Studiul din această săptămână începe cu o povestire despre regele Ezechia, când Isaia i-a adresat întrebarea care constituie tema studiului: „Ce au văzut în casa ta?” (Is. 39:4).

Ellen White ne povesteşte despre o doamnă care a avut oaspeţi în casa sa. După ce au plecat oaspeţii, doamna a deschis Biblia chiar la această întrebare, şi s-a întrebat ce înseamnă. În timp ce studia a început să înţeleagă că pierduse o ocazie, şi că prietenii ei plecaseră „[de la ea] fără să vadă ceva mai bun decât văzuseră vizitatorii din Babilon în casa lui Ezechia.” Şi, la fel ca împăratul, ea „a fost [bolnavă] pe moarte,” şi „L-a implorat pe Dumnezeu să-i dea din nou sănătate pentru a le putea vorbi prietenilor ei despre dragostea şi neprihănirea lui Hristos, şi despre bogăţiile harului Lui.”* Cât de repede uităm binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră în măsură bogată!

Este dureros să te gândeşti la ocaziile pierdute. În acelaşi articol Ellen White întreabă: „Ce au văzut prietenii şi cunoştinţele tale în casa ta? Oare tu, în loc să prezinţi bogăţiile harului lui Hristos, arăţi acele lucruri pieritoare? Sau le comunici acelora cu care vii în contact idei noi despre caracterul şi lucrarea lui Hristos? Ai mereu pentru aceia care nu-L cunosc o descoperire proaspătă despre dragostea Lui plină de milă?” (sublinieri adăugate). Idei noi, descoperiri proaspete? Cum le putem obţine? Răspunsul clar este prin studierea Cuvântului Său. Dar nu avem şi experienţe zilnice care arată cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră, în cele mai mici aspecte? Dacă acordăm atenţie şi veghem („rămânem pe frecvenţă,” ca să spunem aşa), acestea sunt „descoperiri proaspete,” mărturii personale care pot fi împărtăşite. Aceste „descoperiri” vor fi (îndrăznesc să spun 100%) modele despre cât de aproape este Mântuitorul nostru de noi – că El S-a confruntat cu aceleaşi dileme şi probleme în timpul călătoriei Sale pe pământ „în trup,” şi de aceea poate avea milă de slăbiciunile noastre (Evr. 4:15). Dar trebuie să avem grijă să nu devenim aroganţi, pentru faptul că Dumnezeu a făcut un lucru sau altul pentru noi. Trebuie să împărtăşim aceasta în aşa fel încât semenii noştri să înţeleagă că Dumnezeu va face la fel şi pentru ei – dacă noi, şi ei, vom crede cât de bună este vestea bună. Aşa cum se spune şi în studiul de miercuri: „Ideea este că oamenii vor înţelege credinţa creştină atunci când o vor vedea demonstrată în vieţile acelora care sunt la fel de slabi ca şi ei.”

Studiul este centrat pe ceea ce se întâmplă în casele noastre, dar am putea extinde aceste idei asupra caselor de închinare, asupra bisericilor noastre? Aplicaţia nu ar trebui să se facă şi în această direcţie? Studiul de joi face diferenţa dintre „ospitalitate” şi „distracţie.” Ospitalitatea este definită ca o exprimare „tangibilă a dragostei care se jertfeşte pe sine.... [Ea] izvorăşte din inimile acelora care au fost atinşi de dragostea lui Dumnezeu şi vor să exprime această dragoste în cuvinte şi fapte.” Dragostea care „izvorăşte” din inimă nu poate fi decât dragostea agape, adică o apreciere din inimă a jertfei lui Hristos pe cruce. Aceasta nu este o „dragoste” axată pe fapte sau egocentrică, ci este răspunsul nostru plin de credinţă la faptul că Hristos a suferit pedeapsa pentru păcatele noastre, şi pentru păcatele întregii omeniri. Atunci când membrii şi oaspeţii trec pragul bisericilor noastre, ce văd şi ce aud ei? Sunt bisericile noastre (dar şi casele noastre) „modele de prietenie molipsitoare”?

La sesiunea Conferinţei Generale din 1888, la Minneapolis, Minnesota, doi tineri, A.T. Jones şi E.J. Waggoner, au prezentat înaintea delegaţilor solia lui Dumnezeu despre neprihănirea prin credinţă. Doi ani mai târziu (6 febr. 1890) Ellen White a susţinut o prezentare la Battle Creek, Michigan. Ea a spus: „Instructorul de la Şcoala de Sabat trebuie să o ştie, şi fiecare participant la Şcoala de Sabat trebuie să o înţeleagă. Noi suntem datori faţă de Dumnezeu să cunoaştem ceea ce ne trimite El. El a oferit instrucţiuni prin care putem proba fiecare învăţătură – ‘«La lege şi la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.’ Dar dacă se ţine cont de această probă, nu fiţi aşa de plini de prejudecăţi încât să nu recunoaşteţi un adevăr atunci când vă este dovedit, doar pentru că nu se armonizează cu ideile voastre. Nu vă agăţaţi de orice obiecţie, oricât de măruntă, ca să o amplificaţi cât de mult posibil şi să o folosiţi în viitor. Nimeni nu a spus că vom găsi perfecţiunea într-un om, dar un lucru ştiu sigur, că bisericile noastre mor din lipsa învăţăturii despre neprihănirea prin credinţă, şi a celorlaltor învăţături strâns legate de aceasta” (The Review and Sabbath Herald, 25 martie 1890; The Ellen G. White 1888 Materials, pag. 548; sublinieri adăugate).

O biserică aflată pe moarte nu poate fi un model de „prietenie molipsitoare.” Soluţia a fost clar prezentată în cuvintele profetei.

Vă sugerez să citiţi articolul ei menţionat în nota de subsol.

Fie ca grupele noastre de la Şcoala de Sabat să primească binecuvântările Domnului în timp ce continuăm să studiem Familii în familia lui Dumnezeu.

___________________

* The Signs of the Times, 1 sept. 1902, „What Have They Seen in Thine House?” Puteţi găsi articolul complet la adresa www.1888msc.org, la secţiunea Sabbath School „Insights.” Dacă doriţi să primiţi un fişier Word cu articolul lui Ellen White, vă rog să îmi scrieţi la adresa: sabbathschool@1888message.org