Familiile din familia lui Dumnezeu sunt familii ale credinţei. Planul lui Dumnezeu pentru familie trebuia transmis aşa cum este prezentat în făgăduinţa făcută lui Avraam: „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen. 12:3).

Peste tot pe unde a călătorit, Avraam a construit un altar de închinare dedicat Domnului. În făgăduinţa că toate neamurile vor fi binecuvântate în Avraam au fost specificate familiile. Religia lui Avraam era o religie de familie, o familie a credinţei. „Altarul de familie” nu a fost niciodată neglijat de el sau familia lui. Aceasta era practica tatălui celor credincioşi căruia i-a fost făcută făgăduinţa, la care suntem părtaşi şi noi dacă avem şi noi aceeaşi credinţă şi aceeaşi practică.

Isus folosea termenul de familie pentru a ilustra intrarea în familia lui Dumnezeu. El i-a spus lui Nicodim că un om trebuie să se nască „din nou” sau „de sus” ca o condiţie a intrării în familia de credinţă a lui Dumnezeu (Ioan 3:3). Atunci când cineva Îi răspunde apreciativ lui Hristos, în timp ce El este înălţat, în inima şi în mintea acelei persoane se produce o schimbare (Ioan 3:14-15).

Familiile de credinţă se nasc atunci când există credinţă în evanghelia lui Hristos (Rom. 10:17; Apoc. 14:6, 12). Aceste familii Îl apreciază pe Dumnezeu şi pe fiecare membru al familiei Sale. Indiferent de naţionalitate sau cultură, o familie de credinţă îşi centrează viaţa în Isus, Autorul credinţei.

 

Evanghelia şi cultura

Existenţa şi utilizarea culturii depind de o capacitate pe care o au doar oamenii. Cultura este un element complex, care include cunoaştere, credinţă, artă, morală, lege, tradiţie, şi orice alte capacităţi şi obiceiuri dobândite de om ca membru al societăţii. Cultura poate fi bună sau rea.

În trecutul nu foarte îndepărtat, misionarii creştini tindeau să înveţe şi într-un fel chiar să impună cultura occidentală altor segmente ale societăţii din anumite zone ale planetei. Totuşi, în prezent creştinismul este penetrat de alte religii şi culturi din Orientul Îndepărtat şi Mijlociu. Creştinismul, în general, pare să fi pierdut puterea evangheliei.

Cu toate acestea, „evanghelia veşnică” va fi predicată oricărui neam, oricărei limbi şi oricărei culturi de pe pământ, ca martor pentru toate naţiunile înainte de revenirea lui Isus (Apoc. 14:6; Mat. 24:14). Evanghelia lui Hristos este ca lumina soarelui; ea aparţine oricărei culturi, oricărei limbi, oricărui neam de pe pământ. Ea trebuie prezentată clar în mijlocul fiecărei culturi şi al diferitelor grupări rasiale din această lume. Nu există nicio naţiune în care să nu fie nevoie ca evanghelia să fie vestită. Indiferent de cultură, la care oamenii se adaptează datorită tradiţiei, evanghelia, atunci când este primită cu credinţă, schimbă inimile şi îi aduce pe oameni în familia lui Dumnezeu. Portretul bunătăţii lui Isus va pătrunde în toate culturile omenirii şi va crea familii ale credinţei.

 

O solie vindecătoare

În cel de-al patrulea capitol din Maleahi avem o solie vindecătoare, în special pentru familiile credinţei din ultimele zile ale istoriei pământului. „Va răsări Soarele neprihănirii şi tămăduirea va fi sub aripile Lui” (Mal. 4:2). Vindecarea şi restaurarea vor fi evidente şi de netăgăduit ca lumina soarelui la răsărit. Maleahi îmbină această imagine cu o altă solie de restaurare – cea a lui Ilie, în versetele 5 şi 6: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor.”

Această solie încurajează împăcarea şi rezolvarea conflictelor în cadrul familiilor credinţei. Această experienţă va avea loc atunci când împăcarea lui Dumnezeu cu omenirea, în Hristos, va fi primită. Dumnezeu va trimite solia lui Ilie cu un scop foarte special – acela de a vindeca şi a restaura familiile fracturate din familia lui Dumnezeu. Aceasta va produce înviorare şi reformă în poporul Său şi va fi răspândită în întreaga lume. O fărâmă din Eden va putea fi văzută în familiile credinţei din familia lui Dumnezeu.

 

Făgăduinţa lui Dumnezeu pentru toate familiile de pe pământ

La început, planul lui Dumnezeu a fost de a avea o singură familie a credinţei pe întreg pământul. Acest plan a fost zădărnicit de intrarea păcatului în familie. Divizarea produsă în familia omenească a condus la conflicte şi în final la potop. După potop, familiile fiilor lui Noe au continuat să fie divizate, deşi vorbeau aceeaşi limbă. Despărţirea care a urmat după întreruperea de către Dumnezeu a construirii turnului Babel a condus la divizarea pe familii şi naţiuni, în funcţie de diferenţele de limbă, urmate de diferenţele culturale (Gen. 10:32 – 11:9).

Dumnezeu nu a părăsit nici una dintre familiile divizate de pe pământ. El le-a binecuvântat în mod deosebit atunci când i-a făgăduit lui Avraam acele binecuvântări. În raportul lui Moise din Gen. 12:1-3, aflăm de o binecuvântare individuală pentru Avraam şi de o binecuvântare colectivă pentru toate familiile pământului. Când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, El a spus că Avraam va fi binecuvânat şi că el va fi o binecuvântare. Dumnezeu a făgăduit că în el „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Gen. 12:3). Această expresie arată că făgăduinţa nu avea un caracter local. Ea se extinde la întreaga lume.

Binecuvântarea lui Avraam, care este pentru toate familiile de pe pământ, vine doar prin crucea blestemată a lui Hristos. Pavel spune clar acest lucru în epistola lui către bisericile din Galatia: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: ‘Blestemat e oricine este atârnat pe lemn’ pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit” (Ga. 3:13, 14).

 

Crucea şi familiile credinţei

Fiecare familie de pe pământ a fost binecuvântată datorită crucii lui Hristos, care este esenţa soliei 1888. Binecuvântarea lui Avraam vine peste neamuri, sau peste toate familiile de pe pământ, prin Isus Hristos şi crucea Lui. Hristos a fost făcut „blestem” pentru ca „binecuvântarea vestită lui Avraam” să vină peste fiecare familie şi fiecare individ. Făgăduinţa lui Dumnezeu faţă de Avraam şi sămânţa lui a ajuns până la Hristos şi continuă să se extindă până la noi: „Eu voi fi Dumnezeul lor.” „Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine” (Gen. 17:7, 8).

“The cross stands alone, a great center in the world. It does not find friends, but it makes them” (Review and Herald, Sept. 29, 1891). As Christ the Crucified is lifted up and families of earth are thereby made friends they enter into the great family of God, regardless of national origin or culture.

„Crucea este unică – un mare centru al omenirii. Ea nu-şi găseşte prieteni, ci şi-i face” (Review and Herald, 29 sept. 1891). În timp ce Hristos cel răstignit este înălţat şi familii de pe pământ sunt transformate în prieteni, ele intră în marea familie a lui Dumnezeu, indiferent de naţionalitate sau cultură.

__________ 

Pentru versiunea completă a acestui „comentariu,” vă rugăm deschideţi la: www.1888msc.org