Studiul nostru pentru acest
sabat este fascinant! El este despre solia specială care
se află pe agenda lui Dumnezeu pentru viitorul nostru
apropiat.
La fel cum iudeii din
vremea lui Ioan Botezătorul erau captivaţi de venirea
îndelung-aşteptatului lor Mesia, aşa îl aşteptăm şi noi
astăzi pe „Ilie,” a cărui lucrare va fi împăcarea
inimilor înstrăinate, şi pregătirea poporului pentru a
se întâlni cu Isus atunci când El va reveni.
În istoria de şase mii de
ani a omenirii doar doi oameni au scăpat de moarte şi au
fost luaţi la cer – Enoh (înainte de potopul lui Noe) şi
Ilie. De ce a ales Dumnezeu să ni-l trimită pe Ilie
„înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi
înfricoşată,” şi de ce nu pe Enoh? Motivul este clar:
Ilie a trebuit să se confrunte cu apostazia naţională
care a însemnat adorarea lui Baal; şi Ellen White ne
spune că adorarea lui Baal a devenit din nou o problemă
esenţială în „biserica rămăşiţei,” biserica Laodiceei.
Exact la fel cum Israelul din vechime nu a recunoscut ce
se întâmplase în mijlocul lor, nici noi nu am fost
conştienţi de adorarea lui Baal care s-a infiltrat adânc
în mijlocul nostru.
Ca o consecinţă a faptului
că noi am respins „într-o mare măsură” „începutul”
glorios al Marii Strigări din Apocalipsa 18:1-4 (vezi
Selected Messages, vol. 1, pag. 234, 235; 1896), solului
Domnului i-a fost oferită o imagine a pătrunderii
închinării la Baal în mijlocul nostru:
„Prejudecăţile şi opiniile
care au predominat la Minneapolis [1888] n-au dispărut
nicidecum; seminţele semănate acolo sunt gata să răsară
la viaţă şi să dea o recoltă bogată. Vârfurile au fost
tăiate, dar rădăcinile nu au fost niciodată smulse, iar
ele continuă să otrăvească judecata, să pervertească
percepţia şi să orbească înţelegerea celor care vin în
contact cu solia şi solii... Necredinţa şi-a făcut drum
în rândurile noastre... Strigătul multor inimi a fost:
‚Nu vrem ca omul acesta [Isus] să împărăţească peste
noi.’ Baal, Baal este alegerea. Religia multora dintre
noi va fi religia Israelului apostaziat, pentru că ei
ţin la calea lor şi uită calea Domnului. Adevărata
religie, singura religie a Bibliei, care propovăduieşte
iertarea doar prin meritele unui Mântuitor răstignit şi
înviat, care mărturiseşte neprihănirea prin credinţă în
Fiul lui Dumnezeu, a fost dispreţuită, vorbită de rău,
ridiculizată şi lepădată...” (Testimonies to Ministers,
pag. 467, 468; 1890).
Deoarece Ilie a trebuit să
se confrunte cu aceeaşi criză în zilele împăratului Ahab
şi a împărătesei Izabela, este uşor de înţeles că
Dumnezeu îl va „trimite” pe el pentru a ne ajuta în
criza noastră.
Vă rog să reţineţi: aşa cum
studiul nostru excelent [de la Şcoala de Sabat] spune
clar, acel Ilie care urmează să vină nu va fi un expert
în decapitarea profeţilor moderni ai lui Baal. În marea
„zguduire” care va avea loc foarte curând, aceştia se
vor „ridica împotriva mărturiei clare” şi vor pleca din
proprie iniţiativă. Nu este nevoie de reeditarea
„pârâului Chison” (vezi 1 Împ. 18:40). Solia lui Ilie va
fi o solie care va „întoarce inimile,” ceea ce înseamnă
că va împăca inimile înstrăinate. Şi împăcarea este acea
„ispăşire” care face ca două inimi înstrăinate să se
unească din nou şi să devină una. Este solia centrală a
acestei Zile măreţe a Ispăşirii.
Mai întâi de toate trebuie
să aibă loc împăcarea cu Însuşi Dumnezeu. Starea
firească a inimii noastre este de „vrăjmăşie împotriva
lui Dumnezeu” (1 Cor. 2:1, 2). De aceea urmeză ca solia
lui Ilie către biserică şi către lume să fie despre ceea
ce a realizat Hristos pe cruce. Lumea va fi „luminată”
cu slava acestui adevăr final. Solia lui Ilie va fi
Apocalipsa 18:1-4, şi toţi aceia care vor fi „zguduiţi”
din cauza lipsei de pocăinţă pentru adorarea lui Baal,
vor fi înlocuiţi cu mulţimi de oameni sinceri care se
vor aduna răspunzând la chemarea cerului. Ultimul
paragraf din capitolul intitulat „Ultima avertizare,”
din Tragedia veacurilor, descrie minunile produse de
această solie.
Aşa cum Ilie a făcut
diferenţa între adevărata religie a vechiului Israel şi
contrafacerile inteligente ale naţiunilor înconjurătoare
(adorarea lui Baal), la fel şi acel Ilie care urmează să
vină va face diferenţa între solia adevărată, curată, a
îndreptăţirii prin credinţă pe care „Domnul, în marea Sa
îndurare, a trimis-o” în 1888 şi aceea a bisericilor
populare ale Babilonului. Pentru minţile superficiale,
„îndreptăţirea prin credinţă” a Babilonului arată la
fel, şi totuşi este extrem de diferită. Probabil că noul
„Ilie” deja lucrează în prezent.
Studiile din acest
trimestru sunt excelente. Domnul nu doarme; nici noi nu
trebuie să dormim! A sosit vremea ca să petrecem mult
mai puţin timp cu distracţiile acestei lumi şi cu
căutarea bogăţiei şi a luxului. Imploraţi-L pe Domnul
din toată inima să vă dea foame şi sete după neprihănire
(Mat. 5:6). A nu-ţi fi foame este un păcat! (De ce?
Pentru că undeva este implicată alegerea persoanlă,
alegerea de a respinge Duhul Sfânt.)
Acum urmează o serie nouă
de studii care ne vor îndrepta atenţia către
învăţăturile de bază care ne separă de bisericile
populare („stânca din care aţi fost ciopliţi,” Is.
51:1). Fie ca Domnul să ne dea tuturor acea foame care
ne va motiva să studiem cu atenţie care sunt aceste
învăţături, să subliniem în Bibliile noastre, şi să-I
permite să creeze în străfundul sufletelor noastre acele
„râuri de apă vie” care ne vor transforma într-un izvor
de prospeţime pentru toţi oamenii cu care ne vom întâlni
de acum înainte până la venirea Domnului pe norii
cerului.
Dar, vă rog, nu
discreditaţi volumul de studii din acest trimestru! El
trebuie să rămână în bibliotecile noastre; nu îşi va
pierde valoarea. Ar putea fi (şi cred că este) o dovadă
că „Ilie” şi-a început deja lucrarea finală de
întoarcere a inimilor.
