Studiul nostru este extrem de necesar, având în vedere că se publică atât de mult învăţături care neagă personalitatea Duhului Sfânt! Confuzia produsă este rezultatul faptului că sunt mulţi aceia care apără un concept contaminat de ideea ariană că Duhul Sfânt nu este cea de-a treia Persoană a Dumnezeirii, ci o „unealtă” sau o „influenţă” lipsită de personalitate. Pavel ne imploră să nu întristăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (Efes. 4:30), iar Ştefan i-a mustrat pe conducătorii iudei pentru că întotdeauna se împotriveau Duhului Sfânt (Fapte 7:51) – dovezi în favoarea faptului că Duhul Sfânt este o Persoană, nu o influenţă impersonală. Setul de studii din acest trimestru este necesar!

O parte a problemei care i-a tulburat pe mulţi este cuvântul „trinitate.” Este aproape un şoc pentru mulţi să descopere că pe tot parcursul vieţii ei, Ellen G. White, deşi a scris aproximativ douăzeci şi cinci de milioane de cuvinte, nu a scris nici măcar o dată acest cuvânt. El nu se găseşte nici în Biblie. Există oare vreun motiv în spatele acestei ciudate omisiuni?

Mai mult, nici E.J. Waggoner sau A.T. Jones nu au inclus vreodată acest cuvânt în predicile sau în scrierile lor.

Biserica Romano-Catolică pretinde că „doctrina trinităţii” este esenţa doctrinei acestei bisericii. Când noi, ca denominaţiune, îmbrăţişăm „doctrina trinităţii,” dăm oare naştere confuziei?

Nu există niciun dubiu: Biblia învaţă clar că „Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn,” că „este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor,” „[singurul] botez” fiind „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Deut. 6:4; 1 Cor. 12:3-13; Efes. 4:4-6; Mat. 28:19).

Dar doctrina romano-catolică a trinităţii nu este aşa! Există diferenţe serioase între romano-catolicism şi adevărul Bibliei referitor la „Dumnezeire.” Nici Ellen G. White şi nici Jones sau Waggoner nu ar trebui condamnaţi câtuşi de puţin pentru că nu au folosit în scris sau în vorbire cuvântul „trinitate.” Eu au avut un motiv extrem de solid. Adevăratul Duh Sfânt îi conducea. Învăţătura este limpede: trebuie să fim foarte atenţi ce rostim sau ce scriem.

Declaraţia lui Ellen White este clară ca lumina soarelui: „Tatăl este toată plinătatea Dumnezeirii.... invizibil pentru ochii muritorilor. Fiul este plinătatea manifestată.... ‘expresia chipului persoanei Lui.’ ....Mângâietorul.... este Duhul în toată plinătatea Dumnezeirii, manifestând puterea harului divin faţă de toţi aceia care Îl primesc pe Hristos şi cred în El ca Mântuitor personal” (studiul de duminică, Evangelism, pag. 614; sublinierile ne aparţin).

Autorul principal al acestor 13 studii este (sau a fost) dr. Arnold Wallenkampf, cândva membru al Institutului de Cercetări Biblice al Conferinţei Generale. El s-a opus multora dintre colegii săi prin concepţiile pe care le-a exprimat public cu privire la ceea ce s-a întâmplat la sesiunea Conferinţei Generale din 1888. Este autorul unei cărţi publicate în 1988 de Review and Herald intitulată What Every Adventist Should Know about 1888, an overview of events and issues that made the Minneapolis General Conference session so important in church history [Ce ar trebui să ştie fiecare adventist despre 1888, o trecere în revistă a evenimentelor şi problemelor care au făcut ca sesiunea Conferinţei Generale de la Minneapolis să fie aşa de importantă în istoria bisericii].

Capitolul şase este intitulat: „Duhul Sfânt tratat în mod ruşinos.” El nu cruţă niciun cuvânt în a spune adevărul despre vrăjmăşia adânc înrădăcinată în inimă împotriva neprihănirii lui Hristos, care a predominat acolo. De exemplu, el îi permite lui Ellen White să spună ce a simţit despre acea sesiune: „Suspiciunea şi gelozia, bănuiala rea, împotrivirea faţă de Duhul lui Dumnezeu.... erau de preferat pentru ei.... Am afirmat că drumul care a fost urmat la Minneapolis a fost o cruzime la adresa Duhului lui Dumnezeu” (pag. 37, din MS 30, 1889). „Scenele care au avut loc la această întâlnire L-au făcut pe Dumnezeul cerului să Se ruşineze în a-i numi fraţii Săi pe cei care au luat parte la acestea” (pag. 39; din Letter, 31 mai 1896). Referindu-se la principalii delegaţi de la sesiune, ea a spus: „Acelaşi spirit care i-a animat pe împotrivitorii lui Hristos, se află în inimile lor, şi dacă ei ar fi trăit în zilele lui Hristos, s-ar fi comportat faţă de El la fel ca iudeii necredincioşi” (din aceeaşi scrisoare către Preşedintele Conferinţei Generale).

Capitolul şapte al cărţii dr. Wallenkampf este intitulat: „De ce această trădare şi răstignire a lui Isus?” El spune: „Este uimitor că delegaţii la sesiunea Conferinţei Generale Adventiste de Ziua a Şaptea L-au putut trata în mod ruşinos pe Duhul Sfânt, insultându-L şi rănindu-L, şi chiar răstignindu-L, în mod figurat, pe Hristos în persoana Duhului Sfânt. Cum este posibil aşa ceva?” (pag. 43). O întrebare serioasă!

O declaraţie esenţială se găseşte în studiul de vineri: „Stăpânitorul puterilor răului nu poate fi ţinut în frâu decât cu puterea lui Dumnezeu din cea de-a treia Persoană a Dumnezeirii, Duhul Sfânt.” (Evangelism, pag. 617). „Ţinut în frâu”!

Răul ia o mare amploare în lumea noastră în anul 2006 d.Hr., avându-l în frunte pe „stăpânitorul răului.” Apocalipsa 6:1-4 spune clar că vestirea de către biserica rămăşiţei a soliei sigilării va face posibil ca acei patru îngeri să „ţină, ţină, ţină, ţină” „cele patru vânturi” ale mâniei satanice până când lucrarea de sigiliare va fi încheiată. Şi „Fiul lui Dumnezeu a privit cu milă la rămăşiţă” şi a strigat de patru ori: „Sângele Meu....” (vezi Early Writings, pag. 38). „Solia sigilării” a fost prezentată în cadrul soliei 1888, dar Ellen White declară că „noi” am „ţinut-o într-o mare măsură departe de lume” (Selected Messages, vol. 1, pag. 234, 235). Acesta este motivul pentru care răul ia amploare aproape peste tot!