comentariilor, daţi-mi
voie să vă prezint o mărturie personală despre modul în
care Duhul Sfânt îmi controlează viaţa.
Am crescut într-un cămin
agnostic (necredincios), în care dominau neînţelegerile.
Am vrut să plec cât de departe posibil, astfel că după
ce am terminat liceul am intrat la marină şi am
continuat pe o cale distructivă. Înainte de a fi lăsat
la vatră am fost invitat la o biserică harismatică
duminicală şi L-am primit pe Isus Hristos ca Mântuitor
personal. Inima mea a fost impresionată şi chipul îmi
radia datorită atracţiei Duhului Sfânt. Aşa cum i-a spus
Isus lui Nicodim, „vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi
vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge.
Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan
3:8).
Domnul nu m-a lăsat în
biserica aceea, ci mi-a îndreptat atenţia către o carte
intitulată Tragedia veacurilor, o abordare
„istorică” mondială cu privire la biserică şi
învăţăturile ei. „Când va veni mângâietorul, Duhul
adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci
El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit
şi vă va descoperi lucrurile viitoare” (Ioan 16:13).
Prietenii mei care păzeau duminica au ridiculizat-o pe
aşa-zisa falsă profetă şi solia pe care ea a vestit-o. A
trebuit să stau de unul singur, ascultând de
adevăr „prin Duhul” (1 Petru 1:22). Nu mult după aceea,
cineva m-a văzut cu Tragedia Veacurilor în mână
şi m-a invitat la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea,
la care merg de douăzeci de ani.
În urmă cu şapte ani, în
timp ce treceam prin conflicte cauzate în mare parte de
interpretări greşite ale evangheliei, am început să
studiez Epistola către Romani. Două adevăruri puternice
ale evangheliei s-au clarificat pentru mine, ceea ce m-a
adus la piciorul crucii. Lucru pe care eu nu-l ştiam,
aceste adevăruri „ne” fuseseră trimise în urmă cu peste
o sută de ani prin doi „soli,” A.T. Jones şi E.J.
Waggoner. Ellen White a spus: „La Minneapolis Dumnezeu a
dat poporului perle preţioase ale adevărului într-un
cadru nou” (The Ellen G. White 1888 Materials,
pag. 518).
1. Jertfa lui Hristos nu
este doar provizională pentru întreaga lume. Jertfa Lui
i-a îndreptăţit legal pe „toţi oamenii,” şi a mântuit,
literal, întreaga omenire (Rom. 3:23, 24; 5:15-18).
Darul plin de har al lui Dumnezeu a venit peste toţi
oamenii, şi dacă nu ne împotrivim vom fi mântuiţi. Nu
este iniţiativa mea (conceptul popular), ci a „[harului]
lui Dumnezeu, care aduce mântuire” şi „a fost arătat”
„pentru toţi oamenii” (Tit 2:11).
2. Hristos a parcurs tot
drumul până la locul în care ne găsim noi, luând asupra
Sa natura noastră căzută, păcătoasă, fiind ispitit în
toate lucrurile ca şi noi. El a venit într-o fire
asemănătoare cu a păcatului (Rom. 8:3). El nu este
departe, ci este cât se poate de aproape, „sânge din
sângele nostru.” „Prin urmare, a trebuit să Se asemene
fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce
priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi
vrednic de încredere.... Şi prin faptul că El însuşi a
fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în
ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evr. 2:17, 18).
Bucuria mea a fost aşa de
mare, încât am început să Îl vestesc pe Hristos şi pe El
răstignit printr-o descoperire mai profundă a dragostei
Lui nepieritoare pentru mine şi pentru întreaga lume.
Dragostea lui Hristos a fost cea care m-a „constrâns”
(vezi 2 Cor. 5:14; KJV) să vestesc evanghelia fraţilor
şi surorilor din biserică. Ce credeţi că s-a întâmplat?
Soţia mea şi cu mine a trebuit să stăm singuri
atunci când pastorul ne-a făcut cu ou şi cu oţet în faţa
întregii comunităţi. Noi am părăsit liniştiţi clădirea
neînţelegând de ce se manifesta atâta împotrivire faţă
de această veste bună. Sabatul următor soţia mea şi cu
mine am decis să mergem la altă comunitate, şi am citit
în buletinul informativ că subiectul orei de rugăciune
era natura umană a lui Hristos. Am participat, iar
pastorul predica despre cât de aproape a venit
Mântuitorul nostru de noi şi cum, la cruce, „printr-o
singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii
o hotărâre de neprihănire care dă viaţa” (Rom. 5:18).
După program l-am întrebat pe pastor de ce se manifesta
atâta împotrivire în cealaltă comunitate la care
mersesem, iar el mi-a recomandat cartea 1888
Reexaminat, care conţine un raport al istoriei 1888.
„Domnul lucrează deseori acolo unde nici nu ne aşteptăm;
El ne surprinde descoperindu-ne puterea Sa prin
instrumentele pe care El le alege, în timp ce trece pe
lângă oamenii prin care noi am considerat că ar trebui
să vină lumina. Dumnezeu doreşte ca noi să primim
adevărul datorită valorii sale – pentru că este adevăr”
(Testimonies to Ministers and Gospel Workers,
pag. 106).
Nu trebuie să ne fie ruşine
sau să fim întristaţi că „Domnul, în marea Sa îndurare,
a trimis o foarte preţioasă solie poporului Său prin
fraţii Waggoner şi Jones. Această solie urma să aducă
mai proeminent înaintea lumii pe Mântuitorul înlălţat,
jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat
îndreptăţirea prin credinţa în Garant; a invitat poporul
să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă
arată în ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. ...
Aceasta este solia care Dumnezeu a poruncit să fie dată
lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie
vestită cu VOCE glas tare, şi însoţită de revărsarea
Duhului Său în măsură bogată” (1888 Materials,
pag. 1336, 1337).
Eul s-a împotrivit mult, şi
am ezitat să le împărtăşesc şi altora învăţătura atunci
când aveam ocazii pentru că mă temeam de respingere.
Putem căpăta curaj şi putere de la Cel care ne înţelege
mai bine decât ne înţelegem noi înşine. „Dispreţuit şi
părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu
suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa
de la El şi noi nu L-am băgat în seamă” (Is. 53:3).
Această descoperire poate fi o mare mângâiere în lumina
istoriei 1888, întărindu-ne atunci când Domnul ne cheamă
să o împărtăşim şi altora.
Ellen White i-a încurajat
pe aceia care vor crede. După respingerea de la
Minneapolis, ea a spus: „Am fost încurajată să mă
împotrivesc cu hotărâre tendinţelor omeneşti care se
opuneau cu putere luminii şi adevărului pe care Domnul
le avea pentru poporul Său în această vreme. Mi s-a spus
că, comparativ, va trebui să stau aproape singură;
dar nu eram singură, pentru că Duhul Sfânt lucra la
multe inimi care Îl primeau. [Dumnezeu mi-a spus]: ’Am o
mărturie pe care trebuie să o prezinţi oamenilor care
tânjesc după adevăr. Nu te îndoi, şi nu te descuraja.
Cuvântul meu va fi ca un ciocan care va sparge inimile
de piatră. Fii zeloasă doar pentru onoarea lui
Dumnezeu’” (1888 Materials, pag. 315, 316).
Să răspundem Duhului lui
Isus dintr-o inimă plină de dragostea jertfitoare de
sine a lui Dumnezeu. Să ne întoarcem faţa de la eu, gata
să vestim evanghelia – însăşi istoria 1888. Nu sunteţi
binecuvântaţi pentru că cineva v-a vestit-o şi vouă? Eu
sunt! De binecuvântarea aceasta trebuie să se bucure şi
alţii.
